2
În încăpere, era un aer închis, stătut, iar ferestrele rămâneau bine
ferecate, deși afară primăvara lunii mai, semăna deja cu vara lui iunie.
Și nu doar ferestrele erau vinovate pentru atmosferă, ci și perdelele și
draperiile bine trase: deși era miezul zilei, doar câteva raze de soare se
strecurau prin barierele textile impuse de locatari și, în sectoarele minuscule
bine luminate, se vedea cum dansează firele de praf. Unul dintre cei doi
bărbați, care-și scosese haina rămânând în vestă, aprinse o lampă cu gaz și o puse
pe o mobilă cu multe sertare, ce era lipită de perete. Apoi, se așeză la masa
rotundă la care se aflau deja un alt bărbat și o femeie ce părea foarte tânără.
Masa, cu un diametru de circa un metru și douăzeci, se sprijinea elegant și
suplu pe un singur picior central, picior ce la rândul lui își găsea
stabilitatea pe covor prin intermediul a trei brațe. Masa, de un brun închis,
executată din lemn masiv, perfect circulară, era înconjurată de câteva scaune
din același set, scaune grele, tapițate, lucrate de un ebenist experimentat.
Cei trei din jurul mesei, aveau clar o ierarhie și fiecare știa ce are de
făcut.
Femeia, care părea tânără, îmbrăcată în negru ca o văduvă, se purta cu
părul brunet bine strâns sub un fileu, avea fața excesiv de albă și nu arăta că
ar purta vreo bijuterie sau podoabă: nici măcar o verighetă.
Unul dintre bărbați, mic de statură și foarte subțire, genul uscat,
părea a avea în jur de cincizeci de ani: era aproape chel, defect pe care
încerca să-l ascundă prin pieptănarea unei părți a părului rămas, dintr-o parte
până în cealaltă a capului. Era îmbrăcat într-o redingotă gri închis, iar
gulerul înalt al cămășii părea doar un simplu suport al capului.
Conducătorul acestei mici adunări, cel ce pusese lampa la perete, era
înalt, puțin cam corpolent și arbora o claie de păr savant aranjată în
neorânduială. Deși în vestă, transpira deja, iar îmbrăcămintea îi reliefa
plusul de greutate cu care lupta de când se știa, arătând ici și colo,
începutul unor colaci de grăsime, în special pe mijloc și burtă. Deși mergea
vorba că-și cănește claia de păr, nimeni nu putea băga mâna în foc că este
adevărat.
Tot el, cel ce se lăuda a fi fost elevul preferat al lui Kardec, începu
să vorbească celor doi tovarăși, în debutul a ceea ce părea a fi doar o
repetiție ...
-
Vă rog să fiți atenți,
nu este permisă nici o greșeală, de seara asta depinde tot viitorul nostru!
-
Da! răspunseră cei doi
la unison.
-
Așadar, stimați colegi,
în această seară, madam Eufrosina Andronache, boieroaică dintr-una dintre cele
mai vechi și bogate familii din țară, dorește să-l contacteze pe răposatul, pe dumnealui
Gheorghe Andronache!
-
Da, știm ...
-
Știu că știți, dar
știți tot ce trebuie? V-ați învățat lecția? Hai să vedem!
-
Să vedem!
-
Tu, Eleonoro, ești ca
de obicei mediumul neașteptat: tu vei veni ca din întâmplare cu unchiul
dumitale - aici de față - Spiridon Niculescu și, o să participați la seance
numai așa, dintr-o pornire năstrușnică, din amuzament! Da?
-
Da!
-
Bun. Mai departe,
Eleonora draga mea, te rog încearcă să nu mai grăiești franțuzește, că te faci
de râs! Te rog mult: ce ați învățat voi la Râmnic nu-i franțuzească, e ceva, nu
știu ce, dar te rog eu nu mai scoate nici o vorbuliță! Tu Spiridoane, te rog
fii pregătit să joci rolul scepticului ce fi-va convins: da?
-
Da! Măi dragă, dar știm
toate astea, doară nu-i prima oară când lucrăm așa! Anul trecut, la Iași, n-a
fost bine? Chiar cu Ștefan cel Mare care vorbea cu accent oltenesc?
Pufniră toți în râs, amintindu-și cum câștigaseră ei niște bani ușori și
frumoși!
-
Ba da, dar acum sunt
mult mai mulți bani în joc! Dacă ne crede boieroaica, ne deschide ușile
întregii high class, ba, dacă mă gândesc bine, chiar și Vodă ar avea niște
spirite interesante de contactat!
-
Cu cât ești mai sus, cu
atât cazi mai rău! spuse Eleonora.
-
Voi lăsați pe mine!
Dacă vă faceți treaba așa cum ne-am înțeles, n-avem decât de câștigat! A
propos, când plecați, s-o luați prin spate, vă așteaptă Gheorghe cu coupe-ul
închis, iar diseară să veniți cu o trăsură de piață și să nu intrați până nu
vedeți lampa pusă-n geam! Clar?
-
Clar!
-
Hai să vedem ... din
masă răsună un zgomot plin, ca urmare a unei lovituri date cu un obiect solid,
dens!
Cei trei se priviră încântați!
Omul de încredere, Gheorghe, cel care făcea munca din umbră fiind cam
gângav la vorbă, intră iute în cameră, spunând:
-
Nu mai dddați ... așșșa
de tare, ccciocănnnelul se pppoate ... rupe! Bărbații și Eleonora,
izbucniră în râs, ca la comandă!
În casa boierească de la Capu` Podului, la numai câțiva pași de Șosea,
unde iarna se întreceau săniile iar vara coupe-urile elegante, era acum o
atmosferă semănătoristă: grădina enormă, îngrijită de mai mulți grădinari de
profesie, începuse spectacolul înverzirii și înfloririi, spectacol ce odată
pornit de Florii, nu avea să se oprească decât toamna târziu. Erau așezate
straturi straturi de flori, atât nobile cât și de câmp, gardul îndepărtat era
mascat de câțiva arțari roșii - permanent tunși pentru a rămâne la înălțimea
potrivită - iar vedeta incontestabilă era prezentată în mediul ei natural,
adică într-un rond frumos împrejmuit, dar acoperit mai mult cu pietre și cu
țărână: această vedetă, era un mare și frumos ciuline de Bărăgan, ciuline ce
încă nu înflorise dar care atunci când avea s-o facă, avea să eclipseze multe
dintre florile cu pretenții.
Prin grădina pentru care stăpâna cheltuia bani frumoși pentru a o păstra
cu un aer sălbatic, nu găseai alei, ci doar niște poteci savant construite din
diverse pietre, poteci ce duceau la un ansamblu central de pergole, ce înlocuia
clasicul chioșc de grădină. Tante Fro-Fro, în amintirea răposatului boier
Andronache, autorul grădinii de fapt, nu voia să schimbe nimic, mulțumindu-se
doar s-o întrețină. Avea pentru răposatul un adevărat cult - se luaseră din
amor curat, ca în romanele franțuzești! - cult întreținut și demonstrat public
prin pomenile bogate pe care le făcea cu fiecare prilej, ca și prin
monumentalul mormânt ridicat la Bellu: aici fusese o întreagă poveste, pentru
că boieroaica ar fi vrut să-l așeze pe Gheorghe în curtea bisericii din satul
natal, unde era și conacul familiei, dar acolo era prea departe și putea fi
uitat, apoi ceruse voie mitropoliei să-l îngroape în parcul imens care era
grădina casei, dar fusese refuzată, pentru ca în final, la rugămintea
mitropolitului, să fie de acord a-l înmormânta creștinește la Bellu, la Bellu
unde erau tot felul de burghezi, de proaspăt îmbogățiți, de neica nimeni ...
-
Dar nu-i adevărat
madame Andronache, se poate? Uite că sunt și Cantacuzini și Ghikulești și
Brâncoveni ... și apoi, o fi departe locul pentru calicii de vin pe jos, dar
pentru dumneata ...
Acceptase până la urmă, dar cu mare greutate!
Cimitirul tot departe i se părea, departe și peste mână!
Dar dacă te roagă capul bisericii Moldovei și Ungro-Vlahiei, mai poți să
refuzi?
Nu poți!
Dar și ea îi ridicase un monument ... cât un palat!
Acum, se plimba liniștită prin parc cu unicul ei nepot, un bărbat la
vreo treizeci de ani, înalt, bine legat, purtându-se elegant și, mai ales, încă
necăsătorit! Tocmai acest amănunt, era al doilea motiv de distracție al
boieroaicei: pentru că Domnul nu îi dăruise cu copii pe ea și pe răposatul,
toată dragostea ei maternă se revărsase asupra acestui unic nepot de soră. Iar
dacă soru-sa fusese o femeie înstărită, soție de profesor la Universitate, averea
tot îi pălea pe lângă ce avea stăpâna atâtor moșii - nu le mai știa nici
numărul, nicidecum numele ori așezarea - cum devenise tante Fro-Fro prin
măritișul cu boierul.
Fiind unicul nepot, tânărul bărbat care o iubea sincer pe mătușă-sa, era
clar și moștenitorul familiei Andronache, așa că madame se distra de minune
punând la cale alianțe și desfăcându-le,
nunți cu cele mai bune partide politice sau economice ori din contră, refuzând
propuneri de nerefuzat: atunci când ești mai bogată decât majestatea sa, te
poți distra cum îți poftește sufletul!
Tânărul, adică nepotul, școlit la Viena Și la Paris, om cu idei moderne,
profesor ca și tatăl său, se distra împreună cu tante, lăsând de înțeles că nu
are de gând să se lase însurat, ci că își va alege singur soția:
-
Exact ca dumneata și ca
regretatul oncle Jorj, ma chere tante, nu poți spune că n-am un exemplu bun!
-
Sigur, sigur, dar când
mamă dragă, că uite că îmbătrânesc și nu apuc să mă văd cu nepoți!
-
Și eu ce sunt tante, eu
nu-s nepot?
-
Da, așa este, tu ești
nepot, deci eu vreau strănepoți!
Însă în această dimineață de mai, discuția avea un alt curs.
-
Dragul meu nepot, am la
tine o rugăminte, o rugăminte pe care nu ți-aș face-o dacă aș avea cea mai mică
temere că m-ai refuza!
-
Tante Fro-Fro, te rog
mult, lasă introducerile și spune-mi care-ți este dorința!
-
Ei bine, dragul meu, de
câtva timp sunt din ce în ce mai aproape să intru în legătură cu răposatul tău
unchi, fie-i țărâna ușoară!
-
Tante! Te rog, sper că
nu ai început ...
-
Te rog ascultă-mă! Știu
ce vrei să spui ... și eu am crezut că este o înșelătorie, dar nu poate fi! Se
întâmplă prea multe lucruri inexplicabile! Așa că, aș vrea să te rog, să mă
însoțești, în seara asta ...
-
Vor să te fure? Te-au
amenințat? Ce s-a întâmplat?
-
Nu, nu, nimic din toate
astea ... nu ... am impresia că știu mai multe dar că se feresc să-mi spună ... știi tu, de mai multe ori au
lăsat să se înțeleagă că sunt bolnavă de inimă și că ar fi mai bine să ...
-
Tante Fro-Fro, dumneata
ești bolnavă de inimă? De când?
-
Nu știu dragul meu, dar
probabil că mai mult ca sigur sunt bolnavă de inimă!
-
Tante, dumneata te
asculți ce spui? „Probabil mai mult ca sigur”! Cred că petreci cam mult timp în
compania unor oameni de o educație îndoielnică!
-
Da, am greșit,
iartă-mă, neatenția, dar să trecem peste asta ... vrei să mă însoțești diseară
la o seance? Poate ție îți vor spune mai multe! Vrei Alex?
-
Rămâne pe diseară ...
Înalt, bine făcut și cu o ținută frumoasă, educat, profesor și viitor om
politic, Alex Popescu era în continuare unul dintre cei mai râvniți burlaci.
Toată întâlnirea era pregătită până în cele mai mici amănunte, așa că
cei trei se despărțiră cu speranță în suflet: în realitate, ei nu făceau
altceva decât să liniștească sufletele neliniștite, să adoarmă grijile
îngrijoraților, să sature foamea de vești bune a doritorilor de vești bune ...
și cum nu spuneau decât de bine, toată lumea era mulțumită!
Erau și ei, tot un fel de popi!
Iar dacă unii simțeau nevoia să răsplătească mijlocitorul ... nu era
nici o supărare!
Așadar, era totul gata ... mai trebuia doar să vină seara, musafirii și
curioșii ...
În aceeași zi, când soarele se ascunsese deja în spatele copacilor
seculari de la șosea, mulți dintre ei rămășițe ai Codrului Vlăsiei, Alexandru
Popescu, nepotul lui madame Andronache, s-a prezentat gata să-și însoțească
mătușa: se îmbrăcase sobru, potrivit cu ora și cu evenimentul , adică într-o
redingotă neagră, cămașă albă cu guler înalt și tare, cravată gri perle și un
ac de cravată discret, doar din aur, fără pietre sau perle. Folosea însă, ca în
mai toate serile, un joben vienez, de care nu s-ar fi despărțit și un baston
elegant.
Nu așteptă decât jumătate de ceas pentru ca tante Fro-Fro să fie gata,
apoi urcară în landoul tras la scară și porniră liniștiți, la pas, spre casa de
la intersecția străzii Viitor cu Teilor.
Au
ajuns după ce se întunecase de-a binelea, iar Alex ceruse omului de pe capră să
ridice coșul landoului: nu ținea să fie văzuți intrând la niște oameni despre
care încă nu știa mare lucru, deși își petrecuse toată ziua făcând cercetări!
Relațiile în diferite medii și ministere, dar mai ales în redacțiile gazetelor,
îl ajutaseră să-și formeze o părere clară despre ce avea să urmeze!
Așa că își dorea să rămână încă anonimi!
În momentul în care au oprit în fața porții de la numărul 29, un
personaj scund și - poate - cocoșat, s-a apropiat venind din interior și a
deschis-o larg. Casa, era una modernă, cu un singur nivel, cu ferestre din
tavan până-n podea, construită cu puțin timp în urmă, poate imediat după
război, ușor retrasă de la stradă, cu o curte mică în față și cu un peron
franțuzesc, cu două rampe laterale, arătând privitorului o balustradă frumos
împodobită. Pentru un ochi versat, așa cum erau cei doi musafiri proaspăt
sosiți, nu era decât imitația unei proprietăți boierești, în acea curte și la
acel peron, neputând opri vreodată - și mai puțin nu putea întoarce - vreun echipaj! De altfel, nici
poarta nu fusese prevăzută pentru accesul de acest tip, ci doar pentru al
pietonilor, așa că Alex începu deja să tragă concluzii despre locatarii de la
numărul 29.
În acel moment, totul părea foarte întunecat, iluminatul de pe stradă,
cu feștila amărâtă aprinsă de lampagiu, neputând sparge bezna absolută a curții
și a casei. Au fost conduși, dar mai mult pe pipăite. Ajunși, după urcarea
treptelor, în fața ușii de la intrare, aceasta se deschise scârțâind sinistru:
tante Fro-Fro, îl strânse zdravăn pe Alex de braț în timp ce înaintau!
De fapt, chiar și bărbatul simți un frison rece, atunci când oprindu-se
în marchiza casei în fața ușii ce îi separa de interior, o voce profundă,
bărbătească, de bas, se auzi de niciunde:
-
Bate și ți se va
deschide, de vii cu sufletul curat!
Pe moment se așteptaseră să audă „lăsați orice speranță ... ”!
Alex, își luă inima în dinți și bătu! Se auzu un zgomot de gong,
răsunând chiar lângă ei, iar ușa se deschise din nou - aparent - singură, iar
ei putură intra, mișcându-se în direcția unei lumini firave ce părea la mulți
kilometri distanță. Tante Fro-Fro s-a împiedicat de o margine de covor, dar
nepotul o salvă în ultima clipă de la o căzătură neplăcută: exact atunci, un
glas monoton, se auzi de undeva din față, poftindu-i să intre. Camera în care
se găsea lumina, era una înaltă, suficient de înaltă ca în penumbra aceea să nu
i se vadă tavanul, de formă oarecum pătrată, cu un perete acoperit aproape în
totalitate cu o draperie grea, un altul cu un dulap enorm, în timp ce pe
peretele din continuarea ușii pe care tocmai intrau, se afla o mobilă cu
sertare, pe care se găsea o frumoasă lampă cu petrol: aceasta, din sticlă
transparentă, fără oglindă, avea sticla nouă sau proaspăt curățată, pentru că
dădea o lumină uniformă, ușor gălbuie, o lumină ce lăsa impresia de căldură.
Era singura sursă de lumină din încăpere și, din această cauză, arunca niște
umbre foarte ciudate pe pereți și pe tablourile întunecate ce-i împodobeau.
În toată odaia, nu se mai afla decât o masă rotundă și un număr de
scaune solide, așezate în jurul ei.
Fără cuvinte, un bărbat aflat în picioare îi primi înclinându-se și le
făcu semn pe ce scaune să se așeze: luară loc cu toții, iar Alex notă că
bărbatul are lampa în spate, iar ei în ochi.
-
Mă bucur că suntem
împreună în această seară minunată, mă bucur și sper să avem succes, cel puțin
ca data trecută! Sunteți gata? Vreți să începem sau ... ?
-
Să începem, sunt
nerăbdătoare!
-
Da, și eu sunt!
-
Poate aflu ce-a făcut
pezevenghiul cu via din ... persoanele strânse în jurul mesei zâmbiră!
Erau cu totul zece persoane, atât femei cât și bărbați: îl recunoscu pe
senatorul de Muscel, cu soția - pierduseră o fiică de curând - pe unul dintre
oamenii importanți ai Camerei de Comerț - de asemenea cu doamna, dar evită să
arate că se cunosc, așa că nu fu schimbat nici un salut. Numără scaunele: erau
treisprezece, cu toate că ei erau zece, plus personajul care-i întâmpinase ...
Din umbră, cocoșatul ce le deschisese poarta, se apropie de cel ce în
mod clar îi era stăpân, și-i șopti ceva la ureche. Acesta, ascultă cu mare
atențe, pentru ca apoi, cu un glas vesel, să întrerupă discuția celorlalți:
-
Lumea spiritelor ne
este binevoitoare în această seară ... iată că, deși nu mai speram, se poate
realiza numărul benefic de treisprezece! Chiar acum, slujitorul meu m-a anunțat
că au mai venit două persoane, recomandate de un bun prieten de-al meu! Trebuie
să vă cer părerea: sunteți de acord să-i primim, sau nu? Știți bine, cu cât
suntem mai mulți, cu atât mai
bine! Ce ziceți?
-
Da, să vină ...
-
Cum crezi ...
-
Îhî ...
Astfel că cei doi, fură introduși: erau, bineînțeles, perechea ce
participase la repetiția din cursul zilei!
Domnii, care-și lăsaseră pălăriile, mănușile și bastoanele la intrare,
fură rugați să se așeze - dacă
doresc, pentru că nu era o regulă - între doamne, pentru o mai bună comunicare
cu spiritele: nu întrebă nimeni de ce, dar se executară.
Și „la seance”, începu!
-
Doamnelor și domnilor,
vă rog să-mi permiteți câteva cuvinte pregătitoare, necesare atât celor ce au
mai participat la asemenea evenimente filozofico științifice, cât mai ales,
celor ce sunt astăzi și acum pentru prima oară într-o asemenea situație!
Ultimul sosit, pufni a neîncredere, iar însoțitoarea lui, chicoti.
Ceilalți, se priviră stânjeniți.
-
Ne vom folosi de
metodele descoperite de maestrul meu, domnul Kardec, expuse în lucrările de
căpătâi ale acestei noi științe, lucrări ce atunci când sunt stăpânite, deschid
o nouă dimensiune a cunoașterii, aduc sub ochii noștri, cunoscători sau
profani, lumea de dincolo, lumea spiritelor ...
Își trase sufletul și, în liniștea neclintită, continuă:
-
Aceste lucrări,
doamnelor și domnilor, sunt: Cartea spiritului, Cartea mediumului, Rai și Iad,
Facerea conform spiritismului și Evanghelia conform spiritismului. Aceste lucrări de căpătâi
ale cunoașterii umane, ne descifrează nouă că este o inteligență supremă,
cauza primă a tuturor lucrurilor, căreia cei mulți îi spun Dumnezeu, că există
spirite, că există entități imateriale, odată imperfecte și neștiutoare, dar
care învață și evoluează, că perfecționarea și învățarea au loc prin
reîncarnare, lucru ce pune spiritul în nenumărate situații pe care învață să le
rezolve, că spiritele fac parte din natură și, de aceea ele pot comunica cu cei
vii și - foarte important - pot interveni în desfășurarea vieții lor și, că
există foarte multe planete în univers, cele mai multe locuite! Dacă ținem cont
de învățăturile de bază, ne va fi simplu să luăm legătura cu spiritele din
lumea de dincolo!
Ultimii veniți, nu păreau foarte convinși!
-
Eu și fata mea ...
-
Domnule, vă rog! Ați
împlinit cercul, acum aveți puțină răbdare! Așa cum ați văzut deja, spiritele
se arată binevoitoare, împlinind pe neașteptate condiția importantă a numărului
de persoane la masă. Vom începe cu o scurtă rugăciune, așa cum vom și încheia,
pentru a ne asigura că spiritele chemate pleacă înapoi și nu rămân aici în casă:
vă rog să vă țineți de mâini unul pe altul ... așa ... foarte bine ... „tu,
stăpân a toate lumile și spiritele, tu ... care ne înveți ...”
Rugăciunea, nu fu o rugăciune ci o incantație și, în loc să fie scurtă,
a fost din contră!
Alex începuse să pună cap la cap informațiile primite peste zi, atât
cele favorabile, cât și cele nefavorabile experienței: avea în continuare
răbdare și, dacă nu pentru el, măcar pentru a sa tante care-l strângea neaștept
de viguros de mână!
-
Spirite din lumea de
dincolo - glasul bărbatului începuse să capete inflexiuni lugubre - spirite,
găsiți printre noi un medium sau folosim tabla Ouija? Răspunde-ți spirite, fiți
binevoitoare!
Nu se întâmplă nimic, așa că trecu la pasul următor:
-
Dacă vrei să folosim
tabla Ouija, manifestă-te!
Din masă, se simți o vibrație puternică ce însoțea un zgomot de lemn
lovit zdravăn!
-
Este aici un spirit,
deja, ce repede a mers ... este aici ... să vedem dacă vrea să comunice cu noi!
Puneți fiecare dintre dumneavoastră degetele arătătoare pe lupă și, vom afla ce
dorește!
Lupa, sau indicatorul, era o bucată de lemn, triunghiulară de cele mai
multe ori, care aluneca liber deasupra unei table din lemn, cam de 60 pe 30 de
centimetri, tablă pe care erau scrise în colțurile din stânga și dreapta sus DA
și NU; între cele două cuvinte, stătea scris OUIJA, adică DA, în franceză și
germană, sub acest cuvânt erau înșirate cifrele de la 0 la 9, ori de la 0 la
10, iar pe ultimele două rânduri de jos, era scris cu majuscule tot alfabetul.
Participanții, așezând fiecare arătătoarele pe lupă, o plimbau pe tablă, până
ce, printr-un consens de nimeni înțeles, se opreau cu vârful deasupra unui
semn. Puse cap la cap, acestea alcătuiau răspunsul spiritului contactat!
-
Sunteți gata?
Răspunsurile, sosiră mute, din priviri sau simple înclinări ale
capetelor: numai ultimul sosit spuse „Îhî”, iar fiica lui chicoti din nou, ca
proasta!
-
Puneți degetele vă rog!
Se conformară, iar lupa începu să se miște șovăitor pe tabla Ouija!
-
Putem continua,
spirite? Ești alături de noi?
Mișcându-se parcă pe bâjbâite, lupa se îndreptă către DA, unde se și
opri.
-
Avem un medium între
noi, spirite?
Figura cu lupa se repetă, ea oprindu-se din nou la DA.
-
Îl putem folosi?
Din nou răspuns afirmativ.
-
Cine este?
Toată lumea era convinsă că organizatorul va fi desemnat drept medium,
lupa însă, începu să scrie un nume pe care cei de la masă nu-l cunoșteau: sau
nu-l cunoșteau toți!
-
E ... L ... E ... O ...
N ... O ... R ... A!
-
Cine? Cine-i Eleonora?
Tânăra care până atunci chicotise tot timpul, a leșinat la masă, iar
taică-său, așa cum se dovedi că este, sări ca fript:
-
Ce-ai Leonoro, ce-ai
pățit? Ce i-ați făcut?
Doamnele prezente, îi dădură cu niște săruri pe la nas, și fata-și veni
în simțiri!
-
Domnișoară, spiritele
spun că dumneata ne poți face comunicarea cu entitățile lumii de dincolo! Te
crezi în stare?
-
Nu știu ... ce trebuie
să fac ... ?
Fata părea sfârșită!
-
Eu zic s-o lăsăm în
pace ...
-
Să nu i se facă rău ...
-
Da` de ce, dacă a zis
spiritul că ...
-
Șșșșt, lăsați-o să-ți
revină și să poată hotărî!
-
Ce trebuie să fac?
-
Să ne transmiți ceea ce
îți spun spiritele: poți?
-
Cred că da ...
Își puseră cu toții mâinile pe marginea mesei, iar gazda începu să
spună:
-
Spirite, spirite,
oricine ai fi, vrei să te manifești?
Recepționară o nouă lovitură în masă, care îi îngheță!
-
Spirite, cine ești?
Fata, își dădu ochii peste cap, și începu să vorbească, dar nu cu vocea
ei:
-
Nu mă cunoașteți nici
unul dintre voi, nici tu profesore, nici tu Andronache, nici tu Bârsane, dar vă
pot aduce unul dintre spiritele pe care le cunoașteți ... pe cine vreți să ... ?
-
Pe răposatul Gheorghe!
Pe el îl vrem! Madame Andronache, nu pierdea timpul și nici nu avea de gând să
aștepte să-i ia vreun mocofan din ăștia înainte!
Lampa pâlpâi, dar își reveni!
Liniște!
Eleonora părea dusă de pe lumea asta.
Lampa pâlpâi din nou, prelung, iar tatăl fetei spuse:
-
Parcă s-a răcit aici!
Într-adevăr, parcă era mai frig!
-
Bună seara Eufrosina!
Au înlemnit toți! Bună seara!
-
Tu ești, Gheorghe?
-
Eu sunt, dar de ce-mi
spui Gheorghe? Nu eram eu Jorj?
-
Ba da, dar numai tu
știai ...
Conversația dură destul de mult și tante Fro-Fro află că spiritul este
bine, dar că ar trebui să-i dea și popii
de la Zlătari să-i țină o slujbă de pomenire, îi explică cum să administreze
moșiile și, mai ales, o povățui să ceară banii tuturor datornicilor, vechi sau
noi!
-
Dar n-au contracte,
Jorj?
-
Ba da, dar acum este
momentul să-i strângi cu ușa!
-
Jorj, dar asta-i treabă
de burghez, tu ai fost toată viața ta un boier, nicicând nu te-ai ocupat de
aspectele astea sordide!
-
Ce aspecte?
-
Sordide!
Spiritul avu un mic moment de șovăială, după care continuă:
-
Ba să te ocupi, că așa
spun eu!
-
Cher oncle - interveni
Alex în discuție și, îi puse spiritului o întrebare în franceză!
Apoi, continuă fără a aștepta răspuns
-
Or you think ...
Spiritul nu-i răspunse!
-
Unchiule, preferi
germana?
Gazda interveni:
-
Dar de ce-i vorbești
numai în limbi străine?
-
Pentru că am o
întrebare pe care nu vreau s-o înțelegeți, dar nici răspunsul nu aș vrea să-l
aflați domniile voastre! De aia! Așadar? Spune unchiule ... spirit! Dar ca să
nu mai vorbesc în limbi străine, îți voi pune spirite o întrebare pe care s-o
înțeleagă toată lumea prezentă. Este bine?
I se adresa gazdei!
-
Este bine!
-
Fii atent unchiule: am
cumpărat o bucată de pământ, în Covurlui, și bucata asta este ca un triunghi
dreptunghic, cu o latură a unghiului drept de trei sute de stânjeni și cu
cealaltă latură a unghiului drept de patru sute de stânjeni! Uite ce vreau eu
să-mi spui unchiule: ultima latură a terenului trebuie s-o închid cu un gard,
să nu iasă vitele, că-i pășune, așa că rogu-te luminează-mă, ce lungime va avea
gardul acesta unchiule?
S-a făcut liniște!
-
Spune unchiule, că sunt
gata să notez!
Liniște!
-
Ce zici tante, oncle
Jorj răspundea la întrebarea asta?
-
Răspundea sigur, dar
...
-
Nu fac socoteli aici,
și nici limbi străine nu putem vorbi!
Mediumul începuse iar să vorbească!
-
Mergem tante?
-
Nu Alex, mai stăm! Mai
stăm, că nu se știe niciodată ...
La seance a continuat, cu greu dar a continuat! Puțin câte puțin,
mediumul și-a revenit și a început să dea răspunsuri întrebărilor
participanților. Masa a mai bubuit de câteva ori, ba chiar s-a și mișcat, în
țipetele doamnelor. Lucrurile păreau a reintra în normal. Mai multe întrebări
puse de senator și de soția acestuia primiră răspunsuri bune: da, era destul de
bine, da, urmează a se reîncarna, da, să-i dea popii de la Zlătari să-i
slujească, da, îi iubește ... Alex se plictisea îngrozitor: indiferent cât de
pertinentă fusese demonstrația pentru el sau unul ca el, demonstrație care
arăta clar că totul este o mistificare, ceilalți își doreau să fie mințiți,
visau să li se spună de bine, plăteau chiar dacă în subconștient știau că sunt păcăliți!
Și-i păru rău că i-a distrus mătușii sale iluziile!
Când totul s-a terminat, a mai fost un spectacol: spiritul a declarat că
a obosit și că vrea să plece, să se odihnească - Alex se abținea cu greu din
râs - și le spuse la revedere, moment în care un vânt rece trecu prin cameră, masa
bubui de câteva ori și tremură sub mâinile participanților, lampa pâlpâi și, de
data aceasta se stinse! În întunericul aproape absolut, câteva femei au simțit
cum le atinge ceva pe față, în același timp cu un scârțâit lugubru ce părea a
veni de peste tot: au urlat înnebunite, iar gazda s-a repezit să aprindă lampa
din nou! De această dată, dădu flacăra mare, și toată lumea văzu că odaia nu
ascundea nimic!
Au plecat cu toții, boieroaica Andronache puțin nehotărâtă dar înclinată
să creadă, ceilalți convinși, mai ales că primiseră vești bune, iar Alex nervos
văzând cât de orbi sunt oamenii!
A doua zi, fiecare în parte avea să trimită câte un cec gazdei și, să
întrebe când se mai organizează o seance!
Au urcat în landou și Alex i-a cerut vizitiului să coboare coșul: aerul
era înmiresmat - între timp, o ploaie scurtă omorâse praful Bucureștilor - așa
că-i propuse mătușii sale să se plimbe.
-
Până la urmă, am scos-o
la capăt!
-
Da, dar greu de tot!
Cei trei, împreună cu așa zisul cocoșat de la poartă, stăteau în jurul
mesei rotunde și beau vodka, obicei luat de la rușii care altceva mai bun nu
aduseseră în ultimul război!
Cocoșatul, ținând ceva în mâini, ieși ducându-se în treaba lui,
lăsându-i să vorbească în voie.
-
Chestia cu stinsul
lămpii și mătasea care le atinge pe obraz, este de pomină!
-
Este de pomină? Spui
puțin! Asta ne salvează de fiecare dată! De fiecare dată!
-
Eu aș bea o vișinată -
spuse Eleonora.
-
O vișinată să fie!
Eleonora dragă, roagă-te la Dumnezeu sfântul să nu mai ai un căpos ca ăsta, cu
străinătățile și matematica lui! Arză-l-ar focul de nebun, că era s-o facă pe
babă să se răzgândească ...
-
Da, la un pas a fost!
Nici nu știu cum de nu a plecat atunci!
-
Eram terminați!
-
Da, da, terminați!
-
Da` de ce vă faceți voi
atâtea probleme? Să întrebăm ... spiritul!
-
Să-l întrebăm!
-
Am rămas cu baba,
spirite? Pentru DA, bate de două ori, pentru NU o singură dată!
Se auziră două bătăi puternice în masă!
Lampa pâlpâi ușor!
-
Și o să trimită mâine
cecul sau bănuții?
Masa bubui din nou de două ori!
Lampa pâlpâi ușor!
-
Și o s-o mai jumulim pe
gâscă?
Masa bubui din nou afirmativ!
Lampa pâlpâi ușor!
-
Nu mai bate atât de
tare - spuse gazda, că o să rupi ciocănelul! Doar știi că-i firav!
-
Ciocănelul? întrebă
complicele său. Adică să nu mai bat de două ori? Să bat doar odată? Așa?
Spirite, l-am păcălit pe nepotul babei?
Se auzi o singură lovitură!
Lampa pâlpâi din nou ușor!
Chiar în acel moment, Gheorghe gângavul intră în odaie, ținând ceva în
mână și având o figură răvășită!
-
Ssstați așșșa, ssstați
așșșa ...
-
Am pierdut-o pe baba în
seara asta? întrebă Spiridon din nou, privindu-l ostentativ pe Gheorghe, în
timp ce Eleonora și gazda, așa zisul elev al lui Kardec, râdeau ținându-se cu
mâinile de burtă! Am pierdut-o?
Masa răspunse printr-o singură lovitură, puternică, dată parcă de
toboșarul muzicii militare, o lovitură atât de puternică, încât cei trei care
stăteau pe scaune avură impresia că tăblia chiar le vibrase sub mâini!
Lampa pâlpâi mult mai tare!
-
Nnnnu mmmai lovi,
ssstai ...
-
Este adevărat spirite
... ?
-
... ssstai!
Ccciocănelul e la mine! Uite-l! Abbbia l-am reparat!
Și le arătă micul ciocan din lemn, pe care-l ținea în mână!
Lampa pâlpâi îndelung, apoi se stinse!
În cameră se făcuse dintr-o dată foarte frig și, se simțea un miros
greu, de putreziciune!
Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești!
