sâmbătă, 14 mai 2016

Popasul


 

   Ploaia, care udase drumul național timp de jumătate de ceas, se oprise.
   În acea vară toridă, nimeni nu se supăra de o asemenea bucurie, chiar dacă, așa cum se întâmplase acum, fusese și puțină grindină: era mult prea cald, mult, mult prea cald, ucigător de cald.
   Pe drum, șoferii erau obișnuiți de acum cu ruperile de nori, iar dacă erau averse prea violente, pur și simplu aprindeau luminile de avarie, trăgeau cât mai pe dreapta, își aprindeau o țigară și așteptau să se oprească: și atât!
   Apoi, plecau liniștiți mai departe.
   Din loc în loc, pe marginea drumului se găseau mici restaurante, stații de combustibili, moteluri sau chiar combinații ale acestora: invariabil însă, restaurantele se dădeau peste cap ca să aibă un aer rustic, stațiile de benzină să aibă un aer modern și strălucitor, motelurile prezentau fațade de mari hoteluri iar parcările gropi și băltoace.
   Drumul de munte, pe vremuri unul foarte dificil, fusese modernizat, ceea ce dusese la creșterea considerabilă a vitezei traficului, adică la o scurtare semnificativă a timpului scurs între două orașe mari, așa că opririle șoferilor erau mai rare: motiv pentru o concurență acerbă între comercianții de pe marginea lui! Dacă înainte vreme era suficient să te lauzi cu un grătar cu mititei sau cu o ciorbă de burtă, astăzi amândouă la un loc și nu mai garantau intrarea clientului! Oamenii învățaseră că cea mai bună mâncare nu este acolo unde se face multă reclamă, ci acolo unde opresc la masă camionagiii, drept care, toți cei flămânzi ori însetați, urmăreau parcările restaurantelor și, unde erau mai multe TIR-uri și camioane, acolo opreau și ei.
   Drumul, chiar lărgit și modernizat, era unul greu, trecând munții în multe serpentine și ace de păr: privită de la înălțime, șoseaua părea un piton uriaș și cenușiu, adormit pentru digerarea unei prăzi neștiute. Pentru acest motiv, mulți încercau să nu-l facă noaptea
și-și organizau astfel etapele încât să-l parcurgă ziua. Așa că, odată cu înserarea, treaba se liniștea! 

   Mașina verde, destul de veche și cu rugină vizibilă, trecuse prin fața restaurantului „rustic” spre deal cu vreo oră în urmă, când încă era soarele sus pe cer. Urmase apoi ploaia cu grindină, pentru ca apoi să se oprească, și șoseaua să înceapă să se usuce: asfaltul, cumplit de încins, transforma în aburi puțina apă rămasă pe carosabil după scurgerea grosului în rigolele laterale, așa că traficul se putea desfășura în deplină siguranță. Toți cei ce opriseră la restaurant în timpul ploii, plătiră și plecară: se întuneca și nu doreau să-i prindă noaptea pe acolo, pe un drum complicat, destul de prost marcat și total neluminat.
   Așa că, atunci când se opri mașina verde, în parcare nu se mai afla decât o dubiță destul de veche și de ponosită: chiar și așa, ocupanții ei au avut grijă să o oprească după niște copaci, să nu fie văzută.
-          Văd că n-au plecat toți! Nu vrei să mai așteptăm?
-          Deci asta-i duba cârciumii fă, cu asta se face aprovizionarea și se cară angajații dimineața și seara: mai ți-am spus asta!
   Vocea poruncitoare a bărbatului de la volan, o făcu pe tânăra din dreapta lui să-și înghită cuvintele: ar fi vrut să protesteze, ar fi vrut să propună să renunțe, ar fi vrut ... dar dacă Viorel își pusese ceva în cap, ea nu se putea opune! Viorel, care nu era chiar bărbatul visurilor ei, avea un cap mare și un corp destul de subțire: ochii, mici și prea orizontali erau depărtați unul de celălalt, fruntea-i părea înaltă dar în realitate era doar o iluzie optică datorată capului tuns zero, iar sub nasul mare și strivit ca al unui boxeur de proastă factură, se vedea gura asemănătoare unei simple tăieturi orizontale pe față, adică mică și parcă fără buze!

   Viorel nu era un bărbat frumos, ba chiar era destul de urât, prost proporționat și, mai ales, prost crescut, dar nu-i putea reproșa nimic: ea, la cei 1,90 ai ei, completați cu cele peste o sută de kilograme, nu atrăsese încă pe nimeni și, dacă Viorel, cu un cap mai scund, nu se simțea complexat, nici ea nu avea de gând să-și facă probleme!
-          Ești pregătită, nu-ți face griji, ești foarte bine pregătită, o să vezi! Doar te-am învățat eu!
-          Da, sunt pregătită!
   Vocea îi tremura puțin, drept care, pentru a-și face curaj, dar și pentru a nu se face de râs, ridică tonul:
-          Sunt foarte pregătită, sunt gata, sunt plină de energie și simt energia ta pozitivă: s-o facem Scumpi!
-          S-o facem, Iubire! Viorel, mic și slab, negricios, ras în cap dar cu o urmă de barbă, cu maxilarul destul de subțire, proeminent și de fragil - din nou o problemă de boxeur, nu o dată îl lăsase baltă maxilarul în urma unui pumn încasat - dar cu mușchi ce doreau să arate preocuparea pentru trasul de fiare, uitase pur și simplu că fata asta se numea Maria! Devenise Iubire, iar pentru el era suficient: și pentru ea!
-          Deci fii atentă, faci exact cum te-am învățat: intri și te așezi la o masă lângă intrare. Apoi ceri un meniu - vezi că se apropie ora închiderii și toți se grăbesc să plece, că la ora asta nu mai așteaptă cine știe ce clienți - așa că ți-l aduce repede! La sigur o să creadă că te-ai dat singură jos din mașină: ceri meniul deci, ți-l aduce, ceri o bere deci, cât te hotărăști, ei o să facă mutre că durează mult, că hâr, că mâr, și-n timpu` ăsta io, care am luat-o pă la spate, intru și-i prind pe toți atenți la tine! Nu uita, important este să ajung la casă, la bani, că are seif și dacă apucă să bage banii, nici dracu` nu-i mai scoate!
-          Nu știi să spargi seifuri? Parcă spuneai că ...
-          Ba da, știu, dar probabil sigur nu avem timp de fiare d-astea!
   De fapt, nu știa, habar n-avea, dar nu trebuia să știe gâsca tot!
-          Așa deci, io intru, scoț arma-i ameninț, ei se cacă pe ei, le iau banii și te iau ostatică: dacă anunță gaborii, ți-am făcut felul - tot o să-i anunțe, da` mai târziu! În schimb, dacă vezi că e gata vrunu` s-o roiască, ori să nu dea marfa sau să să bată pentru mangoți, scoți și tu pocnitoarea și-i ameninți din partea ai-laltă! Deci îi băgăm la mijloc și le dăm culcat: îi legăm la mâini și la picioare cu coliere de plastic - le am la mine - luăm încasările, le luăm și lor portofelele, îi căutăm în buzunare de șpagă ... să nu uiți de telefoane, tu te ocupi, doar le scoți bateriile și le arunci unde vezi cu ochii! Ai înțeles? Nu iei nici unu`, că telefoanele se urmărește și ne găsește pentru un căcat de doi lei! Fă, ai înțeles?
-          Îhî!
-          Să-i punem să dea și verighetilii!
-          Astea sunt sfințite în biserică, cred că n-ar trebui!
-          Ce-i aia „n-ar trebui”? Ba să-i pui să-și scoață tot auru`, chiar și verighetilii!
-          Bine!
-          Dup-aia dăm foc, luăm mașina și fugim!
-          Dar de ce trebuie să dăm foc?
-          Ca să ni se șteargă toate urmele!
-          Și cu ei ce facem? Îi lăsăm înăuntru?
-          Da!
-          Păi nu moare arși?
-          Cum le-o fi norocu`! Ce, te mai doare`n cur de alții?
-          N-am putea ...
-          Nu Iubire, n-am putea! Deci crede-mă, băiatu` știe mai bine! Să fii atentă la plan, nu te dai de gol decât dacă nu-mi iese mie pasența, da? Că io cum intru cum încep să strig și tu te vaiți și`ncepi să piși ochii și face și ei ca tine! Clar?
-          Clar!
-          Atunci, io am plecat fă: dă-mi un sărut să ne meargă bine!
   Iubire, se întinse să-l sărute: se topea toată de plăcere când începea să fie puțin vulgar! La cei 22 de ani ai ei, era primul bărbat cu care se culca și, era convinsă că între ei este o dragoste mai ceva decât în Romeo și Julieta: nu se înțelegeau foarte bine la felul ei de a se îmbrăca, cu lucruri lungi și largi, cu pantofi fără toc ... Îi cumpărase într-o zi niște chiloți cu care nici nu știa să se îmbrace, că dacă-i vedea maică-sa nici n-ar fi știut ce sunt, unii care în loc de chilot erau așa, cu un șnur de-i intra în fund și o deranja, dar lui îi plăcea, iar ea nu avea de gând să-l supere! Cam așa mersese treaba și cu alte lucruri ce-i cumpărase după gustul lui, noroc că nu găsea la femei măsura ei, că altfel ar fi îmbrăcat-o numai după gustul lui, de s-ar fi uitat lumea după ea pe stradă ca la urs! Dar nici el nu era mai breaz: scund și slab, cu capul mare, i se părea că nu iese suficient în evidență, așa că purta tot felul de haine în culori stridente: sigur după el se uita lumea!

   S-au sărutat, el a strâns-o tare de un sân - să-i aducă noroc - și apoi a coborât din mașină.  
   Înainte de a trânti portiera, îi spuse în fugă:
-          O să fim ca ăia doi din film, o să vezi!
-          Da, da, ca ei o să fim!
   Nu-i spunea că este vorba despre Bonnie și Clyde, pentru că-i mai spusese și el nu le ținea minte numele.
   A așteptat două minute, cu ochii pe ceas, apoi a coborât și ea, s-a aranjat puțin, a privit în jur și, dacă tot nu era nimeni în parcare a profitat să-și mai tragă puțin șnurul din fund, apoi și-a aranjat și sutienul, care îi ținea sânii într-un mod ciudat, îi ridica foarte tare și o incomoda, și-a netezit hainele, s-a privit în oglinda exterioară și, aruncându-și pe umăr geanta în care avea arma, porni spre Popasul Vânătorilor, ținta lor de astăzi!

   Pe mulți infractori, arma îi liniștește pentru că le dă senzația că dețin controlul puterii: la ea era invers, arma aceea grea o neliniștea și, deși învățase să o folosească, tot avea tendința de a întoarce capul în altă parte atunci când trăgea cu ea! Oricum, era hotărâtă să nu facă uz de armă! Mai verifică buzunarele, să vadă dacă are mărunțiș suficient - avea - și-și privi încântată ghetele grele de constructor: prima dată, nu înțelesese de ce să aibă atâta mărunțiș în buzunare, dar el o lămurise cum că pentru un box sau un robinet te bagă ăștia la armă albă și o belești, dar dacă iei în mână un pumn de mărunțiș și lovești așa, rupi nu alta, și dacă vin gaborii îl lași să-ți cadă din mână, că ce aveai în buzunare era treaba ta, banii tăi! La fel și cu ghetele: ea, ca proasta, habar n-avea că bocancii de șantier au vârful dublat cu oțel, dar când se lămurise ce armă formidabilă puteau fi, nu mai renunțase la ei! 

   Ajunse la ușa popasului, puse mâna pe clanță și dădu să intre: ușa era încuiată! Începu să bată, mai întâi delicat, cu degetul, apoi cu inelul în geam; continuă să bată, până ce apăru în partea cealaltă a ușii o femeie, care-i arătă afișul pus la vedere: ÎNCHIS!
   Era o problemă, la asta nu se gândiseră!
   Continuă să bată cu înverșunare, până când, prin geam, văzu apropiindu-se un bărbat: era un tip mai în vârstă, îmbrăcat în alb din cap până-n picioare, încât la prima vedere ai fi crezut că-i doctor! Și ăsta-i arătă afișul cu închis și dădu să-i întoarcă spatele!
   Continuă să ciocănească cu inelul!
   Bărbatul, exasperat, se hotărî să deschidă și să stea de vorbă cu ea, să o convingă că este închis și că pe ziua aia s-a terminat.
-          Doamnă dragă, am închis, nu mai servim nimic!
-          Bună seara domnule, aș vrea să vă rog numai de o sticlă cu apă, vă plătesc dublu, îmi trebuie neapărat!
-          Bine, o sticlă cu apă vă putem vinde!
   Îl vedea bine acum, albul ce se distingea prin geam așa de frumos, era de fapt murdar de tot felul de pete și de dungi, de urme de mâncare, de pete de sânge, iar șervetul ce-l purta la brâu părea a fi fost folosit inclusiv la spălat pe jos!
-          Cât mă costă? Deschise geanta pentru a avea pistolul la îndemână și băgă mâna ca și cum ar fi vrut să scoată un portofel.
   Bucătarul, care stătea urcat pe o treaptă, nu-i atingea înălțimea și o privea de jos în sus.
   De undeva, din spatele restaurantului se auzi un zgomot: bărbatul se întoarse instinctiv și privi în direcția de unde venise zgomotul, căutând răspunsul unei întrebări nepuse; pădurea de picioare de scaune puse invers pe mese, nu-i răspunse. Iubire, profită și făcu un pas în restaurant, trăgând încetișor ușa după ea. Din spate se auzi un nou zgomot, de data asta mult mai clar: căzuse o tavă, sau o tigaie. Imediat, răsună un strigăt, urmat de altele și de zgomote de veselă spartă!
-          Stați aici, mă duc să văd ce se întâmplă!
-          Da, vă aștept!
   Bineînțeles că nu avea de gând să stea acolo cuminte, dar trebuia să vadă ce se întâmplă!
   O nouă serie de urlete și de zgomote explodară prin ușa ce făcea legătura cu spatele restaurantului și cu bucătăria: aceasta, dată brusc de perete, lăsă să treacă un trio hilar, un trio demn de un număr de circ ori de un film de comedie din anii `50. Privi și nu-i veni să creadă: Scumpi al ei, ținut bine de guler, pe la spate, de o muiere scundă dar voinică, era pocnit cu precizia unei pendule de ceas, de către o altă femeie, cu un polonic! Din fericire, era atât de speriată de situația asta, încât nu băga de seamă că polonicul acela enorm și care putea fi o armă redutabilă se îndoia la fiecare lovitură, netransmițând pedepsitului nici un sfert din forța loviturii pe care voia să i-o aplice! Scumpi avea o privire rătăcită, iar dacă voinica nu l-ar fi apucat de guler atât de zdravăn, probabil că nu s-ar fi ținut pe picioare; în plus, era ud pe cap, iar hainele care niciodată nu fuseseră un model de curățenie, acum arătau ca și cum ar fi strigat în gura mare să nu fie atinse: pe cap, tronau niște urme de roșii și de paste!
„Paste cu roșii? își spuse Iubire în gând, și-i veni să râdă, paste cu roșii?”
-          Ia uite nea Vasile ce pățirăm! Dumnealui încerca să intre prin spate!
-          Aoleu, și ce-ați făcut?
-          Păi m-am pitit după ușă, am luat de pe foc oala cu apă caldă de spălam vase-n ea și i-am dat lu` proasta asta mică polonicul să-l croiască ...
-          Da de ce mă faci proastă, tanti Lenuțo?
-          ... da, proastă că tu puneai mâna pe cuțit, de făceai moarte de om! Ei, nea Vasile, l-am lăsat să văz ce vrea - în timpul ăsta, Proasta, tovarășa ei, continua să-l miruiască pe Scumpi cu polonicul - că poate se rătăcise, dar el nu, a încercat ușa și dacă a văzut că-i încuiată a forțat broasca și a intrat, adică, zic eu că mai mult ca sigur la furat, țiganul dracului!
-          Leano, te rog!
-          Bine nea Vasile, rromul ... și cum a intrat, eu de după ușă, hop cu apa din oală în cap, Proasta ia dat fo două polonice și uite-l plocon! Ce facem, îl batem bine și-i dăm drumul, sau chemăm poliția?
-          Eu zic să ....
-          Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ... uuuuuuuuuuuuuu ... aaaaaaaaaaaaaa ... săriți, criminalul, ajutor, hoțul, mamăăăăă ... mă violează ...!
   Iubire, cât era ea de mare, avea o voce pe măsură și, îi dădu drumul la maximum! În timp ce urla, se uita atentă să vadă dacă mai vine cineva din interiorul restaurantului, dar nu mai apăru nimeni!
-          Săriți, oameni buni, săriți, mă violează .... !
   Nea Vasile bucătarul, speriat prima dată de urletul fetei, se apropie de ea s-o liniștească:
-          Stai fată liniștită, că nu te violează niminea și nici nu te omoară, șezi cuminte, că l-am prins!
-          Criminalul oameni buni, criminalul, aoleu, nu pune mâna pe mine, aoleu ...
   Și, parcă numai de frică și din cauza sperieturii, parcă din greșeală, îi dădu bucătarului un pumn în plină figură! În mâna cu care lovise, ținea hotărâtă multe monede mărunte: nea Vasile se prăbuși fulgerat - nu se aștepta nici să fie lovit, cu atât mai puțin cu o asemenea forță, care-i depășea cu mult așteptările!
-          Ce-oi pățit nea Vasile? se sperie femeia de la vase, inima?
   Iubire, prinse din zbor ideea și începu să urle:
-          Face infarct, face infarct!
-          Aoleo, să nu faci vrun infract că ne nenorocești, Vasile!
   Îl lăsă dracului jos pe Scumpi, care începuse să-și revină și, se repezi la bucătar! Fata care o ajuta la vase și la curățat legume, Proasta, rămase nemișcată, bălăngănind doar din polonic!
   Scumpi se ridică în patru labe!
   Iubire, văzându-l că-și revine, prinse și mai mult curaj, o așteptă pe Leana de la vase să se aplece spre bucătar și, în momentul în care tocmai îngenunchease lângă bărbat, îi trase o lovitură îngrozitor de puternică cu piciorul drept, direct în bărbie! A simțit, ba parcă a și auzit cum a troznit ceva, probabil osul, pentru ca apoi femeia să se prăbușească la podea, lângă nen`su Vasile!
   Scumpi, s-a ridicat încetișor, a privit o clipă scena, pentru ca apoi, să ia un scaun și s-o lovească în cap pe Proasta care rămăsese stană de piatră!
   Iubire, privindu-l, își spuse că o omoară cu așa lovitură, dar retrăi senzațiile primelor ei lovituri și-și spuse că nu-i nici o pagubă: îi plăcuse!
-          Scoate șoriceii, să-i legăm!
   Scumpi se execută și scoase colierele din plastic.
-          Leagă-i bine, cu mâinile la spate!
   Bărbatul negricios, simțind că pierde controlul, în timp ce-i lega, spuse:
-          Gata Iubire, apucă-te de căutat! Ia-le tot: și bani și aur ... și nu uita de telefoane, demontează-le și aruncă-le în closet!
   Iubire se execută, începând cu casa din spatele tejghelei barului. Scoase tacticoasă banii și începu să-i numere - parcă toată viața ei nu se ocupase cu altceva, decât cu jafuri la drumul mare!
-          Au avut ceva încasări astăzi!
-          Păi nu ți-a zis băiatu` că ăștia aci are dever? Cât s-a făcut pân` acu`?
-          Cred că peste patruzeci de milioane ...
-          Bagă`n euroi!
-          Vreo mie!
-          Mișto treabă!
-          Auzi Scumpi ... Scumpi ...
-          Da!
-          Scumpi schimbă-te sau spalăte, că puți ca o cantină!
-          Ce dracu` vrei, unde să mă spăl ori cu ce să mă schimb? Nu vezi că n-am cu ce?
-          Vezi Scumpi în dulapul bucătarului, că oricum trebuie să ne uităm și acolo după ceva, nu?
-          Hai că văd!
   În câteva minute, bărbatul apăru șters pe păr de bine de rău și, îmbrăcat cu o bluză de bucătar: chiar pătată, era mai curată decât hainele de care se schimbase. Îi arătă fetei ce găsise: un ceas, ceva bani, un telefon cam vechi și un set de cuțite de bucătărie, ascuțite brici! În dulapurile femeilor, deși căutase cu mare atenție, nu găsise nici atât!
   Leana, începuse să geamă, iar când o privi, își dădu seama că și Proasta se trezise și îi privea cu mare interes: doar bucătarul nu dădea semne că s-ar trezi.
-          Nu l-oi fi omorât cu pumnu` ăla?
-          Și ce dacă l-am omorât - vorbeau în șoaptă - nu tot le dăm foc? Că parcă așa ai zis!
-          Ba da, dar una-i să le dai foc ca la șobolani și alta-i să omori cu mâna ta!
-          Ba-i tot aia, crede-mă!
-          Hai să-i căutăm în buzunare!
-          Hai!
   Se apropiară de cei legați, și începură cu bucătarul: în buzunarul de la spatele pantalonilor, îi găsiră portofelul, iar în portofel, multe acte, multe carduri de reduceri și două bancnote verzi de câte o sută de euro!
   Trecură la Leana: asta, îmbrăcată numai cu halatul de pe ea, nu avea nimic, așa că o dădură dracului și-și mutară atenția asupra Proastei ăleia tinere. Aici, Iubire avu un moment de slăbiciune, fiind la un pas să-i sucească gâtul ca la pui, că Scumpi în loc s-o caute de bani ori alte alea, o cam pipăia - și ei se pare că-i plăcea! La asta mică, au găsit un lănțișor de aur, cu cruciuliță, un telefon mai de Doamne ajută, ceva bani și niște cercei frumoși, cercei ce au trecut imediat la urechile noii stăpâne!
-          Ia vezi Iubire, cu ce ne-am ales?
-          Păi avem ... și în timpul ăsta număra, evalua și socotea, avem cam 1500 de euro! Nu-i rău, nu?
-          Păi cum să fie rău ... pentru un ceas de muncă? Dă Doamne!
-          Mmmm .... mmmm ... Leana de la vase, se văita, neputând deschide gura din cauza loviturii de bocanc ce-i fracturase mandibula.
-          Taci dracului din gură, scroafă ce ești! spuse Scumpi și, luându-și elan ca la fotbal, o lovi în burtă cu piciorul!
-          Taci dracului, că ar trebui să te bag cu capu`n oală, că dacă era mai caldă apa mă opăreai nenorocito de mă făceai din om neom! Și o lovi din nou, de data asta în piept!
   Lovitura, dată peste sâni și cu toată forța, i-a smuls femeii un strigăt de durere, strigât care din cauza mandibulei fracturate se transformă într-un geamăt de animal înjunghiat!
-          Dă-i Scumpi, dă-i că merită! Și începu și ea să-i lovească cu picioarele pe ceilalți doi, dar mai puțin pe bărbat și mult mai mult pe aia mică de începuse al ei s-o pipăie!
-          Dă-i Scumpi, dă-i să se învețe minte!
   După câteva minute, se opriră extenuați: nu este ușor să bați pe cineva, nici chiar dacă nu-ți opune rezistență!
-          Ai adus bidonul?
-          Păi, eu trebuia să-l aduc?
-          Hai, lasă, să nu ne certăm din atâta lucru: la cât lemn ie aici, arde totu` în câteva minute chiar și fără benzină!
   Scumpi plecă la bucătărie, să caute ceva de aprins și niște material din care să facă două torțe, ca să dea foc în mai multe locuri: trecând pe lângă Leana, care zăcea inertă, îi mai dădu două, trei lovituri de picior, cu toate că femeia nu mai simțea nimic. O privi pe cea tânără și văzând-o stâlcită în bătaie, spuse:
-          Dar geloasă ești, să mor io!
-          Da, că nu am motive!
-          Io cred că n-ai, fă! îi răspunse bărbatul și o lovi și el pe aia tânără, n-ai, și ca să vezi, uite: băgă mâna în buzunar și scoase un cuter, apoi îi rupse fetei halatul și întrebă:
-          Vrei să-i tai țâțele?
-          Las-o dracu așa, că o găsește poliția cu sânii tăiați și se prind că nu-i doar incendiu ... și să nu uităm să le tăiem legăturile și să luăm colierele cu noi, să nu se prindă ăia când vor cerceta locul!
-          Deci fă, tare te-ai deșteptat tu dintr-o dată, să mor io!
-          Scumpi, eu sunt femeie, nu sunt proastă!
   Îi traseră pe cei trei în bucătărie, le tăiară cu cuterul colierele pe care apoi le băgară în buzunar, vărsară niște ulei pe jos și pe ei și, cu două șomoioage de cârpe stropite cu niște spirt găsit în cutia de prim ajutor și aprinse, începură să aprindă bucătăria în mai multe locuri.
-          Gata Scumpi ...
-          Ce?
-          Gata, nu mai aprinde focul și în alte locuri!
-          Da` ce-ai fă, te-o făcut măta mare cunoscătoare?
-          Scumpi, nici un foc nu pornește din mai multe locuri odată, ci doar dintr-unul!
-          Păi iei dă und` să știe că o plecat din mai multe locuri, fă proasto?
-          Am văzut pe Discovery, Scumpi, află la mare fix!
   Deși nu a mai spus nimic, bărbatul a încetat să mai pună foc și în alte locuri: se repezi în față, încuie ușa de la intrare pe dinăuntru, luă iute din bar mai multe sticle nedesfăcute de băutură și reveni în bucătărie!
-          Ești gata?
-          Gata, să mergem!
   Se grăbiră prin spatele restaurantului, iar după ce traseră ușa după ei, o luară din loc spre mașina verde care-i aștepta în parcare.

   Iubire urcă la volan, scoase cheile din poșetă și dădu la automat: zgomotul gâfâit al motorului nu a fost completat de pornirea lui! Răsuci cheia la zero și încercă din nou: același rezultat, sau mai prost, pentru că acum, bateria aproape moartă, nu mai învârti motorul decât de vreo două ori și atât!
   Scumpi aruncă o privire bordului pe care-l văzuse pălind:
-          Gata, o omori de tot, lasă-mă pe mine!
-          De ce ... ?
-          Dă-te jos, lasă-mă pe mine că trebuie împinsă! Ai priceput acu` de ce-am lăsat-o cu botu`n vale? Hai, treci în spate și dă-mi un vânt: hai că într-un minut suntem în Beemveu` din pădure și p-aci ți-i drumu`.
   Iubire, coborî de la volan în timp ce bărbatul sărea prin interior pe locul șoferului.
-          Ești gata?
-          Sunt gata: împinge!
   Mașina, parcată cu botul spre baza pantei, ajutată și de impulsul dat de Iubire, începu să prindă viteză. Bărbatul, călcă ambreiajul la fund, băgă într-a doua și începu să ridice ușor piciorul stâng, făcând să se transmită mișcarea roților, prin transmisie, motorului aproape lipsit de curent: ajutată de inerție, mașina mai coborî câțiva metri, scoțând sunete ciudate, de parcă trăgea să moară, pentru ca, dintr-o dată, pe neașteptate, să pornească expulzând un nor negru și înecăcios de fum.
   Motorul fiind pornit, bărbatul luă o curbă largă și se îndreptă spre drumul național în strigătele de bucurie ale tovarășei sale! Strigătele, se transformară în doar câteva clipe în unele de uimire și apoi de furie: râzând cu gura până la urechi, Scumpi - țiganul dracului - râdea deci cu gura până la urechi și-i făcea semne obscene în timp ce se angaja pe șosea, la deal, spre locul în care lăsaseră mașina de rezervă ascunsă în pădure.
   Iubire, se prăbuși în genunchi și nu mai înțelese nimic din ce se petrecu în clipele următoare. 

„A dracu´ proastă, mânca-mi-ar ... , matahală nenorocită, auzi,
să-mi dea ea mie ordine băga-o-aș în pizda măsii!
Da` chiar așa am ajuns, să mă comande o muiere?
Ce deștept am fost să pun deoparte toate prădăciunile de
pân-acum ... la ia nimic n-or să găsească, doară cerceii ăia de i-a luat ca proasta și oarece inele, tocma` bine să vază cine-i criminalul și hoțu`!
Și pân` s-or lămuri iei pă cin` să caute, i-os dă mult plecat neică, dă mult!
Se crede toți diștepți, da` tot măndelu-i arde!” 

   După trei kilometri la deal, în întunecimea serii distinse destul de greu intrarea pe drumul forestier unde lăsase mașina de rezervă: era un BMW furat, așa cum furată era și mașina verde, numai că pe BMW pusese numerele unei mașini abndonate pe o stradă dosnică: o bună bucată de timp n-avea să-l întrebe nimeni de sănătate!
   Pe drumul de pământ și piatră, o lăsă mai ușor, mai mult de frică să nu rupă gioarsa acolo și să blocheze drumul. Se tot uita în oglindă, deși se întunecase, verificând dacă nu cumva venea nebuna după el! 

„A dracu` proastă, ce mândră iera ia ca are chiloți tanga,
mamă ce o să mai mă râd de ia ...
proastă ca noaptea ...
numa` să mă văz plecat d`aci!” 

   La lumina farurilor, văzu mașina care-l aștepta: cenușie, masivă, agresivă, de-a dreptul fioroasă! Nu prea știa s-o conducă, dar sigur avea să se descurce: așa cum fusese în stare să o fure, o să poată s-o și conducă, își spunea în sinea lui!
   Trase mașina verde lângă BMW, sări iute jos, luă geanta cu prada de pe locul din dreapta, scoase cheile nemțoaicei, o descuie, aruncă prada în portbagaj și apoi scoase de acolo o șapcă, o cămașă și o bluză de trening cu care se schimbă și se urcă, fără pic de grabă.
   Mai întâi și-a aranjat scaunul, lăsându-l pe spate, șmecherește, apoi și-a scos ochelarii de soare și și i-a pus pe cozorocul șepcii, după care a băgat cheia în contact!
   S-a auzit cum mecanismele de sub capotă au prins viață!
   Ușile s-au blocat!
   Nu se vedea foarte bine afară prin geamurile acoperite cu folie fumurie, dar cu farurile aprinse urma să fie altceva!
   Oglinzile se depliară ...
   Geamurile fumurii au explodat sub loviturile unor berbeci metalici; două mâini exersate, de meseriaș, se întinseră după el pe geamul spart al portierei; ușa sări cât colo, iar mâinile îl scoaseră pur și simplu pe sus din mașină; a fost pus imediat la pământ și a fost încătușat!
-          JOS!
-          CULCAT!
-          LA PĂMÂNT
-          Știi ce drepturi ai, nu-i așa?
-          Eu n-am făcut nimica, să mor io daca-m făcut ceva! Aoleo mamăăă .... !
-          Ce-i golane, sunt cătușele prea strânse? Stai să vezi bucurie pe Maria Matahala când te-o vedea, că-ți ducea deja dorul!
-          Acum mergem la ea!
-          Bine mă, jaful îl înțeleg, dar de ce i-ați bătut mă în halul ăla?
-          Și apoi să le dați și foc! interveni o altă voce.
   Unul dintre mascați, care-l percheziționa, așa cum era cu fața în jos și mâinile la spate, îl lovi cu piciorul peste glezne, cerându-i să îndepărteze picioarele, pentru un mai bun control.
-          Aoleo, nu mă bate nene, nu da șefule, nu da că spun tot, tot vă spun numai nu mă bateți! Să mor io, vă spun tot și ce mai știu despre alții, numa` nu mă bateți!

vineri, 6 mai 2016

Și mâine este o zi

 

-          Nu, nu și nu! Femeie, am zis nu și nu rămâne!
-          Măi bărbate, da’ chiar așa inimă de piatră ai tu? Să mă ia moartea și să nu mai apuc sfintele sărbători, fă-mă să pricep, cu ce te-a supărat așa de tare?
   Vocile ridicate ce se auzeau din bucătărie, erau ale părinților ei și, era clar că erau supărați: foarte supărați, din moment ce se ajunsese la „femeie” și „bărbat”!
   Faptul că discuția se purta în bucătărie, era normal – nu și-o amintea pe mă-sa decât gătind!
   Și dacă nu gătea, punea murături!
   Și dacă nici nu gătea și nici murături nu punea, atunci spăla – vechea lor Alba Lux cu storcător, încă mai funcționa!
   Și dacă nici nu gătea, nici murături nu punea și nici nu spăla, atunci sigur călca!
   Zâmbi în sinea ei, spunându-și că și pe ea o concepuseră – probabil – tot în bucătărie!
   Îi trecură în viteză prin fața ochilor minții, imagini transformate acolo în adevărate basoreliefuri ce reveneau cu  frecvență alarmantă în mintea ei de copil: maică-sa călcând rufe pe o masă bâțâindu-se, taică-su’ cu mașina de spălat demontată, încercând s-o facă să nu mai curgă, frat’su’ mai mare vorbind de pe geam, de la șapte, cu copiii de pe stradă ... O singură dată încercase să spele și, atunci trăsese cea mai mare sperietură din viața ei: după umplerea mașinii cu apă, după adăugarea săpunului de casă ras alături de dero, pornise mașina: exact în momentul în care-i dăduse drumul, văzuse că-i prea aproape de perete și o să-l stropească, așa că a apucat mașina de o margine ca s-o tragă de acolo! Toată amintirea se rezuma și astăzi, după atâția ani, la o furnicătură îngrozitor de puternică: un șir de furnici mari cât pumnul, niște gângănii, îi mergeau pe mâini și prin mâini, se strecurau zbătându-se violent prin vasele sanguine, tropăiau într-o liniște asurzitoare, încercând să ajungă în picioare și de acolo să se scurgă în pardoseală! Era conștientă că în juru-i este liniște și, cu toate astea, în urechi îi urla cineva, cineva cu glasul ei îi urla și o zdruncina: „te-ai curentat proasto, te-ai curentat proasto, te-ai curentat proasto, te-ai curentat
proasto... ”!
-          Te-ai curentat proasto! 
-          Te-ai curentat proasto!  
   În clipa următoare, a deschis ochii și a inspirat adânc: i se părea că este prima gură de aer pe care o ia în viața ei!
   Plămânii nu-i ajungeau pentru cât ar fi vrut ea să inspire!
   Frat’su’, intrând întâmplător în bucătărie, o găsise tocmai când se zbătea disperată, pradă curentului care nu-i dădea pace: avusese suficient de multă minte să nu pună mâna pe ea și scosese mașina din priză!
   O salvase de la moarte!

   Când a venit maică-sa acasă, s-a pus pe bocit; când a venit taică-său, a luat-o la bătaie, că nu trebuia să umble ea la mașina de spălat, că putea să moară, că nu știe să o folosească... dar că mașina era defectă, nimeni n-a suflat un cuvințel!

   Frat’su’ mai mare, îi spusese seara, așa, între patru ochi, un mare secret:
-          Fă, tu ești proastă? Chiar ești proastă? Păi tu vrei s-ajungi ca mama? Să muncești tot timpul ca roaba și să mai stai dup’aia și cu cracii’n sus? Asta n-o pricepuse atunci, cu cracii, dar în scurtă vreme s-a lămurit!
-          Tu nu vezi fă, că asta bătrână muncește de-i sare capacele și nu pune ban pe ban? Fii fată deșteaptă!
-          Și ce să fac?
-          Cum ce să faci? Încă ești mică... cât ai, doișpe? Ei, vezi tu, acu-i timpul să începi să ai grijă să arăți bine! Lasă dracului plăcintele și cartofii prăjiți, nu te mai îndopa cu pâine și’ncepi și fă ceva gimnastică: în câțiva ani, îți garantez c-o să-ți mănânce ăștia bătrânii din palmă, m-auzi? Din palmă!

   Atunci, nu-i era foarte clar ce ar trebui să facă și, cum ar ajunge să-i mănânce ăia bătrânii din palmă – ce însemna nu-i era foarte limpede – dar în scurt timp a prins ideea! Mâncând mai puțin și făcând și ceva gimnastică, începuse să slăbească – de fapt să crească în înălțime – și să capete alură de domnișoară. Frat’su’ mai mare, o păzea ca pe ochii din cap, știa tot ce face, iar de răul lui nu putea avea nici un prieten: era singura fată fără prieten! I se și plânsese odată, însă el ia spus să aibă răbdare, că n-o să-i pară rău!
   Și nu i-a părut! 

-          Hai măi omule, că doar ți-i copil, nu-i o străină ...
-          Da’ ce știu eu cu cine-ai făcut-o? Că nu cred să iasă una ca asta din neamu’ meu!
   În bucătărie, discuția continua. Își privi lung bagajele: cele trei valize din piele, elegante, care fuseseră plimbate prin locuri de care părinții ei nici nu auziseră, păreau a se rușina de locul sordid în care le adusese! Oftă din nou și își aminti de momentul în care le cumpărase: de fapt i le cumpărase Carlo, dintr-un magazin de pe Via dei Condotti, aproape de Piața Spaniei! Își amintea și acum privirea vânzătoarei: Carlo n-o băgase în seamă, el nu vedea asemenea amănunte, ea însă simțise imediat potențiala concurență și, fără prostii și dulcegării – cum ar fi făcut altele – a cerut să vină șeful magazinului, care a și apărut în pas alergător – nu vinzi zilnic un set de valize din piele de vită argentiniană, lucrate manual, cu protecții din alamă aurită și valorând mii de euro! Cum a apărut – acum îi venea să râdă, dar cu discuția din bucătărie, mai bine se abținea – cu un aer foarte supărat, i-a reclamat-o pe incompetenta și indolenta de vânzătoare! Managerul magazinului a început să facă fețe, fețe, Carlo se întreba dacă a înțeles bine, și în timp ce ea mima supărarea și bruscul dezinteres pentru minunatul set din piele, concurenta dispăruse de parcă nici nu existase vreodată! Acel moment, a fost cel mai important din întreaga ei carieră, atunci a înțeles că trebuie să arăți cât mai bine, dar că este degeaba dacă nu știi să te impui: adică, rămâi „o fată” în căutare de clienți, în loc să te caute ei pe tine!

   Carlo se topise tot de plăcere! Înțelegând că a nemulțumit-o ceva – dar fără să șie ce – a intrat în rolul soțului ofensat, rol pe care l-a jucat perfect: bineînțeles că nu-i era soț, ea nu avea să fie niciodată măritată, iar el avea nevastă și doi băieți mari!
   Dar era nebun; nebun după ea! 
   Ce plăcere extraordinară fusese să descopere apoi Parisul! Doamne, oricând ar fi ales să trăiască la Paris, dar viața fără prieteni și legături ar fi fost nu grea, ci imposibilă! Iar la  Paris, îi plăcea să fie o turistă obișnuită, să se așeze pe treptele Panteonului, să mănânce din traistă, să facă poze.
   Odată, într-unul din primele ei drumuri, încercase să facă pe femeia fatală, elegantă și frumoasă! Fiasco total: ale dracului franțuzoaice, se nășteau parcă elegante; erau mai toate urâte, dar îmbrăcate minunat și parfumate la fel!
   Franțuzoaicele știau că nu trebuie să fie proaste și să ceară egalitate cu bărbații, nici gând de așa ceva, îi lăsau să facă mai departe pe cavalerii, în timp ce ele arătau și se purtau ca niște doamne!  Nu-și credea ochilor ce vedea pe stradă! În țară, nici dracu’ nu s-ar fi uitat după ele, dar la Paris, îmbrăcate dimineața sau la prânz de parcă erau așteptate la președinția republicii, cu câte o eșarfă aruncată neglijent în jurul gâtului, cu haine lipsite de orice stridență – acasă le-ar fi considerat băbești – cu bijou-uri simple, parfumate delicat, ei personal îi tăiaseră cheful de a le concura pe terenul lor, așa încât, chiar și după atâția ani, la Paris făcea cumpărături și turism!
   Zâmbi din nou în sinea ei: nu avea să uite niciodată cuvintele acelea ce-i păruseră magice, ce-i suciseră mințile, ce o fermecaseră înainte de a ști ce înseamnă:
cașarelcocoșanel, cașarelcocoșanel, cașarelcocoșanel ...
   Asta da poezie, nu ce-i punea profa de română să’nvețe pe de rost!

   Jeannot fusese cel care îi deschisee ochii asupra Franței și Parisului. Dar deși și Jeannot era  topit și Jeannot era căsătorit. Măcar franțuzu’ fusese sincer, spunându-i „draga mea, cât se poate, se poate: tu fii fată deșteaptă și pune de o parte bani albi pentru zile negre, să nu ajungi să-ți mănânci de sub unghie!”
   Până și la vorbe din astea erau mai delicați: românul ar fi spus-o altfel!
   Și apoi, ce ar fi avut să-i reproșeze? Alături de el, se stilase, se educase, crescuse: dacă ar fi rămas acolo, s-ar fi schimbat definitiv, pe când așa ... Simțea la fiecare întoarcere în țară că o ia de la capăt, simțea că nu poate fi altfel, simțea că dacă ar ieși pe stradă elegantă ca la Paris n-ar avea nici o șansă în fața prospăturilor ce-și arătau buricul, țâțele și chiloții oricui! Ea știa bine cu cine luptă ... fusese și ea așa!
-          Să plece și să se ducă învârtindu-se!
-          Unde să plece măi omule?
-          Păi nu are casă? Sau case? Să aleagă, iar dacă nu-i plac, să se ducă la hotel ...
   Da, cam avea dreptate aici și o durea! O durea și pentru că ăla bătrân avea dreptate și pentru că dăduse vrabia din mână, ca proasta!

   Prima casă, de fapt un apartament, îl primise de la unul dintre primii ei iubiți, de la Carlo: se mutase într-o primăvară și se făcuse toamnă tot așteptând să-i facă actele pe numele ei! Cum al dracu’ tot trăgea de timp, într-o seară n-a mai găsit-o acasă! Și cât a mai căutat-o!   
   Abia după două zile, o „prietenă binevoitoare”, i-a spus lui Carlo unde s-a mutat ea – cu chirie - și de ce și ce a supărat-o și și și ... Și în aceeași zi au fost la notar și au făcut actele!
   Asta a fost greșeala care i-a deschis ochii! După, nu a mai pus piciorul într-o casă care nu-i aparținea! Și au fost câteva, unele chiar frumoase! Ce vremuri! Pentru ca acum ...
   Da, cam avea dreptate ăl bătrân!

   Dar păcăleala o încasase tocmai de unde nu se aștepta, adică de la frat’su’, care dacă se văzuse în bani, o luase razna: fraieru’ de el, a crezut că se poate pune cu clanurile și în loc să lase ciocu’ mic și să le dea ce-i cereau, a vrut să se împrietenească cu țiganii! Și cum nu avea unde să dea de ei peste zi, i-a șoptit cineva că ăștia joacă noaptea prin cazinouri și s-a dus și el!
   Și a început să joace!
   La început, când nu știa ruleta, culmea e că a și câștigat de câteva ori! Apoi însă, a început să piardă, ziua făcea planuri, calcule și socoteli, se gândea până-l durea capu’, iar noaptea fuga la joc!
   Cât timp a jucat din banii lui, a fost cum a fost: când a început însă să ia bani de la cămătari, adică tocmai de la țiganii cu care căuta să se împrietenească, au început și problemele! Într-o singură noapte a pierdut două garsoniere! Mă rog, nu erau ale lui, dar a trebuit ea să le vândă, că-l tăiau ăia!

   Și tot nu s-a liniștit!

   Dar ea nu uita momentul din copilărie, când o salvase de la moarte!

   În numai șase luni, toată agoniseala lui se dusese și el se întorsese acasă la părinți! Ea și-a văzut de treaba ei și, ca să nu mai aibă probleme și nici să-i mai ceară, a plecat aproape trei luni la Paris: acasă, garsonierele produceau chirii pe care le primea într-un cont deschis cu mâna ei la bancă, așa că pe lângă „atențiile” diverșilor domni dar și ale unei doamne cam trecute, venitul lor era sigur și-i dădea o independență în fața tuturor.
   O „colegă” o învățase: „nu fi proastă fă, lasă-i pe ei să plătească, să-ți deie cadouri, să-ți facă toate mofturili, tu dară fii dișteaptă și cum înpuști francu’ bagă-l în ceva sigur, în case, în aur, în valută, nu la bancă că te șmecherește ăia la dobânzi și comisioane de nu te vezi ...”!
   Prima dată, cumpărase valută: mai întâi dolari și mărci, dup’aia euroi, dar banii ăștia erau numai hârtii și valoarea lor sărea de la o zi la alta când în sus și când în jos, parcă era purici  și, dacă-i puneai la bancă luai un rahat de dobândă, așa că și-a păstrat doar câteva mii și din diferență și-a luat bijuterii. E adevărat că nici astea nu aduceau câștig decât în momentul vânzării, dar putea măcar să poarte investiția la gât sau la mâini: valuta n-o putea arăta! A tot cumpărat aur și bijuterii, până ce tot frat’su’ a avut o bănuială: tocmai își cumpărase o brățară frumoasă, mare și grea – avea cam 50 de grame – cu o lucrătură modernă, dar lui, lu’ frat’su’ i se păruse ciudat de ușoară! Spunea că ceva nu-i bine și, cu toate protestele ei, se apucase s-o taie. Era înainte de patima ruletei. Ea a plâns, s-a dat de ceasu’ morții, dar nimic, el știa una și bună, ba la un moment dat a împins-o cât colo de era să cadă lată! După ce a desfăcut frat’su’ brățara, când a văzut ce era cu adevărat, a început să plângă! Dar plâns de’adevăratelea, nu ca atunci când o pocnea tasu’, plâns cu sughițuri, plâns cu leșinuri, plâns de ură și de ciudă ... brățara era umplută cu un amestec de ipsos și alice din plumb!

   După ce s-a liniștit, au verificat împreună toate bijuteriile: cumpărase aur de la țigani cu un preț de patru și de cinci ori mai mare decât prețul pieței – prețul adevărat, fără plumb și fără ipsos!
   De la aceiași țigani de la care i se trăgea și acum!
   Atunci, când văzuse că o fată singură este ușor de păcălit, se hotărâse definitiv că-i trebuie un protector adevărat și încetase să mai facă mutre la ce-i cerea frat’su’: mai bine cu el decât cu vreun străin!
   Și s-a apucat să-și cumpere case: câte o garsonieră ici, alta colea, nu toate într-un loc și pe cât posibil nici pe aceeași stradă dacă nu se putea și în alt cartier. Garsoniere în zone bune, nu centrale, pe care le aranjase frat’su’ cu nu știu ce obligație de-a lui și apoi ea le închiriase cu prețul zonei. Nu vroia cu nici un chip să iasă în evidență, iar frat’su’, care mai scăpase odată ca prin urechile acului de pârnaie, pe cuvânt fusese de acord să le treacă pe toate pe numele ei, ca să n-aivă probleme. Și bine făcuse, că de când cu ruleta, în sapă de lemn ar fi ajuns!
   Zâmbi din nou, subțire, amintindu-și ce ochi făcuseră proastele alea cu școala lor, alea de-o priveau pe vremuri de sus! Când mai venea pe acasă în vizită, măsa-i făcea capu’ mare: că aia-i profesoară, că aia-i ingineră, ca aia-i doctoriță! Se supărase și venise acasă cu suvu’ lu’ – cum îl chema Doamne, cum îl chema? Uite că tocmai acum uitase! – suvu’ cu numere de corp diplomatic, pe care-l parcase pe două locuri numai așa de-a dracului, și mai și pândise ca la plecare să se fi răcorit, să iasă toate babele în fața blocului, să stea de vorbă cu ele! Ce lovitură fusese aia, ieșise mai bine decât campania turistică făcută de guvern pe bani grei: dăduse nas în nas cu câteva dintre fostele ei colege, d’astea, doctorițe și inginere, trase toate la față și muncite, mirosind a „odicolon” ieftin de tarabă, coafate în casă și îmbrăcate și’ncălțate ca vai de mama lor!
   Bineînțeles că stătuse de vorbă cu toate, le complimentase pe toate, le pupase pe toate – intenționat, doar ca să-i miroasă parfumul „cașarelcocoșanel”!
   Omisese cu bună știință să le povestească despre menajera pe care o angajase doar pentru că avea studii superioare – cu bacu’ era prea puțin: fusese amabilă cu toată lumea, zâmbitoare, aplicase tot ceea ce învățase în lungii ani de ucenicie: zâmbea, asculta, nu vorbea mai deloc sau spunea numai platitudini, se exprima cu o voce cât mai scăzută – ăsta era un barometru: dacă se făcea liniște pentru a fi ascultată, însemna că-i are pe toți în mână; și se făcuse liniște între gaițele alea! – făcea complimente chiar fără acoperire, se arăta uimită și interesată de orice i se povestea, se minuna de orice prostie și râdea exact cât trebuia ca să-i facă să se simtă bine! Până acum, combinația de mai sus plus aspectul ei și modul în care se îmbrăca, nu dăduse greș cu nici un bărbat: nu a dat greș nici cu gâștele de foste vecine și colege!  

   Întrebată cu ce se ocupă, zâmbi din nou, scoase cheile suvului, își luă „la revedere” și plecă învăluită de același aer de discreție, bun gust și eleganță cu care le copleșise cât timp stătuseră de vorbă în fața blocului!

   Da, trebuia să-i mulțumească Doamnei, acea femeie care o școlise cu ani și ani în urmă:
„ fată, tu nu ești proastă, tu nu ești educată, așa că fă bine să nu vorbești decât dacă se discută lucruri pe care le-ai mai vorbit și știi sigur că n-a râs nimeni! Ascultă cu mare atenție ce se spune și, dacă nu ai scăpare, repetă ce a spus altul înaintea ta: dacă nu ții minte, bag-o p’aia cu „eu cred că are dreptate cutare... ” ai înțeles? Este lege să fii discretă, să fii elegantă, să fii rafinată: lasă centuristele și proastele să fie vulgare și stridente: ele se culcă pentru un rahat de bani și cu omul de serviciu! Tu trebuie să țintești mai sus, sus de tot!”

   Avusese nevoie de câtva timp ca să înțeleagă ce i se spusese – cum ar fi de exemplu diferența dintre proastă și needucată – dar când se lămurise, ehe, putea fi doctor! Tocmai aceste învățăminte le aplicase pe toți bărbații ca și pe fostele vecine: și avusese succes!
   Despre vecine, îi povestise Ginuța, fosta ei colegă de bancă din școala generală: au râs amândouă de s-au prăpădit când îi povestea că ieșise vorba că este cel puțin nevastă de ambasador dacă nu cumva chiar ea era ambasadoare, sau că lucra la securitate sau cum îi zicea acu ‚ serei! Ce altceva poți face, ce altceva poți decât să râzi când vezi ce proști sunt oamenii: avea dreptate Doamna, ea nu spusese nimic, doar făcuse pe misterioasa și inaccesibila și-i căzuseră toate-n brațe!
   Până și Ginuța de care râdeau spunându-i Găinuța, reușise mai bine decât toate inginerele: avea un coafor cu cosmetică, unul destul de slab, de cartier, dar care mergea în locul acela fără pretenții.
   Iar Ginuța, chiar îi propusese o afacere!
   În stil mare: în zona lor, de acces în oraș, era vad bun pentru cabinete de masaj!
   Dar ea nu avea bani.
   Fete ar fi găsit pe alese, banii-i lipseau!
   A promis că până-n toamnă-și face niște socoteli și-i dă un răspuns: știa deja că va fi da, dar trebuia și cu prietenii să aplici aceeași tactică, să-i ții nesiguri, să nu-ți ghicească gândurile!
   Între timp, discutase cu sponsorul ei de la interne și-i povestise ce are de gând. Acesta, despre care nu știa ce învârte - că era civil - îi spusese că poate deschide liniștită cabinete de masaj, că nu sunt ilegale, dar o atenționase să nu fie pe numele ei și o sfătuise să mai ia pe cineva în afacere: acest cineva, era sus pus într-un minister, nu venea cu nici un ban, nu muncea, nici nu-l vedeai la față, dar îi plăteai un salariu substanțial lunar! Ea atunci, se arătase nemulțumită, dar sponsorul o luminase: „ cu ăsta asociat, o să te ocolească toate controalele, o să știi din timp ce se întâmplă, o să te salute toată poliția și finanțele și toți ăilalți, crede-mă că dacă-l ai p’ăsta, poți să pui și felinar roșu că nu se mai ia nici dracu’ de tine!”

   Și l-a crezut! Cum să nu-l creadă, doar el îi adusese permisul de conducere și dup’aia chiar o învățase să meargă cu mașina, el o scosese din nenumărate belele cu poliția... O singură dată era să dea de dracu’ se tamponase ușor cu una cu un suv mai mare decât al ei și, aia o făcuse „blondă proastă”; ea, își amintise pe dată viața și limbajul de cartier și după ce-i spusese cam tot ce credea despre ea, s-au și păruit nițel! Lucrurile s-ar fi terminat sigur aici, dacă curva dracului nu era sponsorizată de un ministru! Apăruseră și la televizor, filmate de un amator! Până la urmă, s-a terminat și asta cu bine!

   În primăvară însă, lovise nenorocirea: se trezise cu doi țigani burtoși la poartă!
   Nici să moară de foame și cu d’ăștia nu se combina!
   Dar ei, veniseră pentru altceva: frat’su’, pierduse la ruletă!
   - Cât?
   - Destul de mult: peste un milion! De euro! Și vrem banii, că altfel dobânda mere!
   - Dar ce treabă am eu cu el? El a pierdut, el vă dă banii!
   - Auzi tu, mă fată? Dacă nu vrai să te scoatem la produs, vină cu banii până sâmbătă, că altfel facem noi cum știm mai bine!
   Era miercuri!
   S-a dus glonț la omul ei de la interne: el s-a interesat, a aflat că cel recomandat de el pentru cabinetele de masaj este și în spatele țiganilor, deci nu se poate face nimic legal, așa că a sfătuit-o să plece din țară un timp - ori se uită, ori se împacă într-un fel cu țiganii! El, mai mult n-o poate ajuta!
   A simțit în glasul lui o răceală, o distanțare, o bucurie că scapă în sfârșit de posesoarea unor poze ce n-ar trebui să existe, așa că s-a grăbit să-și facă bagajele (valizele astea de piele), să-și strângă ce bani avea prin casă și bijuteriile, și-a notat conturile bancare astfel încât să le poată accesa din străinătate și pe’aci ți-e drumul!

   Se plimbase toată vara, făcuse turism de lux, făcuse și niște victime – nu avea nevoie, dar mai mult așa, în glumă, să nu-și iasă din mână!
   Fusese o vară superbă!
   Fusese, pentru că spre sfârșitul lui august, constatase că nu intraseră chiriile în cont!
   Încercând să scoată din conturile celelalte, acestea erau goale sau desființate!
   La telefon nu-i răspundea nimeni!
   Cu mare greutate reușise să vândă niște bijuterii și venise în țară pusă pe scandal!
   Dar rămăsese doar cu intenția de a face scandal, pentru că se lămurise ce se petrecuse: adoratul ei frate, profitând de unul dintre notarii ce-i avea la mână, trecuse toate casele pe numele lui, toate conturile, până și mașinile și tot mai avea datorie la țigani vreo două sute de mii de euro!
   Așa că ea, se trezise bine merci pe drumuri!
   Și se întorsese acasă: la ai ei!

-          Și cum o să descurcăm, măi femeie? Că fiitu’ n-a mai călcat p’aici de-un an și i-am plătit io datoriile la butic, că fiita nici ia nu cre’ să aivă un sfanț, cum om face femeie, ai, mă’nveți și pă mine?
-          Lasă măi bărbate, că știu io că nu de mâncare ții ție teamă ci de ce-o zice lumea, dar asta e, ce să facem, îi proasta noastră ca și ăla dă i-ai plătit datoriile la butic, proștii noștri, las’ c-om scoate-o noi la capăt! Cât despre gura lumii, știi tu bine bărbate că numa’ pământu’ o astupă ...
   Ascultându-i, trezită parcă din visare, își spuse că avea să treacă ea și peste asta, că avea să revină și că avea dreptate eroina aia frumoasă și’a dracului, aia din filmu’ ăla cu Vântu’, filmul ăla care-i plăcuse: „și mâine e o zi”!