„Arată ciudat de aici, de sus ...
Nu mi-am dat seama
că începe să chelească ...
Dragul de el ...
De ce vorbește
tocmai cu El?
De ce?
Ce spune ...
Mai bine să fiu
atentă ... ”
-
Știi bine interesul
sporit pe care-l arăt cazului vostru: nu doar că ne cunoaștem de atât de multă
vreme, dar mai este și participarea mea, involuntară desigur, dar care m-a
marcat profund ... așa că, dă-mi voie să dau o mână de ajutor!
-
Da, vă mulțumim, adică
vă mulțumesc eu pentru amândoi, însă vă rog crede-ți-mă că nu mai pot! Nu mai
pot, m-am săturat și, în plus, am ajuns la fundul sacului, la sapă de lemn! Nu
cred că ...
-
Uite, te rog să mă
asculți: ca specialist în acest domeniu, îți pot spune - și ți-ar fi spus și ea
același lucru - că în istoria cunoscută a cazurilor, trezirea dintr-o comă
totală atât de lungă nu este imposibilă, dar este puțin probabilă! Știu în ce
situație ești, știu ce cheltuieli ai avut, dar vreau să vă ajut, pe voi, pe
prietenii mei dragi! Acum, asigurările nu-ți plătesc nici un sfanț pentru că au
catalogat cazul drept tentativă de sinucidere, dacă ea se sfârșește, tot nu vei
căpăta nimic, așa că este mai bine pentru toată lumea să facem un ultim efort
în această direcție și să încercăm să o trezim!
-
Dar medicina aceasta, alternativă
...
-
Nu alternativă, sau nu
numai alternativă, ci mai mult populară!
-
Da, această medicină
alternativo-populară va reuși ce n-a reușit cea mai scumpă clinică din țară?
Sau ...
-
Rău nu-i poate face: de
multe ori, oamenii răspund unor stimuli la care nici nu ne gândim! Eu, îți
propun să încercăm! Rău, sau mai rău decât acum nu-i poate fi! O rugăminte am
și cred că mă înțelegi: nu spune nimănui că sunt amestecat în încercarea asta!
Te rog să mă înțelegi, te voi ajuta cât voi putea, atât medical cât și
financiar, dar eu din poziția mea, nu pot să-ți recomand în mod public să
apelezi la medicina populară: pur și simplu, chiar dacă am încredere în ea,
oficial nu trebuie s-o fac! Mă înțelegi sper!
-
Da, vă înțeleg și vă
mulțumesc ...
-
Voi lua eu o mașină specializată
de la clinică: să fii unul dintre acționari, câteodată ajută!
„Despre ce vorbesc oare?”
*
Ceas rău cu pocitură,
Ceas rău cu săgetătură,
Ceas rău cu spaimă,
Ceas rău de cu seară,
Ceas rău de la miezu-nopţii,
Ceas rău de
cu ziuă,
Să te duci pe munţi,
Pe sub munţi,
C-acolo-s a tale curţi!
C-acolo-s mese aşternute
Şi pahare umplute
Şi scaune aşternute,
Pentru
tine gătite!
Acolo să trăieși,
Acolo să viețuieşti,
La ea să nu gândești !
După ce termină de spus descântecul de patru ori, odată către fiecare
zare, Moșu’ se închină celor patru zări aplecându-se adânc din mijloc și
aruncând ceva prăfos din mână, pentru ca apoi, ridicându-și ochii spre cerurile’nalte,
să spună mai departe’n șoaptă dar foarte grăbit:
Domn mare,
C-a plecat EA
Pe câmpul ăl mare
Spre soare-răsare,
S-a-ntâlnit cu sfintele-n cale,
În braţe a luat-o,
Peste
căruţă a aruncat-o,
Sângele i-a sorbit,
Puterea i-a sfârşit.
Plângea şi se văita EA,
Maica Precista
Din cer o auzia,
Pe scări de argint se pogora
Şi pe EA o întreba:
- Ce plângi,
Ce te olecăieşti tu?
Du-te la vrăjitor,
Să-ţi facă d-o apă
Năstrapă,
C-o steblă de busuioc
Să
te spele pe trupul tot.
- Sfintelor,
Bunelor,
Să veniţi line ca apa,
Bune ca pâinea,
Dulci ca mierea
Şi moi ca mătasea,
Şi leacul EI să
i-l daţi,
Cu zburătoroiu, cu zburăturoaica,
Cu zmeul, cu zmeoaica,
Cu moroiul, cu moroaica;
Să ieşiţi, să vă mutaţi,
Pe pământ aţi venit
Pe sub pământ să vă duceţi,
Unde cocoş nu cântă,
Unde secure nu taie,
Unde popă nu toacă,
Unde
fete mari
Coade nu-mpletesc,
Unde câine nu latră,
În păduri,
Pe sub buturi.
Cum nu poate sluji popa
Sfânta liturghie
Fără cruce şi
tămâie,
Aşa să nu poată veni
Zburătorul cu zburăturoaica
Şi moroiul cu moroaica
Şi EA să rămâie curată,
Luminată,
Ca Maica Domnului cum a lăsat-o!
Descântecul meu,
Leacul de la Dumnezeu!
Se închină din nou adânc, puse mâinile amândouă pe piept și, cu ochii
închiși începu a scoate un fel de sunet mut, de cor mut, o melodie nemaiauzită
și nemaiîntâlnită!
„Și fă să o aducă pe EA,
Să o curățim de toate păcatele pe EA,
Să o
ajutăm - dacă o vrea Dumnezeu - pe EA,
Să-i dăm vrerea lumilor EI!”
Moșu’ se închină iarăși spre cele patru zări și, începu apoi a-și
strânge lucrurile: în timp ce-și așeza
cu grijă în traistă tot felul de plante și rădăcini, cele mai multe uscate, în
timp ce cu mare grijă așeza deasupra un clondir cu apă ne’ncepută, se întreba
pentru cine se pregătea! Pentru cine și pentru ce? Sigur era o femeie, că doară
de’aia-i ziceau Strămoșii - EA, dară ce suferință avea femeia, vezi bine că
asta nu putea a spune încă: nu se îngrijoră doar de atâta lucru, știa bine că
avea să-i vină toată știința la vremea ei!
Se ridică încetișor, se întinse nițel de spate - anii își cereau
drepturile lor - și, cu gândul la lucrările din vale, după ce se închină în
fața Capului Uriaș, începu a coborî spre omenire.
Învățătorul lui îl adusese prima și prima dată aici, la Capul Uriaș și-l
învățase cam tot ce trebuia să știe: se descurcase bine, iară Moșu’ lui, care-l
luase acolo sus tocmai când turcii încercau a trece munții prin valea lor spre
a cădea în spatele austriecilor, îi spusese atunci că ce fac oamenii e cum fac
furnicile sau mai puțin, că să nu se lase niciodată ispitit a lucra pe bani, că
Mintea cea atotștiutoare vede tot și socotește tot, că dacă gloata vrea să
se’nchine unui Dumnezeu, nu are decât, dară că el trebuie neapărat a-și ține
știința facerii de bine numa’ și numa’ pentru el ... că atunci când i-o veni
ceasul, Strămoșii-i trimite-vor un ucenic pe care să-l școlească, dar că până
atunci ...
-
Și cum voi cunoaște pe el?
-
Nu-l vei cunoaște, te va cunoaște el pe tine și, așa cum ai venit tu la
mine și mi-ai spus „Învățătorule, fă ce ai de făcut”, așa-ți va spune și el și
din clipa aceea trebuie să fii pregătit să treci la hodină!
-
Cum?
-
Nu știu și nici învățătorul meu nu știa: eu, care ma aciuisem pe lângă casa
lui, am rămas acolo stăpân pe ea și pe toate lucrurile ei tainice, iar pe el, pe
învățătorul ... nimeni nu l-a mai văzut! La fel vei face tu cu mine, la fel vei
face tu cu ucenicul ce-ți fi-va hărăzit!
Moșu’ se gândi din nou la anii lui și la durerile de șale: încercase
să-și facă lui de durere de spate, dar fără rezultat. Cu adevărat bine, se
simțea numai și numai în casa rămasă de la învățătorul lui odată cu știința,
ori pe munți ... în rest ...
Valea spre care cobora, era în mare schimbare, iar acum, de când cu
drumul de fier, din ce în ce mai multe suflete își căutau de drum încoace, el
trăind cu speranța ascunsă că printre ei se află și cel ce are a-i spune
„Învățătorule, fă ce ai de făcut”: obosise!
Însă, nu-l obosiseră anii așa de mult, cât drumurile!
Drumurile înainte și înapoi!
Drumurile dincolo de vremea lui, dar niciodată înaintea clipei plecării
Moșului la hodină!
Drumurile sau zborurile: simțea că și acum trebuia să se pregătească
pentru un asemenea drum, să afle cine este EA, dar era obosit ... bătrân și
obosit ...
*
„Ce vrea EL cu mine?
Nu i-a ajuns?
De ce se bagă iarăși?
Am greșit, da, am greșit, dar îmi
ajunge pedeapsa!
De ce nu mă lasă în pace?
Mie așa îmi este bine!”
*
„Cineva mă încearcă ...
Cineva vrea să ia legătura cu mine
...
Cu mine?
Nu s-a mai întâmplat asta de mult
...
Cum să ia legătura cu mine?”
*
-
De ce te mai amesteci? Lumea a uitat, a fost mare agitație dar acum a căzut
în derizoriu, deci ... ? De ce te mai bagi? Și cu cine ...
-
Mă bag scumpul meu coleg, prieten și complice, pentru că unu - se poate
trezi natural, de la sine și, doi - pentru că un june se tot agită să mai
încercăm să o scoatem din coma indusă printr-o metodă de-a lui, sau nu mai știu
ce! Ai avea chef ca printr-un accident să se trezească și să înceapă să
vorbească?
-
Și, mă rog, ce ar putea spune?
-
Dacă are mintea limpede sau dacă i se limpezește, poate spune suficient ca
să ne îngroape pe toți trei! Mai ales dacă te gândești și ce emoție va stârni
cazul în opinia publică! Acum înțelegi?
-
Bine, bine, fie cum spui ... dar ce-i omul pe care te bazezi atât de mult?
Un vrăjitor, sau ce?
-
Nu i-aș spune vrăjitor, nu are nimic din babele care descântă de deochi și
de bubă coaptă ori de dureri de cap: este mai mult un șaman, un ciudat pe care
l-am descoperit printr-o întâmplare fericită, într-unul dintre drumurile mele
pe munte. Vrei să-ți povestesc?
-
Da, chiar sunt curios ce-i omul ăsta!
-
Aici este marea ta greșeală, tu mereu vezi CE este cineva și niciodată CINE
este acel cineva! Omul despre care-ți vorbesc, este un fel de șaman întârziat
...
-
Întârziat?
-
Da, întârziat, pentru că mă puteam aștepta să găsesc un șaman/vraci/tămăduitor
undeva în Africa sau Asia centrală, dar în Europa? Niciodată! Ei bine, fiind pe
munte, m-a mușcat un șarpe!
-
Vai de mine!
-
Este poveste veche, de vreo cinci ani! Eram în preajma unei stâni, așa că
m-am dus acolo imediat: înțelegi că în văgăuna aia nu aveam semnal, nu puteam
anunța pe nimeni! Cel mai tare mă supăra faptul că nu prinsesem șarpele pe care
- ca o anecdotă - aproape l-am omorât călcându-l! Știi, mai sunt colo și colo
vipere, eu însă nu întâlnisem niciodată!
-
Și ce era? Chiar viperă?
-
Asta-i problema, că nu l-am prins, așa că nu am știut niciodată! Dar să
continui ... ciobanul, aflând ce s-a întâmplat, a înjurat de toți dumnezeii și
sfinții din calendar, și-a pus pălăria pe cap și, după ce mi-a cerut să stau
liniștit pe o laviță și să nu mă mișc, mi-a zis că pleacă după ajutor! Înainte
de a pleca, m-a ajutat să-mi aplic un garou deasupra nivelului mușcăturii, dar
nici ăsta - cum prea bine știi - nu-l poți ține la infinit, că dai de alte
belele. Veninul de viperă autohtonă nu omoară un om sănătos decât în anumite
circumstanțe greu de îndeplinit, dar nici bine nu-ți este după așa ceva, drept
care-mi făceam socoteala: face ciobanul vreo două ceasuri până-n vale, până
anunță, până se scarpină autoritățile în dos, mă înțelegi, până seara nu speram
să văd pe cineva venindu-mi în ajutor!
-
Și?
-
Și după numai vreo zece minute, văd că se apropie de stână un bătrân, un
moș măi omule, unul de mă miram că mai merge, nu că se mișcă așa de bine la
peste două mii de metri altitudine! A intrat în stână, m-a privit lung în timp
ce încercam să mă ridic măcar într-un cot, după care îl aud că-mi spune:
-
„Stai liniștit, nu te agita pentru că sângele nu trebuie să alerge prin trup!
Stai liniștit, am tot ce-mi trebuie!” - îți spun sincer că dacă-l vedeam că
scoate custura să mă taie sau vreun fier să mă ardă, ieșea cu bătaie, dar el,
nici gând!
-
„Arată-mi locul!” - i l-am arătat - începuse să se umfle și să se coloreze
- devenea violaceu - apăruseră și mici pustule, iar moșul ăsta aprinde ceva ca
o feștilă și, în timp ce dintr-o sticlă îmi turna ceva ce părea apă direct pe
rană, începe a-mi zice:
Cararate
Conopate
Netie
Congapate
Corban
Cruce,
Cruce-n cer,
Cruce-n pământ,
Hulduc,
Fă-l în sus, fă-l în jos
De la pământ.
Leac să-i fie.
-
Așadar nu degeaba ai zis tu șaman!
-
Stai să vezi! Mă afumă bine, de m-a luat tusea, scoate o batistă, o cârpă,
o zdreanță din traistă - ți-am zis că avea o traistă pe umăr?
-
Nu, dar este de la sine înțeles!
-
Așadar, scoate o legătură din asta, textilă, dar de o curățenie cum de
multe ori nu vezi decât la pansamentele sterile, ia de acolo între degete o
pulbere gălbuie și mi-o presară pe mușcătură! Nu-ți spun ce arsură am simțit
atunci, ce arsură și ce usturime și ce durere! Am urlat, de cred că s-a auzit
în vale! Bătrânul ăsta, cu o singură mână pe rana mea și cu cealaltă ocupată cu
feștila - pe care mi-o tot dădea pe la nas - dintr-o dată m-a liniștit! Am simțit că mi-e bine, că mă
legăn liniștit și am căzut într-un fel de somn! Nu știu cât a durat, dar când
m-am trezit, mi-am dat seama că eram în aceeași poziție iar Moșu’ continua să
mă afume și repeta - nu știu pentru a câta oară:
Meletică,
Peletică,
Pog conopago
Cara gana carga
Cararata pune.
Cruce-n cer,
Cruce pe cer,
Cruce pe pământ;
Veninul
şarpelui
Să fie înfrânt!
Când m-am trezit de-a binelea, ciobanul era lângă
mine, bătrânul la fel, iar mușcătura nu mă mai durea și nu mai aveam nici unul
dintre simptomele caracteristice! Soarele era tot sus pe cer, deci multă vreme
nu trecuse! Am mulțumit frumos și am întrebat cât mă costă, dar bătrânul mi-a
râs în nas. Am întrebat în ce a constat tratamentul, dar din nou nu am primit
răspuns!
-
Bine, bine, măcar praful ăla de mi l-ați pus pe rană, ce era? Și cu ce m-ați
afumat? Eu sunt medic și chiar vreau să știu! Funcționează pentru orice venin?
Indiferent de șarpe?
-
„Ești și domnia ta din tagma
noastră? A vindecătorilor?” Mi-am dat seama de ridicolul situației, dar omul
îmi făcuse un mare bine și eram obligat măcar să fac pe curiosul.
-
Da, dar într-un spital, la oraș.
-
„Atunci, trebuie să știi domnia ta, că după
cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ținem seama de cap, nici
capul nu poate fi îngrijit neținându-se seamă de corp, tot astfel trebuie să-i
dăm îngrijire trupului împreună cu sufletul și, iată pentru ce medicii de oraș
nu se pricep la toate bolile: pentru că ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit.
Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, toate lucrurile bune și rele vin de la suflet
și de acolo curg spre trup. Trebuie deci să tămăduim izvorul răului, ca să se
poată bucura de sănătate tot restul trupului. Noi știm că sufletul se vindecă
cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în
suflet înțelepciunea. Odată ivită aceasta, este ușor să se bucure de sănătate
și capul și trupul. Așa că, după ce te-am cercetat și am văzut că numai
mușcătura era de tămăduit, lucrarea de lecuire a fost ușoară și, domnia ta te
poți ridica și merge oricând poftești!”
-
Ai început să-mi citezi
din clasici?
-
Nici gând, asta mi-a
spus bătrânul acela, iar eu l-am întrebat:
-
L-ați citit pe Platon?
La care el mi-a răspuns:
-
„Nu, Platon ne-a citit
pe noi!”
-
Fugi d’aici! Care noi?
-
Cred că și eu rămăsesem
cu gura căscată, drept care mi-a explicat în termeni foarte încurcați ceva ce
astăzi puțini oameni mai înțeleg ...
-
Ce și de ce?
-
... astăzi, când
educația clasică aproape a dispărut, istoria lui ar fi părut oricui o poveste
sau un scenariu „fantasy”, dar mie, ție sau altora ca noi, care am fost
pregătiți în alt mod, ea ne sună foarte cunoscut! Ai răbdare un minut și
termin, că nu intru în amănunte: mi-a povestit că este urmaș de învățătură al
celui ce știe că veninul șarpelui ucide sau vindecă, după cum este folosit, că
este moștenitor al învățăturilor celui care a primit sângele Gorgonei drept
leac sau drept otravă, după partea de unde a fost scos, că este un slujitor al „purtătorului
șarpelui” ...
-
Al cui?
-
... Ophiucus ...
-
Aaaa, constelația ...!
-
Da, constelația ce-l
reprezintă - mitologic - pe Asclepios, cel trăznit de Zeus pentru că începuse
să învie morții, ce să-ți mai spun, Moșu’ mi s-a părut în mod clar dus ... cu
capul! Probabil că știe câteva trucuri, câteva leacuri băbești, mai vindecă
probabil vreo oaie căreia nu i-a venit încă sorocul, iar ciobanii îl cred vreun
Mare Învățat!
-
Nici nu-i greu, după ce
te masturbezi șapte,opt luni în creier de munte, să începi să crezi
parascovenii din astea!
-
Așa am zis și eu, iar
când am coborât în oraș, căutând informații, am aflat de la spitalul local, că
într- adevăr bântuie munții un personaj ciudat, fără acte, fără nume, unul care
așa cum apare așa și dispare, un individ de ale cărui cunoștințe se folosesc în
special ciobanii, cabanierii și cei ce trăiesc izolați pe munte. Părea a nu fi de
loc din zona lor, deoarece iarna nu-l găseau și era clar că și el ierna pe
undeva. În mod clar, toți mi l-au descris ca pe un nebun care se joacă cu
medicina populară și naturistă, cu fierturi și decocturi de plante ... n-ar fi
avut nimic împotriva lui dacă nebunul nu s-ar fi jucat - ziceau ei - cam mult
cu mătrăguna.
-
Și?
-
Și eu îl sfătuiesc pe
soțul neconsolat, ca în lipsă de altceva mai bun, să apeleze la „înțelepciunea
populară”, la „fondul de cunoștințe al poporului nostru”, adică, dacă nebunul
tot se joacă cu mătrăguna, măcar să se joace cu folos!
-
Dar i-ai promis ajutor!
-
Nu-i voi putea da
ajutor material, pentru că ar fi o urmă, dar îi voi da bani! Lichizi! Suntem
forțați să procedăm astfel, pentru că soțul a rămas fără bani, iar consiliul de
administrație deja mă bate la cap cu cheltuielile din ultimele luni, că nu sunt
acoperite: înțelegi că și prea multă grijă dacă-i acord, bate la ochi. Așa că,
l-am îndemnat pe soț, în privat, să încerce această ... soluție: cu puțin
noroc, vraciul nostru se va juca cu mătrăguna în așa fel încât noi vom fi în
sfârșit scoși din discuție!
-
Îmi placi: ești
malefic!
*
„Da, eu sunt, dar nu știu ce vrei!
Cine ești și ce vrei?”
Tu ești EA, pe tine
te caut, trebuie să vorbim, să îmi spui, să ne înțelegem ... eu ți-oi spune un
descântec care să te ferească de înrăutățirea bolii pe cât timp ne-om vedea ...
...
Cu
toporul te-oi tăia,
Cu secerea te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi junghia,
Cu acele te-oi împunge,
Cu săgeata te-oi săgeta,
Cu rug rugit te-oi alunga
Din capul femeiei işteia,
Din trupul ei, din mânile ei,
Din oasele ei, din vinele ei,
Din toate încheieturile ei.
Să ieşi din ceasul ăsta înainte
Pe degetul stâng,
Ca prin urechile acului.
De sluţit să n-o sluţeşti,
De muţit să n-o muţeşti,
Semn sa nu-i faci,
Bortă să nu-i
laşi.
De la dânsa să te porneşti
Unde te trimit eu:
În pădure măiastră,
În stâncă şi-n piatră,
Care nu trebuieşti,
Că acolo e casa şi locul tău.
Nu în capul femeiei,
Nu în trupul ei, nu în mânile ei!
...
„Dar nu ne putem vedea ...
Eu nu merg ...
Eu nu mișc ...
Eu sunt mai mult pe lumea cealaltă ... ”
Nu, nu ești pe
lumea cealaltă, ești încă pe lumea asta ... vin la tine ... o să vorbim ... să
nu te temi ... să nu te sperii ... descântecele te vor apăra iar eu nimic din
ce nu vei voi a face nu voi face ...
*
-
Îmi pare rău că nu te
pot ajuta cu ambulanța, așa cum am promis, sunt niște încurcături, dar voi
suplini această lipsă ...
-
Nu se poate domnule
Profesor, nu pot accepta!
-
Ba da, vei accepta sub
formă de împrumut rambursabil, mi-i veți înapoia amândoi, ținându-vă de mână!
Te rog, primește-i, iar de rest mă voi ocupa personal și, nu numai atât, voi
merge și eu cu voi!
-
Vă mulțumesc ...
*
De ce a vrut să mă
găsească, de ce un medic înțepat de la oraș vrea neapărat ajutorul unui
tămăduitor obscur ca mine? Va trebui să mă aștern la drum și să găsesc
adevărul, dacă voi putea, să văd ce este de nevăzut, să găsesc ce este în
mintea lui ce atât de bine se închide în fața mea, trebuie să-l urmăresc și
să-l întreb când nu este pregătit să se apere, când nu-și face injecții, când
... da, când doarme! Moșu’, se așeză liniștit pe o piatră la baza Capului Uriaș
și, în ploaia rece de la mare altitudine, încercă să-l găsească pe cel ce-i
cerea să-și demonstreze știința, deși el nu dorise asta niciodată.
Simțea că nu i se
cere o simplă demonstrație, ci că se urmărește altceva!
Trase traista în
față, scoase un pic de praf de spânz negru, îl mirosi, apoi îl amestecă cu
salivă după care începu să-l frece între degete: ghemotocul de spânz umezit,
începu să se încălzească, iar el continuă să-l frece. Tăria plantei, de el
știută, îi trecu prin pielea degetelor și începu să-i încălzească mâna:
continuă din ce în ce mai iute frecușul spânzului! La un anumit moment, la o
anumită temperatură, aruncă guguloiul în gură și-l înghiți!
...
U, Muma Pădurii,
U, Tatăl Pădurii,
Ceartă-ţi
cânii tăi,
Căţelele tale,
Caii tăi,
Telegarii tăi,
Armăsarii tăi,
Zmeii tăi,
Zmeoaicele tăle,
Să nu vie la mine.
Să mă zdrobească,
Să mă zdruncinească,
Din somn să mă deştepteze,
Că eu cu focul le-oi arde,
Cu mătura le-oi mătura,
Cu apă le-oi îneca,
Cu toporul le-oi
tăia.
...
A simțit cum
adoarme!
A simțit că este
protejat!
Cerul a prins a se
roti, ploaia rece nu-l mai uda, picăturile începând a se evapora la o lungime
de braț de el!
Totul s-a
întunecat!
S-a transformat!
Vedea vânturile ca
niște fuioare vinete!
Vedea drumurile
păsărilor prin cer ca niște dâre albastre și știa că dacă dorea, putea să calce
pe ele!
Fulgere ivite din
senin păreau a-l îndruma, a-i arăta calea!
Începu și el a se
roti deasupra munților, se roti încet, ca tras în sus de un vârtej, un
vârtej ce-l ridică binișor de lângă
Capul Uriaș și-l duse la înălțimea potrivită pentru a vedea bine în zare: nu era
soare, nu era lună, nu era lumină dar vedea foarte bine! Începu să coboare spre
valea populată, plutind ușor pe deasupra pădurilor: din loc în loc, vedea
puncte violete - mătrăguna, Înalta Doamnă și Împărăteasa tuturor plantelor de
leac - vedea puncte roșii - avrămeasa cea veninoasă - vedea puncte albastre -
măselarița cea de dureri liniștitoare - vedea zone pictate cu stropi negri și
roșii - maci cu căpățânile lor dătătoare de somn dulce! Marcă automat în
memorie locul unde avea să le caute la nevoie și fu purtat mai departe! Pe sub
el, valea cea sălbatică se schimba, se transforma, se popula: de unde nu se
vedea nimic, apăru dintr-o tulburare ca o ceață, un fir subțire, fir ce mergea
când de-o parte, când de alta a apei, apoi firul ăsta de ață se preschimbă în
ceva mai mare și negru - drumul de fier - pentru ca apoi, alături de acesta să
răsară o panglică lată și cenușie - drumul cel nou, de care! Și toate
schimbările se făceau lin, din mișcare, fără efort, odată cu ele înmulțindu-se
numărul caselor și împuținându-se pădurea! Auriul ce stăpânea valea din
totdeauna, se spălăcea pe măsură ce oamenii ocupau mai mult și doborau copacii
și se transforma într-o culoare urâtă, ca un pământ, ca un lut ud ... iar în
unele locuri, chiar și culoarea asta dispărea lăsând locul unui cenușiu închis:
din ce în ce mai închis! Pe vremea când îl lăsase aici învățătorul lui, toată
valea, cu toate vremelnicele vizite ale unor străini - turci, unguri, ruși sau
austrieci - era tot timpul aurie: dar acum ...
Simți că se îndreaptă
spre șes!
Nu știa unde merge,
dar dintr-o dată, ca printr-o explozie tăcută și întunecată, se pomeni în
camera LUI!
EL, dormea, timp în
care mintea-i era deschisă: privi cu atenție interiorul încăperii, văzu că
alături doarme o femeie - care nu-l interesa - se apropie de EL și-i puse în
gând mâinile pe tâmple, intrând astfel în legătură cu gândurile nerostite!
Erau acolo mulțime
de planuri, de calcule, de oameni, de idei și de păreri: nu pe toate le
înțelegea, dar știa despre ce este vorba și că nu caută unde trebuie.
Intrat în locul
acela amețitor, a văzut bine ce suferințe are trupul, a recunoscut imediat
omul, a înțeles cum se simte, de ce suferă - chiar fără dureri - ce plăceri și ce
bucurii are, dar și ce neplăceri și ce fobii, s-a lămurit cu cine are de-a
face, așa că a început să caute prin locurile ascunse, acolo unde sunt ținute
secrete gândurile nerostite ... și acolo a găsit!
Acolo era el, acolo
era tabloul lui caricaturizat, acolo se găsea planul pregătit pentru EA!
Atunci a înțeles ceea ce doar bănuise: mintea
aceea îl credea un șarlatan, îi pregătise un rol oarecare în înfăptuirea unui
plan și, avea de gând să-l folosească
într-un scop întunecat și apoi să-l arunce!
S-a cutremurat și
s-a retras.
A simțit că l-au
înspăimântat gândurile găsite și că s-a retras prea brusc, chiar violent, dar
era necesar!
În numai câteva
clipe, a percurs drumul înapoi, fără zgomot, fără frig, fără căldură, fără
teamă, fără plăcere; a simțit cum ploaia începe să-l ude și i s-a făcut frig. A
rămas nemișcat, încercând să înțeleagă ce găsise și-l cutremurase!
*
-
Ceea ce am înțeles că doriți să faceți, să știți că este doar o încercare
disperată într-o situație ce pare
fără ieșire, dar nu este așa! Istoricul acestei boli ne arată că revenirea din
comă este posibilă și după zeci de ani, ori, pentru soția dumneavoastră nu este
cazul să gândiți așa: este drept că a stat mult sub apă, dar apa era extrem de
rece, a stat sub gheață și, chiar acest lucru a protejat-o încetinindu-i ritmul
întregului corp! Îmi amintesc că atunci când a fost scoasă, era vânătă și
nimeni nu-i dădea nici o șansă de supraviețuire, corpul nu avea mai mult de 27
de grade!
-
Și nu tocmai asta a afectat-o?
-
Nu, nu și nu: temperatura scăzută, nu a făcut altceva decât să o protejeze!
V-am adus aici niște documentație și, puteți căuta și găsi și singur informații
despre operații făcute prin înghețarea - mă rog, nu înghețarea ca atare, ci
coborârea temperaturii corpului - pacientului! În timpul înghețării, funcțiile vitale
încetinesc extrem de mult, aproape până la oprirea totală, iar acest lucru
protejează organele pacientului! Cred că și soției dumneavoastră i s-a
întâmplat ceva asemănător deși pe cale naturală și mult mai puțin controlat!
-
Dar nu s-a mai trezit nici măcar pentru o clipă, domnule doctor!
-
Greșiți din nou ... nu a fost lăsată să se trezească, de teama reacțiilor
unui organism rece și slăbit, i s-a indus la cererea domnului Profesor o comă
care să o protejeze, iar când s-a încercat renunțarea la această comă, abia
atunci, nu s-a mai trezit!
-
Ce vreți să spuneți?
-
Că organismul era funcțional, dar a fost greșit îngrijit - nu cu bună
știință, desigur, dar în cazul soției dumneavoastră, procedurile standard
pentru astfel de situații nu au fost cele mai potrivite! Drept care, vă rog să
renunțați la această încercare, indiferent de unde ați auzit de asemenea minuni
...
-
Vă promit că mă voi gândi la asta!
Știa sigur că nu avea s-o facă, dar buna creștere îl împiedica să spună
adevărul.
*
M-am
trezit cu o durere de cap, cum nu am avut de multă vreme, cum nu am avut poate
niciodată! Ce stare, Doamne ce stare! Să sun la clinică să le spun că rămân
acasă, să studiez? Nu, mai bine să mă duc, să nu iasă vorbe!
*
„Ce se întâmplă?
Cine mă vizitează?
De ce?
Spune-mi, ce vrei de la mine?”
*
-
Nu cumva ai nevoie de
un băiat promițător în echipa ta de cercetare?
-
Nu, chiar am prea mulți
băieți promițători, dar nici unul cu un spate ... bănos: toți sunt isteți, toți
sunt muncitori, dar fără bani, cercetare nu poți face!
-
Ba crede-mă că ai
nevoie! Un mucos de la mine își tot bagă nasul pe unde nu trebuie, a vorbit și
cu Soțul, ca să-l convingă să renunțe la încercarea noastră și să o ia pe o
cale mai ortodoxă și, simte că are drepate ...
-
Bineînțeles că are dreptate,
dar el nu știe ce așteptăm noi! Am înțeles, trimitemi-l ...
-
Al dracului pot fi și
eu, nu pentru asta te-am rugat!
-
Așa părere proastă ai
despre mine? Îl trimit toată vara la congrese și-i cer rapoarte și explicații,
să-l țin ocupat! Dar când se va termina, îi rup gâtul! Ai ceva împotrivă?
-
I l-aș fi rupt eu, dar
dacă-ți face plăcere ...
*
Știind de acum despre ce este vorba, Moșu’ începu să se întâlnească din
ce în ce mai des cu EA și să o pregătească. În același timp, începu să adune ce
avea nevoie pentru clipa cea mare.
Pentru că urmau să
vină mulți, pentru că el avea să fie singur, trebuia să se pregătească așa cum
nu o făcuse niciodată: știa că din tot grupul acela, doar EA nu-l va crede un
șarlatan, doar EA ... chiar și soțul EI este lipsit de încredere și altceva
aștepta ... nu avea importanță ... el trebuia să-și îndeplinească menirea, așa
cum îi era scris! Așa că începu să se pregătească pe el, pe EA și pe ceilalți,
chiar dacă ei nu știau:
„ ... În drum v-oi arunca,
În pulbere v-oi mâna,
În mare v-oi ţâpa,
Să vă topiţi,
Să vă
prăpădiţi,
Ca spuma de mare,
Ca roua de soare,
Ca EA să rămâie curată,
Curată şi luminată,
Cum e de Dumnezeu lăsată! ”
În timp ce murmura aceste vorbe, porni de unul
singur prin păduri, pe unde văzuse semnele, pentru a-și aduna cele de
trebuință, știind unde i s-au arătat în timpul drumului, tocmai pentru a ști
ce-i va trebui când va veni vremea. Căuta locurile cele mai ascunse și mai
necălcate de om sau fiară, plantele de leac pierzându-și tăria dacă erau atinse
ori murdărite în vreun fel.
Din fericire, Moșu’ fusese dăruit de Învățătorul lui cu harul culegerii
plantelor puternice, așadar nu mai avea nevoia mâinii unei babe ori a unei
copile, dar în rest știa că obiceiul trebuiește respectat întocmai:
"Foarte cinstită mătragună, Împarateasă, te cinstesc cu
pâine, cu sare și mă închin:
dă-mi tu veștmintele tale.
Spală-mă, curățește-mă, eliberează-mă de dătătură, de făcătură.
Să rămân curat, strălucitor ca argintul trecut prin sită,
ca Maica Domnului care m-a adus pe pământ!"
Niciodată nu încercase să încalce obiceiul, niciodată nu greșise! Acum o
voia pe ea, pe Marea Împărăteasă, și pentru leac și pentru păzire de rău. Se
apropie liniștit, fără pic de grabă de plantă, chiar dacă în pădure era
întuneric beznă: în ceasul adunării de plante cu putere de viață și de moarte,
nici fiarele pământului nu se atingeau de culegători atâta timp cât respectau
datina întocmai!
Se apropie dar, pe întuneric, bău prelung dintr-o sticlă cu rachiu și
îngenunche acolo unde simțea că este planta. Nu avea voie să înceapă a o scoate
până nu o simțea pregătită, așa că așteptă liniștit și mai luă o gură zdravănă
de rachiu, ca la o mare sărbătoare! Apoi, începu să-i cânte, un cântecel de
lume și de petrecere, un cântecel vechi de când lumea și căruia-i schimbă la a
doua cântare, din mers versurile:
„Bună seara mătrăgună, Doamnă și Mamă Bună, mătrăgună mare,
Doamnă Mare, care umbli cu capetele tale pe ceruri, cu
rădăcinile pe sub pământuri,
iar cu poalele pe vânătări și vânturi, tu, care ești doamna
florilor,
căci înaintea ta se închină și pe tine te preamăresc toate
florile,
la tine mă rog și ție mă închin cu coatele goale și cu
genunchii goi,
și cu fruntea plecată până la pământ,
ca tu să binevoiești să aduci putere și sănătate,
adică să aduci leac pentru EA,
bolnava și, să o păzești de cei haini!”
Spunând acestea până-n clipa în care simți mătrăguna pregătită să fie
ridicată de la locul ei, Moșu’, scoase o sapă mică, o bucată de pâine, o
legătură cu sare, o alta cu zahăr, o sticlă cu vin și un ban de argint și, după
ce așeză totul pe pământ de-a dreapta lui, stând cu fața spre răsărit, se
închină adânc și îngenunche în fața Doamnei! Cu sapa, începu a îndepărta
pământul de jur împrejurul rădăcinii, la distanță suficient de mare ca să nu o
vateme, spunând în tot acest timp:
"eu îți dau pâine și sare,
tu să-mi fii folositoare!"
tu să-mi fii folositoare!"
Pe măsură ce săpa, Moșu’ avea grijă, pe
pipăite, să nu atingă cu unealta de fier rădăcina, pentru că i-ar fi luat din
putere și, este lucru știut că rădăcina Doamnei Mari este o ființă și crește ca
atare.
Când consideră că a săpat suficient, o
scoase din gropă întragă, adică rădăcina cu tulpina și cu frunzele ei și o
curăți de pământ cu multă grijă: se închină din nou, și puse în groapa văduvită
de plantă ceea ce adusese cu el, adică vinul, pâinea, sarea, zahărul și banul
de argint, mulțumind astfel pământului mamă pentru binefacerea de a crește
asemenea roade! Acoperi totul cu pământul scos, fără a-l bate, pentru a lăsa să
iasă liber duhul adormit al mătrăgunei, dacă acesta nu era tot în rădăcină,
pentru ca la trezire, duhul, găsindu-se singur, să poată veni în întregime în
casa lui din rădăcină. Planta o înveli într-un ștergar alb și curat, atunci
folosit întâiași dată, o puse atent în traistă și plecă spre marginea pădurii:
era mulțumit, lucru de toată lumea știut fiind, că ce este adunat atunci, în
noaptea de Sânziene, are putere îndoită și chiar și mai și!
Merse liniștit spre casă, mulțumit că nu s-a
întâlnit cu nimeni, că nici măcar un câine nu i-a ieșit în cale: Doamna Mare
era binevoitoare cu el și cu vrerea lui, iară pentru a se întâmpla întocmai
așa, tot drumul spusese el în gând:
„Potolesc aruncătura,
Potolesc şi
făcătura,
Aruncătura cea mare,
Făcătura din cărare,
Făcătura de bărbat,
Făcătura de femeie,
Făcătura de vădană!”
...
Și iac’așa se și făcuse!
*
„Vine ... vine din nou ...
Acum ce mai vrea, ce mai spune, ce mai
cere?”
*
Sfârșitul primei părți
