Cafeaua mirosea plăcut, a scorțișoară și a vanilie și a A32, ultima
aromă la modă.
Laptele, trona liniștitor așezat în cuburi verzi în mijlocul mesei.
Pâinea, realizată după ultimele descoperiri ale științei alimentației,
fără urmă de grâu sau altă cereală, tocmai se cocea în modul rapid sub masă.
Cei doi, soț și soție, dar amândoi bărbați, se pregăteau pentru micul
dejun: el-el, citea liniștit știrile afișate pe ecranul volatil ce plutea
deasupra mesei, iar el-ea, se agita prin cameră lăsând impresia că este foarte
ocupat-ocupată. În realitate, nu avea nimic de făcut, dar obiceiurile dispar
greu, drept care prefera să-l servească chiar el-ea pe cel ce-i citea amuzat
ultimele bârfe.
-
Fii atentă ce chestie!
-
Da, îndată, dar spune-mi
mai întâi ce vrei să servești astăzi la brec!
-
Păi ... ce avem?
-
Avem ce vrei!
-
Pune orice, dar fii
atentă ... îți citesc acum!
Faptul că el-el n-o mai iubea ca la început, era un lucru evident, dar să
nu-și aleagă mâncarea, preferând să-i citească cine știe ce prostie, era un
semn îngrijorător! Probabil că se gândea la pauza legală de după cinci ani de
căsnicie: da, ideea nu fusese rea și salvase multe căsătorii, dar de ce nu-i
spunea și lui-ei nimic din ce avea de gând?
-
... da ... uite aici -
spuse el-el și mări puțin imaginea pentru a nu fi obligat să-și pună lectorul
independent care-l îmbătrânea - ascultă ... „în baza legii care prevede
folosirea trupurilor nerevendicate, în scopuri medicale, Înaltul Tribunal a
decis ca cel cu numărul 42665/17, să fie înmânat ca trofeu de cercetare grupei
medicale numărul 33 care l-a cerut fiind încredințată că a descoperit
tratamentul definitiv pentru boala cunoscută drept SS (Sida sângelui). Cum
numărul 42665/17 pare a fi suferit de o formă gravă și netratabilă a sângelui
dar și de Sida, Înaltul Tribunal a hotărât ca Grupa Medicală 33 să
experimenteze pe acesta, având în vedere că nu mai există persoane care să-i
plătească întreținerea iar pierdera în caz de eșec, ar fi minimă.” Ce zici? Să
fi găsit ăștia ceva pentru SS?
-
Mereu se laudă cineva
cu asta, știi bine. La prânz, ce vrei să mâncăm?
Șeful Grupei Medicale 33, un cunoscut fotbalist, își blestema ziua și
clipa în care se oferise voluntar - da, da, voluntar! - pentru loteria
funcțiilor! Ar fi putut sta acum liniștit pe plajă, cu iubita lui - era de modă
veche - și ar fi moțăit în chaise longue. Dar nu, el trebuise să se remarce
odată în plus: nu era lucru curat cu loteria asta, sigur nu era lucru curat,
altfel cum putea fi ales tocmai el din peste două sute de candidați? De altfel,
cum se anunțase rezultatul, unul dintre membrii grupei îi și spusese: „acum
sigur primim fonduri!” Mai avea doi ani de stat aici, printre ciudații ăștia de
halatealbe care se distrau muncind zi și noapte când societatea le oferea totul
gratuit : garantat lucru, mare-i grădina lui Dumnezeu! Nu era el un tip prea
sensibil, dar nici un om normal nu-i putea suporta pe colegii lui, oameni în
toată firea, care atunci când discutau nu se puteau înțelege decât între ei -
odată participase la o ședință de grup și nu pricepuse nimic - dar pe care
trebuia să-i suporte cel puțin câte patru ore pe zi, cel puțin trei zile pe
săptămână! Ce-i trebuise lui povestea asta, nici acum nu-și explica ... ba își
explica prin faptul că mulți se bucurau când puteau lucra și se lăudau cu asta
pe net, iar el îi crezuse pe cuvânt! Mare mototol ... nu-i nimic, avea să se
laude și el, dar nu cu copaci plantați pe coclauri ci, cu o muncă științifică!
Dacă urma să aibă rezultate pozitive, obținea aprobare să angajeze un scriitor
și-și publica și memoriile legate de acești cinci ani de muncă asiduă! În mod
normal, dacă ar fi avut succes, sigur ar fi primit și aprobarea pentru familia
dublu feminină: partenera de acum era de acord în principiu, deși ea și-ar fi
dorit mai curând una dublu masculină. Își puse lectorul la tâmplă și, în urechi
îi răsună dialogul prin care era întrebat dacă vrea să citească sau să asculte
mesajul, iar el clipi de două ori: bineînțeles că dorea să-l asculte ... cine
mai citește în zilele noastre?
-
„Conform hotărârii
Înaltului Tribunal, sunteți somat ca până la ora 1500 a zilei curente să vă
prezentați la Depozitul de Frig numărul 17 în vederea ridicării corpului cu
numărul 42665/17. Neprezentarea atrage după sine ...”
-
Verifică cu ce trebue
să ne prezentăm ...
-
La depozit? Vocea asistentei
personale îl călca pe nervi, dar avea aprobarea pentru muncă și n-o putea
înlocui nici măcar cu clasicul Asistent Casnic Universal, cel ce avea grijă de
mai toate casele de ani buni.
-
Dar unde în altă parte,
draga mea? La depozitul numărul 17, vezi bine! Și, să nu uit, vezi te rog - se
dovedea a fi rău, pentru că toate informațiile trebuiau să se găsească pe
formularul prin care era anunțat că trebuie să ridice corpul 42665/17 - cu ce
trebuie să ne prezentăm: acte, ce tip de mașină, ce împuternicire, alea alea,
știi tu!
-
Da ... da ... Nu știa,
deci avea să scape de prezența ei pentru un timp!
Directorul Depozitului de Frig numărul 17, își făcea ordine în acte.
Faptul că avea să-l întâlnească pe fostul mare fotbalist îl mai încălzea puțin:
în cei aproape patru ani de când prin aprobarea comisiei de divertisment
primise dreptul de a lucra aici, dezvoltase o adevărată manie pentru
calambururi pe tema rece - cald, drept care le ura noilor sosiți un „bun venit
călduros”, celor cu care nu se văzuse de mult le spunea că „s-au răcit”, etc,
etc, glume pe care de multe ori le înțelegea numai el. Acum însă, îl aștepta
chiar nerăbdător pe marele jucător, îl aștepta și se ruga celui de sus să nu fi
delegat pe cineva pentru această sarcină anostă. Actele erau toate în regulă
... ceasul de perete arăta deja 1245 ... ce bine ar fi să vină chiar el ...
Interfonul sună strident:
-
Domnule, sunt aici!
-
Și eu sunt dincoace!
Ce-i gluma asta?
-
Sunt aici cei de la
Grupa Medicală 33 domnule!
-
A, scuză-mă, să intre,
să intre!
Se ridică entuziasmat pentru faptul că avea să-l întâlnească pe marele
om, cel care deși îi era clar superior îi era totuși familiar și simpatic!
Repezindu-se, deschise ușa în întâmpinarea delegaților cu ridicarea lui 42665/17:
-
Poftiți, vă așteptam! El
era! Venise chiar el! Bună ziua, bine ați venit!
-
Bună ziua, am venit -
spuse fostul sportiv și, instinctiv întinse mâna dreaptă spre directorul
depozitului, deși gestul era considerat desuet, fiind de multă vreme înlocuit cu
un sărut în ambele colțuri ale gurii - pentru 42665/17 ...
-
Bineînțeles că știu
pentru ce ați venit, este totul pregătit! Directorul privi mâna întinsă dar
trecu peste arhaicul gest și, apropiindu-se, își sărută oaspetele de două ori.
Mă bucur să vă cunosc! Conștient că primul său gest putea fi considerat ca
proastă creștere, sportivul îi răspunse la salut, dar imediat după aceea un
cuțit i se înfipse adânc în inimă: directorul depozitului avea pe inelarul
mâinii stângi trei verighete subțiri! TREI! Și pe mâna dreaptă doar una! Așadar,
o familie formată din trei neveste și doi soți! Iar lui nu i se aproba nici
măcar o a doua soție! Directorul, prinzându-i privirea, înțelese uimirea
celuilalt și, pentru a îndulci și încălzi atmosfera, explică situația:
-
Ei erau deja o familie
dublu feminină, știți ... și ne-am întâlnit la un grup de sex, ne-am plăcut,
așa că lucrurile au mers mult mai repede! Nu vă faceți sânge rău, cu timpul
sunt convins că se rezolvă orice problemă!
-
Îhî!
-
Buuun, ce avem noi aici
...
-
Să știți că ne grăbim,
eu deja mi-am depășit orarul pe săptămâna asta - nu era adevărat, dar nu-i
plăcea nici omul și nici locul în care se știa înconjurat de morți - și nu aș
vrea să forțez lucrurile!
-
Terminăm rapid, dar să
știți că legea trebuie respectată și, chiar dacă în acte este trecut totul, eu
am obligația să vă transmit și verbal, așa că ...
-
Bine, vă ascult! I se
păru că oftatul i se auzise din stradă!
-
Îl avem aici pe
42665/17, care de astăzi devine 42665/33/GM. Numele original, cel purtat acum
câteva secole este nesemnificativ în situația în care nu mai are rude, nu are
bunuri, nu va fi moștenit de nimeni și nici nu va moșteni ceva. A fost
conservat prin frig în urmă cu fix 378 de ani, fiind suferind de o boală care
făcea ravagii în epocă: din descrierile contemporanilor, medicii au presupus că
suferea de SS, adică ar fi fost unul dintre primii oameni la care boala s-a
manifestat. Așadar, temperatura corpului i-a fost scăzută artificial când încă
era în viață, sângele i-a fost extras și înlocuit cu altul, artificial și
antigel, inima i-a fost înlocuită cu o pompă performantă - înțelegeți, cât de
performantă o puteau concepe și fabrica primitivii aceia - iar creierul i-a
fost trecut într-o stare de comă indusă pentru conservarea îndelungată.
-
Interesantă știință
este criogenia!
-
Îmi pare rău, dar
tocmai asta este problema, că nu a fost conservat prin criogenie, adică nu a
fost ținut la −150 °C sau 123 K -
folosiți scara Kelvin a temperaturilor absolute? Nu? Ce păcat, este mult mai
precisă ... în timp ce Celsius și Fahrenheit au ales puncte de îngheț și de
topire, lordul Kelvin a lucrat cu temperaturile absolute, privind ca zero grade
K acel punct în care energia sub formă de căldură este și ea zero, o idee
interesantă și pare-se infailibilă ...
-
Da, da ...
-
Îmi cer scuze, vă
plictisesc ... așadar nu a fost criogenat, aș spune din fericire, pentru că la
alți subiecți s-a observat la revenire că temperaturile sub 123 K duceau la
distrugerea ireversibilă a țesuturilor și în special a creierului și ochilor!
Acum nu ar fi mare pgubă, dar de ce să cheltuiești să revii un subiect al cărui
creier este un terci ce trebuie aruncat? Am dreptate? Directorul vorbea de
parcă ideea, descoperirea, constatarea și hotărârea i-ar fi aparținut lui în
totalitate.
-
Da, da ... fostul fotbalist
nu-și putea deslipi ochii de la degetele directorului. În cazul ăsta, să
terminăm cât mai repede!
-
Da, să terminăm -
directorul era puțin nemulțumit de atitudinea oaspetelui său și, dacă ar fi
știut, și-ar fi scos toate cele patru verighete, însă faptul era consumat.
Subiectul a fost deja încărcat pentru deplasare, aveți grijă să conectați recipientul
la energie cel mai târziu până mâine la ora 900 ... iar aici domnule, aveți
toate instrucțiunile necesare. Mă bucur că v-am - dar în acea clipă înțelese că-i
este și el superior cu ceva fostului sportiv și că nu are motive să se scuze
... nu vă faceți griji, le-am trimis cercetătorilor din grup tot ce trebuie să
știe, noi nu îndeplinim aici decât o formalitate păstrată din vremuri
imemoriale! La revedere domnule!
Ajuns la mașină, fostul sportiv privi cu interes enormul cilindru ce
umplea în întregime platforma acesteia: era un gri închis, fusese prins cu
chingi și asigurat, iar utilajul de transport activase deja suspensiile
magnetice moi. Mai verifică odată dacă totul este în regulă, aruncă o privirea
ceasului - era 1540 - se urcă în cabina laterală și apăsă butonul START. Mașina
porni spre sediul grupului, spre ceea ce membrii acestuia numeau cu simpatie
INSTITUTUL, mergând cu viteza ideală pentru a nu se produce nici o mișcare a
cilindrului la curbe dar și pentru a nu opri în nici o intersecție.
„Cum adică nu este criogenat? Ce înseamnă asta oare? Va trebui să-i
întreb pe halatealbe cum stă treaba ... m-a făcut curios!”
La sediul grupului, erau așteptați, de fapt nu erau ci era așteptat
42665/33/GM: cilindrul a fost primit de parcă era un prieten vechi întors după
o absență lungă!
-
Trebuie băgat în priză
...
-
Știm, ni s-a transmis,
o facem imediat!
A doua zi, la prima oră - adică pe la 1100 - fotbalistul intră în sala
mare a sediului. Avea sentimentul că va fi singur sau aproape singur și că va
putea studia pe îndelete cilindrul și tot ceea ce-l însoțea. Nu ar fi vrut să
ceară lămuriri dacă putea descoperi singur răspunsurile.
Surpriza a fost de ambele părți: sala era plină de halatealbe, iar
halatelealbe nu se așteptau să-l mai vadă câteva zile!
Se apropie pe negândite de un cuier și își luă și el un halat, apoi se
aplecă cu un aer preocupat deasupra mesei pe care erau actele - era dreptul lui
- și luă una dintre etichetele medicale ce însoțiseră transportul: era una
originală, așa că putea să pornească cercetarea cronologic. Liniștit, porni
lectorul și ținu în fața ochilor eticheta; după câteva secunde, după câteva
secunde ce părură milenii, lectorul îi șopti suav în minte: „textul nu poate fi
citit fiind imposibil de decriptat cu aplicațiile instalate.” Ordonă imediat o
căutare de programe, dar nici unul nu știa să descifreze semnele acelea
barbare! Privi la rându-i eticheta și avu impresia că are în față o mâzgăleală
de copil!
-
Aveți probleme? Un
tânăr halatalb se arăta dispus să-l ajute, iar el, după ce șovăi câteva clipe,
răspunse:
-
Nu pot citi asta!
-
Să vedem ... da, este
scrisă de mână, un sistem la care majoritatea oamenilor au renunțat.
-
Cum adică scrisă de
mână? Nu mai auzise această expresie!
-
Vă amintiți când erați
copil și vă trasați terenul pe care jucați fotbal?
-
Bineînțeles! Ce
întrebare tâmpită! Îl trasam cu un marcator ...
-
Ei bine, pe vremuri,
oamenii foloseau ceva asemănător unui marcator, însă în loc de a trasa liniile
drepte ale unui teren, scriau litere și cifre!
-
Serios?
-
Serios!
-
Și cui folosea? Câți
oameni pot citi ce scrie pe un teren de fotbal?
-
Poftim? A, nu pe un
teren de fotbal scriau ei, ci pe hârtie, pe etichete ca aceasta ...
-
Dar hârtia nu este
perisabilă?
-
Ba da, dar oamenii
adunau aceste etichete în pachete pe care le numeau cărți sau caiete și le
păstrau: mai există și astăzi, puteți vedea la unele muzee așa ceva! Dar să
lăsăm asta, ce vă interesează de fapt? Ceilați halatealbe se opriseră și-l
priveau amuzați: era pus în inferioritate!
-
Am înțeles că nu a fost
conservat criogenic ci în alt mod. Ei bine, acest alt mod îmi este necunoscut
mie - o spunea cu aerul că avea cel puțin un doctorat în criogenie! - și în
plus aș vrea să știu și ce vom face noi aici. Era conștient că este privit de
parcă ar fi un exponat, dar curiozitatea și plictiseala învinseră.
-
Știți că prin
criogenizare se distrug ...
-
Da, ochii și creierul,
mai departe!
-
În acest nou sistem,
pentru a preveni distrugerile, inima este înlocuită cu o pompă, sângele cu un
lichid albastru antigel și hrănitor, iar corpul în întregimea lui este
scufundat într-o cuvă conținând același lichid albastru proteic totul fiind
ținut la o temperatură între 250și 260K, funcție de subiect. Astăzi și mâine
facem ultimele verificară, apoi extragem vasul cu sângele bolnav ...
-
De unde?
-
Din sarcofag! Noi așa-i
spunem, sarcofag ... iar după ce îl vom trata și-l vom vindeca de SS - dacă
este SS - îl vom încălzi și-l vom reintroduce în organismul subiectului! Și
sperăm noi că se va trezi - interesant, nu?
-
Da, interesant! Iar
trezirea se va petrece când? Aș vrea să asist!
-
Ați mai văzut vreodată
așa ceva?
-
Nu!
-
Nu este un lucru
plăcut, iar faptul că atunci când îl vezi prima dată arată ca Osiris, nu ajută
deloc: în sfârșit, nu este treaba mea!
Plecând de la sediul GM 33, fotbalistul ceru lectorului să-i găsească
date despre ceva numit osiris, dar ceea ce primi nu fu decât o poveste veche,
prăfuită și fantastică, o poveste plicticoasă pe care nu o duse până la capăt,
însă măcar se lămuri că era Osiris și nu un osiris.
Cercetătorii ținură o întrunire: problema era dacă să-l implice pe
fotbalist sau nu. Într-un final, au hotărât aproape cu unanimitate că era de
preferat o interfață cunoscută și deschizătoare de uși uneia pricepute și fără
nici o relație, așa că se grăbiră să-i facă un program care să-l țină ocupat și
să-i dea senzația că este util.
Cafeaua mirosea plăcut, a scorțișoară și a vanilie și a X34, ultima
aromă la modă.
Laptele, trona liniștitor așezat în cuburi verzi în mijlocul mesei.
Pâinea, realizată după ultimele descoperiri ale științei alimentației,
fără urmă de grâu sau alte cereale, tocmai se cocea în modul mediu sub masă.
El-el, reglă lectorul pentru citit și spuse:
-
Îți amintești ce ce-ți
citeam acum câteva luni? Despre corpul ăla abandonat și dat pentru studiu unui
grup de cercetare?
-
Bineînțeles că da, era
pentru o boală ... zii ...
-
Pentru SS!
-
Așa, pentru SS!
-
Ei bine, se pare că
i-au reparat sângele! Ce chestie, după aproape patru sute de ani, sângele a
putut fi tratat și vindecat, iar grupul speră să-l transfere corpului și să-l
trezească ...
-
Poate o să aibă și ăsta
o mămăligă în loc de creier!
-
Vom vedea, vom trăi și
vom vedea!
-
Da, vom trăi, dar cum
vom trăi?
-
Adică?
Așa a început scandalul.
Lucrurile mergeau din ce în ce mai bine. După ce toate pregătirile au
fost făcute și toate verificările la fel, se punea problema momentului în care
să înceapă încălzirea corpului subiectului. Cercetătorii, deși erau convinși că
bătrânul sânge este vindecat, nu erau siguri că va reuși să vindece și corpul!
Trupul părea a se fi păstrat nesperat de bine, senzorii funcționau normal și
ziariștii aflaseră - pe surse - că este vorba despre un bărbat, în vârstă de
circa 35 de ani, alb, cu o inteligență peste medie, necăsătorit și fără copii.
Sarcofagul fusese întreținut din banii unei fundații care însă se stinsese din
lipsa de interes a publicului. Fiind o perioadă cam anostă, fără știri,
programele de noutăți s-au repezit asupra subiectului: rețelele erau pline de
„Cel mai bătrân om”, ba chiar fusese pus un profesor universitar de literatură
să explice diferența dintre „Cel mai bătrân” și „Cel mai vechi”. Programele
clasice de știri de pe net, încercau să supraviețuiască asaltului posturilor cu
transmisie neurodigitală și era clar oricărui observator cât de cât avizat că
nu aveau să facă față tehnologiei care-ți proiecta imaginile și știrile direct
în minte.
Însă, indiferent în ce mod percepea știrile, opinia publică înghițea
avidă orice strop de știre legată de „Cel mai bătrân om”.
Cercetătorii încercau să nu se lase amestecați în toată tevatura
aceasta, unul dintre ei spunând chiar - spre uimirea interlocutorilor - că-și
dorește un incendiu devastator undeva, într-o pădure!
Fotbalistul, considerat de către cei mulți ca făcând parte dintre
cercetători, ajunsese fără să vrea purtătorul de cuvânt al grupului și unii îi
prevesteau un frumos viitor în politică!
După mai mult de o lună, atunci când nimeni nu se aștepta, grupul dădu
publicității prin ambele rețele - net și neuro - imagini cu subiectul: fusese
încălzit și trezit!
Titluri bombastice nu au întârziat să apară: „Omul trezit din morți”,
„Noul Lazăr” și altele asemenea. Imaginile arătau o ființă umană ce părea verde
albăstruie, încă fără posibilitatea de a se mișca și hrăni singură și legată
prin tuburi și fire la o mulțime de aparate.
Cu timpul, evenimentul a intrat în cotidian, alte întâmplări luându-i
locul.
Cafeaua mirosea plăcut, a scorțișoară și a vanilie și a Y 29, ultima
aromă la modă.
Laptele, trona liniștitor așezat în cuburi albastre în mijlocul mesei.
Pâinea, realizată după ultimele descoperiri ale științei alimentației,
fără urmă de grâu sau altă cereală, tocmai se cocea în modul lent sub masă.
El-ea, își privi soții ce erau concentrați asupra lectoarelor personale:
era mulțumită, în familia lor se făcuse liniște. Cealaltă el-ea, tocmai scotea
pâinea de la copt.
-
Vă mai amintiți chestia
cu „Omul albastru”?
-
Hâm? Care? A, da, „Omul
albastru”: ce s-a mai întâmplat?
-
Se pare că în sfârșit
merge pe picioarele lui, mănâncă și, se speră ca în scurtă vreme să înceapă să
și vorbească!
-
Ce chestie ...
-
Da, iar cercetătorii
spun că încep să lase locul psihologilor.
-
De ce? întrebă una
dintre cele două el-ea.
-
Păi, probabil că va
suferi un șoc aflând că s-a trezit după patru secole!
-
Cred că-i este greu și
să vadă după atâta timp de întuneric!
-
Crezi?
-
Sigur, stai să-ți
povestesc ...
Programele de știri - net și neuro - au anunțat simultan accidentul:
subiectul învierii, cel ce fusese adus din morți, „Cel mai bătrân om”, suferise
un accident în urma căruia își pierduse viața! Era clar că nu se putuse adapta
suficient de repede și de bine unei civilizații atât de evoluate ca cea în care
revenise la viață!
A fost incinerat cu onoruri, iar cercetătorii au primit ca recompensă dreptul
de a-și continua munca: boala SS fusese învinsă!
Fotbalistul a candidat pentru primăria generală, dar a pierdut și s-a
retras în casa lui de pe plajă: a primit aprobarea pentru încă două soții, pe
care însă nu și le-a luat niciodată.
După un timp, pe rețeaua neuro, un grup de așa ziși ziariști anarhiști,
au publicat un mesaj despre care susțineau că ar fi mesajul de adio a „Celui
mai bătrân om”. Mesajul spunea următoarele:
„Eu, cel înviat din
morți fără voia mea, eu cel supranumit Lazăr, m-am trezit fără să vreau în
lumea voastră care pentru mine reprezintă viitorul.
Ar trebui să
mulțumesc pentru asta, dar n-o fac!
N-o fac pentru că
m-ați adus în viitor fără ca eu să vreau, m-ați vindecat fără ca eu să v-o cer
și, mult mai important, nu înțeleg lumea voastră și nu mă pot adapta ei: dacă
la început am fost un eveniment, am intrat apoi pe mâna unor falși psihologi ce
cred că există această știință și încearcă să o redescopere într-un mod
empiric, sfârșind acum în postura de curiozitate pentru un grup de pseudo
istorici care cred că muza Clio poate trăi doar din povești spuse la gura sobei
- probabil nu știți ce înseamnă asta!
Însă, nu lipsa de
atenție m-a împins să iau decizia aceasta finală, ci imposibilitatea de a mă
adapta acestui viitor care pe voi vă mulțumește:
-
toți oamenii sunt întreținuți de stat
-
munca este o formă de divertisment
-
hrana pe care o consumați este artificială iar gustul ei nu
mai are nici o legătură cu ceea ce-mi amintesc eu a fi mâncare
-
valorile societății umane sunt răsturnate pentru mine: nu se
pune preț pe oamenii de știință ci pe distracție, motiv pentru care sunteți în
situația de a redescoperi lucruri de mult inventate de om și uitate de voi
-
educația nu se bazează pe învățare ci pe repetare, iar
adulții care sunt în stare să citească un text sunt rari și priviți drept
excentrici
-
ați reușit să interziceți și chiar să lichidați războaiele
-
predicați în școli nonviolența
-
învățați copiii ce este supunerea
-
tinerii sunt educați în principiul culturii ignoranței (ce
nu știi, nu-ți face rău)
-
toate astea au dus la o societate neconcurențială, care
stagnează de peste o sută de ani - remediul bolii de care m-ați vindecat voi
(și vă mulțumesc pentru asta) a fost descoperit la numai 15 ani după
conservarea mea, dar voi l-ați redescoperit acum, la peste 350 de ani de la
prima lui relevare
-
toate aceste false îmbunătățiri aduse vieții oamenilor
(mâncare pentru toți, adăpost pentru toți, energie pentru toți, supunerea
orbească în fața statului, lipsa concurenței și chiar și a violenței) a
transformat omenirea într-un stup, însă nu într-un stup populat normal, ci într-unul
plin cu trântori: stagnarea este atât de evidentă, încât nici măcar limba nu a
evoluat, astfel încât mie îmi este ușor să vă înțeleg deși vin din urmă cu
aproape 400 de ani!
Recunosc că
întotdeauna oamenii și-au scormonit trecutul și niciodată viitorul, recunosc că
Mașina Timpului este în continuare o utopie, recunosc că pentru prima dată în
istoria omenirii trecutul poate cerceta viitorul ... recunosc ... dar de
asemenea recunosc că trecutului nu-i place viitorul pe care l-ați ales voi
omului!
Și lucrul cel mai
stânjenitor pentru un strămoș ca mine, este morala pe care ați adoptat-o:
cuvântul dragoste nu mai înseamnă nimic, „Romeo și Julieta” sau „Dama cu
camelii” nu vă mai spun nimic! Ați transformat cel mai frumos sentiment uman
într-un bun de larg consum, ați „eliberat” omenirea de inhibiții și ați obținut
un bordel universal al perversiunilor, în care eu nu pot și nu vreau să
trăiesc!
Când nu voi mai fi
printre voi, vă rog să faceți un sondaj de opinie și să întrebați cât mai mulți
oameni cine a fost Lazăr! ...”
Textul continua în acest mod încă vreo câteva pagini, pagini ce au fost
destul de greu de descifrat, fiind scrise de mână cu ceea ce se chema odată
popular „litere mici”: noroc cu un istoric care avea o pasiune pentru scrieri
vechi!
Autoritățile au negat că „Cel mai bătrân om” a sărit de la etajul 23 -
unde locuia - insistând că a fost un accident.
Ziariștii anarhiști, au continuat să facă un fel de anchete istorice,
încercând să înțeleagă cum era viața atunci când subiectul fusese pus la
conservat, dar le-a fost extrem de greu să înțeleagă noțiunile cu care lucrau
strămoșii lor (patriotism, raționalism, naționalism, concurență, bursă, etc,
etc).
După un timp, interesul publicului pentru subiect s-a stins: începea
„Olimpiada dansului la bară”!
