Dreptate

 

   Afară, soarele orbitor te făcea să ții ochii întredeschiși și să mergi orbecăind pe lângă pereții coșcoviți ce țineau nițică umbră.

   Nu se vedea țipenie de om.

   Doar câțiva câini de pripas, ce păreau a nu fi avut niciodată stăpân, umblau cu burțile pline și se tolăneau la soare: mulți aveau boturile năclăite de ceva lipicios și se tot lingeau; animalele păreau sătule și mulțumite!

   Tot orașul, părea părăsit iar în aer plutea un miros dulceag ce-ți întorcea mațele pe dos dacă nu erai obișnuit cu el. 

   Într-o hrubă largă, murdară și întunecoasă, vreo zece sau mai mulți bărbați în putere, la lumina unor feștile fumegătoare, stăteau adunați în jurul unei mese zdravene, negeluite, luate cu japca de prin casa vreunui meșteșugar foarte norocos ori foarte ghinionist. Pe masă, era culcată pe spate o muiere dezgolită atât de la brâu în jos, cât și de la brâu în sus: numai în jurul mijlocului mai avea niște zdrențe care însă nu ascundeau nimic. Păru-i era atât de murdar încât nimeni n-ar fi putut spune ce culoare avea și mai era folosit doar când și când de câte unul dintre bărbați ca s-o mute într-o poziție mai bună. Femeia nu mai simțea nimic, nu mai reacționa, chiar părea dusă de pe lumea asta, zgârieturile ce-i vărgau trupul lăsând-o la fel de indiferentă ca și mușcăturile de pe sânii chinuiți. Chiar în timpul ăsta, unul dintre bărbați, se muncea de zor între picioarele ei, încercând să i le țină ridicate și să-și facă treaba lui, bărbătească. Pentru că nu mai răspundea în nici un fel, bărbatul începu s-o pălmuiască, s-o zgârie, s-o strângă îngrozitor de sâni: femeia nu mai răspundea!

-          Cre`că proasta asta s-a sfârșit ... nu mai ie bună de nimica!

   Se simțea nemulțumirea din glasul clientului nesatisfăcut. Un alt bărbat începu să râdă: râsul lui semăna cu sunetele scoase de un măgar.

-          Dă-te bă prostovane la o parte, dă-te să-ț` arăt io cum să trezești muierea bă, că n-a crăpat ...

-          Ie moartă Lică, ie moartă ...

-          D`apăi, ia să vedem noi!

   Lică, cel mai bine legat dintre toți, la fel de murdar și de împuțit ca și tovarășii săi, îl împinse pe primul bărbat și-i luă locul. O apucă pe femeie de picioare și, dintr-o singură mișcare iute, mișcare ce-l arăta a nu fi la prima asemenea încercare, o întoarse pe burtă: picioarele-i atârnau femeii peste marginea mesei, spatele-i era tumefiat aproape în întregime iar fesele erau pline de răni îngrozitoare. Pe pulpe, sângele uscat se înnegrise.

-          Ia să vedem noi de`i moartă au ba!

   Lică se întinse spre una dintre feștilele ce ardeau cu seu de oaie, băgă un deget de-l unse bine, pentru ca apoi, cu o delicatețe la care nu te așeptai, să-și facă de lucru între fesele femeii. Repetă operația de câteva ori. Tovarășii lui îl urmăreau cu interes. Dintr-o dată, iute și pe neașteptate, Lică-și lăsă pantalonii în vine și își repezi bărbăția în biata muiere: aceasta se trezi parcă din morți, urlând din cauza durerii celei noi și neștiute!

-          Așa, așa, vedeți bă că nu-i moartă? Numa` că se plictisise bă ... vezi dară că`n gaura curului nu știa cum îi și iote, că-i place!

   Ceilalți râseră satisfăcuți: pe lângă siluire, sodomizarea nu mai însemna mare lucru în ochii lor.

-          Hai bă, care mai vrea să treacă colea! Dup`aia, chemați-l pă Nicu a`lu Paraschiva că-i azi dă rând, s-o ia și s-o deie la groapă, la Dudești. Hai bă, care mai vrea?

   Tovarășii săi nu s-au înghesuit la noua senzație.

   Acest Lică, un personaj masiv și fioros, avea un cuvânt greu de spus: toți îl ascultau fără crâcnire și-l recunoșteau de șef. Încercase unii să se puie contra, da` Lică nu se dădea cu una cu două: el și ceata lui, se mutase de la Curtea Arsă aci la Curtea Veche, chiar aproape de Biserica Domnească de vreo două luni și, de atunci, le mergea ca-n sânul lui Avraam! Nimeni nu îndrăznea să se puie cu ei, iară Lică-și făcea socoteala că la sfârșitul molimei avea să-și ridice un rând de case în care să ție fetițe și un alt rând în care să stea iel. Apoi, se gândea și la o vie, poate pe dealul Filaretului ... Bani de acum avea, că se milostivise Dumnezeu și de el și dăduse iarăși o molimă mare! 

   Membrii acestui grup, nu purtau o uniformă, dar aspectul general îi dovedea a avea preocupări comune: cei mai mulți erau încălțați cu papuci, deși era și unul desculț; apoi pantalonii, indiferent ce-or fi fost ei odată, erau acum negri și scorțoși de atâta mizerie; cămășile nu meritau să poarte acest nume și, probabil chiar din această cauză, purtau pe deasupra care câte un surtuc, care câte un caftan. Se scărpinau mai tot timpul prin tot locul și-și arătau unul altuia ce păduchi mari au prins. Erau împodobiți cu lanțuri și inele, cu eșarfe elegante de damă iar unii dintre ei erau înfășurați cu câte un brâu scump, domnesc. Părul le era în neorânduială și le atârna în lațe lipicioase: grupul părea a fi opera unui genial pictor nebun!

   Drept arme nu găseai guri de foc și chiar și armele albe erau puține: învățați să folosească ce găseau la îndemână, toți aveau același tip de armament și anume o necostisitoare bâtă solidă și cât mai noduroasă.

   Acesrta era primul element pe care-l aveau în comun: al doilea și de fapt cel mai important, era basmaua roșie ce-o purtau înfășurată la gât! Acea basma era însemnul ocupației, era lucrul ce-i unea și le dădea forță, era simbolul demnității ce vremelnic o ocupau: ei erau cioclii orașului, ei erau cei ce avuseseră ciumă dar scăpaseră cu viață și acum erau de neatins!

-          Azi o luăm pe ulița Șelarilor, în sus: mergem pe după hanul de la Șerban Vodă și vedem ce-om mai găsi pe acolo!

-          Luăm și cârpe?

-          D`apăi cum Doamne iartă-mă să ne facem treaba fără cârpe? Numa` băgați la cap și faceți cum vă spui io! Mai întâi și mai întâi intră unu` singur și zice „Sănătoși copiii?”, și vede cum ie curtea și casa, că nu mai vreau să dăm buluc ca la nebunu` ăla de s-a pus cu`mpușcatu` pă noi! Priceput? „Sănătoși copiii?” Apoi, dacă-i curtea păzită ori ferecată, mergem mai dăparte, că n-are rost să ne lăsăm oasele dă pomană`ntr-un loc când ie atâta amar dă pradă! Dacă-i casă cu bărbat și cu slugi și vedem că-i apărată, ne vedem dară de drum! Dacă-i casă cu muieri, aruncați cu cârpele cu ciumă și ne-or da iele singure totul și ne-or spune și pe unde dosit-au agoniseala. De-i casă părăsită, intrăm și luăm tot ce-i de luat: numa` aveți grijă să nu puneți foc, ca prostu` ăla de Sile a lu` Oaie, că arde dracului tot orașu` și rămânem muritori de foame! N-a venit bă Nicu a`lu Paraschiva?

-          S-o aruncăm afară d`acilea ...

-          Nu bă, c-o mâncă cânii și apoi tot noi ne-am canoni cu hoitu` ... stăi să vie Nicu!

-          Da cu hanu` ce facem Lică? Că iote că nu vrea și nu să lasă!

-          Dă-l dracu` dă han! Ce, n-ai în tot târgu` de agonisit? Ți s-a pus acu pă hanu` lu` Manuc: nu vezi că stă încuiați și să păzesc ai dracu` mai ceva ca la oaste? Nu poți să intri și pace! Asta este ... nu văzuta-i la han la Zlătari, că zicea toată lumea că ce averi or fi, că ce bogății, că una, că alta ... și cu ce ne-am ales bă? Numa` cu osteneala ne-am ales, că iera numa sărăcii `năuntru! Și la Hanu` Galbin la fel ...

-          Da Lică, așa-i, da tot trebe să luăm hanu`, că de mâncare nu prea mai ie, iară de băutură vinde toți numa` la geam, că geaba-i ameninți cu cârpe că doară râde dă noi, că cică să punem banii la un geamlâc mititel și să ne tragem îndărăpt și dup`aia, după ce ia banii de-i socotește îți dă băutură câtă crede ei dă cuviință ... că să mor io dacă știu unde-om ajunge`n felul ista că nu poți să mai ai încredere`n niminea ...

-          Da` ce bă, dai din banii tăi? Ai muncit pă ei? Lasă-i bă să ceară, că le-o veni rându` și cârciumarilor! Ăstuia cu cafeneaua, neamțului de la Sfântu` Anton nu i-a venit? Și ce fălos se ținea ... Da` bine c`am zis de Sfântu` Anton ... nu mai l-am văzut pă popa Dumitru: ce-i cu iel?

-          Dă ieri nu mai l-am văzut Lică ... cre` că-i căzut pă undeva, că când umbla pă la bolnavi dracu` știe prin ce mahalale ajungea, că nu stătea numa`n asta, dă la Curtea Veche ...

-          Poate ne-o fi ascultat ruga bunul Dumnezeu!

   În acel moment, din fața hrubei, se auzi un zgomot scârțâitor, de car neîngrijit.

-          Lică, bă Lică, ieși bă afară că avem a vorbi bă ...

-          Uite-mă Nicule ... uite-mă! Lică ieși și se îmbrățișă cu Nicu a`lu Paraschiva: acesta arăta la fel de fioros, iar în lumina soarelui îți era greu să spui care-i mai îngrozitor dintre ei!

-          Să iai dă la noi o muiere, că terminat`am cu ia ...

-          Nu pot Lică, iertăciune să am, dar nu pot!

-          Da` dă ce?

-          Că nu mai vrea țiganii la muncă, d`aia!

   Nicu a`lu Paraschiva umbla pe jos, pe lângă o căruță hodorogită în care erau aruncate claie peste grămadă mai multe trupuri buboase, cu urme de mușcături de animale: unele păreau a fi intrat în putrefacție. Pe capra căruții, un alt cioclu, la fel de fioros, tocma`și pregătea o lulea, când, luând cu repezeală bâta de-i stâtea lângă picior, se întoarse și cu o mână sigură dădu o lovitură puternică într-o căpățână ce răspunse sunând ca un pepene cu care dai de pământ când ți-i sete și n-ai cuțit la tine în bostănărie străină.

-          Ce faci bă?

-          Ce fac? N-ai văzut că mișca?

-          Bă boule, pân`ajungem la Dudești cu iei toți o să pută! Nu ți-am zis să nu-i mai crapi pân`acolo?

   Apoi, întorcându-se către starostele Lică, continuă:

-          Că d`aia nu mai vrea țiganii dă la vărărie să muncească, că le ie frică cică de cel de sus, că auziră cum să tânguia d`ăia dă-i acoperiră cu var nestins ...

-          Ia stăi nițel ... pune muierea asta sus și stăi că vin cu tine, frati`miu! Mama lor dă ciori, da ce cred, că stăm noi după iei? Păi zilele trecute am adunat și trei sute de morți numa`ntre răsărit și apus și iei nu vrea să deie cu var? Hai! Voi vă duceți și faceți cum om vorbit! Când mă`ntorc, împărțim! Haida!

   Încet încet, în scârțâitul căruții, mai adunând câte un căzut în drum, mai ocolind pe unde știau că sunt case înstărite și încă locuite cu câtva timp în urmă, mai speriind câte-un popă ce încerca să spovedească bolnavii, acești urmași tereștri ai mult mai puțin lugubrului Caron se apropiară de Dudești. În locul mai jos, zis Balta, nu se mai puteau duce morți, pentru că din cauza varului nestins așezat peste trupuri, apa bălții se albise, peștele dispăruse, nu se mai putea bea și oamenii locului chiar începuseră a-i spune Balta Albă. Nici în Dealul Spirii nu puteau duce morții, că cică vodă ar fi vrut să reclădească Curtea Arsă. Așa că nu mai rămâneau decât satele astea afară din oraș, departe și peste mână, Dudești și Cioplea. Moșia boierilor Dudești decăzuse de mai mulți ani, iar sătenii, negustoroși de felul lor, profitând de apropierea de oraș, se îmbogățiseră alimentând populația capitalei cu cele trebuinicioase. Acu` însă, îi ajunsese și pe ei năpasta și locurile de grădini din alți ani, erau pline cu gropi comune ce-și așteptau mușteriii. În apropiere, stăpânirea hotărâse să se facă niște varnițe la care muncea câteva sălașe de țigani puse sub mâna unui șef dintre ei: treaba țiganilor era să descarce căruțele cu morți, să-i așeze în gropile comune rânduri rânduri, să puie câte o palmă de var nestins ori mai mult între rânduri și deasupra și să acopere totu` cu pământ. Stăpânirea avusese grijă ca țiganilor să nu le lipsească nici mâncarea și nici băutura – mai ales băutura, așa că aceștia umblau mai mult beți decât treji! Însă, chiar și așa, mai mult beți, tot băgară de seamă că nu toți morții aduși de ciocli erau ... morți! Și începură țiganii să nu mai vrea să puie`n pământ nici un trup care nu era ori sigur mort, ori cu capul crăpat! Cioclii pe de altă parte, ziceau că nu trebuie să stea ei și să facă pe casapii la groapă pentru câteva sute de morți pe zi și că să-i crape țiganii! Din astă neînțelegere în care nimeni nu intervenea, ieșiră mormane de cadavre neîngropate la marginea Dudeștilor: duhoarea făcea să nu te apropii la mai puțin de o poștă.

   Așa muncă nimeni n-ar fi făcut, tocmai de aceea fuseseră aduși robi țigani adunați de pe la moșiile dim`prejurul Bucureștiului. Numai că, vezi dumneata, țiganii`și luaseră nasul la purtare!

   Ba vorbind, ba bând dintr-o ulcică, însoțitorii căruții ajunseră cu încărcătură cu tot în satul Dudești: țiganii de la vărărie erau sub mâna breslei cioclilor, așadar răspundeau de era nevoie în fața lui Lică.

-          Unde-i bă bulibașa ăsta al vostru? Lică, mare cum era, lat în spete și înfoiat, deja-i speriase pe puradeii care fugeau să se ascundă pe la spatele mamelor simțind în aer semnele nevăzute ale puterii și autorității.

-           Unde-i bă? Zi-i să se facă`ncoa, că mi-i dor dă iel!

   De undeva din spate, apăru un țigan mai voinic: era desculț, iar cămașa și izmenele albe de le purta contrastau frapant cu pielea tuciurie.

-          Iote-mă boierule, iote-mă!

-          Ia vin` acilea cioară ... hai ... vin aci! Ia zi cioară, futu-ți grijania și paștii și dumnezeii – peste capul țiganului începu să plouă cu pumni și palme – ia spune bă, de ce nu mai vreți voi bă să munciți? Adică noi ne spetim să curățăm târgul de mortăciuni, iară voi, ca boierii, după ce că vi-i aducem la nas nu vreați să vă faceți treaba? Paștele și ...

-          Stăi boierule, nu mai da, stăi mâncața`ș gura lu` matale, stăi că nu-i așa!

-          Da` cum îi cioară?

-          Boierule, ne aduseră oamenii lu` matale mai mulți morți dă nu iera morți ... că uite, dă Sfântul Ilie să face la două săptămâni dă când ne aduseră două căruțe în care iera ciumați ca degetele dă la trei mâni boierule, da` când îi puneam în groape și așezam și var, unu` dântre morți o sărit în picioare și o luat-o la fugă peste câmp de niminea nu l-o mai prins boierule!

-          Și?

-          Și-i păcat boierule să`ngropi oameni dă vii boierule, că nu ie toți bolnavi dă ciumă și ie unii numa` bătuți și jefuiți ... ori muieri siluite ... ori copii fără căpătâi boierule ... și noi nu vream să ne facem așa păcate boierule ...

-          Nu? Da` ce vreați voi, cioroilor?

-          Să-i omoare cioclii lu` matale boierule `nainte și noi i-om băga în groape cu var ... numa` să-i omoare `nainte boierule ... că avem și noi copii ...

-          Așa zici tu, cioară? Să-i omoare mai întâi, da? Lică ridică bâta noduroasă de care nu se despărțea niciodată și-l trazni pe țigan drept în creștetul capului! Ian te uită cum crăpă dovleacu`!

   În glasul lui Lică se simțea satisfacția lucrului făcut bine și la timp!

   Nicu a`lu Paraschiva și ceilalți ciocli începură a râde!

-         Bă, tu cioară, da da, tu ăla cu albeață la ochi ... de`acu tu iești starostele țiganilor dă la vărării! Ai priceput?

-          Da boierule!

   Erau toți, de la nou numitul șef și până la ultimul plod, îngrozți!

-          Haida, fuga mare să văd cum faceți! Puneți țiganu` ăsta de vă`nvăța la rele la fund și dați-l cu var, să s`albească – cioclii ăilalți erau la un pas să se înece de atâta râs – iară pă muierea asta așezați-o deasupra, că nu face să steie sub o baragladină d`asta neagră! Hai, mai cu suflet, că n-am toată ziua să stau cu voi! Și bagă la dovleacu` ăla al tău ... dacă se mai întâmplă să nu vreați să faceți treaba, tu ești la rând, ai priceput?

-          Da boierule, am priceput! Țiganul era sfârșit de spaimă!

-          Auzi tu, bă albeață: să vezi că io nu-s rău ... dacă găsiți prin căruțe muieri de vă plac – fie moarte, fie vii – vă dau voie să vă faceți cheful cu iele! Da` alea de vii, să nu le dați drumu` și nici de vii să nu le puneți în groape! Măcar că v-ați făcut și voi cheful cu iele! Ai priceput?

-          Da boierule, da boierule ... am priceput boierule! Țiganii, îndoiți de mijloc, se cruceau și se plecau în fața stăpânului cu drept de viață și de moarte asupra lor.

-          Bine cioară, daca-i priceput, să-mi dai unu` dintre puradei să vie cu mine, că ți-l trimet io `napoi, mai târziu!

-          Boierule, ai milă boierule, că ie copii mici și nu știe d`astea ... nu`ț face păcate boierule ...

-          Ce-am zis io cioară?

-          Uite boierule, ia o muiere, una de-a avut bărbat ...

-          Bă cioară, tu chiar nu pricepi: io nu vrau nici măcar codană! Și-am zis să-mi dai un băiet și gata! Uite-l pe ăla, pe ăla îl vreau!

   Au plecat în plânsetele șatrei, cu un băiețel la vreo nouă zece anișori legat cu funia la spatele calului: tatăl puiului de țigan părea ieșit din minți! 

   După scurtă cale, Lică s-a băgat într-un crâng cu copilul și le-a spus s-o ia `nainte, că-i ajunge el din urmă. Au făcut cum le-a cerut și au mers singuri mai departe: erau Nicu a`lu Paraschiva și vizitiul. Pe drum au început să vorbească între ei: vorbeau ferit de parcă le era teamă să nu-i audă vreo pasăre a cerului sau vreo fiară a pământului. Lăsară pasul mai moale, să nu se îndepărteze prea mult.

   Cam după juma de ceas, privind în urmă, văzură cum se ridică praf pe drum și hotărâră să-l aștepte: nu putea fi decât Lică. 

   Întorcându-se spre târg, Lică și Nicu se lăudau unul pe altul pentru felul cum o scoseseră cu țiganii la capăt. Despre copil, nici o vorbă: se ferea toți să zică ceva despre patima starostelui!

-          Vai mama lor de nenorociți – zicea Nicu a`lu Paraschiva – vai mama lor, ie ca niște vite ...

-          Da` chiar ie vite ... nu-i vezi că unu` nu poate să socotească ... ce, ai văzut tu animal să poa` să socotească?

-          Am văzut odată, acu` câțiva ani când a venit un bâlci mare, ăla de s-a așezat la intrarea pe Podu` Calicilor ... avea ăia o maimuță de știa să socotească!

-          Ei pă dracu` ...

-          Dacă-ți spui!?! Iera o maimuță și omu` de`o avea`n grijă îi arăta degetele de la o mână și spunea să spună câte degete-i arăta și maimuța ...

-          Da` vorbea maimuța?

-          Nu, nu vorbea, numa` bătea`ntr-o tobă de atâtea ori câte degete vedea!

-          Ei aș!

-          Mă jur, am văzut cu ochii mei!

-          Iera vr`o coțcărie la mijloc!

-          Iera poate, da care? 

   Tot vorbind, tot bând, căruța ajunse pe la jumatea drumului spre oraș. Amândoi credeau că și Pantelimonul și Colțea le fac concurență nedreaptă încercând în bolnițele lor să scape oamenii de soarta hărăzită de Dumnezeu. La fel fusese și la cutremurele abia trecute, ca ultimul, cel din 1802, atunci când se crăpase pământul de ieșise prin crăpături nisip și apă și se dărâmase multe case boierești și chiar și turnul mănăstirii Colțea fusese zdruncinat și aproape pus la pământ! Atunci se băgase oare cineva peste vrerea Domnului? Nu! Și a doua zi, Domnul, pentru că așa a vrut, a mai dat un cutremur, pe la ceasurile trei din zi: este adevărat că mai mic, dar dacă a vrut, l-a dat!

-          Așa i-aș juca în picioare pe toți ăștia de se bagă iei peste vrerea Domnului ...

-          Așa-i, mare adevăr grăiești!

-          Dacă a hotărât Domnul să ne lase târgul pe mână, de ce se bagă iei? Cu ce drept?

-          Așa-i, așa-i!

-          Că uite, că dacă nu iera vrerea Domnului se stingea molima de mult, dară dacă așa vrea Domnul, a intrat iacătă în al doilea an!

-          Da` mulți a murit ... că uite, că-mi fac și cruce!

-          Tot vrerea Domnului bă Nicule, că dacă nu vroia Domnul eram și noi dați cu var dă țiganii din Dudești, pă când așa, iote că Domnul ne-a dat de-am bolit și ne-am ridicat după molimă! Adicătelea Domnul sigur are o treabă cu noi!

-          Ce treabă să aibă Lică Dumnezeu cu mine sau cu tine, că doară tot el ne trimese și la ocnă, Lică!

-          Cum ce treabă Nicule? Are treabă de ne puse să adunăm noi toate averile rămase de izbeliște și fără stăpân în târgul Bucureștilor, că uite și tu: jumate fugiră care încotro văzură cu ochii, jumate rămaseră colea cu noi! Dară și unii și ăilalți plătesc obolul trecerii în lumea dă dincolo Nicule, iară noi suntem puși de bunul Dumnezeu – pupai`aș tălpile – să-l adunăm Nicule! Asta-i treaba!

-          Așa o fi Lică, cum zici, că prea se leagă!

-          Numai pă doftorii ăștia cu toate leacurile lor i-aș toca sub cizme, că ne ia pâinea de la gură!

   Lică era tare mândru de cizmele lui muscălești, cizme bune și zdravene, pentru care le gâtuise stăpânul cu un an în urmă: stăpânul cizmelor avea gusturi așa, mai sodomite, iară el, cum pusese ochii pe cizme, s-a lăsat atras și, când l-a prins prin grădini, încolo spre Mihai Vodă, cu mâinile lui  l-a gâtuit, că l-a prins pă rusnac când era în patru labe, ca un câne, cu spatele le el și nădragii`n vine, că aștepta altceva nu laț de mătase în jurul grumazului! Acolo l-a și îngropat, prin vii, de l-au căutat al lui de le`a ieșit ochii din cap și nu l-a găsit! Parcă știuse ... rușii căta să să`mpace iute cu turcii,  că-i călcase împăratu` franțujilor și n-au mai făcut nazuri: au iscălit o înțelegere cu osmanlâii, în casa lui Manuc Bey și duși au fost! Cine să se mai întrebe încotro o fi fugit un mujic oarecare!

   Bune vremuri ...

   Apoi stăpânirea turcească l-a suit pe tron pe vodă Caragea ... în prima noapte de domnie au ars curțile domnești de nu se mai făcuseră la loc și le rămase numele de Curtea Arsă ... apoi a doua zi de domnie a fost văzut că un turc de ducea tuiurile domnești era bolnav de ciumă ... și a început molima ... molimă care iată că ținea și azi, după mai bine de un an de la izbucnirea ei!

   Bune vremuri ...

   Cu banii agonisiți avea să se pună la adăpost pentru toată viața lui!

   Va ridica un tractir d`ăla de- zice bordel, va începe să dea bani cu camătă, o să-și țină aproape oamenii de încredere – pe Nicu a`lu Paraschiva nu, că prea știa multe și se îndoia, oricât îi era el de  frate ... când molima avea să dea semne că se stinge, o să-l strecoare într-una dintre ultimele căruțe, cu țeasta sfărâmată să nu-l cunoască niminea și gata!

   Se gândea și să se`nsoare, să facă niște plozi, să aibă cine-i duce numele și averea mai departe ... iară dacă domnia se arăta și pe mai departe așa nevolnică, putea să-și cumpere și un rang boieresc: Pavelică vel ... vel ... avea el să vază cum stă lucrurile peste un an ori doi ... că banu-i ochiul dracului și multe uși deschide!

   Da, da ... aga când plecase din oraș îi lăsase totul pe mână și-i lăsase cale liberă: era lucru știut că tot târgu` rămâne la voia cioclilor, numa` nebunii rămâneau să-și apere avutul pământesc riscându-și viața! Vel aga îl știa ca pe-un cal breaz, dar avea încredere în el, încă de când îl scotea pe ascuns din ocnă de la Slănic, de jefuia casele boierești de pe drumul Brașovului și să`ntorcea dimineața la ocnă: nu s-a ales cu bani atunci, dar aga l-a făcut scăpat de și de atunci era omul lui de încredere! Ca și acum, se înțelegeau imediat: când plecase, aga chiar îi spusese între patru ochi „ai orașul pe mână, jumate jumate”! Jumate jumate numai dacă era nebun: adică el a rămas aici în mijlocul molimii și a agonisit atâta avere ca s-o împartă cu un boier care a fugit tocma` la Siebenburg?

   S-o creadă el!

   Până s-o sfârși molima și s-o sătura și de muieri și de băieți tineri și de vii și de morți, o să aibă suficientă avere cât să nu-i mai pese de nici un agă!

   Din păcate, molima, intrată deja în al doilea an, părea a-și pierde din putere, așa că trebuia să-și pună lucrurile la adăpost: în cimitirul de la Radu Vodă avea o gropniță pregătită din timp, în care începuse să care împreună cu Nicu a`lu Paraschiva agoniseala de pe urma molimii: cum termina, îl termina și pe fratele Nicu! Ierau frați numa după tată, așa că păcatul era mai mititel ... viitorul se arăta surâzător ... și se apropia repejor, așa cum se apropiau de fântâna aceea ce cumpănă de pe drum! 

   Bâta noduroasă a lui Nicu a`lu Paraschiva s-a abătut o singură dată asupra căpățânii lui Lică și aceasta să desfăcut ca un pepene pe care-l dai de pământ când n-ai cuțit la tine într-o bostănărie străină. Vizitiul căruței, coborî și-i zdrobi chipul, apoi îi scoase cizmele din picioare, le umplu cu pietre și le aruncă în fântâna din marginea drumului: erau prea cunoscute cizmele acelea muscălești pentru a nu da de bănuit dacă erau purtate. Cadavrul a fost apoi dezbrăcat și abandonat în șanț. Hainele le-au rupt și le-au aruncat în grămada de boarfe cu care speriau târgoveții că le dau ciumă. Vizitiul luă din căruță o bucată mai scurtă de lemn, cam ca o coadă de toporișcă și i-o înfipse în rect. Rostogoli mortul cu piciorul cu fața în sus.

-          Să putrezești în străfundurile iadului tu și apucăturile tale, ucigaș de copii nevinovați și sodomit nenorocit!

-          Să nu-l ierte și să nu-l odihnească Dumnezeu – completă vizitiul.

   Își făcură amândoi cruce și scuipară pe stârvul gol, desfigurat, ce zăcea într-o poziție caraghioasă în marginea drumului.  

   Apoi, au plecat liniștiți spre oraș.

 

   Nicu a`lu Paraschiva se gândea la gropnița de la Radu Vodă ...

 

10 - Să nu poftești bunul sau nevasta aproapelui tău ...

 

-          Nu, nu este adevărat! Cuscru` meu n-a căzut peste geam pentru c-ar fi fost beat, deși iera! Beat! Foarte beat! Lucru care lu` cuscru` nu-i stătea-n obicei! Vinovat a fost ... sau vinovată ... nici nu știu cum să spun mai bine ... da` iată ce s-a întâmplat ...

   „ De dimineață, pă la opt, m-am dus io la el, să văz dacă-i gata, pentru că iera foarte agitat la gându` că-și botează primu` nepot! Știți, își luase gându` să mai fie bunic de-adevăratelea ... cum? Da, băiatu` mai mare are o fetiță, da` ie`nfiată, că nu-i a lui, așa că atunci când asta mai mică, fata, a născut - deși e bine sărită de 30, nu vă zâc ce bucurie a fost pă capu` lui! A făcut atunci cinste la tot atelieru`, la tot satu`, a fost o distracție că până și „Gât de argint” de la sculărie a zis „Nu mai pot!”. Dă pomină! Vezi dară, că nu era oricum, era și băiat! Și cuscru` meu, mândru nevoie mare, nu știa ce să mai facă de bucurie!

   Nu, femeia nu zicea nimic, că așa-i ea`nvățată, să fie supusă ... da ... după o viață întreagă de supușenie, ce să zică ... și tocma acu`? Că și ea se bucura!

   Da, a fost distracție mare, cu mâncare și cu băutură, ăsta, cuscru`, a tăiat un porc, și ar fi tăiat și-un vițel dacă nu-l opream io! Mâncare era grupa mare, numa` fripturi la grătar și cârnaț` d-ăia bunii, ardeiați, să meargă băutura! Am adus și io, n-am stat cu mânile-n sân, că ieram și io bucuros pentru iel, dar io mai aveam nepoți dă la copiii ăilalți, așa că, m-am bucurat pentru iel, nu zic nu, da` așa, mai cu măsură!

   Apoi, discuție cu băiatu`, că ăsta, băiatu`, vroia botezu` la oraș, tacsu` nu și nu, c-a arvunit cortu`, lăutarii, că mai taie doi porci, că mai taie și vițelu` dă scăpasă la nașterea lu` nepotu` ... ceartă mare, nu vă mai spui, că amândoi era căpoși! Da` ... pân` la urmă s-a băgat fii-sa dă tocma` născusă ș-a pus picioru-n prag: că ia nu vine pă timp dă iarnă cu copilu` la țară, că la oraș să-ncălzește cristelnița, că știe popii d-acolo cum să nu răcească copilu` ... o mulțime! Și apoi, i-a înfipt cuțitu-n inimă, când i-a zâs „nu mai munci matale și cu mămica cu cortu` și țiganii și toate cele, mai bine vinde porcu` și vițelu`, dă-ne noauă banii, și de nu facem un botez la oraș, de-o să fie dă pomină!” Așa-i
fii-sa asta ... că dacă iera fii-mea, ca pă coasă o băteam, numa-n gură, că-i a dracu, dă nu mai tace ... Da` iel iera moale, că cică iera și iel în rându` lumii ... bunic ... de ...

   Pă cuvânt că așa i-a zâs, iară el, dă dragul la copil, că nici nu-l văzusă încă ... Ce? Cum adică suntem cuscri? Păi băiatu` mai mare a lu` cuscru a luat-o pă fie-mea, ăia dă nu poate face copii, nu v-am zâs? A, dă nepoți? Păi io mai am copii, și nepoții-s dă la iei!

   Așa ... a, nu vă spusei? Iertare dară ...

   Și iel așa o făcut, o vândut nește animale, a mai scos și ce bani mai avea, ba cre` că vroia să să bage și pă la bănci, nu știu cum o fo, că io m-am codit să-i dau și bine-am făcut, că uite, acu`, rămâneam cu paguba!

   Așa ... și cum vă spuneam, a făcut ce-a făcut și le-a dat copiilor bani dă botez.

   A chemat iei și d-aici dân sat, da` n-a venit toți, că orașu-i departe și intri la cheltuială cu drumu` și dup-aia și popa a zîs că când dracu o mai văzut - Doamne iartă-mă - botez la șapte seara, că ce, ie mai cu moț cârciuma dăcât taina botezului? Așa a zâs, și mulți au luat de bun ce a zâs popa: bine, au luat dă bun și d-ăia dă nici nu calcă pă la biserică, dăcât dân an în paște, da` de, așa îi omu`!

   Io m-am dus, că era cuscru, și venise și iel la mine la toate nunțile și botezurile, nu puteam să nu mă duc, că-l mai am și p-ăsta micu`, dă are nuntă la toamna ce vine ... că dacă știam ce are să să-ntâmple ... !

   Așa ... și la oraș când am ajuns, mai întâi și mai întâi o fost dă n-am nemerit biserica că zicea că-i una nouă și când colo iera una dă lemn dă părea veche, undeva într-o mahala mai dosnică că n-o știam ... că dacă iera pă lângă piață, sigur o știam!

   Așa ... ăsta a fost semn rău, că popa dă la oraș, n-a vrut să mai aștepte umpic să vie și neamurile dă la țară, că avea program, și a început slujba: noi, cred c-am ajuns pă la jumătate. Ce să mai zic, bine c-am ajuns ... da` al dracu` popă - Doamne iartă-mă - tot iel să uita strâmb la noi! Ei, i-am zâs io, las` că nu-i nimic și nici supărare, bine că l-am văz`t când l-o băgat în cristelniță și s-o pus ăsta micu` pă plâns: da` ce țâpete o tras, mamă, mamă, că i-am și zâs că ăsta să face șef dă echipă, ca bunică-său!

   Așa, da, o scurtez, da` vroiam să vă fie limpede ...

   Așa ... și dă la biserică, ne-om dus toț` la cârciumă: aci, frumos, că ne-a primit cu câte un pahar dă vin spumos și-un biscuite, ș-apoi pun-te la masă și apucă-te dă băut și dă jucat, dă jucat și dă băut!

   Așa ... am văz`t io`ntr-un colț o căsuță, mai așa, ca de carton, dă jucărie părea, și l-am întrebat pă cuscru` dacă la oraș îi obiceiu` dă s`aduci la botez și jucării, că io n-am decât bani la mine. Iel mi-o zîs, bă prostule, aia nu-i căsuță dă jucărie, adică ieste, da` nu-i dă jucat cu ia, îi dă pus daru` în ia! M-am luminat și m-am bucurat că am mai scăpat de o cheltuială, ba chiar îmi făceam io socoteală că dacă tot se pun banii de-a valma, să nu-i pui pă toți, că poate să pierde ... că să-i dau io lu` cuscru mai târziu ... da` am văz`t pă mese nește plice cu nume pă iele - Familia Cutare, Familia Nu Știu Care - și m-am lămurit pă dată cum merge treaba!

   Așa ... a venit d-ale gurii, băutura era și ia ... da` nu mă-mpac io cu vinu` ăla dă la oraș, dă MAT, așa că-mi adusesem o damigenuță și trăgeam de zor din ia, că d-aia am avut mintea limpede și po` să vă zâc ce s-o`ntâmplat ... am un vinișor roșu, puterea ursului ... știi cum ie? ... da ... iertare ... și toată lumea bea și mânca și când am zîs că dacă nu mai pot, pot să iau la pachet? ... că am niște animale ... și le-aș duce și lor ... da, am priceput ... gata, zîc mai dăparte, negreșit ...

   Așa ... și să să fi făcut dă fo trei ceasuri dă dimineață, toată lumea juca și să distra, muzică numa` d-astea populare, d-ale noastre și câteva populare dă la oraș și, când credeai că asta o fos` tot, iote că vine patronu` la restaurant cu nește fete, că cică ursitoare, să-i zică la ăla micu` dă viitor, că cică așa-i obiceiu` la iei, la oraș! Da` să fi văzut ursitoarele astea, că io știam că ursitoarele ie niște babe bătrâne și urâte, da` astea iera toate tinerele și cu vino-ncoa și-mbrăcate cum am văzut la televizor într-un film că se poartă la Turcia, în casa la sultanu` ... ăla de are sute dă muieri ... așa ... Da, iera iele-mbrăcate, da` mai mult goale, că iera cu nește pantaloni largi pă iele, da` străvezii dă să vedea dă zâceai că ie toate-n - mă iertați - curu` gol ... da` asta-i nimc, că-n sus, una n-avea bluză, și cum juca așa, zâceai că stă pă loc și joacă numa` dân țîțe - Doamne iartă-mă! - ca la turci!

   Așa ... și atunci nu l-am mai putut țâne pă cuscru`, că cum a pus ochii pă una dântre fete, n-a mai fost chip să-l liniștim: nu și nu, că iel vrea s-o cunoască, să vorbiască cu ia! Ăilalți dă la botez, s-au uitat iei lung, ba fo doi mai tineri, s-au înțeles cu stăpânul la restaurant și au plecat cu câte o fată: să să hodinească! Am uitat să vă spui, că restaurantul ista, are dasupra la iel un fel dă hotel, că când bei și iești obosit, să stai acolo-șa, să te hodinești ... a, știți ... bine ... iertare ...

   Așa ... și lu` cuscru` i să pusă pă una mai `năltuță, așa, mai bine făcută, umpic mai plinuță, nu chiar scoabă scândură ca alilalte, așa, și s-a dus glonț la ia și c-o fi una, c-o fi alta, că sucită, că-mpărțită, nu că camere ie destule sus și că să meargă cu iel! Asta, cuscra, fețe fețe făcea săraca! Io, m-am băgat iute pă lângă iel, că stai cuscre, că nu-i bine, că te râde lumea, iel nămic! Numa` una și bună că-i cășunase pă fată! Acu`, să nu vă-nchipuiți că iera așa cuscru` dă felu` lui, nici gând, da` acu băuse vin d`ăla dă MAT și-l luase dă cap! Că nu`ș ce-or pune dom`ne în vinu` ăla, ce prafuri, ce chimicale, că de-ndată te ia dă cap, nu-i ca ăsta al nostru, curat, dă ni-l facem pentru noi, că și mâna`doua iese bun dă nu tă mai saturi! Uite, numa` ce-am în curte vie și pă boltă, că nu scoț dăcât fo cinșpe vedre și tot ... da, iertare ...

   Așa ... și cuscru` cam începuse s-o`nghesuie pă asta dă vă zîceam dă ia, da` fata nu să lăsa dăloc, patronu` la restaurant s-a băgat și iel, să-l liniștească pă cuscru`, ba chiar l-a tras mai spre un geam, la răcoare, că-năuntru iera cald al dracu`, și unde să mai și juca ... l-a luat pă cuscru cu vorba bună, că nu să poate, că altă fată, cuscru` nu și nu, că iel p-asta o vrea, patronu` la restaurant că nu să poate, da` cuscru`, căpos cum v-am zâs, nu să lăsa dăloc! Am încercat și io să-l liniștesc, da` iel nu și nu!

   Și unde`a-nfipt odată mâna-n părul fetii, dă am zâs că-i șoim, așa dă iute s-a mișcat! O mână i-a băgato-n păr, și ailaltă-n pantalonii ăia străvezii! Acu`, nu ne mai vedea chiar toată lumea, că vezi dumneata domnule, ieram afară, pă săliță, aia dân fața la salon!

   Așa ... și cum îți zîceam, i-a băgat o mână-n păr, iară io m-am speriat că am zîs că a lăsat-o fără păr, că a rămas cu păru-n mână! Vezi bine că iera perucă, da` atuncea n-am gândit, că ieram și io băut, și m-am speriat dă să-mi stea motorașu`, nu alta!

   Așa ... da` nu asta a fost sperietura blestemată! Fata, când o văz`t că rămâne făr`dă păr, s-o tras în spate, cuscru` nu i-o dat drumu`, și i-o rupt pantalonii ăia de-i avea pe ea! Și când i-o rupt nădragii ăia turcești, o văz`t-o cuscru` pă fată cu daravera atârnând, că nu iera fată, iera băiat! Și atunci s-o speriat cuscru` - cred că o crezut că-i dracu` gol! - și o făcut un pas în spate, s-o`mpiedicat dă marginea la geam și o căzut de la etaj tocma` jos, pă caldarîm și o degedat!

   Așa ... fata băiat ori băiatu` fată, că nu știu cum să-i spui, și-o luat păru` și ce-o rămas din cârpa ceea și o fugit. Fie`sa, fata la cuscru` adică, a dat fuga jos la iel, să-l vază cum îi!

   L-a`ntors  pă față, i-a băgat mâna-n haină dă i-a luat plicu` cu daru` și a zîs „îi mort, că a degedat”!

   Și noi am chemat salvarea!

   Așa ... și acu`, dacă o-i putea dumneata domnule, să-mi spui cine-i vinovat dă toată nenorocirea asta, că cuscra săraca vrea să știe, că dacă află îl dă în judecată, că dacă-i dă vină să plătească nu? Că-i moarte dă om! Să plătească! Măcar înmormântarea s-o plătească, că noi suntem săraci ... că nici grădinăritul nu mai merge acu` ca pă vremuri ... c-a adus ăștia din Turcia toate prostiile ...

 

Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău!

9 - Să nu mărturisești strâmb

 

   Apartamentul cu două camere, plasat într-unul dintre cartierele obișnuite ale orașului, deși era destul de puțin mobilat, se găsea acum într-o avansată stare de dezordine: multe lucruri - în special haine - erau aruncate pe jos, într-un talmeș balmeș de nedescris, singurul tablou din casă, una dintre acele reproduceri cu pretenție de artă, atârna strâmb, de parcă ar fi fost agățat de un colț al ramei simpliste și ieftine.

   Cu toate că afară se întunecase de multă vreme, stăpâna casei nu ținea cont și continua să țipe cât putea de tare la bărbatul tăcut, aproape mut, ce părea a-i fi soț: faptul că fiind vară, ferestrele erau larg deschise, nu o incomoda absolut deloc! Ba, parcă-i sporea elanul cu care-și certa și amenința bărbatul!

   Chiar dacă pe cei mai mulți vecini îi deranja zgomotul, se găseau și destui dispuși să urmărească „sonorul” telenovelei aflate în plină desfășurare în apartamentul celor doi. Nu era prima dată, ba chiar s-ar fi putut spune că povestea se repeta destul de des, de fiecare dată auzindu-se numai glasul ei: mulți soți, își spuneau în gând că dacă ar avea așa nevastă scandalagioaică ... mamă mamă ce i-ar face ... rămânând însă cuminți alături de soțiile care ascultau cum decurgeau evenimentele! Chiar și ele, care necondiționat erau fără să știe de ce de partea soției, își doreau ca tânărul soț să nu fie chiar așa de calm, de liniștit, de mototol, să nu mai suporte chiar tot ce-i arunca ea în față și, eventual, să o ... calmeze, măcar cu vreo două palme! Asta, ar fi adus puțină variație în bârfa cotidiană, bărfă ce ajunsese să nu mai bage în seama certurile celor doi!

   Toată lumea știa - sau bănuia - că ea era geloasă!

   Era clar exagerat de geloasă!

   Dar pentru ce - se întrebau vecinele, mai ales cele mai în vârstă - să fii geloasă cu asemenea bărbat?

   Că prea frumos, nu era!

   Nici cine știe ce voinic!

   Și nici vreun bogat, din moment ce stăteau într-un apartament modest dintr-un cartier modest!

   Și atunci?

   La ce bun gelozia?

   Doar dacă, n-o fi ea vreo geloasă din alea, bolnave de gelozie, că se auzise că există și boala asta!

   Soții, sătui să fie puși să dea televizorul mai încet „că nu se aude bine!”, spuneau, că dacă ar avea o asemenea matracucă, și ei ar înșela-o, numai așa, de-ai dracului, că la ce gură are ... și iar se gândeau cum ar mai calma-o ei ... că doar erau bărbați!

   Așa se petreceau lucrurile în acest bloc de apartamente și, probabil că dacă scandalurile ar fi încetat, toată lumea ar fi simțit că lipsește ceva.

   Când se întâlneau cu vecinii lor, cei doi tineri erau foarte zâmbitori, bine crescuți - salutau mereu primii - și se țineau de mână! Asta cu ținutul de mână, nimeni n-o mai pricepea, că doar seara, când zburau prin casă toate cele și femeia azvârlea puțina lor agoniseală, tocmai asta-i reproșa: infidelitatea! Știa toată lumea că iar îl văzuse cu „aia”!

   El, nu nega!

   La braț!

   El, din nou nu nega!

   Că iar a întârziat!

   El, bineînțeles că nu nega!

   Că i-a spus ei ...

   Din nou liniște din partea lui!

   Că a auzit, că a sunat-o, că i-a scris ...

   El, liniște mormânt!

   Și totuși, dimineața, erau zâmbitori și se țineau de mână!

   Ciudat!

   Într-o seară, după o perioadă nefiresc de lungă de liniște, scandalul a reînceput! De data aceasta, ea îi reproșa că-l prinsese în greșeală, că nu se mai putea apăra - colegul pe care-l sunase, se arătase mirat că ea credea că soțul îi este la el, pentru că nu era! Așadar, iar a fost „cu aia”! Lucrurile s-au desfășurat după tipicul obișnuit, chiar după programul obișnuit, se poate spune.

   Dar, după acest moment în care relația tensionată a celor doi intrase într-un nou nivel, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată: nu au mai fost văzuți de mână, ba chiar au plecat separat! Spre surpriza femeii de serviciu și a celor câteva gospodine ce vizitau piața la prima oră, când erau legumele mai proaspete, el a coborât la mașină, s-a urcat și a plecat, fără să o aștepte!

   După numai câteva minute, a coborât și ea, așteptând clar ceva: acel ceva s-a dovedit a fi un taxi. Iar cât timp a așteptat mașina comandată, una dintre vecine, femeie versată în obținerea de informații conjugale din căsniciile altora - ziceau gurile rele că putea depune mărturie la tribunal în orice proces de divorț și că o bună vreme își rotunjise astfel veniturile - a răspuns salutului tinerei și, fără să lase să se piardă momentul propice, a atacat frontal:

-          Ce-ai pățit drăguțo? De ce ești așa de supărată?

-          Păi cum să nu fiu supărată doamnă, dacă nenorocitul ăsta mă înșeală? Dar gata, nu mai suport, bag divorț!

-          Cum mamă dragă să divorțezi? Păi se poate? Copii tineri - de copii bătrâni nimeni nu a auzit, dar dădea bine în conversație! - care v-ați luat din dragoste, se poate să vă divorțați mamă?

   Îi era indiferent dacă cei doi se despărțeau sau nu, dar momentul era mult prea bun pentru lărgirea fisurii din armura celor doi, pentru a nu fi exploatat!

-          Da, i-am spus și lui! Gata, bag divorț și, atunci să-l văd!

-          Dar de ce mamă dragă, ce ți-a făcut de nu mai poți să-l mai ierți?

   Toate întrebările erau însoțite de oftaturi lungi, compătimitoare!

-          Bani acasă aduce, nu zic nu, dar nici n-aș avea nevoie, că ne dă tăticu` tot ce avem nevoie ...

-          Tăticu`?

   Asta chiar era o descoperire, o prospătură, o noutate: cine o fi tăticu`?

-          Da, tăticu`, că are un abator și pământ și ... și dacă nu ne cumpăra tăticu` casa asta, stăteam și acum cu chirie!

-          Aha!

-          Da, aduce și el bani, dar nu banii-s problema: uite, i-am găsit pete de ruj pe cămașă, note de plată de la restaurante prin buzunare, plus că ...

-          Da? Plus că ... ?

-          Plus că lipsește când ți-e lumea mai dragă, nu vine noaptea acasă, îmi trimite mesaje că e cu cutare sau cu cutare, că se duce să joace fotbal, dar când îl cauți, nici gând!

-          Nu cred!

-          Ba da! Că m-am dus eu după el, unde zicea că joacă fotbal și ia-l de unde nu-i! Și ăia de zice că-i cu ei, zic ei da, e p-aici, dar nu-l pot chema la telefon, nu știu nimic ...

-          Chiar așa de fustangiu să fie?

   Nu putea fi decât fustangiu, bineînțeles: concluzia se impunea de la sine!

-          ... păi altfel cum? Nu mai pot, m-am săturat ... bag divorț și ...

-          Bine mamă că măcar nu aveți copii, că era mai complicat!

   În acel moment veni taxiul și tânăra se urcă în mașină, lăsând impresia că nici nu știe dacă a vorbit cu cineva sau nu!

-          Vindem casa și ne despărțim! Gata!

   Vecina cea binevoitoare, a dat imediat sfoară-n țară, toată lumea s-a bucurat de faptul că în sfârșit s-au mai aflat lucruri noi: cel puțin o zi, a fost principalul subiect de bârfă, până ce unul dintre soți, sosit obosit de la muncă, puse cu năduf punctul pe i:

-          Să se despartă și să vândă dracului casa unor oameni mai cuminți, că m-am săturat de scandalurile lor zi și noapte!

   Acela a fost momentul în care problemele tinerei perechi au mai făcut un pas, intrând într-o altă categorie de interes!

   Au mai fost câteva scandaluri, nu multe ... de fapt se răriseră și, parcă nu mai aveau vlagă, drept care mulți au bănuit că se împacă: totul, până într-o dimineață în care aceeași vecină, află - în condiții similare - că s-au despărțit la notar și că au hotărât să vândă tot și să împartă banii - nu și după casă, că era a ei! Vecina, s-a crucit de ce obiceiuri noi și proaste au ieșit în ultima vreme, de când cu democrația - dracu` a mai pomenit divorț fără ceartă, proces și partaj? - dar a dat din nou veste-ntre gospodine de noutăți!

   Așadar, vindeau!

   Fiind veniți de curând în cartier - doar câteva luni - nu aveau prieteni, nu le intrase nimeni în casă, așa că nu aveau să fie regretați decât de amatoarele de bârfă: celorlalți le erau indiferenți, iar dacă i-ar fi întâlnit pe stradă, nici măcar nu i-ar fi recunoscut, așa că ... nici o pagubă!

   După câteva zile, începură să se perinde amatorii de a cumpăra apartamentul: erau destul de mulți, vânzătorul cerând un preț apropiat de cel real, adică voia să termine mai repede, să nu piardă vremea.

   Cumpărătorii, după ce vedeau casa, verificau listele de întreținere, să vadă dacă sunt datorii restante și dacă vecinii erau buni platnici.

   Bineînțeles că locatarele nu se lăsau prea mult rugate să dea amănunte despre vecini, despre cei doi, despre motivele vânzării, despre bloc ... în sfârșit, despre tot.

   După un timp, vizitele s-au rărit, apoi chiar au încetat, semn că apartamentul fusese vândut: a apărut o familie - nu chiar la fel de tânără - în locul lor, cu un copil. Copilul era cuminte, noii vecini păreau liniștiți: totul era cum nu se poate mai bine! Au făcut și noii vecini puțin zgomot, până s-au aranjat cum au vrut, dar așa face toată lumea: cine n-a dărâmat un perete sau n-a dat o gaură în beton? După aceea, s-au liniștit.

   Așa păreau a sta lucrurile, până într-o sâmbătă dimineață, pe la zece, când în ușa apartamentului ce părea blestemat, a izbucnit un scandal cum nu mai fusese niciodată! Scandal este puțin spus, a fost un tămbălău îngrozitor, că până la urmă, cu mare părere de rău, unul dintre vecini a chemat poliția!

   Venirea poliției, a liniștit lucrurile și totodată le-a clarificat, le-a limpezit am putea spune, definitiv: la ușa apartamentului, se certau trei familii străine de bloc cu noii proprietari! Pe unii dintre ei, vecinii îi recunoșteau, că parcă-i întrebaseră dacă vânzătorii sunt oameni de treabă - ei, ca să scape de scandal spuseseră da - dar nu înțelegeau de ce se certau acum!

   Abia după câteva ore s-a aflat: noii proprietari și doi dintre cei de la ușă, cumpăraseră apartamentul de la cei doi tineri „divorțați”, iar al patrulea, era proprietarul de drept, cel de la care „certăreții” închiriaseră apartamentul!

   Omul avea și actele casei la el!

   În următoarea lună, au mai apărut doi cumpărători păcăliți: unul singur dintre ei, întâlnind-o pe vecina atoateștiutoare, cea care-i prezentase toată situația, i-a spus:

-          Așa cucoană, ziceai că-s oameni de treabă, că casa-i cumpărată de tasu`, da?

   Femeia ridică din umeri: de fapt, unde greșise?

   Îi spusese și ea ce știa și ce credea că-i mai bine!

   Și care-i problema?

 

Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău