8 - Să nu furi

 

   Pe câmp era liniște. Când și când, se auzeau niște gâze foșnind, păsări de noapte hrănindu-se cu ele, ori, pur și simplu, zgomotul câte unui șobolan de câmp ce trecea în goana mare de la o vizuină la alta.

   Toată ziua, oamenii cooperativei lucraseră din greu, sub soarele dogoritor și în praful asfixiant, la strângerea recoltei de grâu: după un iunie destul de rece și umed, luna iulie venise cu caniculă îngrozitoare. Soarele era atât de orbitor, încât nu puteai sta cu ochii deschiși normal, ci parcă erau toți chinezi, cu ochii mici! Un tractorist, venise cu ideea - bună de altfel - să lucreze noaptea: nu era nici atunci răcoare, dar diferența de 10 grade de la lumină la întuneric ar fi fost o binecuvântare! Inginerul șef însă, s-a opus: știa că în magazie nu are nici măcar un singur bec pentru farurile tractoarelor, iar când ceruse, de la centru i se răspunsese că agricultura se face pe lumină, deci nu-i trebuie faruri, adică nici becuri! Așa că au rămas să lucreze pe lumină, ziua, în căldura cea mai mare!

   Buletinele meteo anunțau 38 de grade, iar jurnalele de știri prezentau succesele oamenilor muncii: nu vorbea nimeni despre cum duduie motorul tractorului sub tine la 38 de grade la umbră, adică aproape 60 în plin soare și, cum simți că-ți pleznește capul în cabina din tablă încinsă! Lasă, că nici afară nu era mai bine: și pământul dogorea, nu numai fiarele tractorului sau ale combinei, totul dogorea, mai ales după ce, cu câțiva ani în urmă, un tovarăș de la județ hotărâse că trebuiesc tăiate cele câteva pâlcuri de copaci răspândite pe câmp. Cică îngreunau lucrările, că trebuiau ocolite, că se pierdea recoltă ... nu puteai să-i spui că acolo îți mai puteai trage nițel sufletul, că la umbra firavă a celor câțiva copaci era mult mai bine când mâncai, ori trăgeai o țigară, decât sub coviltirul nenorocit al organizării de la câmp! Nu puteai, pentru că tovarășul nu pricepea! Ba pricepea el, dar mai bine făcea pe prostul: dădea ordin din birou, de la centru, de la umbra din județeana de partid, nu știa cum este pe câmp! Fusese și în comuna vecină și ceruse același lucru, numai că secretarul de partid de acolo - care era și șeful ceapeului - se făcuse că nu pricepe: știa că prinde bine un petic de umbră și, în plus, își făcuse socoteala bine - ăsta de la partid, nu trecea mai curând de o dată la doi ani printr-o comună, așa că până atunci, dacă nu era schimbat, probabil că uita! Numai șeful de aici nu gândise așa și-i pusese pe oameni să taie copacii: adevărat este că-i tăiase, dar nu scosese rădăcinile, așa că locul tot trebuia ocolit, dar nu se mai vedea de la distanță!

-          Ne-ai făcut-o șefule!

-          Nu eu, ăia de la partid au cerut așa!

-          Și noi unde pizda măsii mai ținem apa lă răcoare băi șefule, nu i-ai întrebat?

   Și cu asta se terminase tot: era prea cald chiar și pentru ceartă.

   Dar acum, pe câmp era liniște.

   Se lăsase noaptea.

   Aerul părea la fel de fierbinte, în schimb se mai așezase praful ăla nenorocit de ziceai că-ți pune mâna la gură.

   Câmpul, rămăsese după trecerea combinelor, țepos ca un arici speriat: nu puteai merge fără să te rănești, trebuia să pășești așa, mai târșâit, că altfel călcai ca pe cuie, de ziceai că ești fachir. Totuși, cine avea curaj, își putea face loc pe pământ călcând firele rămase de la seceriș, culcându-le, în așa fel încât să obțină un ocol mic, numai al lui. Iar dacă de întindeai pe spate în acest ocol, cerul îți lua ochii! Nu cum o făcea soarele ziua când nici nu puteai deschide bine ochii, nu, nici gând: era un spectacol pe cinste această minune de boltă înstelată, era o adevărată sărbătoare pentru ochi, mai ales că luna nu răsărise încă! Era toată acoperită cu luminițe albăstrii, cu niște bumbi lucitori, ce păreau reci dar atrăgători, unii sclipind, alții nu ... se vedeau pe cer și Vulturul și Lebăda și Omul ...

   Oamenii locului, nu cunoșteau termenii astronomici moderni, dar altfel, cerul nu avea pentru ei prea multe taine, spre deosebire de concetățenii lor de la oraș: păi, aproape orice țăran era în stare să-ți arate „Ciobanul cu oile”, dar câți orășeni școliți puteau indica - măcar aproximativ - unde se află Constelația inel din Lira, adică obiectul Messier 57? Probabil că nici unul ...

   Însă, sufletele ce se aflau în acel moment pe câmp, nu se găseau acolo pentru a admira cerul și nici pentru a descoperi obiecte cerești: unul cel puțin, ieșise la vânătoare de avansare! Așa-i spunea el, plutonierul de miliție pândei la câmp: vânătoare de avansare! La sfârșitul anului, când se făcea bilanțul pe minister, dacă la județ ieșea bine și dacă avea grijă ca pe lângă vin, purcel, un curcan și alte atenții, să mai aibă și un dosar plin cu realizări, putea fi transferat în comuna nevesti-sii ca șef de post! Șef de post! Asta visa de când intrase el în miliție! Au vrut o dată să-l trimită la oraș, la o secție ... era nevoie de oameni destoinici la pază și ordine și, ce să-ți spun, îl găsiseră pe el, că era mai tânăr! Bine că s-a strecurat și a scăpat, că bietul Gicu, cu care fusese coleg în școala de miliție de la Slatina și care s-a bucurat să plece la oraș, murea de foame și-și blestema zilele! Asta e, cum îți așterni, așa dormi!

   Plutonierul, stătea în continuare culcat pe burtă, la marginea câmpului: dacă ar fi stat în picioare, ar fi fost mai comod, dar linia orizontului s-ar fi ridicat și i-ar fi lăsat numai un sfert din câmpul vizual cu cer, restul cu pămând întunecat! Iar dacă infractorul se mișcă și tu nu-l vezi suprapus pe cerul măcar înstelat, nici nu-l mai vezi! Așa că, stătea bine lungit pe burtă și privea în fața lui, pândind orice mișcare iar fi întrerupt minunata priveliște nocturnă. Avea la el porthartul, avea și pistolul Carpați, își luase și o sticlă cu apă - în porthart - de mâncare
nu-și luase nimic, că parcă prea era cald, avea și țigări ... și Doamne sfinte ce-i mai ardea buza să tragă un fum ... dar nu se putea, că și-ar fi deconspirat poziția și alarma infractorul! Pregătise pânda de cu ziuă, împreună cu șeful de post din comună, cu plutonierul major, adică cu nea Nicu. Nea Nicu, îi era aproape ca un tată: mai în vârstă cu vreo zece ani decât el, om așezat la casa lui, chiar înstărit, cu un băiat la școala de la Băneasa și o fată ambițioasă care învăța pe brânci să se facă procuroare, nea Nicu nu uita de subalternii lui, și-i ajuta cât putea. Acum, el, Nelu, era cel mai mare în grad și, șeful îl ajuta să prindă un loc de șef de post! Ehe, funcția asta era de aur, cine ajungea șef de post, nici general nu mai vroia s-ajungă: păi casa era casă, masa era masă, vinișorul vinișor, țuiculița la fel ... să nu mai vorbim că atunci când aveai nevoie, iute se făcea clacă!

   Dar și șeful avea obligații, nu era chiar de capul lui!

   În comuna lui trebuia să fie liniște, fără certuri sau scandaluri sau omoruri, trebuia să aibă grijă și să trimită la județ periodic o informare despre notabilitățile comunei - adică popa, profesorii, cei de la sfatul popular - dar avea și sfânta obligație de a prinde anual măcar vreo doi hoți de produse agricole! De unde - Doamne iartă-mă - să prinzi hoți de produse agricole, dacă nu se fura? De unde?

   Vezi, că asta era o artă!

   Trebuia să știi pe cine poți să bagi la mititica și pe cine nu! Că uite-așa, în comuna nevest-sii, se liberase postul tocmai că unul, pe care-l băgase șeful de post la pușcărie pentru niște porumb, când a auzit sentința, s-a jurat în gura mare că-i nevinovat, dar că data viitoare când mai vine la judecată sigur o să fie vinovat! Lumea s-a uitat lung la el, l-a ascultat, babele - că l-a judecat în sat, să fie exemplu - au scuipat în sân, adică piei drace și, s-a uitat: câte nu spune omul la supărare! Din trei ani, a făcut numai doi și câteva luni, pentru bună purtare: cum a venit acasă, a mâncat bine, a bătrână l-a așteptat ca pe-un împărat, a dormit vreo două zile, după care, fără să spună ceva, cuiva, a luat pe muțește o bâtă zdravănă și fără să-l vadă cineva a plecat la bufet. Aici, era ceva lume, era și șeful de post, în sfârșit, ăsta când l-a văzut, i-a spus cam așa:

-          Ai ieșit bă?

-          Am ieșit ...

-          Vezi de acu` înainte să fii cuminte, să nu mai furi, să nu mai bei - nu băuse în viața lui, că nu-i pria - și să-ți vezi de treaba ta! Ai priceput?

-          Da, dom` șef ...

-          Hai acu`, carăte de aici!

   Șeful de post s-a întors la paharul lui cu cine stătea la masă, dar ăsta, pușcăriașul, în loc să se ducă acasă, cum bine-l învățase milițianul, s-a oprit la un gard, aproape, unde ascunsese bâta în niște buruieni: s-a întors pe negândite și numai una i-a dat! A fost suficient, că i-au sărit pe pereți creierii șefului de post: da, doar odată a dat și gata ... după aia s-a dus la miliție de s-a predat! La proces, că l-au judecat tot în comună, la căminul cultural, să-l dea iar exemplu, atât a spus:

-          Nu v-am zis io c-o să vin și vinovat? V-am zis și iacă-tă că s-a împlinit: io mă duc la pușcărie, el al dracu în pământ, că m-a închis pe nedrept! Și glonțul să mi-l dea, și nu-mi pare rău!

   Nu l-au condamnat la moarte, dar i-au dat 25 de ani, că era crimă cu premeditare și era recidivist!

   Dar se liberase un post! Iar el la ăsta jinduia!

   Își împărțiseră câmpul între ei, nea Nicu, el, ăi doi sergenți majori și ăia doi practicanți din școală, tot de la Slatina. Trebuia neapărat să prindă pe cineva, măcar un dosar să facă, să-și facă planul ... dacă până-n iarnă mai puneau laba pe unul, era aranjat! Toți lucrau pentru el, pentru că era rândul lui la avansare ... ce căsuță avea el să-și facă acolo ... la Greci ... he, he ...

   Da, era o știință mare să știi pe cine să bagi și pe cine nu, că uite, nu erau toți în stare să-ți crape capul, dar unii aveau neamuri pe la județ, pe la partid, nu știai care pe cine are, așa că mai întâi te informai, vedeai cine sunt recidiviștii și pentru ce, că nu-l băgai pe unul de viol la furat porumb, că râdea procurorul de tine ... da, nu era ușor, dar întotdeauna se găseau niște amărâți care nu aveau pe nimeni și care nici nu erau prea populari în sat - dacă erau și bețivi, era și mai bine ... alții pe care era bine să stai cu ochii, erau ăia cu mulți copii și care nu aveau servici la oraș! Că ăștia care făceau naveta, mai veneau cu o pâine, un mizel, dar care muncea numa-n sat la ceape, dacă mai avea și copii, nu putea trăi dacă nu punea și el mâna pe ceva! Care era mai dezghețat, îl prindeai o dată, îl speriai bine că-i trimiți dosarul la procuratură - îi și arătai niște hârtii bătute la mașină - el se căca pe el de frică și tu aveai cel mai bun informator! Ai dracului proști, toți se speriau, dar unul nu se gândea că ei nu aveau mașină de scris la post! Și uite așa, aflai și știai tot ce mișca în sat! Și atunci te hotărai pe cine bagi! Că de furat, toată lumea fură, că dacă ar fi să faci acte la toți, cu tine ar trebui să începi! Dar ce să faci, să-l bagi pe secretarul de partid? Sau pe președintele sfatului? Sau pe secretar? Pe doctor sau pe profesori nici nu mai e vorbă că-i lași în pace! Pe dom` părinte? Și dacă te blesteamă? Nu mai bine îți asculți tu informatorul și-ți alegi liniștit omul care să nu-ți facă probleme? Dacă totul ieșea bine, îl lăsai și pe omul tău să ia niște păsări, ori un porc, aveai grijă să lansezi zvonul că au trecut niște țigani și gata ... trebuia doar să ai grijă să nu înregistrezi cererea păgubașilor ... că cu timpul se linișteau și ei! Cine mai crede că-i aduce miliția porcul înapoi în ogradă? Că unul odată, un sătean, îi și spusese - între patru ochi - „să mă chemi și pe mine dom` șef la pomana porcului, că era tocmai bun de tăiat”! I-a înghețat sângele în vine când l-a auzit, iar după aia l-a ocolit preț de vreo câteva luni! Asta este ... fără risc ...

  

   Ia te uită! 

   Mișcă ceva!

   Mișcă sau mi se pare?

   Ia să fiu mai atent!

   Mișcă, să fiu al dracului eu, că mișcă! Scoase ușurel Carpațiul din toc și se pregăti de tragere: ce spectacol avea să fie, o să se audă până-n comună!

   Bă, chiar mișcă!

   Bă, ăsta-i nebun? Vine direct spre mine? Se mai auziseră cazuri, mai ales de țigani, care veneau la furat cu șatra și, dacă-i prindea cineva, săreau la bătaie ... că se lăsase și cu moarte de om!

   Țigani să fie?

   Ia mai bine să fiu atent!

   Vine!

   O fi unul, or fi mai mulți?

   Dacă-s țigani, sigur sunt mai mulți ... cu șatra ...

   Da, vin, că uite că și gâzele au tăcut: ce liniște s-a făcut!

   Să fiu pregătit ... să fiu pregătit ... să fiu pregătit ... gata ... ACUM:

-          Stai, stai că trag!

   Și trase mai multe focuri în plin în umbra ce se afla la numai câțiva pași de el!

   Sări în picioare și alergă spre mogâldeața întunecată ce nu mai făcea nici o mișcare: să-i pun cătușele?

   Ajunse - era un bărbat - și-l întoarse cu fața-n sus: era nea Nicu!

-          M-ai omorât Nelule, m-ai omorât ... mă târam la tine să-ți cer un foc, că eu le-am uitat ... acasă ...
 

Să nu furi