A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti ...
A fost dar un împărat, bogat peste măsură, puternic la fel și care
stăpânea o împărăție ale cărei margini nici el nu le mai știa!
Și a avut acest împărat tot ce și-a dorit, numai copii nu.
După multe opinteli și rugăciuni și vraci scurtați de cap, o babă
bătrână ca timpul, i-a spus împărătesei secretul cel mare: anume, ce să mănânce
și ce să bea ei amândoi pentru a rămâne grea. Iară cei doi așa făcură și visul
cel mare li se împlini!
Împărăteasa, născu o fată, deșteaptă și frumoasă de mică, dar ...
împărăteasa muri la facere!
Poate și din astă cauză împăratul o iubea pe copilă nespus!
Timpul a trecut, împăratul împărățea, împărăția se întindea, prințesa
creștea ... așa că mergeau toate lucrurile bine și frumos, de nu-ți venea a
crede! Când a ajuns prințesa la vârsta măritișului, mulți prinți, atât din
vecini cât și de peste mări și țări veniră s-o pețească, dară ea zise numai nu
și nu!
La toți strâmba din nas, unul nu-i plăcea!
-
Fata tatii - o întreba
împăratul - fata tatii, nu sunt frumoși?
-
Ba da, tată drag, sunt
frumoși!
-
Nu sunt manierați și
bine crescuți?
-
Ba da, tată drag, sunt!
-
Nu sunt viteji?
-
Ba da!
-
Nu știu a dansa?
-
Ba da!
-
Nu știu a spune vorbe
dulci?
-
Ba da!
-
D`apăi atunci, de ce
nu-ți alegi tu unul, să te văd la casa ta, cum zice obiceiul din bătrâni ... ?
-
Încă nu-mi place nici unul
dintre ei!
Toată curtea împărătească a fost de acord cu bătrânul împărat, cum că
fata-i mofturoasă și parcă prea i s-a căutat în coarne!
Dar, vezi bine că în pețit venise și Zmeul, singurul băiat al Zmeoaicei,
dar cum era cu câțiva ani mai vârstnic decât ceilalți și cam urât și deloc
mlădios și nici bun dansator și nici bun recitator de poeme de dragoste, nici
nu fusese lăsat să intre! Numai după ce a făcut scandal la poartă și a rupt în
bătaie cu mâinile lui aspre de muncă vreo câteva gărzi, fu lăsat să intre înăuntru:
mai mult i-au dat voie pentru că zgomotul scandalului putea ajunge tocmai
până-n sala tronului! Cum a intrat, a apucat să se minuneze de frumusețea
prințesei, de bogățiile din palat și, numai o singură dată a putut privi către
pețită - că era cu un cap și mai bine mai înalt decât ceilalți pețitori - că
l-au și scos din sală!
Nu dădea cum trebuie, vezi bine că și mirosea nițel a tutun parcă, dacă
nu cumva și a transpirație: de, ca tot omul abia venit de pe drum!
N-au mai trecut decât vreo două zile și, a izbucnit un mare scandal!
Dar ce spunem noi mare - uriaș!
Pe negândite, pe neștiute, pe neașteptate, Prințesa dispăruse!
S-a făcut anchetă, străjerii au cercetat, au pus bănuiții la cazne, dar
singurul lucru ce l-au aflat, a fost că Zmeul - băiatul Zmeoaicei - se cam
învârtise primprejur cu câtva timp în urmă!
A fost suficient!
S-au lămurit!
Toată lumea știe, vezi bine, că ocupația de căpetenie a zmeilor, este să
fure fete de împărat, adică prințese, așa că nu mai încăpea nici o îndoială:
zmeul o furase pe frumoasa prințesă!
Atunci, împăratul, supărat peste poate, s-a hotărât că trebuiește a face
orice efort, numai să-și vadă fata
înapoi! Așa că, a pus darabanii de au strigat în cele patru zări, că cine i-o
aduce fata, vie și nevătămată, i-o dă de soție și jumătate de împărăție!
Jumătatea ailaltă, vezi bine, după ce-i suna lui ceasul ...
Ei bine, dar ce-a fost năvală la pețit n-a fost nimic!
Acum, din toate colțurile pământului - da, știm că-i rotund, dar așa
vine vorba! - au apărut tot felul de viteji, de războinici, de eroi, de
ingineri cu mașini de luptă proaspăt inventate ... a fost o paradă cum rar ți-e
dat să vezi!
Iară printre ei, se strecură și mezinul unei familii mai sărmane, unul
care nu avea după cea bea apă, dar altfel voinic și viteaz și fălos din cale
afară, bărbat ce-și făcuse ucenicia armelor pe lângă cei mai mari căpitani de
oaste din vremea aceea.
Înainte de a veni el la curtea împăratului, Viteazul și Voinicul, îi
spuse lui tătâne-său ce-ar avea de gând a face și, acesta îi dădu bătrânul lui
cal de luptă, care ajunsese o răpciugă de era vai de capul lui și o cioară, cel
puțin la fel de vârstnică, de trăia prin podul casei. Ascultând de sfatul
înțeleptului său tată, VV - îi vom spune așa, prescurtat - a dat calului o
găleată de jăratec și ciorii o cană așișderea: calul s-a făcut o mândrețe de
armăsar, de putea să și zboare, în timp ce cioara a rămas la fel de prăpădită
și fără pene.
Cioara, așa amărâtă cum era ea, l-a învățat cum să-și pregătească armele
și pe unde s-o apuce, pentru că, vezi bine, neamul ei cioresc, din zbor vedea
tot pământul și-i dădea informații, chiar dacă-i căzuseră aproape toate penele!
Așadar, cu binecuvântarea mitropolitului acelei împărății și a împăratului
însuși, plecă și VV în căutarea fetei. Și a căutat-o el ce a căutat-o, că ar fi
umblat după ea și-n ziua de azi de nu-i spunea cioara că este în casa Zmeului,
de până la urmă își făcu curaj și o luă spre tărâmul de dincolo de mări, unde
sălășluia acesta împreună cu mumă-sa.
Iar cum mergea el așa, deodată în cale i se puse un munte mare, mare de
tot, aproape de netrecut:
-
Aha - își zise în sinea
lui VV - a bătrână a aruncat bucata de gresie și a făcut farmece, de s-a făcut
munte!
Așa era obiceiul acelor vremuri, cu farmece!
Armăsarul însă, numai ce s-a opintit pe picioarele din spate și,
dintr-un singur salt a fost în partea ailaltă a muntelui!
Și iar a mers VV, a mers până i s-a urât - i se ura destul de repede,
fie vorba între noi - până ce, a dat de o pădure mare și lungă și lată și deasă
și întunecată!
-
Așa deci, babornița de
Zmeoaică, se vede treaba, a aruncat și peria și i-a făcut farmece!
Armăsarul însă, din nou a sărit obstacolul fără probleme!
Și iar a mers VV zile la rând, de se întreba de nu s-o termina pământul!
Și uite așa, a ajuns la o mare mare, lungă și lată și adâncă! Ce să
facă?
-
A dracului babă, s-a
apucat să arunce și oglinda și iar să facă farmece!
Dar armăsarul, iar se opinti, își deschise aripile de pegas și, îl trecu
marea într-un zbor liniștit, total lipsit de turbulențe!
Și cum a ajuns pe malul celălalt al mării, văzu VV curtea Zmeului!
Se uita și se minuna, se crucea, nu-i venea a crede: peste tot animale
pe pășuni, moriști învârtite de vânt scoteau apa din puțuri, oameni bine
hrăniți lucrau la câmp, copii adunați sub un copac, la umbră, cu învățătoarea
lor, se holbau la el și rădeau de parcă vedeau cine știe ce panaramă! Se frecă
la ochi, îi deschise, dar spectacolul rămase neschimbat: oameni mulțumiți
lucrau, totul era frumos și curat și ordonat, copiii învățau carte și, mai
ales, se părea că mâncarea și hainele nu lipseau nimănui! Atunci, a întrebat:
-
În ce împărăție am
ajuns, cioară?
-
Suntem pe tărâmul de
dincolo, pe tărâmul Zmeului!
-
Și astea-s tot farmece?
-
Încă nu am suficiente
informații - răspunse cioara și plecă să caute apă vie și apă moartă, că știa
că trebuia să se lupte VV cu stăpânul locului, să se bage-n pământ unul pe
altul, mă rog, vezi bine ocupații din astea zmeiești și vitejești!
VV încă nu se dezmeticise, când
un servitor de la curțile Zmeului se apropie de el și îl întrebă:
-
Numele dumneavoastră
...
-
Scopul și durata
vizitei ...
-
Călătoriți în grup sau
...
-
Unde sunteți cazat ...
-
Mijloc de transport ...
Aflând slujitorul care era scopul vizitei, îl rugă pe VV să aștepte
puțin și plecă. Nu trecură decât câteva minute, și apăru minunea minunilor,
frumusețea fără seamăn a pământului, trandafirul tuturor grădinilor, vezi bine,
prințesa furată! Și cum se apropie de VV, ea îi zise:
-
Bună ziua!
-
Am onoarea și plăcerea
să vă sa...
-
Lasă prostiile astea,
că n-am timp, ai sosit tocmai când aveam treabă și eram ocupați până peste cap.
Cine ești?
-
Eu sunt VV și am venit
...
-
Da, știu pentru ce ai
venit!
-
Atunci, prințesă, pot
să te iau pe crupa calului și să te duc înapoi împăratului care ne așteaptă?
-
Și să mă iei de soție
și să capeți jumătate de împărăție? Asta vrei? Să știi că eu i-am spus lui
taică-miu să nu-mi mai trimtă pe cap toți vânătorii de zestre, că m-am
plictisit! Și apoi, ce-ai făcut tu deosebit? Informații și pe unde-i drumul, ai
aflat de la cioară, că altfel și acum te învârteai pe la marginea orașului de
scaun al lui taică-miu, așa, cum ai dat de un obstacol, te-a salvat calul, că
tu nici măcar să descaleci ca să-l ușurezi nu te-ai gândit! Apoi, cine v-a spus
vouă că sunt furată? Ați înnebunit toți? Nu m-a furat Zmeul, am plecat cu el de
bună voie ...
-
De ce?
-
Pentru că el este
singurul bărbat dintre voi toți! El muncește, are grijă de casă, nu asuprește
oamenii și se zbate să aibă fiecare ce-i trebuie, nu plânge ca prostul la
telenovele și nici bărbații nu-i plac! Este mai solid și mai înalt decât voi
toți ceilalți, încât pe lângă el, păreți niște adolescenți! Unde mai pui că mă
și înțeleg foarte bine cu soacră-mea, mai ales de când am hotărât să fie
fiecare cu casa ei! Așadar, fii atent: ți-am rezervat loc la un han să stai la noapte, să bei, să mănânci, să
te odihnești ...
-
... eu ...
-
Este pe cheltuiala
noastră nu-ți face griji! Poți să-ți duci și calul și cioara! Dar mâine
dimineață, la prima oră, pleci și nu te mai întorci, că de te mai întorci, îl
las pe bărbată-miu să-ți vorbească! Ai
înțeles?
-
Deci nu vii cu mine?
întrebă VV cu un aer sfârșit, văzând cum jumătatea de împărăție îi zboară de
sub nas. Rămâi aici?
-
Dar ce credeai, că sunt
vreo desfrânată, să mă plimb de la un bărbat la altul? Mută-ți gândul!
Și-am încălecat pe-o șa
Și v-am spus povestea-șa!
Să nu fii desfrânat
Să nu fii desfrânat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu