Apartamentul cu două camere, plasat într-unul dintre cartierele
obișnuite ale orașului, deși era destul de puțin mobilat, se găsea acum într-o
avansată stare de dezordine: multe
lucruri - în special haine - erau aruncate pe jos, într-un talmeș balmeș
de nedescris, singurul tablou din casă, una dintre acele reproduceri cu
pretenție de artă, atârna strâmb, de parcă ar fi fost agățat de un colț al
ramei simpliste și ieftine.
Cu toate că afară se întunecase de multă vreme, stăpâna casei nu ținea
cont și continua să țipe cât putea de tare la bărbatul tăcut, aproape mut, ce
părea a-i fi soț: faptul că fiind vară, ferestrele erau larg deschise, nu o
incomoda absolut deloc! Ba, parcă-i sporea elanul cu care-și certa și amenința
bărbatul!
Chiar dacă pe cei mai mulți vecini îi deranja zgomotul, se găseau și
destui dispuși să urmărească „sonorul” telenovelei aflate în plină desfășurare în
apartamentul celor doi. Nu era prima dată, ba chiar s-ar fi putut spune că
povestea se repeta destul de des, de fiecare dată auzindu-se numai glasul ei:
mulți soți, își spuneau în gând că dacă ar avea așa nevastă scandalagioaică ...
mamă mamă ce i-ar face ... rămânând însă cuminți alături de soțiile care
ascultau cum decurgeau evenimentele! Chiar și ele, care necondiționat erau fără
să știe de ce de partea soției, își doreau ca tânărul soț să nu fie chiar așa
de calm, de liniștit, de mototol, să nu mai suporte chiar tot ce-i arunca ea în
față și, eventual, să o ... calmeze, măcar cu vreo două palme! Asta, ar fi adus
puțină variație în bârfa cotidiană, bărfă ce ajunsese să nu mai bage în seama
certurile celor doi!
Toată lumea știa - sau bănuia - că ea era geloasă!
Era clar exagerat de geloasă!
Dar pentru ce - se întrebau vecinele, mai ales cele mai în vârstă - să
fii geloasă cu asemenea bărbat?
Că prea frumos, nu era!
Nici cine știe ce voinic!
Și nici vreun bogat, din moment ce stăteau într-un apartament modest
dintr-un cartier modest!
Și atunci?
La ce bun gelozia?
Doar dacă, n-o fi ea vreo geloasă din alea, bolnave de gelozie, că se
auzise că există și boala asta!
Soții, sătui să fie puși să dea televizorul mai încet „că nu se aude
bine!”, spuneau, că dacă ar avea o asemenea matracucă, și ei ar înșela-o, numai
așa, de-ai dracului, că la ce gură are ... și iar se gândeau cum ar mai calma-o
ei ... că doar erau bărbați!
Așa se petreceau lucrurile în acest bloc de apartamente și, probabil că
dacă scandalurile ar fi încetat, toată lumea ar fi simțit că lipsește ceva.
Când se întâlneau cu vecinii lor, cei doi tineri erau foarte zâmbitori,
bine crescuți - salutau mereu primii - și se țineau de mână! Asta cu ținutul de
mână, nimeni n-o mai pricepea, că doar seara, când zburau prin casă toate cele
și femeia azvârlea puțina lor agoniseală, tocmai asta-i reproșa: infidelitatea!
Știa toată lumea că iar îl văzuse cu „aia”!
El, nu nega!
La braț!
El, din nou nu nega!
Că iar a întârziat!
El, bineînțeles că nu nega!
Că i-a spus ei ...
Din nou liniște din partea lui!
Că a auzit, că a sunat-o, că i-a scris ...
El, liniște mormânt!
Și totuși, dimineața, erau zâmbitori și se țineau de mână!
Ciudat!
Într-o seară, după o perioadă nefiresc de lungă de liniște, scandalul a
reînceput! De data aceasta, ea îi reproșa că-l prinsese în greșeală, că nu se
mai putea apăra - colegul pe care-l sunase, se arătase mirat că ea credea că
soțul îi este la el, pentru că nu era! Așadar, iar a fost „cu aia”! Lucrurile
s-au desfășurat după tipicul obișnuit, chiar după programul obișnuit, se poate
spune.
Dar, după acest moment în care relația tensionată a celor doi intrase
într-un nou nivel, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată: nu au mai fost
văzuți de mână, ba chiar au plecat separat! Spre surpriza femeii de serviciu și
a celor câteva gospodine ce vizitau piața la prima oră, când erau legumele mai
proaspete, el a coborât la mașină, s-a urcat și a plecat, fără să o aștepte!
După numai câteva minute, a coborât și ea, așteptând clar ceva: acel
ceva s-a dovedit a fi un taxi. Iar cât timp a așteptat mașina comandată, una
dintre vecine, femeie versată în obținerea de informații conjugale din
căsniciile altora - ziceau gurile rele că putea depune mărturie la tribunal în
orice proces de divorț și că o bună vreme își rotunjise astfel veniturile - a
răspuns salutului tinerei și, fără să lase să se piardă momentul propice, a
atacat frontal:
-
Ce-ai pățit drăguțo? De
ce ești așa de supărată?
-
Păi cum să nu fiu
supărată doamnă, dacă nenorocitul ăsta mă înșeală? Dar gata, nu mai suport, bag
divorț!
-
Cum mamă dragă să
divorțezi? Păi se poate? Copii tineri - de copii bătrâni nimeni nu a auzit, dar
dădea bine în conversație! - care v-ați luat din dragoste, se poate să vă
divorțați mamă?
Îi era indiferent dacă cei doi se despărțeau sau nu, dar momentul era
mult prea bun pentru lărgirea fisurii din armura celor doi, pentru a nu fi
exploatat!
-
Da, i-am spus și lui!
Gata, bag divorț și, atunci să-l văd!
-
Dar de ce mamă dragă,
ce ți-a făcut de nu mai poți să-l mai ierți?
Toate întrebările erau însoțite de oftaturi lungi, compătimitoare!
-
Bani acasă aduce, nu
zic nu, dar nici n-aș avea nevoie, că ne dă tăticu` tot ce avem nevoie ...
-
Tăticu`?
Asta chiar era o descoperire, o prospătură, o noutate: cine o fi
tăticu`?
-
Da, tăticu`, că are un
abator și pământ și ... și dacă nu ne cumpăra tăticu` casa asta, stăteam și
acum cu chirie!
-
Aha!
-
Da, aduce și el bani,
dar nu banii-s problema: uite, i-am găsit pete de ruj pe cămașă, note de plată
de la restaurante prin buzunare, plus că ...
-
Da? Plus că ... ?
-
Plus că lipsește când
ți-e lumea mai dragă, nu vine noaptea acasă, îmi trimite mesaje că e cu cutare
sau cu cutare, că se duce să joace fotbal, dar când îl cauți, nici gând!
-
Nu cred!
-
Ba da! Că m-am dus eu
după el, unde zicea că joacă fotbal și ia-l de unde nu-i! Și ăia de zice că-i
cu ei, zic ei da, e p-aici, dar nu-l pot chema la telefon, nu știu nimic ...
-
Chiar așa de fustangiu
să fie?
Nu putea fi decât fustangiu, bineînțeles: concluzia se impunea de la
sine!
-
... păi altfel cum? Nu
mai pot, m-am săturat ... bag divorț și ...
-
Bine mamă că măcar nu
aveți copii, că era mai complicat!
În acel moment veni taxiul și tânăra se urcă în mașină, lăsând impresia
că nici nu știe dacă a vorbit cu cineva sau nu!
-
Vindem casa și ne
despărțim! Gata!
Vecina cea binevoitoare, a dat imediat sfoară-n țară, toată lumea s-a
bucurat de faptul că în sfârșit s-au mai aflat lucruri noi: cel puțin o zi, a
fost principalul subiect de bârfă, până ce unul dintre soți, sosit obosit de la
muncă, puse cu năduf punctul pe i:
-
Să se despartă și să
vândă dracului casa unor oameni mai cuminți, că m-am săturat de scandalurile
lor zi și noapte!
Acela a fost momentul în care problemele tinerei perechi au mai făcut un
pas, intrând într-o altă categorie de interes!
Au mai fost câteva scandaluri, nu multe ... de fapt se răriseră și,
parcă nu mai aveau vlagă, drept care mulți au bănuit că se împacă: totul, până
într-o dimineață în care aceeași vecină, află - în condiții similare - că s-au
despărțit la notar și că au hotărât să vândă tot și să împartă banii - nu și
după casă, că era a ei! Vecina, s-a crucit de ce obiceiuri noi și proaste au
ieșit în ultima vreme, de când cu democrația - dracu` a mai pomenit divorț fără
ceartă, proces și partaj? - dar a dat din nou veste-ntre gospodine de noutăți!
Așadar, vindeau!
Fiind veniți de curând în cartier - doar câteva luni - nu aveau
prieteni, nu le intrase nimeni în casă, așa că nu aveau să fie regretați decât
de amatoarele de bârfă: celorlalți le erau indiferenți, iar dacă i-ar fi
întâlnit pe stradă, nici măcar nu i-ar fi recunoscut, așa că ... nici o pagubă!
După câteva zile, începură să se perinde amatorii de a cumpăra apartamentul:
erau destul de mulți, vânzătorul cerând un preț apropiat de cel real, adică
voia să termine mai repede, să nu piardă vremea.
Cumpărătorii, după ce vedeau casa, verificau listele de întreținere, să
vadă dacă sunt datorii restante și dacă vecinii erau buni platnici.
Bineînțeles că locatarele nu se lăsau prea mult rugate să dea amănunte
despre vecini, despre cei doi, despre motivele vânzării, despre bloc ... în
sfârșit, despre tot.
După un timp, vizitele s-au rărit, apoi chiar au încetat, semn că
apartamentul fusese vândut: a apărut o familie - nu chiar la fel de tânără - în
locul lor, cu un copil. Copilul era cuminte, noii vecini păreau liniștiți:
totul era cum nu se poate mai bine! Au făcut și noii vecini puțin zgomot, până
s-au aranjat cum au vrut, dar așa face toată lumea: cine n-a dărâmat un perete
sau n-a dat o gaură în beton? După aceea, s-au liniștit.
Așa păreau a sta lucrurile, până într-o sâmbătă dimineață, pe la zece,
când în ușa apartamentului ce părea blestemat, a izbucnit un scandal cum nu mai
fusese niciodată! Scandal este puțin spus, a fost un tămbălău îngrozitor, că
până la urmă, cu mare părere de rău, unul dintre vecini a chemat poliția!
Venirea poliției, a liniștit lucrurile și totodată le-a clarificat, le-a
limpezit am putea spune, definitiv: la ușa apartamentului, se certau trei
familii străine de bloc cu noii proprietari! Pe unii dintre ei, vecinii îi
recunoșteau, că parcă-i întrebaseră dacă vânzătorii sunt oameni de treabă - ei,
ca să scape de scandal spuseseră da - dar nu înțelegeau de ce se certau acum!
Abia după câteva ore s-a aflat: noii proprietari și doi dintre cei de la
ușă, cumpăraseră apartamentul de la cei doi tineri „divorțați”, iar al
patrulea, era proprietarul de drept, cel de la care „certăreții” închiriaseră
apartamentul!
Omul avea și actele casei la el!
În următoarea lună, au mai apărut doi cumpărători păcăliți: unul singur
dintre ei, întâlnind-o pe vecina atoateștiutoare, cea care-i prezentase toată
situația, i-a spus:
-
Așa cucoană, ziceai că-s
oameni de treabă, că casa-i cumpărată de tasu`, da?
Femeia ridică din umeri: de fapt, unde greșise?
Îi spusese și ea ce știa și ce credea că-i mai bine!
Și care-i problema?
Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu