Srevni

-         Ne pare rău, dar anunțul pe care urmează să-l facem, este unul neplăcut …

   Rumoarea sălii se domoli pentru câteva clipe, apoi se auziră scaune trase, genți târșâite printre picioarele participanților, aparatură pornită rapid, reflectoare care se încălzeau țiuind și, într-un final, însoțit de un oftat aproape unanim, începu să se facă liniște!

   Toți așteptau declarația aceasta de câteva zile: purtătorul de cuvânt de la sănătate, îi tot dusese cu vorba, fără să dezvăluie rezultatele anchetei interne legate de banii – mulți, chiar foarte mulți – cheltuiți pentru noul program de prevenire a bolilor degenerative, program ce avea toate atributele unei inutilități absurde, strigătoare la cer, o gaură neagră tocmai bună pentru îngropat contribuțiile cetățeanului!

   Abia așteptau...

   Oricât de puțin ar declara acum, cu siguranță „sursele” fiecăruia urmau să facă restul: când ai știri de dat pe post în mijlocul verii, viața este frumoasă! Când nu ai...

-         Doamnelor și domnilor, sunteți gata? Putem începe?

-         Da... da... o clipă... imediat... unde mi-e?...

-         Bun! Așadar, vreau să vă aduc la cunoștință un comunicat al CEBEN, comunicat ce mi-a parvenit în urmă cu doar câteva minute...

-         Ce-i asta, CEBEN, Comisia Extraordinară...? Ce înseamnă și cine o conduce? Cine a condus ancheta? Cine...? Ce...?

-         Vă rog să vă liniștiți! Tocmai vă spuneam că și mie mi-a parvenit în urmă cu doar câteva minute, drept care nu am să pot răspunde probabil la multe întrebări, însă, în nume personal este posibil să am câteva păreri! Așadar, CEBEN înseamnă Centrul Epidemiologic și pentru Boli Exotice – Național: se numește astfel, deoarece există mai multe asemenea instituții regionale ce i se subordonează...

-         Și, care-i șmecheria? Zgomotul se amplifica între pereții placați cu marmură, iar purtătorul de cuvânt părea a scăpa situația de sub control!

-         Vă rog să faceți liniște pentru a putea da citire comunicatului! În sală, spiritele se liniștiră, deși toți erau conștienți ce se pregătea: pentru a li se abate atenția de la problema de corupție, de la scandalul enorm cu bani publici, urma să li se arunce în ochi un praf nenorocit și proaspăt inventat, ceva cu un cercetător care a descoperit rahat de muscă pe tavan și apa caldă și roata! Mare rahat! Cunoșteau procedura, nu era prima dată când oficialii recurgeau la o asmenea șmecherie!

-         ... în cursul investigației amănunțite, s-a constatat că cele două persoane decedate din cauza contractării malariei, au dcedat de fapt fiind bolnave de ebola! Simptomele prezenta...

-         Hai dom’le, ce dracu, de unde ebola?... asta-i culmea... ce găselniță...

-         Vă rog liniște! Rumoarea sălii se mai calmă puțin: toată lumea auzise de ebola, dar era o boală africană, exotică, îndepărtată, era o boală SF! Sigur era o scamatorie pentru a abate atenția presei de la scandalul financiar!

-         Vă rog liniște! Simptomele prezentate sunt: în faza de incubație - artrită, dureri de spate, frisoane, diaree, oboseală, febră, dureri de cap, stare generala de rău, greață, durere în gât, vărsături, iar această fază poate dura circa o săptămână! Simptomele din faza finală, sunt de regulă sângerare din ochi urechi și nas, sângerare din gură și rect, depresie, inflamația ochilor, umflarea genitală, creșterea senzației de durere în piept, erupții cutanate pe tot corpul, convulsii, comă și delir. Atragem serios atenția că nu există încă un tratament pentru această boală – se știe că este cauzată de un virus din familia Floviridae – și că rata de mortalitate depășește 90!

-         Asta nu-i o boală africană? Ce caută domnule în Europa? Cum a ajuns?

-         CEBEN ne-a rugat imperios să facem acest anunț public tocmai din această cauză: ebola este o boală africană, cu transmitere de la om la animal și de la animal la om, se transmite prin contactul cu fluidele corporale ale organismului bolnav, dar, ce este mai important, încă nu se știe cum a ajuns aici, deoarece persoanele bolnave NU AU FOST ÎN AFRICA ÎN ULTIMA VREME SAU NU AU FOST DELOC! Așa cum știți, în acest moment, în Africa nu există vreo manifestare a bolii! Doamnelor și domnilor, vă v-om ține la curent cu evoluția bolii...

-         Câți bolnavi sunt... câți au murit... unde sunt internați...?

 

   Soțul se simțea rău!

   Dar rău, nu glumă!

   Nu ca atunci când zici că te doare capul ca să scapi de o corvoadă neplăcută, ori când te plângi de o stare, mai așa, mai nu știu cum, o indispoziție să zicem!

   Nici gând: îl durea capul îngrozitor, avea febră foarte mare fără simptome de gripă și se simțea tot ud! Nevastă-sa sunase medicul de familie, însă acesta nu putea lăsa pacienții programați, și-i sfătuise să cheme ambulanța. De frică probabil, cățelul familiei se ascunsese sub pat!

   Ca orice Soție normală, își spusese că bolnavul nu se poate prezenta așa cum era îmbrăcat în acel moment și se apucă – cu toată durerea invocată de acesta – să-l schimbe de pijama: a scos un urlet animalic atunci când întorcându-l pe o parte, descoperise sub el o adevărată baltă de sânge!

   Ambulanța l-a luat pe Soț și l-a dus la un spital generalist, unde acesta a stat în așteptare pe un coridor circa 15 minute, timp în care o infirmieră i-a făcut o toaletă sumară; între timp, acasă la bolnav, Soția se și pucase de curățenie, supărată că salteaua trebuia să fie aruncată! Chemă doi oameni ai străzii, le dădu niște mărunțiș și le ceru să ducă salteaua la gunoi: infirmiera, Soția, asistenții medicali de pe ambulanță și unul dintre oamenii străzii, au fost declarați bolnavi de ebola toți în aceeași zi și au murit în intervalul de 48 de ore anterioare conferinței de presă; de celălalt om al străzii, nu se știe nimic!

 

-         Uită-te și tu ce interesantă este maimuța asta!

-         Care dragă? Soțul, prefera să se uite după maimuța de la recepție, dar Soția lui chiar îi arăta o maimuță ciudată: într-o cușcă, chiar la intrarea în cabinetul veterinar dar destul de ferită, se afla o maimuță măricică! Părea a avea blana cu firul lung, parcă era tapată la coafor, cafenie la culoare, coadă nu părea să aibă sau cel puțin nu se vedea, însă, ceea ce atrăgea imediat atenția, erau botul și masca!

-         Ce-i cu tine? De ce ești dragă supărată? Ce-ai pățit? Soția încerca să mângâie animalul. Maimuța scoase un sunet gutural și se apropie de peretele cuștii: avea o figură rea, supărată, iar botul cu un prognatism accentuat era colorat de la ochi spre trufă în alb, cu câteva dungi roșii pe mijloc; zona trufei sau a nasului era roșie! Un roșu amenințător și totodată atrăgător prin strălucirea lui!

-         Ești supărată dragă? Te-au închis aici și nu te lasă să te joci? Maimuța scoase un nou sunet gutural și își arătă amenințător dantura: avea niște canini mari, ascuțiți și puternici, chiar amenințători!

-         Dar rea ești dragă, spuse Soția în lipsa unei reacții mai inteligente. În acel moment, maimuța scoase un nou sunet gutural și făcu o mișcare amenințătoare, apucându-se cu membrele anterioare de barele cuștii și începând să o scuture: nu putea avea contact cu exteriorul, cușca fiind acoperită cu o plasă destul de fină! Câinele familiei, un teckel cu păr scurt, amintindu-și că strămoșii lui au vânat vulpi, s-a repezit plin de vitejie în apărarea stăpânei, lătrând de zor creatura ciudată din care nu mai văzuse în viața lui de câine de apartament!

-         Ia uite la el, ha ha, ce viteaz e piticul, ai crede că bucăți face maimuța dacă intră peste ea: luați-l de pe mine că-l omor! Ha, ha, ha, Soțul se amuza mai mult pentru a trece neobservată sperietura Soției! În acel moment, maimuța, văzând că nu poate ajunge la arătarea lătrătoare pentru a-i închide gura, recurse la un gest ce oamenilor li se părea de maxim dispreț și sfidare: începu să-i scuipe!

   Zgomotul infernal produs în sala de așteptare, îl făcu pe veterinar să-și trimită asistenta să vadă ce-i, iar când aceasta raportă ce se petrece, lăsă mâța căreia tocmai îi făcea o deparazitare sub ochii topiți ai stăpânei și ieși și el!

-         Ce-ai pățit Jojo, cine te-a supărat? Pronunța franțuzește, punând accentul clar și curat pe fiecare silabă, Jo – jo, iar maimuța, văzându-l, dădu semne că se liniștește!

-         Bună ziua domnule doctor!

-         Bună ziua, bună ziua! Ați adus voinicul la deparazitare sau are altceva?

-         Doar deparazitare, în rest suntem sănătoși... și vă admiram maimuța asta ciudată...

-         Nu-i maimuță... de fapt este tot un soi de maimuță, se cheamă mandril și provine din Zair – fericit că poate demonstra cuiva că știe mai mult decât să deparaziteze căței pufoși și mâțe puturoase și alintate de apartament, continuă să peroreze despre  subiect – acest exemplar este un mascul, este adolescent, va mai crește puțin și atunci îl vom steriliza. Este un exemplar reușit, pe care proprietarul ni l-a adus acum două zile pentru un control, știți, cam face febră, de aceea este nefericit: să-l vedeți cu stăpânul lui cât este de tandru și de iubitor...

-         Cu ce-l hrănește domnule doctor?

-         Cu tot felul de legume și fructe – făcu bine și uită a le spune că simpaticul lor cățel ar fi fost o gustare binevenită pentru voinicul mandril! Chiar trebuia să vină să-l ia până acum, nu știu de ce întârzie!

   Proprietarul mandrilului urma să fie găsit mort în propria-i locuință abia după două săptămâni: vecinii, deranjați de mirosul insuportabil, au anunțat poliția care a spart ușa!

   Echipa care a pătruns în apartament, a găsit multe animale, cele mai multe exotice: majoritatea erau moarte de foame sau aproape, multe însângerate – semn că se luptaseră între ele – și chiar și unele singure în cuști pline de sânge – semn că se loviseră de pereții metalici sau din plastic – în încercarea disperată de a se elibera! Numai pitonul de stâncă dormea liniștit, continuând să savureze găina ce-i servise drept masă, cu mai mult de două săptămâni în  urmă!

 

-         M-ai omorât cu prețurile astea, pe cuvânt! Nu poți să sari așa de azi pe mâine: mi-ai spus ieri la telefon un preț, astăzi, vin cu banii, prețu-i dublu! Este inadmisibil... Proprietarul era exasperat!

-         Auzi dom’le! Ieri când te-am sunat abea intrasem în port și nu făcusem vama! D’apăi știi mata că cât cer nemernicii ăștia? Ai idee? Că dacă n-ar vrea să te lase să intri cu animalu’, asta e, îl arunci și basta, chiar dacă pierzi! Da’ nu, ei te pândesc și, ori plătești prețul cerut și intri, ori descoperă marfa și să dau mari în fața la șefi! Asta-i treaba!

   Proprietarul revoltat de sumele din ce în ce mai mari pe care i le cerea navigatorul pentru a-i procura animale rare, încerca să înțeleagă ce-i spunea acesta și nu prea reușea! Clar îi era doar că vameșii erau hapsâni și cereau din ce în ce mai mult!

   Și atât!

   În rest... știa bine că pasiunea lui era costisitoare!

-         Dar...

-         Și să știi că numa’ mata pierzi! Să nu uit, dacă mai vrei ceva, deși nu știu dacă mă mai bag, află că următorul voiaj este în India! Mai bine-ți aduc cine știe ce șerpe, decât maimuța asta blestemată care scutură cușca și mârâie și scuipă pă toată lumea! Să mor io dacă nu-i așa!

 

   Vameșul, om cu ochiul format la descoperit ascunzișuri, îi arătă bucătarului paralelipipedul acoperit cu o prelată:

-         Este penal?

-         Nu: e doar de amendă!

-         Ești sigur?

-         Să vă arăt!

-         Nu, nu, nu vreau, în tine am încredere, dar să știi că te costă zece!

-         Vorbisem pentru șapte!

-         Vrei zece bine, nu vrei zece, dă prelata jos!

-         Uite cum zic eu, opt și să fim prieteni!

-         Uite cum zic eu, zece și să rămânem tovarăși de afaceri!

-         Mă jupoi, știi nu?

-         Bagă mână și dă zece și nu mă interesează ce-ai sub prelată: droguri, arme, avioane, Sfânta Fecioară, nu știu, n-am văzut, n-am auzit!

   Culmea, tocmai tocmeala „la sânge” îl feri pe vameș de contactul cu mandrilul și-i oferi prilejul altor controale!

 

   Bucătarul navei, navigatorul, a murit două săptămâni mai târziu, cu febră mare, cu sânge curgându-i pe nas și pe ochi – mai mult nu știa nimeni, că doar nu se apucaseră să-l    dezbrace – iar  căpitanul, care se pricepea, a văzut imediat că putea fi febră galbenă! A tras o înjurătură bună – să rămâi fără bucătar în timpul voiajului și în mijlocul mării nu-i      simplu – l-a ambalat și l-a băgat la congelator: bune vremuri erau alea când îl aruncai peste bord și gata, da’ se terminaseră!

   În scurtă vreme, pe nava înscrisă sub pavilion Barbados și cu echipaj compus din 11 oameni de 8 naționalități, au mai murit doi, tot așa, sângerând abundent: căpitanul, a intrat la bănuieli, i-a pus și pe ei la rece și se gândea cum să facă dacă s-o mai îmbolnavi vreunu’, că rămânea fără echipaj!

   Nu a fost nevoit să găsească o soluție, pentru că taifunul Roro i-a scufundat în Oceanul Indian, în timp ce nava era în marș către Ceylon.

 

   În fața colibei construite din tablă ondulată, Bucătarul stătea pe un scaun cu un picior lipsă și-i privea acoperișul: mai multe bucăți de tablă provenind din butoaie tăiate și ciocănite, erau puse una peste alta, ca niște cărți de joc aruncate la întâmplare, fixate împotriva vântului cu niște pietroaie enorme ce semănau cu fragmentele de borduri! Albul continua să se întrebe cum de nu se prăbușea coliba sub greutatea pietrelor! Omul lui trebuia să fi venit deja, îi spusese că este totul pregătit și că îl așteaptă. De obicei, Omul era de cuvânt, rar întârzia vreo livrare și, niciodată din vina lui!

   Bucătarul continuă să aștepte!

   Pe neașteptate, fiind el cu ochii pierduți în zare, auzi niște chiuituri venind dinspre malul fluviului: un grup mare de copii, aducea pe brațe ceva învelit într-o pânză locală, dungată și colorată. Se dovedi că grupul căra o cușcă, nu foarte mare, doar ceva mai mult de   50x50x50, cușcă în care se zbătea – atât cât îi permitea locul – o frumusețe de mandril!  

   Bucătarul, a devenit puțin neliniștit, dar Omul, căci el conducea grupul de copii și adolescenți, îi spuse în engleza lui deosebit de cultă, să nu se neliniștească: în portul  Banana, la vărsarea fluviului Congo în Atlantic, nimeni nu se sinchisea de așa ceva!

   Se așeză și Omul în fața colibei după ce îl salută pe oaspetele Alb! Copiii făceau o zarvă nebună, de nu se puteau înțelege, așa că Albul, știind cum se tratează tămbălăul, întrebă cine-i șeful și-i dădu celui recunoscut de toți ceilalți ca purtând acest rang, o bancnotă de cinci dolari SUA: rezultatul a fost spontan: o clipă de liniște, apoi chiote de bucurie și în final, liniște!

   Au plecat să împartă prada!

-         Frumos spectacol, nimic de zis!

-         Știi că le-ai dat salariul tatălui oricăruia dintre ei pe o săptămână?

-         Și ce dacă? Merită, iar mai mult de atât, să știe cine-i șeful!

   Omul îl privi nemulțumit...

-         Dacă zici tu!

-         Și chiar ai ajuns în ultima clipă cu maimuțoiul? Ce s-a întâmplat, ce-ai pățit?

-         N-am pățit nimic, am venit cu coletul în barcă, cum mi-e obiceiul, de mai sus de Kinshasa, știi tu, noaptea tragem la mal, ne facem tabără, dimineața pornim la   drum. Altceva s-a întâmplat de am venit atât de târziu!

-         Ei? Nu prea’l interesa, dar trebuia să-i ridice puțin mingea și celuilalt la fileu: toți vecinii erau cu ochii pe ei, iar el avea grijă să asculte, să zâmbească, să dea din cap aprobator, știind că în felul acesta prestigiul Omului printre ai lui creștea până la cer! Iar asta era bine pentru afaceri!

-         Ce să se întâmple? Vărul meu pregătise totul, angajase și oameni, dar când să plece după frumusețea asta, n-a mai vrut nimeni să meargă!

-         De ce? Sincer uimit, Bucătarul Alb, păstrându-și zâmbetul pe buze se pregătea să asculte o telenovelă africană.

-         Pentru că, se pare că în pădure a apărut un Duh rău!

-         Și tu crezi? Continua să zâmbească. Și tu chiar mai crezi în Duhuri?

-         Uite cum stă treaba... nu contează ce cred eu sau nu, pentru că nu eu l-am capturat! Contează ce cred oamenii pădurii! Și ei cred că a apărut un Duh rău, care ucide pe oricine se apropie de pădure!

-         Aiurea, voiau să salte prețu’...

-         Nici gând! Oamenii ăștia depind total de pădure, fără ea ar muri de foame cum ar muri un pescar fără râu! Nu au vrut să ridice prețul, ei chiar se tem de ceva: mi l-au și descris, ei spun că este roșu tot, că-i curge sânge pe ochi, pe nas, pe gură și pe  cur, ba când este foarte supărat chiar și pe urechi...

-         Nu cumva erau beți?

-         Ascultă ce-ți spun, nu erau nici beți și nici nebuni, nici nu voiau să ridice artificial prețul! Nici gând, erau doar îngroziți! Să vezi vracii ce se mai zbat și ce se mai agită și ce se mai învârt! Și ce de ierburi ard... Și am înțeles și de ce...

-         Ai văzut Duhul? Nu-mi spune că ai văzut Duhul? Bucătarul mai avea puțin și se tăvălea pe jos de râs!

-         Nu am văzut Duhul, am văzut o victimă a lui: era o capră, una destul de măricică, una care mânca bine, era zdravănă, avea și iezi... într-o dimineață, una dintre nevestele Vărului meu l-a chemat iute să vadă ceva nemaivăzut și m-am dus și eu! Era capra despre care-ți povesteam: de câteva zile era cam moale, nu prea mai  mânca, iar acum zăcea moartă, năpădită de sânge peste tot, cum ți-am spus!

-         Și pe ăsta, cum l-ați agățat? întrebă arătând spre mandril.

-         Ca de obicei, cu alcool: Vărul meu îi lăsa în fiecare seară un burete îmbibat cu alcool într-un anumit loc! Și a mers așa treaba, preț de vreo trei săptămâni, iar când i-am zis că vin, a pus buretele cu alcool peste o capcană: dimineața, ăsta trebuia doar cules, mai ales că încă era mahmur! Dacă vrei liniște pe drum, dă-i să bea... dacă nu-i dai, ai scandal!

-         Clar în pădure poate fi o boală, n-am idee ce boală, așa că spune-mi despre ăsta, o fi sănătos?

-         Acum te faci că te codești să-l mai iei, ca să mai ciupești ceva la bani, dar nu-ți merge!

-         Bine, m-ai prins, uite-ți banii? Și-i întinse cinci bancnote de câte 20 de dolari SUA! Omul, privi liniștit banii, apoi spuse:

-         Să știi că dacă-i o glumă, este proastă!

-         Da, ai dreptate, ia toți cei 150, ăia cinci ai puștilor sunt de la mine, să ne meargă bine!

-         Ai noroc că n-am apucat să-ți fac vrăji de Duhul rău...

   Bucătarul scoase o sticlă de whisky și, cei doi se cinstiră până spre seară, când urma să vină șalupa să-l ducă cu mandrilul pe vapor.

   Omul a mai trăit cel puțin o lună: când și-a dat seama că Duhul rău intrase în el și că nu mai are scăpare, a înghițit o buruiană numai de el știută și într-un ceas dus a fost: moartea lui nu a fost raportată decât ca sinucidere.

 

-         Mamă, mamă, vino iute, mamă... Femeia Vărului, sări repede de la treaba ei și o luă la fugă spre locul de unde se auzea copilul strigând!

-         Uite mamă, uite ce-a făcut Duhul rău! În țarcul lor, toate cele trei capre ale familiei erau moarte, în poziții caraghioase, dar pline de sânge.

-         Să-l chemăm repede pe Vraci, fugi de-l cheamă, eu mă duc după taică’tu’...

-         Așa vă trebuie! Așa era de așteptat să se întâmple! Familia stătea cu capetele plecate în fața vraciului!

        Vraciul le explicase și înainte cum stă treaba, dar fără pădure mureau de foame, iar albii plăteau bine să împuște sau să captureze cu mâna lor vreo vietate a locului!

-         Așa este vrerea Duhului Pădurii: să nu mai intrăm în pădurea lui! V-am spus să stați departe de pădure până trece urgia, voi nu ascultați! O să mă rog pentru voi toți, pentru tot satul, și pentru animale dar și pentru copiii care deja au fost luați de Duhul Pădurii, pentru toți o să mă rog și sper să-l îmbunez... voi sunteți vinovați pentru neascultare, voi aduceți pacostea și nenorocirea... voi singuri vă băgați cuțitul în  piept... și-l și răsuciți!

   Vraciul începuse să ardă niște ierburi amestecate și să danseze ciudat, rostind vorbe de neînțeles, rotindu-se și clătinându-se: tot satul înghețase! Unii dintre soți erau chiar atunci în pădure, încercând să captureze animalele comandate de Albi, animale pe care aceștia le voiau vii ori trofee!

   Vărul a murit printre primii, sângerând oribil și trezind supărarea Vraciului care le ceruse de atâtea ori să nu mai intre în pădure!

   Tocmai când bărbații se întrebau dacă are efect rugăciunea Vraciului, întrebare bine pusă din moment ce le muriseră aproape toate animalele, mai mulți copii și câteva neveste dar și mai mulți bărbați în putere, tocmai atunci deci, când satul era slăbit, a fost atacat de războinici Masisi, dușmanii dintotdeauna al celor din Kivu! Războinicii victorioși, au ucis toți bărbații și toți băieții, au luat ca pradă mai multe fete și femei, mai toate animalele care mai trăiau – destul de puține – și înainte de a pleca, au incendiat satul.

   După o săptămână, în zonă au fost aduse trupe ONU de menținere a păcii!

   Trupele au constatat că a avut loc un masacru și, au început să cerceteze pădurea...