Lecția

   „Ca toate lucrurile și ființele de pe pământ, pentru orice și oricine vine un capăt al drumului, un sfârșit: iată că astăzi, cu sau fără voia mea, am ajuns în situația de a susține pentru ultima oară o lecție, de a vorbi pentru ultima oară în public despre lucruri care ne și vă interesează pe toți, despre lucruri care pot fi judecate în mod diferit de persoane diferite! Mulțumesc pentru această ocazie și, pentru că timpul ce-mi este acordat este limitat, voi trage pe scurt niște concluzii, urmând ca posteritatea, de-și va aminti vreodată de mine, să mă judece, să mă corijeze sau - de ce nu? - să-mi dea dreptate!

   Mai adaug înainte de a începe, numai faptul că sunt onorat de prezența dumneavoastră ... chiar dacă nu vă văd!

   Așadar, vom încerca să vorbim astăzi despre egalitate.

   Egalitatea, devenită religie în zilele noastre a ajuns un concept cu care lucrează toată lumea, uitând că tocmai noțiunea de concept înseamnă

„o idee generală care reflectă corect realitatea”.

   Noi trebuie să vedem dacă este cu adevărat un concept, adică să verificăm dacă reflectă corect realitatea!

„Toți oamenii sunt egali”

a ajuns în ultimul timp o lemă, adică a devenit

„o propoziție preliminară a cărei concluzie

ușurează demonstrația unei teoreme”,

uitând probabil intenționat faptul că este în realitate

„propoziția preliminară a unei demonstrații,

care lemă trebuie la rândul ei demonstrată”.

   Ei bine, astăzi, majoritatea dezarmantă a vorbitorilor consideră lema aceasta o axiomă, deci

„o propoziție luată drept punct de plecare

sau

considerată fundamentală într-un domeniu

și

pentru care nu se cere demonstrație”!

   Nu am definit acești termeni pentru că m-aș aștepta să nu le cunoașteți înțelesul, ci pentru a mă asigura că avem un limbaj comun, lipsit de orice fel de ambiguitate!

   Egalitatea ... ce este dar, egalitatea?

   Acest mândru cuvânt, această frumoasă idee, are la rândul ei nevoie de explicație, trebuie va să zică să ne traducem noi nouă pe înțelesul nostru, ce înseamnă „egalitate”, așa că alegem cea mai scurtă și ușoară cale, adică deschidem dicționarul! Din punctul de vedere al dicționarului, prin egalitate se înțelege:

1. Faptul de a fi egal; stare a două sau mai multor lucruri egale între ele (în general)

2. Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor și tuturor statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri, prevăzute de o regulă de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri (juridic și social)

3. Relație între două sau mai multe cantități, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relații, scrisă cu ajutorul semnului egal (în matematică și în celelalte domenii în care este folosit acest instrument)

4. Situație în care mai mulți participanți realizează același număr de puncte în cadrul aceluiași concurs (în sport)

5. Uniformitate, uniformizare ...

   Clar până aici, da?

   Ei bine, pe noi ne interesează să studiem principiul conform căruia

„tuturor oamenilor li se recunosc aceleași drepturi

și

li se impun aceleași îndatoriri, prevăzute de o regulă de drept;

sau

situație în care oamenii se bucură de

aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri”!

   Vrem să vorbim deci, despre egalitatea socială!

   Vom începe prin a ne clarifica înțelesul noțiunii de principiu, ca fiind

„un element fundamental,

o idee,

o lege de bază pe care se întemeiază

o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc”.

   Având la îndemână aceste câteva unelte simple, să încercăm să ne lămurim cum stă treaba cu egalitatea și, mai ales dacă social este ea necesară (dacă nu - nu, dacă da, în ce măsură)! 

   Așadar, toți oamenii sunt egali!

   Să vedem cât de adevărată este lema devenită axiomă!

   Este lucru știut că într-un mecanism, rezistența sau calitatea acestuia este egală cu rezistența sau calitatea celui mai slab element component al acelui mecanism. Lucrurile se petrec la fel și în alte domenii, să zicem în cel culinar, în cel sportiv, cultural, practic în toate domeniile, calitatea întregului este dată de calitatea piesei - umane sau materiale - care va ceda prima!

   Suntem de acord, da?

   Bun ... și dacă acest lucru este evident la nivel mecanic, electric, gastronomic sau sportiv, credeți că nu este evident și că nu funcționează la nivel genetic?

   Ba da, lucrează și încă din plin, însemnând că o societate are de fapt calitatea celui mai puțin performant element al ei: iar dacă elementele umane au drepturi egale, este clar că respectiva societate se va coborî la nivelul celui mai slab membru al ei - înțelegem cu toții că nu lucrăm aici cu indivizi ci cu grupuri de oameni. 

   Dacă într-o mâncare pui materie primă de proastă calitate, oricât de bună ar fi rețeta, rezultatul va fi dezamăgitor sau dezgustător: la fel, dacă un copil este procreat de părinți bolnavi, bătrâni, bețivi, dependenți de droguri sau uzați, el nu va putea fi un om mediu ci, cu siguranță sub medie. De ce trebuie ca un copil apărut din întâmplare dintr-o asemenea sursă să fie considerat egal cu unul născut din părinți sănătoși fizic și mental, aflați la vârsta potrivită și pregătiți să aibă un urmaș?

   Vreau să spun că nu mă deranjează egalitatea în fața tribunalului, ci egalitatea lor în fața urnei: vom reveni!

   Dacă zeița Genetica nu intervine, dintr-o sursă proastă va ieși un rezultat prost: și,      credeți-mă, zeița Genetica nu intervine decât în basme și povești, niciodată în viața reală, adică este posibil ca dintr-o sursă de bună calitate să obții un produs cu defecte, dar niciodată invers!

   Acest lucru a fost simțit de vechile familii aristocratice, care prin încrucișarea sângelui între un număr limitat de indivizi - de multe ori și prea apropiați în grad de rudenie - au degenerat: ceea ce au observat ei pe propria lor piele, văzuseră țăranii crescători de animale, aceștia având înțelepciunea de a nu lăsa să se împerecheze animale cosangvine.

   Într-un târziu, la nivel înalt s-a pus problema eredității, adică

„însușirea viețuitoarelor de a transmite urmașilor

caracterele genetice specifice fiecărei specii”

căutându-se metode pentru ocolirea sau îmbunătățirea ei.

   Din fericire, ingineria genetică nu a reușit încă să scoată genii la comandă, drept care ne mai înmulțim în mod natural!

   Din nefericire, această înmulțire necontrolată pune o presiune enormă pe resursele din ce în ce mai limitate, atât de hrană cât și energetice ale națiunilor, iar conducătorii lor, fără să întrebe pe cineva, au și început să ia măsuri!

   O primă încercare de rezolvare a problemei vine chiar din antichitate ... da, spartanii renunțau din prima clipă la copiii cu malformații sau prea slabi, care erau din start considerați inapți și incapabili să facă față menirii de apărător al patriei, adică de hoplit. Dacă vom face un mic efort de memorie, ne vom aminti că circa treisute de asemenea oameni triați într-un anume scop, conduși de un comandant ales și el pentru un țel anume, treisute de hopliți deci, sub comanda lui Leonidas, au ținut în loc la Termopile întreaga armată persană, adică peste zecemii de ostași, fiind înfrânți numai ca urmare a unui complex de factori cuprinzând trădarea și manevrele militare! Chiar trebuie să credem orbește poveștile ce vorbesc despre vitejie? Oamenii ăștia au fost selecționați și instruiți să facă ce au făcut: s-a procedat cu ei cum se procedează cu animalele de rasă, iar rezultatul se mai știe după 2500 de ani!

   Poveștile în schimb, nu fac altceva decât să denatureze adevărul, iar adevărul este că cei treisute au fost niște soldați care de la naștere au fost aleși, instruiți, antrenați și pregătiți pentru luptă!

   Pentru luptă, nu pentru poezie, pentru palestre nu pentru școli filozofice!

   Greșesc oare?

   Nu, sigur nu greșesc, acesta a fost primul sistem politico - social care a încercat să manevreze genetica și ereditatea, dar sistemul a dat greș: și nu din cauza hopliților a ratat, ci din cauze politice ... din nou politica!

   În aceeași epocă, surse istorice credibile, povestesc despre fenicieni că și-ar fi sacrificat copiii pe altarul zeului Baal: se spune că mamele sărace, familiile fără mijloace de supraviețuire, își sacrificau pruncii nou născuți aruncându-i în flăcările altarului fiorosului zeu!

   Așa să fi fost oare?

   Câte mame știți că și-ar arunca progenitura în flăcări?

   Știți vreuna?

   Greu de crezut ... asta însemnând că de fapt copiii nu erau sacrificați - așa cum vedeau și greșit credeau străinii - ci erau dați spre creștere comunității: probabil că acești copii, educați de un templu, au fost îndrumați fără părtinire părintească spre ocupația ce li s-a potrivit cel mai bine, rezultând mari navigatori, mari negustori, mari meșteșugari, mari colonizatori, mari militari! Fenicienii deci, își formau cu bună știință o elită socială care nu răspundea în fața celulei familiale care are tendința de a proteja, ci în fața organismului întreg perceput ca familie, în fața societății, care are tendința de a cere, de a pedepsi și de a răsplăti în mod egal.

   În mod sigur au existat și au funcționat sisteme similare și în alte societăți antice, dar ori nu ne-au parvenit date despre ele, ori nu am descoperit încă sursele de informație ascunse cine știe pe unde.

   Cert este că lucrurile - din păcate - au degenerat, aruncând o lumină urâtă asupra unui obicei ce s-a dovedit în realitate benefic: la Roma, în marea Romă a celor șapte coline, în Roma stăpâna lumii, copiii nedoriți - fără alt motiv - erau lăsați la groapa de gunoi a orașului sau aruncați pe străzi! Lugubru obicei, nu? 

   Odată cu dezvoltarea creștinismului, lucrurile au luat o turnură diferită, omul nemaiaparținându-și sie, fiind trăitor într-un trup dat de Domnul, trup pe care nu-l stăpânea decât temporar și căruia nu avea dreptul de a-i face rău: de aici și interdicția sinuciderii în toate variantele credinței creștine! Creștinismul ne-a impus un set de norme pe care le respectăm și astăzi, chiar dacă avem impresia că ne-am eliberat în bună măsură de religia părinților înlocuind-o cu alta! 

   Dar, să revenim: următoarea încercare de manipulare a geneticii, a avut loc în Germania nazistă, atunci când cei declarați bolnavi mintal au fost eutanasiați iar evreilor li s-au interzis căsătoriile cu persoane ariene. Bineînțeles că rudimentara monstruozitate nu a funcționat, iar slabele rezultate obținute nu fac altceva decât să îngrozească publicul și să-l îndepărteze de subiect, din păcate.

   În aceeași perioadă, savanți nebuni sau de geniu, au profitat din plin de materialul experimental aflat la îndemână și pe care statul îi lăsa cu larghețe să-l folosească, făcând experiențe - de multe ori empirice sau pseudo științifice - asupra deportaților din lagărele de exterminare, deportați care erau priviți ca fiind deja condamnați, deci fără valoare.

   Dacă unii dintre așa zișii savanți au fost de-a dreptul nebuni, alții chiar au avut rezultate: acestea, care ar putea revoluționa știința mondială, sunt de multe ori ascunse opiniei publice tocmai din cauza modului în care au fost obținute, dar ele sunt vizibile cui vrea să le vadă - pe unde a trecut Joseph Mengele, a rămas o dâră de gemeni! Să notăm și faptul că ideea lui a fost să dea Fuhrer-ului cel puțin de două ori mai mulți copii în același timp, dar, fără să vrea, a servit perfect ideea de egalitate: ce poate fi mai „egal” decât gemenii?

   Și dacă vă închipuiți că savanți nebuni și stăpâni nebuni se găseau numai în Germania lui Hitler, căutați atunci vă rog informații despre Serghei Voronov și Ilia Ivanov, savanții care    i-au propus și promis lui Stalin soldatul perfect ... jumătate om, jumătate maimuță, promisiune care l-a făcut pe acesta să declare

„Vreau o ființă umană nouă,

invincibilă,

insensibilă la durere,

rezistentă la condiții grele

și indiferentă față de calitatea hranei”!

   Din fericire, experimentele nu au reușit!

   Din fericire cei doi nu știau să numere perechile de cromozomi!

   Din fericire ...     

   Dar, să revenim la problema egalității ...

   Dacă ne folosim de Gregor Mendel și de legile geneticii așa cum le-a enunțat el, vedem că            într-adevăr nu suntem egali: chiar din mometul concepției. Cu toate că de-a lungul timpului teoriile privitoare la moștenirea trăsăturilor au tot oscilat între trăsăturile dobândite, moștenite sau particulare, știm astăzi că ceea ce se credea pe vremea lui Mendel, cum că urmașii ar prelua și continua trăsăturile consolidate de părinți este în bună măsură eronat, nefiind vorba despre un mixaj de trăsături ci, mai degrabă de un amestec cantitativ în care are mare importanță calitatea. Acesta a fost doar începutul, început în care mulți s-au amestecat cu idei ce s-au dovedit ulterior greșite, ajungând astăzi - din păcate - în situația de a ne juca de-a niște mici Dumnezei! Ceea ce Mendel, Darwin, Galton sau Lamarck nici nu-și puteau închipui, a devenit realitate și vorbesc aici despre ingineria genetică, acest instrument blestemat care este folosit pentru dobândirea egalității absolute!

   Pentru că în acest moment ingineria genetică este încă la început în ceea ce privește cercetarea și stăpânirea genomului uman, mai avem timp să ne bucurăm de falsa noastră libertate și egalitate. În momentul în care genetica se va fi dezvoltat suficient, o să avem surprize mari, adică vom vedea că - după o pregătire psihologică ce poate dura de la câțiva ani la câteva generații - conducătorii ne vor „ajuta” să știm că este mai bine să aducem pe lume copii feriți de riscul anumitor boli! Mulți părinți se vor bucura de această posibilitate și vor apela la acest mecanism.

   Următorul pas va fi - în societățile așa zis democratice - obținerea unor caractere predominante la noii născuți, urmărind astfel eliminarea unor trăsături considerate negative, cum ar fi, să zicem, violența sau alcoolismul sau orice mai doriți dumneavoastră!

   Apoi, niște oameni de știință vor descoperi că bărbatul ideal poartă 42 la pantof, are 73 de kilograme, este înalt de 175 de centimetri, așa că, pentru a ușura producția de haine, accesorii, mobilier, autoturisme și orice altceva doriți să mai puneți pe listă, omul va fi standardizat, „croit” încă de la concepție, astfel încât în momentul maturității să arate așa cum societatea crede că este mai bine!

   Pentru că trebuie să ne gândim la binele societății, ființa umană va fi programată să trăiască - să zicem - aproximativ doi ani peste vârsta de pensionare!

   Bineînțeles că toate aceste schimbări vor veni la pachet cu modificarea gusturilor alimentare sau vestimentare, astfel ca societății să-i fie cât mai ușor să-i hrănească sau  să-i îmbrace pe urmașii noștri ...

   Se va ajunge astfel la o uniformizare care va însemna adevărata egalitate! Abia când omul se va transforma prin dispariția particularităților individuale în furnică, societatea va avea mult dorita egalitate: până atunci, rămâne o teorie ce se cere demonstrată!

   Ar trebui să ne întrebăm serios dacă o modificare genetică ce reduce agresivitatea și violența nu este cumva însoțită de un grad superior de obediență! Ar trebui să ne gândim serios că agresivitatea și violența și mânia își au rolul lor în simțirile și reacțiile umane și că fac parte din spiritul concurențial al animalului numit OM! 

   Știu că multora le pare a fi o problemă a viitorului, dar acest viitor a început deja: globalizarea ne-a făcut pe musulmani să mâncăm porc, pe creștini cămile și pe brahmani cârnați prăjiți! Pare a fi un lucru bun, dar dispariția diferențelor, egalizarea și egalitatea socială, sunt oare un lucru bun și de dorit?

   Dacă afară ninge dar moda este să mergi desculț, mulți o vor face, repectând preceptele acesteia în detrimentul bunului simț!

   După milenii de existență umană, suntem pentru prima dată în istorie în situația de a avea mâncare pe săturate, suntem în mod paradoxal printre primii oameni pe care nu-i amenință foametea, dar nu ni se spune că asta se întâmplă din cauza uniformizării producției alimentare și a gunoaielor cu care ne hrănim: dar ne convine, pentru că avem burta plină - nu contează cu ce, dacă majoritatea pot râgâi, ei sunt mulțumiți!

   Da, toate acestea sunt teste de răspuns social, teste pe care societatea noastră din ce în ce mai unilateral educată le-a trecut cu brio! De fapt, pentru viitorul ei, le-a căzut, dar nu mai contează! 

   Ce ne rezervă viitorul din punct de vedere genetic?

   În mare, ceea ce am prezentat aici sub formă de roman SF! În realitate, marele pericol nu este genetica ci factorul politic care o comandă! Să ne amintim experimentul chinez în legătură cu limitarea numărului de copii: acela nu a fost un act genetic, ci unul politic, urmărind nu modificarea omului ci limitarea numărului de oameni, așadar, nu a fost o acțiune cu carcter calitativ ci cantitativ. Mulți dintre noi îi judecă pe chinezi pentru modul inuman în care au încercat să-și protejeze resursele, dar uităm că și în societățile noastre supuse moralei creștine și civilizației occidentale se întâmplă același lucru: încurajarea relațiilor homosexuale, acceptarea căsătoriilor unor cupluri ce nu vor putea vreodată procrea, dreptul acordat lor de a înfia și crește copii - deci de a-i educa după chipul și asemănarea lor - este tot o formă de limitare a numărului populației!

   În alt mod și la altă scară, dar tot despre asta este vorba!

   Și este doar începutul!   

   Așadar, din moment ce am văzut ce se întâmplă, mai putem considera că suntem egali?  

   Sau că trebuie să fim egali?

   Putem fi egali în fața legii ca urmare a unei convenții, dar în realitate inegalitatea este ceea ce împinge societatea umană mai departe! Într-un trib de acum zece mii de ani, inegalitatea a făcut ca unui șef să-i urmeze un altul nu ca moștenitor, ci ca învingător al lui, fiind mai tânăr, mai puternic, mai inteligent: această luptă pentru putere, pentru alimente, pentru femei, a însemnat în fiecare capitol al ei o treaptă urcată pe scara evoluției! O treaptă mică, dar o treaptă urcată: omul a acumulat „prin învățare” experiența strămoșilor și a lăsat urmașilor o bază mai bogată; selecția naturală a ajutat un om slab să câștige pentru că a fost mai inteligent, echilibrând astfel balanța puterii fizice cu cea intelectuală! Astfel, pas cu pas, omenirea a evoluat, transformându-se din primată vânată în vânătorul suprem!

   Furnicile, admiratele furnici, sunt cu mult mai vechi decât omul pe fața pământului: la ele există egalitate - perfectă putem spune - iar succesiunea puterii se face chimic, total lipsit de sentiment sau dorință!

   Nu au evoluat deloc în toată istoria lor!

   Mai este nevoie de explicații?

 

   Rapid, o primă concluzie: dacă ne închipuim că datorită controlului genetic se vor naște numai savanți geniali, ne îmbătăm cu apă rece: umanitatea are nevoie în același moment de doi trei Einstein-i, de vreo cinci Pavarotti, de vreo zece Maradona, de o sută de Christian Barnard-zi și de milioane și milioane de cizmari, strungari, măturători, mineri, agricultori, etc, etc! 

   Și dacă lumea fi-va ferită de cuceritori sângeroși ca Hitler ori Stalin, înțelegeți cât ar pierde fără Alexandru Macedon sau Napoleon?

   Viitorul controlat genetic nu ne așteaptă cu egalitatea geniilor, ci cu plafonarea robotitorilor care nu vor face niciodată grevă, pentru că - probabil - vor fi programați genetic să fie fericiți așa cum sunt! 

   Așadar, spus foarte pe scurt, nu suntem egali și nici nu trebuie să fim!

   Ar fi o greșeală impardonabilă să permitem oamenilor politici și de afaceri să formeze omul și societatea pentru obținerea unui plus de beneficii, pentru „maximizarea profitului” - chiar dacă ne este acest act prezentat ca o formă de economisire a resurselor: această maximizare prin egalizare și economisire nu ar duce decât la o bunăstare materială de moment, ucigând în om dorința de progres!

   Ce ne rezervă viitorul?

   Cu manipulare genetico - egalitaristă, în câteva zeci de generații omul va fi imun la toate bolile, omul va trăi un număr de ani - cine va trăi mai mult va fi considerat o anomalie - omul va avea aceleași dimensiuni, aceleași reacții, aceleași gusturi, aceleași dorințe ... adică omul își va pierde cu bună știință și de bună voie tocmai spiritul de competiție care l-a scos din rândul mamiferelor asemeni lui!

   Din punct de vedere politic, va mai fi necesar votul?

   Probabil că nu, pentru că un om va gândi ca toți ceilalți oameni: dictatura perfectă!

   Presupun că așa se petreceau lucrurile în mult lăudata Atenă antică, cetatea privită ca leagăn al democrației, ca născătoare a ideilor de libertate, etc, etc: ca de obicei, povestea este prezentată în mod voit incomplet ... ca de obicei ... pentru că în Atena antică nu a existat democrație, demos plus cratos în concepția atenienilor se reducea la așa zisa și de noi botezata  democrație militară! Adică, aveau drept de vot numai cei ce purtau arme și puteau apăra patria! Vi se pare suficient de bine până aici? Surpriză, nu este, pentru că până și acești cetățeni cu drept de vot își exprimau alegerea (deci votul) prin lovirea scuturilor cu lancea ori sabia din dotare: izvoarele antice și autorii moderni ne zăpăcesc cu votul lor democratic dar uită să ne explice cum își manifestau atenienii purtători de arme dezacordul - prin liniște mormântală?

   Marea Atenă, inventatoarea unui rudimentar sistem democratic, nu s-a ocupat în fapt cu acordarea de drpturi și libertăți tuturor cetățenilor ei ci, cu suprimarea gânditorilor ce puteau pune în pericol ordinea „ideală” a momentului: cred că amintirea numelui lui Socrate, este suficientă!

   Chiar și așa, este clar că oamenilor li se aducea la cunoștință câte ceva din ce pregăteau mai marii zilei, iar atunci ăsta era un lucru ieșit din comun! 

   În Roma, lucrurile nu au stat foarte diferit, Senatul - SPQR, Senatus Populusque Romanus - era ales de aristocrați dintre aristocrați, plebea alegând după multe lupte tribunii ce se voiau egalii consulilor: nu ar fi fost foarte rău, dar și tribunii tot aristocrați erau!

   Vedem că și cel mai bun sistem politic riscă să se sfârșească tot în fundătura numită oligarhie: de ce?

   Răspunsul este destul de simplu: democrația perfectă ar fi dmocrația directă, aceea în care să nu existe aleși, iar cetățenii să voteze fiecare propunere legislativă. Lucrul, chiar foarte roz în teorie, este practic imposibil într-o societate mai numeroasă de câteva zeci de persoane: nu poți opri activitatea într-o societate pentru a discuta și vota o lege, oricât de importantă ar fi ea! Asta ar fi prima problemă: a doua este problema numărării voturilor, numărare care ar dura mult și ar fi nesigură! Însă, cea mai importantă problemă, este abia a treia, anume faptul că legile ar fi adoptate sau respinse nu prin prisma calității și necesității studierii și înțelegerii lor, ci tot după un reper cantitativ!

   Asta este problema democrației și egalității greșit înțelese și prost aplicate:

egalitatea înseamnă dictatura cantității în detrimentul calității!   Societatea a încercat să corijeze acest defect, prin interpunerea unor reprezentanți numiți sau aleși, între cetățenii cu drept de vot și actul votului, apărând astfel ideea parlamentului: englezilor trebuie să le mulțumim pentru această găselniță teribilă! Din păcate, ce a funcționat la ei, nu poate funcționa la fel în afara insulelor britanice: dacă Anglia și ulterior Regatul Unit și-a permis un parlament dominat de regulă de ideea de profit, un organism care a pus mereu pe primul plan bunăstarea Britaniei, acest lucru a fost posibil tocmai din cauza insularității, a izolării ce a pus la adăpost această țară de restul lumii până în vremurile moderne! Numai simplul fapt că în timp ce continentalii cheltuiau sume enorme pentru întreținerea unor armate colosale, englezii se mulțumeau cu flota care-l învățase până și pe zeul neptun engleza!

   Oricum am lua-o, majoritatea statelor lumii, cu ochii la progresele și bunăstarea Britaniei,  s-au apucat să copieze sistemul care, nu a mai funcționat atât de bine nicăieri în lume! 

   O țară poate avea în fruntea sa un președinte, un rege sau un motan (așa cum bine subliniază Mark Twain), este lipsit de importanță cine este „oficial” în fruntea statului: important este ca sistemul parlamentar să funcționeze rapid, legal și corect! Acest lucru nu se poate obține decât dacă masa mare a alegătorilor este suficient de instruită, de corectă și de doritoare de a-și face bine datoria! Ori, atâta timp cât votul este un drept și nu un privilegiu, el va fi privit ca o povară și nu ca un beneficiu! Omul nu va veni la vot, pentru că plouă sau ninge sau este prea cald, egalitatea ducând la situații absurde, în care o minoritate hotărăște viitorul majorității: dintr-o sută de cetățeni cu drept de vot, trebuie să voteze legal cel puțin 51 pentru ca scrutinul să fie validat! Apoi, dintre cei 51 de cetățeni care s-au deranjat să vină la vot, viitorul tuturor este stabilit de jumătate plus unul, din nou, adică de ... 26! Dragi concetățeni, egalitatea a dus la situația ridicolă în care suntem cu toții conduși de o mână de oameni, oameni care nu sunt cu nimic mai buni sau mai pregătiți decât ceilalți, dar care s-au deranjat să voteze!

   Așadar, dacă tot am stabilit că suntem egali, dacă tot suntem mulțumiți să hotărască alții în locul nostru, dacă tot nu ne interesează să ne exercităm dreptul de a alege, atunci de ce să nu lăsăm partea asta a vieții noastre sociale pe mâna acelui sfert din populație care poate face asta cu adevărat bine? De ce să nu transformăm un drept nedorit într-un privilegiu râvnit? Cu un sistem de control al societății civile asupra parlamentului astfel ales, conducerea și alegerea conducătorilor ar putea fi lăsată pe mâna celor pricepuți și pregătiți pentru asta: ne plângem că lucrurile merg prost, dar un imbecil care trăiește din mila publică și ajutoarele celor zece copii pe care s-a priceput - singurul lucru la care se pricepe, de altfel - să-i facă, îmi este egal! Îmi este egal din toate punctele de vedere, are și drept de vot, iar votul imbecilului este egal cu votul meu sau al oricăruia dintre dumneavoastră cei prezenți aici, la acest ultim curs!

   Vi se pare normal? 

   Nu cumva s-a mers prea departe cu egalitatea?

   Vă reamintesc:

„tuturor oamenilor li se recunosc aceleași drepturi

și

li se impun aceleași îndatoriri,

prevăzute de o regulă de drept;

situație în care oamenii se bucură de

aceleași drepturi

și

au aceleași îndatoriri”!

   Cum rămâne în cazul acesta cu egalitatea?

   Toți oamenii sunt egali, dar nu-și îndeplinesc partea lor de contract,

nu-și duc la bun sfârșit îndatorirea de a vota!

   Cum rămâne atunci cu egalitatea?

   Toți vor să fie egali, dar nu între ei, ci cu cel de deasupra lor! 

   Revoluția franceză, a lansat în lume două lucruri cu adevărat importante: lozinca „Liberté, Egalité, Fraternité” și pe Napoleon Bonaparte! Dacă lozinca a sucit multe minți și s-a arătat de multe ori mincinoasă, în schimb Napoleon, prin așa zisul rău făcut, a lăsat o moștenire de nezdruncinat, moștenire din care din păcate noi luăm doar ceea ce ne convine pe moment și uităm cât de profundă a fost gândirea corsicanului.

   Paradoxal, studenții de la Dunărea de jos au fost mult mai aproape de adevărul adevărat, au fost chiar mai înțelepți decât aroganții lor profesori, adoptând ca slogan pașoptist lozinca „Dreptate și Frăție”! Observați diferența? A dispărut ridicola idee de egalitate!

   Și, să nu uităm că ei au fost cei care au creat România, acest lucru văzându-se clar în sistemul parlamentar adoptat după unirea din 1859, odată cu prima constituție a Principatelor Unite din 1866, lege fundamentală în baza căreia dreptul de vot era dat pe baza rezultatelor economico sociale ale individului: puteau vota toți proprietarii, puteau vota practicanții meseriilor liberale - medici, avocați, profesori - și, foarte important, chiar dacă unii ofițeri     s-au acoperit de glorie pe câmpurile de luptă, militarii nu aveau voie să voteze!

   Cu toate greșelile făcute, cu toate erorile îndreptate pe parcurs, cu toate micile reglaje făcute din mers, în nici cincizeci de ani, cele două țărișoare înapoiate de la gurile Dunării au devenit o putere regională de care trebuia să se țină cont!

   Cum?

   De ce?

   Simplu: pentru că nu a existat egalitate! Sau, mai exact, pentru că a existat o egalitate acolo unde a trebuit și ea nu a fost împrăștiată prostește unde nu era nevoie! Poate a fost o greșeală faptul că femeile nu aveau drept de vot, dar acestea erau atunci concepțiile! 

   Așadar, un sistem de vot universal care teoretic pare sublim, se arată a fi în practică cea mai proastă soluție pentru conducerea unei țări: cu acest prilej, vă dau ocazia să vă întrebați și să vă răspundeți singuri, dacă există să știți măcar o singură - una singură, nu mai multe - companie economică de succes condusă democratic pe baza principiului egalității, pe baza votului angajaților!

   Puteți căuta mult și bine: nu o să găsiți așa ceva!

   Și atunci?

   De ce trebuie să cheltuim resurse uriașe, timp, speranțe și vise numai și numai pentru a da iluzia egalității maselor largi nepregătite pentru a conduce?

   De ce să las pe oricine să judece probleme de tot felul - de la economie la diplomație - doar ca să nu se simtă ne-egal?

   De ce nu punem în locul judecătorilor o mână de concetățeni care să dea sentințe după cele ce au citit în diverse tabloide?

   V-ați lăsa operat de un chirurg care ar executa procedurile ca urmare a votului maselor ... populare?

   Ați mânca pâine frământată și coaptă ... democratic?

   V-ați zugrăvi casa așa cum ar vota ... vecinii din celălat capăt al țării?

   Nu, bineînțeles că nu, la fel cum nu v-ați căsători cu cine ar vota egalii dumneavoastră majori și posesori ai dreptului de vot!

   Atunci, dacă în lucrurile acestea importante pentru noi, dar mărunte la nivelul unei țări, nu ne lăsăm conduși de părerile celor pe care-i considerăm nepricepuți și nepregătiți pentru ele, de ce să lăsăm țara să fie condusă de mine, de noi, de ei, de oameni care nu au nici o legătură cu actul conducerii și pe care nici nu-l înțeleg?

   Suntem unde suntem pentru că acel părinte a zece copii, cu mintea lui puțină, a hotărât că este bine așa cum crede el, el care nu contribuie la bunăstarea societății cu nimic și doar consumă, el care votând numai ca să se întâlnească cu alții asemenea lui, profită de faptul că legea îți interzice să conduci beat o mașină, dar nu-ți interzice să conduci beat - prin vot - o țară! 

   Democrația absolută, votul universal, egalitatea fără bariere, acestea sunt piedicile puse în calea dezvoltării și prosperității statelor lumii, acestea sunt piedicile care ...” 

-          Timpul a expirat: opriți microfonul!

   Se auzi un zgomot urât, de microfonie, un zgomot care făcu pe majoritatea participanților să-și acopere urechile agresate.

-          Domnule grefier, vă rog!

   Un bărbat gras, cu burta revărsată peste cureaua ce cu greu îi mai ținea pantalonii, se ridică având o privire care spunea clar că până atunci moțăise.

-          Da, imediat ...

   Servieta pe care o ținea pe genunchi, deschisă fiind, se răsturnă și pe jos se revărsă o mulțime de hârtii pline de ștampile roșii și de semnături.

-          Imediat ... imediat ...

   Sala a început să chicotească.

   Grefierul cel gras se aplecă după încă o hârtie, moment în care pantalonii, suprasolicitați, crăpară cu un zgomot violent ce amintea de un anumit act fiziologic. Audiența a început să râdă.

-          Voi da citire ...

   În timp ce vorbea, încerca cu disperare să-și pună hârtiile în ordine: într-un târziu, stârnind amuzamentul publicului plin de femei și de ziariști, reuși să-și ordoneze toate cele și, cu o tuse menită să arate că este gata, începu:

-          Înaltul Tribunal de Drepturi, Libertăți și Egalități, întrunit în ședință secretă în data   de ... hotărăște: inculpatul ... se condamnă la moarte prin electrocutare, în baza articolului numărul ... din legea Drepturilor, Libertăților și Egalităților! În cauză, s-a reținut în culpa condamnatului actul de denigrare a unuia dintre drepturile umane universal valabile și acceptate, precum și culpa agravantă de instigare a tineretului la acțiuni ce contravin suspomenitei Legi! Sentința se va executa de îndată, condamnatului interzicându-i-se dreptul la recurs. Ca un gest de clemență, condamnatul va avea la dispoziție treizeci de minute pentru a-și expune ultimul cuvânt. După cele treizeci de minu...

   Nu se mai putu auzi nimic, participanții râdeau în hohote: din sală, se auzeau zgomote ce imitau destul de bine sunetul scos de ruperea pantalonilor și, în plus, pentru ca hazul să fie complet, grefierul purta chiloți roșii cu inimioare!