Și mâine este o zi

 

-          Nu, nu și nu! Femeie, am zis nu și nu rămâne!

-          Măi bărbate, da’ chiar așa inimă de piatră ai tu? Să mă ia moartea și să nu mai apuc sfintele sărbători, fă-mă să pricep, cu ce te-a supărat așa de tare?

   Vocile ridicate ce se auzeau din bucătărie, erau ale părinților ei și, era clar că erau supărați: foarte supărați, din moment ce se ajunsese la „femeie” și „bărbat”!

   Faptul că discuția se purta în bucătărie, era normal – nu și-o amintea pe mă-sa decât gătind!

   Și dacă nu gătea, punea murături!

   Și dacă nici nu gătea și nici murături nu punea, atunci spăla – vechea lor Alba Lux cu storcător, încă mai funcționa!

   Și dacă nici nu gătea, nici murături nu punea și nici nu spăla, atunci sigur călca!

   Zâmbi în sinea ei, spunându-și că și pe ea o concepuseră – probabil – tot în bucătărie!

   Îi trecură în viteză prin fața ochilor minții, imagini transformate acolo în adevărate basoreliefuri ce reveneau cu  frecvență alarmantă în mintea ei de copil: maică-sa călcând rufe pe o masă bâțâindu-se, taică-su’ cu mașina de spălat demontată, încercând s-o facă să nu mai curgă, frat’su’ mai mare vorbind de pe geam, de la șapte, cu copiii de pe stradă ... O singură dată încercase să spele și, atunci trăsese cea mai mare sperietură din viața ei: după umplerea mașinii cu apă, după adăugarea săpunului de casă ras alături de dero, pornise mașina: exact în momentul în care-i dăduse drumul, văzuse că-i prea aproape de perete și o să-l stropească, așa că a apucat mașina de o margine ca s-o tragă de acolo! Toată amintirea se rezuma și astăzi, după atâția ani, la o furnicătură îngrozitor de puternică: un șir de furnici mari cât pumnul, niște gângănii, îi mergeau pe mâini și prin mâini, se strecurau zbătându-se violent prin vasele sanguine, tropăiau într-o liniște asurzitoare, încercând să ajungă în picioare și de acolo să se scurgă în pardoseală! Era conștientă că în juru-i este liniște și, cu toate astea, în urechi îi urla cineva, cineva cu glasul ei îi urla și o zdruncina: „te-ai curentat proasto, te-ai curentat proasto, te-ai curentat proasto, te-ai curentat
proasto... ”!

-          Te-ai curentat proasto! 

-          Te-ai curentat proasto!  

   În clipa următoare, a deschis ochii și a inspirat adânc: i se părea că este prima gură de aer pe care o ia în viața ei!

   Plămânii nu-i ajungeau pentru cât ar fi vrut ea să inspire!

   Frat’su’, intrând întâmplător în bucătărie, o găsise tocmai când se zbătea disperată, pradă curentului care nu-i dădea pace: avusese suficient de multă minte să nu pună mâna pe ea și scosese mașina din priză!
   O salvase de la moarte!

   Când a venit maică-sa acasă, s-a pus pe bocit; când a venit taică-său, a luat-o la bătaie, că nu trebuia să umble ea la mașina de spălat, că putea să moară, că nu știe să o folosească... dar că mașina era defectă, nimeni n-a suflat un cuvințel!

   Frat’su’ mai mare, îi spusese seara, așa, între patru ochi, un mare secret:

-          Fă, tu ești proastă? Chiar ești proastă? Păi tu vrei s-ajungi ca mama? Să muncești tot timpul ca roaba și să mai stai dup’aia și cu cracii’n sus? Asta n-o pricepuse atunci, cu cracii, dar în scurtă vreme s-a lămurit!

-          Tu nu vezi fă, că asta bătrână muncește de-i sare capacele și nu pune ban pe ban? Fii fată deșteaptă!

-          Și ce să fac?

-          Cum ce să faci? Încă ești mică... cât ai, doișpe? Ei, vezi tu, acu-i timpul să începi să ai grijă să arăți bine! Lasă dracului plăcintele și cartofii prăjiți, nu te mai îndopa cu pâine și’ncepi și fă ceva gimnastică: în câțiva ani, îți garantez c-o să-ți mănânce ăștia bătrânii din palmă, m-auzi? Din palmă!

   Atunci, nu-i era foarte clar ce ar trebui să facă și, cum ar ajunge să-i mănânce ăia bătrânii din palmă – ce însemna nu-i era foarte limpede – dar în scurt timp a prins ideea! Mâncând mai puțin și făcând și ceva gimnastică, începuse să slăbească – de fapt să crească în înălțime – și să capete alură de domnișoară. Frat’su’ mai mare, o păzea ca pe ochii din cap, știa tot ce face, iar de răul lui nu putea avea nici un prieten: era singura fată fără prieten! I se și plânsese odată, însă el ia spus să aibă răbdare, că n-o să-i pară rău!

   Și nu i-a părut! 

-          Hai măi omule, că doar ți-i copil, nu-i o străină ...

-          Da’ ce știu eu cu cine-ai făcut-o? Că nu cred să iasă una ca asta din neamu’ meu!

   În bucătărie, discuția continua. Își privi lung bagajele: cele trei valize din piele, elegante, care fuseseră plimbate prin locuri de care părinții ei nici nu auziseră, păreau a se rușina de locul sordid în care le adusese! Oftă din nou și își aminti de momentul în care le cumpărase: de fapt i le cumpărase Carlo, dintr-un magazin de pe Via dei Condotti, aproape de Piața Spaniei! Își amintea și acum privirea vânzătoarei: Carlo n-o băgase în seamă, el nu vedea asemenea amănunte, ea însă simțise imediat potențiala concurență și, fără prostii și dulcegării – cum ar fi făcut altele – a cerut să vină șeful magazinului, care a și apărut în pas alergător – nu vinzi zilnic un set de valize din piele de vită argentiniană, lucrate manual, cu protecții din alamă aurită și valorând mii de euro! Cum a apărut – acum îi venea să râdă, dar cu discuția din bucătărie, mai bine se abținea – cu un aer foarte supărat, i-a reclamat-o pe incompetenta și indolenta de vânzătoare! Managerul magazinului a început să facă fețe, fețe, Carlo se întreba dacă a înțeles bine, și în timp ce ea mima supărarea și bruscul dezinteres pentru minunatul set din piele, concurenta dispăruse de parcă nici nu existase vreodată! Acel moment, a fost cel mai important din întreaga ei carieră, atunci a înțeles că trebuie să arăți cât mai bine, dar că este degeaba dacă nu știi să te impui: adică, rămâi „o fată” în căutare de clienți, în loc să te caute ei pe tine!

   Carlo se topise tot de plăcere! Înțelegând că a nemulțumit-o ceva – dar fără să șie ce – a intrat în rolul soțului ofensat, rol pe care l-a jucat perfect: bineînțeles că nu-i era soț, ea nu avea să fie niciodată măritată, iar el avea nevastă și doi băieți mari!

   Dar era nebun; nebun după ea! 

   Ce plăcere extraordinară fusese să descopere apoi Parisul! Doamne, oricând ar fi ales să trăiască la Paris, dar viața fără prieteni și legături ar fi fost nu grea, ci imposibilă! Iar la  Paris, îi plăcea să fie o turistă obișnuită, să se așeze pe treptele Panteonului, să mănânce din traistă, să facă poze.

   Odată, într-unul din primele ei drumuri, încercase să facă pe femeia fatală, elegantă și frumoasă! Fiasco total: ale dracului franțuzoaice, se nășteau parcă elegante; erau mai toate urâte, dar îmbrăcate minunat și parfumate la fel!

   Franțuzoaicele știau că nu trebuie să fie proaste și să ceară egalitate cu bărbații, nici gând de așa ceva, îi lăsau să facă mai departe pe cavalerii, în timp ce ele arătau și se purtau ca niște doamne!  Nu-și credea ochilor ce vedea pe stradă! În țară, nici dracu’ nu s-ar fi uitat după ele, dar la Paris, îmbrăcate dimineața sau la prânz de parcă erau așteptate la președinția republicii, cu câte o eșarfă aruncată neglijent în jurul gâtului, cu haine lipsite de orice stridență – acasă le-ar fi considerat băbești – cu bijou-uri simple, parfumate delicat, ei personal îi tăiaseră cheful de a le concura pe terenul lor, așa încât, chiar și după atâția ani, la Paris făcea cumpărături și turism!

   Zâmbi din nou în sinea ei: nu avea să uite niciodată cuvintele acelea ce-i păruseră magice, ce-i suciseră mințile, ce o fermecaseră înainte de a ști ce înseamnă:

cașarelcocoșanel, cașarelcocoșanel, cașarelcocoșanel ...

   Asta da poezie, nu ce-i punea profa de română să’nvețe pe de rost!

   Jeannot fusese cel care îi deschisee ochii asupra Franței și Parisului. Dar deși și Jeannot era  topit și Jeannot era căsătorit. Măcar franțuzu’ fusese sincer, spunându-i „draga mea, cât se poate, se poate: tu fii fată deșteaptă și pune de o parte bani albi pentru zile negre, să nu ajungi să-ți mănânci de sub unghie!”

   Până și la vorbe din astea erau mai delicați: românul ar fi spus-o altfel!

   Și apoi, ce ar fi avut să-i reproșeze? Alături de el, se stilase, se educase, crescuse: dacă ar fi rămas acolo, s-ar fi schimbat definitiv, pe când așa ... Simțea la fiecare întoarcere în țară că o ia de la capăt, simțea că nu poate fi altfel, simțea că dacă ar ieși pe stradă elegantă ca la Paris n-ar avea nici o șansă în fața prospăturilor ce-și arătau buricul, țâțele și chiloții oricui! Ea știa bine cu cine luptă ... fusese și ea așa!

-          Să plece și să se ducă învârtindu-se!

-          Unde să plece măi omule?

-          Păi nu are casă? Sau case? Să aleagă, iar dacă nu-i plac, să se ducă la hotel ...

   Da, cam avea dreptate aici și o durea! O durea și pentru că ăla bătrân avea dreptate și pentru că dăduse vrabia din mână, ca proasta!

   Prima casă, de fapt un apartament, îl primise de la unul dintre primii ei iubiți, de la Carlo: se mutase într-o primăvară și se făcuse toamnă tot așteptând să-i facă actele pe numele ei! Cum al dracu’ tot trăgea de timp, într-o seară n-a mai găsit-o acasă! Și cât a mai căutat-o!   

   Abia după două zile, o „prietenă binevoitoare”, i-a spus lui Carlo unde s-a mutat ea – cu chirie - și de ce și ce a supărat-o și și și ... Și în aceeași zi au fost la notar și au făcut actele!

   Asta a fost greșeala care i-a deschis ochii! După, nu a mai pus piciorul într-o casă care nu-i aparținea! Și au fost câteva, unele chiar frumoase! Ce vremuri! Pentru ca acum ...

   Da, cam avea dreptate ăl bătrân!

   Dar păcăleala o încasase tocmai de unde nu se aștepta, adică de la frat’su’, care dacă se văzuse în bani, o luase razna: fraieru’ de el, a crezut că se poate pune cu clanurile și în loc să lase ciocu’ mic și să le dea ce-i cereau, a vrut să se împrietenească cu țiganii! Și cum nu avea unde să dea de ei peste zi, i-a șoptit cineva că ăștia joacă noaptea prin cazinouri și s-a dus și el!

   Și a început să joace!

   La început, când nu știa ruleta, culmea e că a și câștigat de câteva ori! Apoi însă, a început să piardă, ziua făcea planuri, calcule și socoteli, se gândea până-l durea capu’, iar noaptea fuga la joc!

   Cât timp a jucat din banii lui, a fost cum a fost: când a început însă să ia bani de la cămătari, adică tocmai de la țiganii cu care căuta să se împrietenească, au început și problemele! Într-o singură noapte a pierdut două garsoniere! Mă rog, nu erau ale lui, dar a trebuit ea să le vândă, că-l tăiau ăia!

   Și tot nu s-a liniștit!

   Dar ea nu uita momentul din copilărie, când o salvase de la moarte!

   În numai șase luni, toată agoniseala lui se dusese și el se întorsese acasă la părinți! Ea și-a văzut de treaba ei și, ca să nu mai aibă probleme și nici să-i mai ceară, a plecat aproape trei luni la Paris: acasă, garsonierele produceau chirii pe care le primea într-un cont deschis cu mâna ei la bancă, așa că pe lângă „atențiile” diverșilor domni dar și ale unei doamne cam trecute, venitul lor era sigur și-i dădea o independență în fața tuturor.

   O „colegă” o învățase: „nu fi proastă fă, lasă-i pe ei să plătească, să-ți deie cadouri, să-ți facă toate mofturili, tu dară fii dișteaptă și cum înpuști francu’ bagă-l în ceva sigur, în case, în aur, în valută, nu la bancă că te șmecherește ăia la dobânzi și comisioane de nu te vezi ...”!

   Prima dată, cumpărase valută: mai întâi dolari și mărci, dup’aia euroi, dar banii ăștia erau numai hârtii și valoarea lor sărea de la o zi la alta când în sus și când în jos, parcă era purici  și, dacă-i puneai la bancă luai un rahat de dobândă, așa că și-a păstrat doar câteva mii și din diferență și-a luat bijuterii. E adevărat că nici astea nu aduceau câștig decât în momentul vânzării, dar putea măcar să poarte investiția la gât sau la mâini: valuta n-o putea arăta! A tot cumpărat aur și bijuterii, până ce tot frat’su’ a avut o bănuială: tocmai își cumpărase o brățară frumoasă, mare și grea – avea cam 50 de grame – cu o lucrătură modernă, dar lui, lu’ frat’su’ i se păruse ciudat de ușoară! Spunea că ceva nu-i bine și, cu toate protestele ei, se apucase s-o taie. Era înainte de patima ruletei. Ea a plâns, s-a dat de ceasu’ morții, dar nimic, el știa una și bună, ba la un moment dat a împins-o cât colo de era să cadă lată! După ce a desfăcut frat’su’ brățara, când a văzut ce era cu adevărat, a început să plângă! Dar plâns de’adevăratelea, nu ca atunci când o pocnea tasu’, plâns cu sughițuri, plâns cu leșinuri, plâns de ură și de ciudă ... brățara era umplută cu un amestec de ipsos și alice din plumb!

   După ce s-a liniștit, au verificat împreună toate bijuteriile: cumpărase aur de la țigani cu un preț de patru și de cinci ori mai mare decât prețul pieței – prețul adevărat, fără plumb și fără ipsos!

   De la aceiași țigani de la care i se trăgea și acum!

   Atunci, când văzuse că o fată singură este ușor de păcălit, se hotărâse definitiv că-i trebuie un protector adevărat și încetase să mai facă mutre la ce-i cerea frat’su’: mai bine cu el decât cu vreun străin!

   Și s-a apucat să-și cumpere case: câte o garsonieră ici, alta colea, nu toate într-un loc și pe cât posibil nici pe aceeași stradă dacă nu se putea și în alt cartier. Garsoniere în zone bune, nu centrale, pe care le aranjase frat’su’ cu nu știu ce obligație de-a lui și apoi ea le închiriase cu prețul zonei. Nu vroia cu nici un chip să iasă în evidență, iar frat’su’, care mai scăpase odată ca prin urechile acului de pârnaie, pe cuvânt fusese de acord să le treacă pe toate pe numele ei, ca să n-aivă probleme. Și bine făcuse, că de când cu ruleta, în sapă de lemn ar fi ajuns!

   Zâmbi din nou, subțire, amintindu-și ce ochi făcuseră proastele alea cu școala lor, alea de-o priveau pe vremuri de sus! Când mai venea pe acasă în vizită, măsa-i făcea capu’ mare: că aia-i profesoară, că aia-i ingineră, ca aia-i doctoriță! Se supărase și venise acasă cu suvu’ lu’ – cum îl chema Doamne, cum îl chema? Uite că tocmai acum uitase! – suvu’ cu numere de corp diplomatic, pe care-l parcase pe două locuri numai așa de-a dracului, și mai și pândise ca la plecare să se fi răcorit, să iasă toate babele în fața blocului, să stea de vorbă cu ele! Ce lovitură fusese aia, ieșise mai bine decât campania turistică făcută de guvern pe bani grei: dăduse nas în nas cu câteva dintre fostele ei colege, d’astea, doctorițe și inginere, trase toate la față și muncite, mirosind a „odicolon” ieftin de tarabă, coafate în casă și îmbrăcate și’ncălțate ca vai de mama lor!

   Bineînțeles că stătuse de vorbă cu toate, le complimentase pe toate, le pupase pe toate – intenționat, doar ca să-i miroasă parfumul „cașarelcocoșanel”!

   Omisese cu bună știință să le povestească despre menajera pe care o angajase doar pentru că avea studii superioare – cu bacu’ era prea puțin: fusese amabilă cu toată lumea, zâmbitoare, aplicase tot ceea ce învățase în lungii ani de ucenicie: zâmbea, asculta, nu vorbea mai deloc sau spunea numai platitudini, se exprima cu o voce cât mai scăzută – ăsta era un barometru: dacă se făcea liniște pentru a fi ascultată, însemna că-i are pe toți în mână; și se făcuse liniște între gaițele alea! – făcea complimente chiar fără acoperire, se arăta uimită și interesată de orice i se povestea, se minuna de orice prostie și râdea exact cât trebuia ca să-i facă să se simtă bine! Până acum, combinația de mai sus plus aspectul ei și modul în care se îmbrăca, nu dăduse greș cu nici un bărbat: nu a dat greș nici cu gâștele de foste vecine și colege!  

   Întrebată cu ce se ocupă, zâmbi din nou, scoase cheile suvului, își luă „la revedere” și plecă învăluită de același aer de discreție, bun gust și eleganță cu care le copleșise cât timp stătuseră de vorbă în fața blocului!

   Da, trebuia să-i mulțumească Doamnei, acea femeie care o școlise cu ani și ani în urmă:

„ fată, tu nu ești proastă, tu nu ești educată, așa că fă bine să nu vorbești decât dacă se discută lucruri pe care le-ai mai vorbit și știi sigur că n-a râs nimeni! Ascultă cu mare atenție ce se spune și, dacă nu ai scăpare, repetă ce a spus altul înaintea ta: dacă nu ții minte, bag-o p’aia cu „eu cred că are dreptate cutare... ” ai înțeles? Este lege să fii discretă, să fii elegantă, să fii rafinată: lasă centuristele și proastele să fie vulgare și stridente: ele se culcă pentru un rahat de bani și cu omul de serviciu! Tu trebuie să țintești mai sus, sus de tot!”

   Avusese nevoie de câtva timp ca să înțeleagă ce i se spusese – cum ar fi de exemplu diferența dintre proastă și needucată – dar când se lămurise, ehe, putea fi doctor! Tocmai aceste învățăminte le aplicase pe toți bărbații ca și pe fostele vecine: și avusese succes!

   Despre vecine, îi povestise Ginuța, fosta ei colegă de bancă din școala generală: au râs amândouă de s-au prăpădit când îi povestea că ieșise vorba că este cel puțin nevastă de ambasador dacă nu cumva chiar ea era ambasadoare, sau că lucra la securitate sau cum îi zicea acu ‚ serei! Ce altceva poți face, ce altceva poți decât să râzi când vezi ce proști sunt oamenii: avea dreptate Doamna, ea nu spusese nimic, doar făcuse pe misterioasa și inaccesibila și-i căzuseră toate-n brațe!

   Până și Ginuța de care râdeau spunându-i Găinuța, reușise mai bine decât toate inginerele: avea un coafor cu cosmetică, unul destul de slab, de cartier, dar care mergea în locul acela fără pretenții.

   Iar Ginuța, chiar îi propusese o afacere!

   În stil mare: în zona lor, de acces în oraș, era vad bun pentru cabinete de masaj!

   Dar ea nu avea bani.

   Fete ar fi găsit pe alese, banii-i lipseau!

   A promis că până-n toamnă-și face niște socoteli și-i dă un răspuns: știa deja că va fi da, dar trebuia și cu prietenii să aplici aceeași tactică, să-i ții nesiguri, să nu-ți ghicească gândurile!

   Între timp, discutase cu sponsorul ei de la interne și-i povestise ce are de gând. Acesta, despre care nu știa ce învârte - că era civil - îi spusese că poate deschide liniștită cabinete de masaj, că nu sunt ilegale, dar o atenționase să nu fie pe numele ei și o sfătuise să mai ia pe cineva în afacere: acest cineva, era sus pus într-un minister, nu venea cu nici un ban, nu muncea, nici nu-l vedeai la față, dar îi plăteai un salariu substanțial lunar! Ea atunci, se arătase nemulțumită, dar sponsorul o luminase: „ cu ăsta asociat, o să te ocolească toate controalele, o să știi din timp ce se întâmplă, o să te salute toată poliția și finanțele și toți ăilalți, crede-mă că dacă-l ai p’ăsta, poți să pui și felinar roșu că nu se mai ia nici dracu’ de tine!”

   Și l-a crezut! Cum să nu-l creadă, doar el îi adusese permisul de conducere și dup’aia chiar o învățase să meargă cu mașina, el o scosese din nenumărate belele cu poliția... O singură dată era să dea de dracu’ se tamponase ușor cu una cu un suv mai mare decât al ei și, aia o făcuse „blondă proastă”; ea, își amintise pe dată viața și limbajul de cartier și după ce-i spusese cam tot ce credea despre ea, s-au și păruit nițel! Lucrurile s-ar fi terminat sigur aici, dacă curva dracului nu era sponsorizată de un ministru! Apăruseră și la televizor, filmate de un amator! Până la urmă, s-a terminat și asta cu bine!

   În primăvară însă, lovise nenorocirea: se trezise cu doi țigani burtoși la poartă!

   Nici să moară de foame și cu d’ăștia nu se combina!

   Dar ei, veniseră pentru altceva: frat’su’, pierduse la ruletă!

   - Cât?

   - Destul de mult: peste un milion! De euro! Și vrem banii, că altfel dobânda mere!

   - Dar ce treabă am eu cu el? El a pierdut, el vă dă banii!

   - Auzi tu, mă fată? Dacă nu vrai să te scoatem la produs, vină cu banii până sâmbătă, că altfel facem noi cum știm mai bine!

   Era miercuri!

   S-a dus glonț la omul ei de la interne: el s-a interesat, a aflat că cel recomandat de el pentru cabinetele de masaj este și în spatele țiganilor, deci nu se poate face nimic legal, așa că a sfătuit-o să plece din țară un timp - ori se uită, ori se împacă într-un fel cu țiganii! El, mai mult n-o poate ajuta!

   A simțit în glasul lui o răceală, o distanțare, o bucurie că scapă în sfârșit de posesoarea unor poze ce n-ar trebui să existe, așa că s-a grăbit să-și facă bagajele (valizele astea de piele), să-și strângă ce bani avea prin casă și bijuteriile, și-a notat conturile bancare astfel încât să le poată accesa din străinătate și pe’aci ți-e drumul!

   Se plimbase toată vara, făcuse turism de lux, făcuse și niște victime – nu avea nevoie, dar mai mult așa, în glumă, să nu-și iasă din mână!

   Fusese o vară superbă!

   Fusese, pentru că spre sfârșitul lui august, constatase că nu intraseră chiriile în cont!

   Încercând să scoată din conturile celelalte, acestea erau goale sau desființate!

   La telefon nu-i răspundea nimeni!

   Cu mare greutate reușise să vândă niște bijuterii și venise în țară pusă pe scandal!

   Dar rămăsese doar cu intenția de a face scandal, pentru că se lămurise ce se petrecuse: adoratul ei frate, profitând de unul dintre notarii ce-i avea la mână, trecuse toate casele pe numele lui, toate conturile, până și mașinile și tot mai avea datorie la țigani vreo două sute de mii de euro!

   Așa că ea, se trezise bine merci pe drumuri!

   Și se întorsese acasă: la ai ei!

-          Și cum o să descurcăm, măi femeie? Că fiitu’ n-a mai călcat p’aici de-un an și i-am plătit io datoriile la butic, că fiita nici ia nu cre’ să aivă un sfanț, cum om face femeie, ai, mă’nveți și pă mine?

-          Lasă măi bărbate, că știu io că nu de mâncare ții ție teamă ci de ce-o zice lumea, dar asta e, ce să facem, îi proasta noastră ca și ăla dă i-ai plătit datoriile la butic, proștii noștri, las’ c-om scoate-o noi la capăt! Cât despre gura lumii, știi tu bine bărbate că numa’ pământu’ o astupă ...

   Ascultându-i, trezită parcă din visare, își spuse că avea să treacă ea și peste asta, că avea să revină și că avea dreptate eroina aia frumoasă și’a dracului, aia din filmu’ ăla cu Vântu’, filmul ăla care-i plăcuse: „și mâine e o zi”!