În camera de așteptare a spitalului, mai multe persoane chiar asta
făceau: așteptau. Unii păreau resemnați, semn că primiseră deja o veste - bună
sau rea, alții aveau figuri ce spuneau clar unui obișnuit al locului că încă nu
știu nimic, iar câțiva, doar câțiva, afișau o siguranță de sine ce spunea
oricui stătea să-i privească, faptul că le este frică de mor!
Cu toții, așteptau un intermediar de sănătate: îl așteptau cei mai mulți
cu speranță, cu toate că pentru câțiva dintre ei speranța murise deja!
-
De ce nu mai vine oare?
-
Calmează-te, va veni
sigur! Te rog, nu te mai agita!
-
Bine, încerc să mă
calmez ... dacă întârzie este oare semn bun? Sau rău?
-
Mă omori cu zile! Eu de
unde să știu? Hai, te rog așează-te și să așteptăm în liniște.
Cei doi, părând soț și soție la prima vedere, erau pe la patruzeci de
ani, destul de modest îmbrăcați, cu părul evident aranjat în casă și - el - cu
unghiile murdare. Tot el atrăgea atenția printr-un buzunar voluminos al
pantalonilor, buzunar din care ieșea ori o șapcă, ori un basc: era sigur ceva
de pus pe cap, dar acel ceva fusese strâns la iuțeală în pumn și îndesat în
buzunar. Ea, cea care-i părea soție și care părea cu mult mai calmă, avea un
aer obosit și sătul, părea plictisită și de așteptare și de bărbat, ba chiar și
de viață: avea aerul că dacă ar avea de ales, s-ar ascunde undeva unde să fie
de negăsit, undeva unde să-și găsească liniștea - cu orice preț! Rochia
exagerat de scurtă, decolteul exagerat de adânc, pantofii exagerat de înalți,
părul exagerat de roșu și accesoriile exagerat de strălucitoare o arătau a fi
lucrătoare cu mâinile - ori pe o bandă de producție, ori într-un magazin.
Unghiile, vopsite într-un negru mat nu puteau fi judecate pentru curățenie:
culoarea era uniformă, mascând orice alte urme.
Cu un zgomot de frecare, una dintre ușile pe care scria mare, cu litere
albe pe o bandă roșie
INTRAREA INTERZISĂ,
se deschise și lăsă să treacă o
femeie suplă și înaltă, cu părul violet bine coafat: avea ochelari cu rame
violete, gene violete, machiaj violet, unghii violete, iar la gât purta un
mănunchi de șiraguri de perle violete. Violetul era culoarea la modă în luna
aceea, deci nu era de mirare felul în care arăta noua venită: numai pantofii
verzi, cu toc jos și halatul alb nu respectau moda lunii!
-
Stan? Familia Stan?
-
Da, noi suntem doamnă!
Cei doi soți de mai devreme, se ridicară iute în fața doamnei violete ce-i
privea parcă cu un început de repulsie.
-
Aveți noroc! Aveți
noroc cu carul! Tatăl ... și spunând asta, se uita întrebător la cei doi,
așteptând ca unul dintre ei să-și asume bolnavul.
-
Tatăl nostru, doamnă,
tatăl nostru, al meu ș`al lu` frati`miu ăsta!
-
Îhî, tata ...
-
Am crezut că sunteți
soți! Ce chestie! Deci: tatăl dum ... se corijă în ultima clipă, tatăl vostru
nu mai poate fi ținut în program! V-am spus că aveți noroc!
-
Da? De ce? Fiul părea
nedumerit.
-
V-ați consumat în
totalitate punctele de asigurare de sănătate ...
-
Aveam și`un bonus, de
la șantier, îl dau și p`ăla!
-
Nu te agita, că-ți face
rău: s-a dus și bonusul! Nu mai poate fi ținut în viață, ar fi prea costisitor
și deloc eficient. Așa că, trebuie să stăm de vorbă: veniți cu mine! Spunând
acestea, se întoarse ca la militărie și porni spre ușa pe care scria
INTRAREA INTERZISĂ.
Cei doi frați, învățați să recunoască autoritatea, se grăbiră să o
urmeze.
Bărbatul o privea din spate și, în sinea lui, recunoștea că lumea s-a
schimbat: femeile arătau acum ca cele din reviste! Adică, femeile cu dare de
mână arătau ca în revistă! Erau construite parcă numai din umflături așezate pe
un băț! Din cur și din țâțe ar fi zis amicul lui de pahar: și avea dreptate!
Erau toate exagerat de umflate și la piept și la dos, buzele la fel, gura mare,
sprâncenele tatuate și genele lipite, parcă nu mai erau femei! Cel puțin moda
asta nouă cu genele în culoarea părului ... îl zăpăcea de tot: mai ales când
s-a purtat auriu ... parcă erau toate oarbe! Până și Doamna asta, intermediarul
de sănătate, parcă era un băț subțire de tot, pe care cineva sudase două bile ca
doi pepeni la piept și o pernă pe dos: în rest, nimic! Lui nu-i plăceau astea,
el voia ca femeia să fie femeie, dar nu mai găseai femei adevărate și care să
vrea să nască normal decât în creier de munte, prin comunitățile izolate de
neaclimatizați. În rest, de la zece ani începând, toate se apucau să schimbe ce
le dăduse natura, toate munceau să fie cât mai slabe dar cu țâțe și cururi
mari: treaba nu mergea, nu mergea deloc, dar companiile farmaceutice scoteau
valuri valuri de produse pentru „subțiat talia” sau „format brațele” ori
„ondulat părul”! Sau de „îndreptat părul”! Știa bine că sunt femei care muncesc
numai ca să acopere creditele făcute ca să se transforme după cerința modei, în
speranța că prind un tip cu bani! Și erau tot singure, pentru că până a fost
gata lucrarea lor, s-a schimbat moda: cu un an în urmă, erau la modă femeile cu
sânul drept mai mare decât stângul: mai mare cam cu jumătate! Acum, erau la
modă și considerate frumoase femeile cu sânii egali, dar lăsați: altele nu se
mai căutau, erau urâte!
În sfârșit, lui îi ajungea nevasta, cea cu care se luase din dragoste și
care și acum îi părea frumoasă! Avusese noroc cu ea, nu a vrut niciodată să dea
banii pe înfrumusețare, cu toate ofertele de credite pe care le primiseră,
niciodată! Spre deosebire de sor`sa ... care uite, chiar și acum și aici a
venit împopoțonată, sperând în ascuns să pună mâna pe vreun intermediar de
sănătate: o privea și nu-i venea să creadă că-i este soră - își amintea cum
râdea ăsta bătrânu` de ea, zicea că pe vremea lui, așa nu arătau decât curvele
de cea mai proastă factură! Dar nici curve nu mai erau, sau mă rog, mai erau,
dar era considerat un termen peiorativ dacă le spuneai așa și puteai fi dat în
judecată: lucrătoare sociale și de socializare! Aveau sindicat, erau
reprezentate în parlament ... se spunea că practică o meserie veche și
onorabilă ... onorabilă ... Primiseră statutul de minoritate lucrativă și aveau
an de an congrese în care se tot organizau, pentru că acum erau mai multe
categorii: erau ele, erau ei, erau ele foști ei, erau ei foști ele, erau ei
care erau ele, erau ele care erau ei și, în plus, se atașa și eticheta
orientării sexuale predominante! Adică era mai rău decât pe vremuri în
politică!
Lui tot curve îi venea mai ușor să le spună, dar numai între prieteni!
Iar ăsta bătrânu`, la care tocmai veniseră la firma furnizoare de
sănătate, acum își găsise să-i fie rău! Tocmai acum!
În spatele ușii, lumea se schimba radical: dacă în sala de așteptare
podeaua era acoperită cu linoleum, aici era mozaic venețian, dacă în zonele
pentru public predomina mușamaua, oțelul și sticla, aici găseai piele, lemn de
esență rară și cristal. Se auzea din pereți o muzică blândă, în surdină, iar
lumina venea din întreaga suprafață a tavanului. Oamenii se mișcau fără grabă,
fără sforțări, erau zâmbitori și curați: însă, mai presus de toate, oamenii
păreau bine hrăniți!
După doar douăzeci de metri, Doamna îi opri în fața unei uși capitonate
pe care o deschise și, după ce intră îi chemă și pe ei. În camera din spatele
ușii, se afla un birou din sticlă, pe care se găseau câteva dosare așezate
ordonat. Mai multe scaune din piele erau disponibile. Doamna se așeză pe unul
dintre ele și alese un dosar galben, destul de voluminos.
-
Așadar, să ne
înțelegem: aveți noroc cum n-am mai văzut de ani de zile!
-
Cum așa, Doamnă?
-
Să o luăm mai pe
departe: asiguratul Stan, tatăl dumneavoastră, valorează în acest moment cam
cincizeci de calorii, dar neutralizarea ar consuma peste douăsute de calorii,
așa că ar trebui să le suportați sau să le completați. Apoi ...
-
De ce nu se mai poate
face Doamnă ca pe vremuri? Să-l îngropăm adică și să-l lăsăm să putrezească în legea
lui ...
-
Știți bine că nu este legal
și mai este și total neigienic! Conform statisticilor, după epurarea
cimitirelor din și de lângă orașe aerul este mai curat și numărul
îmbolnăvirilor a scăzut ...
-
Și eu care lucrez în
construcții am avut de lucru, că mai toate erau centrale și costa terenul de te
rupea: de`aia au și declarat terenurile cimitirelor de utilitate publică și
importanță strategică, să nu ceară oamenii bani pe locurile de veci, că erau
ale lor ...
Simțind că în perechea din fața ei bărbatul este încăpățânatul, Doamna
adoptă pe dată o altă abordare: știind că biroul din sticlă nu ascunde nimic,
se așeză picior peste picior și, întorcându-se spre el, începu jocul
intermediarului ce este de acord cu beneficiarul dar trebuie să facă ce-i cere
compania - întotdeauna avea succes dacă își arăta mai mult picioarele perfect
și definitiv epilate! Era chiar curioasă cât timp va rezista țărănoiul ăsta ...
-
Da, aveți dreptate
domnule Stan, așa este, dar interesele sunt atât de mari încât te zdrobesc:
oricum, nu puteți nega aportul benefic adus la starea generală de sănătate!
-
Nu știu Doamnă - în
acea clipă a înțeles că intermediarul de sănătate nu se recomandase - dacă este
așa, habar n-am, eu aud doar ce statistici se transmit în rețea și cam atât:
cum aș putea să le verific? În sfârșit ... ziceați că avem noroc: cu ce?
-
Dacă mă ascultai și-l
duceam pe tăticu` la salonul din cartier nu ne costa atâta ba, poate chiar îl
ținea mai mult și cine știe, că știm din școală cum se zice că natura
întotdeauna învinge ...
Își privi sora cu milă: după fiecare implant părea și mai proastă -
sigur urma să moară nemăritată! Saloanele de cartier nu erau departe de vechile
pompe funebre, nu făceau nimic, erau specializate numai pe neutralizare cu
costuri scăzute, iar tratamentele se apropiau de zero. Aici, toată lumea știa
că se aflau într-un cerc vicios pe care oamenii politici încercau de ani de
zile să-l reformeze și încă nu reușiseră: pentru că saloanele de cartier se
ocupau preponderent de neutralizări, asiguratorii nu le autorizau decât
tratamente superficiale și ieftine și, pentru că doar asta căpătau de la
asiguratori, saloanele făceau în special neutralizări! Simplu, nu? Își mută
privirea de la sora lui „cetățean model” și o privi din nou pe Doamna
intermediar de sănătate, evitând ostentativ să-i privească picioarele, care de
altfel nici nu-i plăceau:
-
Așadar, care este
norocul despre care vorbeați? Că doar nu avea o comoară în burtă, nu?
-
Ba da, chiar avea!
Cu asta le-a închis gura ori i-a lăsat cu gura căscată, simțea că acum a
dat lovitura!
-
Cum ... cum ... adică
...
-
Ei bine, decriptarea
cipului de identificare și localizare ne-a spus niște lucruri noi: știați de
pildă ca tatăl vostru să fi fost militar?
-
Nu!
-
Și totuși, a fost! Și
nu orice fel de militar, ci unul din trupele speciale de dinainte de Marea Pace
Mondială! Trupul tatălui dumneavoastră este plin de implanturi făcute cu
materiale rare și de înaltă puritate! Oasele lungi ale corpului sunt din
titaniu, sub oasele craniului are o carcasă de protecție ce pare lucrată
dintr-un aliaj de platină! Este fabulos ce are omul acesta în interior!
Fabulos! Este o adevărată comoară! Bun, ce voiam eu să vă spun de fapt:
compania noastră furnizoare de servicii în domeniul bunăstării fizice și
psihice, se oferă să-l cumpere pe Stan Tatăl pentru zece mii de calorii! Și
neutralizarea ne interesează! Ce ziceți? Nu vi se pare o ofertă generoasă?
Își mai ridică puțin halatul și flutură din pleoape spre bărbatul din
fața ei, dar acesta părea prea căzut pe gânduri. Își îndreptă apoi atenția spre
sora lui:
-
Să nu uitați să-mi
recomandați și mie stilistul la care vă lucrați: aveți o culoare și o linie
absolut delicioase!
Cu toate că era doar un compliment banal și prea direct pentru a purta
în el vreun strop de adevăr, efectul fu devastator, femeia devenindu-i de
îndată un aliat necondiționat:
-
Chiar vă place ... ?
-
Desigur! Propria-i
coafură costa mai mult decât câștiga amărâta într-o lună, dar miza bătrânului
Stan era foarte importantă!
-
V-ați hotărât, domnule?
Ce părere aveți?
-
Numai zece mii de
calorii?
-
Poate ceva mai mult,
vom discuta cu conducerea ...
-
Mă înțelegeți greșit!
Nu am putea să-l ținem în viață, iar atunci când va veni momentul ...
-
Vă rog să mă urmăriți
cu atenție!
Glasu-i devenise brusc tăios: un muncitor în construcții și o chelneriță
proastă nu aveau să-i strice ei planul de afaceri!
-
Uite cum stă treaba:
bătrânul ar avea nevoie de un tratament lung și costisitor, suferă de pneumonie
și de prostată, amândouă boli aproape incurabile la nivelul lui de asigurare!
Voi doi aveți de ales între a ni-l ceda acum pentru zece mii de calorii -
recunoașteți, nu ați văzut niciodată atîtea calorii la un loc - și a-l ține în
viață încă două luni, la sfârșitul cărora l-am neutraliza și voi nu ați mai
căpăta nimic! Noi putem aștepta: voi puteți?
Sora își privi fratele ca un câine care se uită la carnea pe care o ții
în mâna:
-
Ce mi-e acum, ce mi-e
peste două luni! Ziceți că tot nu scapă, nu?
-
Nu! Nu cu asigurarea pe
care o are!
-
Spuneați că a fost în
trupele speciale: nu aveau un sistem separat de asigurare? Fiul tot mai încerca
să tragă de timp! Totuși, încă trăiește, poate găsim o soluție, nu?
-
Ba da, dar după
semnarea păcii a devenit ilegal și toate fondurile au fost luate de stat. Cât
despre faptul că încă trăiește, legal a intrat în faza de preneutralizare, așa
că ... Vreți mai mult timp de gândire?
-
Nu are și electronică?
Doar metale rare?
-
Ba da, dar este veche,
depășită și va trebui neutralizată separat - știe ceva băiatul ăsta? De unde
are el habar că electronica de fapt valorează milioane?
-
De ce nu ne-a spus
tăticu` niciodată nimic despre toate astea? Sora devenise și ea curioasă.
-
Pentru că ori se temea,
ori nu știa, ori amândouă!
-
Ne mai gândim! Venim
mâine dimineață și discutăm: lăsați-mă să mai discut cu sora mea!
-
Da, vă mai las, dar
încă o noapte de viață va ridica nota de plată a neutralizării, să știți!
-
Da, da, am înțeles.
Mâine hotărâm!
Se ridică privindu-și sora cu subînțeles. Aceasta, cu toate că gestul
fusese mai clar decât spus în cuvinte, nu se ridică și, agitându-se întrebă:
-
Vreți să notați adresa
... ?
-
Lasă că i-o dai mâine!
-
Da, mi-o dai mâine!
Abia ieșiseră pe ușa cu
INTRAREA
INTERZISĂ,
ușă cu ieșirea permisă, ușa supapă unidirecțională, când soră`sa
și sări cu gura:
-
De ce ai vrut să mai
pierdem o noapte? Dacă ne scade cheltuiala din alea zece mii de calorii? Ce mai
câștigăm? Hai să le luăm și gata: ce mi-e acum, ce mi-e peste două luni!
-
Tu nu poți să taci
puțin și să mă lași să mă gândesc? Stai așa, stai că sună și iar face
comunicarea figuri!
Se apăsă pe urechea dreaptă, deschise gura în mod caraghios de câteva
ori, se răsuci pe loc și, în sfârșit, prinse poziția în care toate contactele
erau în regulă și putea vorbi: folosea un model foarte vechi, ieșit din
fabricație de mult - îl luase la mâna a doua, că nu avea bani pentru unul nou -
așa că din cele cinci mii de calorii ale lui și-ar fi putut permite ...
Semnalul îi răsuna în urechi, așa că spuse:
-
Da, vă ascult.
-
Domnul Stan?
-
Da.
-
În legătură cu tatăl
dumneavoastră care este bolnav și internat: să știți că noi avem o ofertă mult
mai bună decât hoții la care v-ați dus!
-
Dar cine este sunteți?
-
Îmi cer scuze, sun din
partea companiei furnizoare de servicii în domeniul bunăstării fizice și
psihice Eficiența ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu