A patra zecimală

   Cele două prietene se îndreptau către un nou magazin. Aplicația de drum, cea care le calcula cea mai eficientă rută în imensul „Centru de recreere și achiziții”, își merita renumele: le ducea pur și simplu fără pierdere de timp, exact acolo unde le interesa - și numai acolo! Erau amândouă foarte moderne, afișând o combinație coloristică la modă în acea săptămână, adică mov, roșu, galben și câteva pete - mai mult intuite - de verde neon! Arătau superb, lucru demonstrat și de numărul de priviri admirative pe care le atrăseseră: aplicația pentru eficiența aspectului nu mințea! 

   Niciodată!  

   La intrarea în distribuitorul de încălțăminte se auzi cum aparatul de verificare aflat la intrare scoase un zgomot slab: era atât de discret, încât numai urechile antrenate îl puteau auzi. Unul dintre cei ce fumau liniștiți la intrare, îți puse narghileaua prodinamică pe modul stand by și intră și el în incintă. Ceilalți fumători îl priviră impasibili pentru un ochi neavizat, dar se alarmară și ei. 

   După câteva minute doar, cele două prietene priveau proba holografică a noilor pantofi moderni: păreau a le veni bine! Bineînțeles că tot i-ar fi luat, numai așa se puteau bucura de a fi la modă aproape o săptămână întreagă! La baza hologramei, una dintre ele apăsă butonul verde: holograma a fost înlocuită de panoul de comandă, măsuri și achiziție. Cele două au comandat liniștite, știind că măsurile picioarelor lor sunt în baza universală de date, așa că se idendificară prin metoda bătrânească „iris plus amprentă” și așteptară ca imprimanele magazinului să le producă articolele comandate. Dura de obicei sub un minut, dar astăzi combinația de culori și texturi era parcă mai complicată, așa că era posibil să ia ceva mai mult timp: vechii pantofi, cei pe care-i purtaseră deja ultima săptămână, erau transformați în materia primă din care se produceau cei noi, drept care sentimentul era de schimbare nu de înlocuire absolută: era ca și cum ți-ai fi luat o altă pereche care te aștepta acasă, pe un raft.

   Aplicația de drum le semnaliza deja următorul magazin - unul de lenjerie intimă - și le anunța că apoi urmau să intre la parfumuri: acesta era de fapt unul dintre cele mai scumpe magazine și avea să rămână așa atâta timp cât nu descoperea cineva modalitatea mirosului buy back.

   Prietenele discutau între ele liniștite, așteptând cu plăcere continuarea aventurii zilnice la shoping. Mașina le livră pantofii: păreau identici, absolut identici, însă erau marcați diferit - cu toate că în sistemul ancestral, cel al numerelor, ar fi purtat aceeași dimensiune, acum toate produsele erau atât de puternic personalizate, încât le-ar fi fost imposibil să-și schimbe pantofii între ele - erau produși fiecare pe un calapod unic!

-          Sunt sublimi!

-          Sunt divini!

-          Îmi place moda de săptămâna asta de nu mai pot după ea!

-          Să sperăm că revine în următorii ani!

-          Chiar mă prinde ...

   Bărbatul care le urmase în magazin, verifica discret ceva, ferit de ochii cumpărătorilor: panoul de control al uriașului „Centru de recreere și achiziții” îi dădea toate datele despre cele două femei, iar el le studie cu interes profesional - nume, vârstă, ocupație, venit, preferințe de mărci sau de culoare, cu cine obișnuiau să iasă la shoping, cât de des ... păreau absolut obișnuite, clientele normale pentru epoca în care trăim ... și totuși verificatorul de la intrare lansase o alertă ... Bărbatul continuă verificarea, mai mult ca pe o rutină, ca pe o obligație de serviciu, convins fiind că vreo interferență de câmp provocase reacția senzorilor ...

-          Fir-ar să fie, ia te uită!

   Bărbatul era șocat: una dintre cliente nu era găsită în baza centrală!

   Totuși, își comanda pantofi chiar sub nasul lui!

   Cum era posibil?

   Mașina era un model nou, testat, iar producătorul garanta perfecta lui funcționare pentru cel puțin o jumătate de duzină! Unde era greșeala? Verifică din nou și constată că persoana era o clientă convinsă a distribuitorului de încălțăminte, accesă apoi datele privind situația personală - stare civilă, părinți, rude, măsuri și dimensiuni, verifică deplasările - rutele preferate atât în magazin cât și în afara lui ... trecu apoi la informațiile semiprivate - cumpărături, cadouri, preferințe ... nimic, dar chiar nimic! Își călcă pe inimă și-și apelă superiorul: îi descrise curiozitatea, încercând s-o pună mai mult pe seama noului sistem, dar șeful, cu mult mai multă experiență, îi dădu acces limitat la informațiile private. Era clar un fel de examen, o testare pe viu a capacităților lui de paznic electronic ... și nu-i căzu chiar bine. Intră în datele private - amant, soț, certuri, datorii neplătite, voturi, păreri politice,  religie ... dar nici aici nu găsi nimic interesant! Părea o persoană normală, banală sută la sută.

   Tocmai când se gândea mai serios că sistemul are „o bubă”, se trezi cu șeful lângă el.

-          Cum este? Ai găsit ceva?

-          Nnnu, n-am găsit nimic ... se speriase, fusese luat prin surprindere, lucru ce demonstra odată în plus că hainele lor purpurii, de camuflaj, erau perfecte pentru slujba asta!

-          Văd că te-a transpirat nițel tanti asta ... nu-i așa?

-          Nu cred să fie tanti de vină, ci sistemul: toate datele ei se află aici, dar ea nu figurează printre clienți! Cum se poate?

-          Regula „OMIE”?

-          Regula omie? Care-i legătura?

-          Fii bun și enunță-mi regula OMIE!

-          „Nici o înregistrare temporară nu va sta” ... credeți că este posibil? Posibilitatea îl sperie!

-          Nu știu, o să vedem! Așadar, „nici o înregistrare ...”

-          „ ... temporară nu va sta în dosarul temporar mai mult de jumătate de zi, adică zece ore, adică o mie de minute”: așadar, orice sistem de înregistrare evidențe salvează baza de date în format nou înainte de a se închide, la sfârșitul zilei.

-          Ai căutat-o în dosarul ... ?

-          Ce să caute acolo dacă sistemul îi știe datele și o recunoaște ca fiind aceeași persoană de acum șase ani, de când a terminat liceul?

-          Nu are importanță, hai să verificăm!

   După numai câteva secunde, în dosarul de înregistrări temporare, alături de alte câteva cliente care veniseră în acea dimineață pentru prima oară la acest distribuitor de pantofi și aveau numele direcționate către unitatea centrală în vederea trasării rutelor, se afla și dosarul căutat. Paznicul electronic își privi șeful consternat, iar acesta, părintește, îl îndemnă să verifice datele administrative:

-          Este înscrisă în Temporar chiar în ziua ei de naștere! Ce chestie!

-          Acum cât timp?

-          Acum un an ...

-          Fix un an?

-          Nu, un an și ...

-          În zile te rog, în zile!

-          Un an, două luni și șapte zile, adică 360 + (30X2) + 7 ...

-          Plus?

-          Plus 5 extra zile!

-          Sigur doar 5 extra?

-          Nu, într-adevăr, aveți dreptate, plus 10 extra zile! Ce chestie, este născută în luna numărul 12 și a prins două perioade extra ...

-          EU știu, nu-mi explica mie, explică-ți te rog ție! Și, iartă-mă că te întreb ... dacă nu stăpânești calculul calendaristic - nu-i nici o rușine în asta, toți mai greșim! - de ce nu folosești aplicația KalKal?

-          KalKal? Ce-i aia?

-          Calcul calendar! Chiar eu am făcut-o și am lansat-o gratuit în rețea!

-          Da? Sigur o s-o descarc și eu! Îl blestema în gând: știa că toate aplicațiile șefului său erau enorme, că l-ar fi lăsat fără memorie, dar se aștepta să fie verificată acțiunea și, decât să-i deranjeze cât de puțin orgoliul, mai ales după gafa făcută, mai bine se încărca cu balastul inutil.

-          Așadar, să revenim! Șeful preluase complet controlul acțiunii și se comporta de parcă zilnic se întâlnea cu asemenea probleme. Să revenim: clienta face cumpărături aici de circa șase ani, văd că a și votat aici, dar sistemul o ține în continuare în „Temporar”. Cred că este o eroare a sistemului, clienta nu pare a fi profitat în vreun fel de greșeala comisă - și oricum, este o greșeală administrativă, care pe ea nu o privește. Paznicul, la un pas de a spune „asta am presupus și eu!”, își înghiți în ultima clipă remarca:

-          Și ce facem?

-          Anunțăm mai departe și vedem ce hotărăsc ei! 

   Cele două cliente, înainte de a intra în showroom-ul distribuitorului de lenjerie intimă, se așezară pe o canapea dintr-un spațiu holografic: aici, înconjurate de verdeața unui minunat și  inexistent parc, în sunetul ciripitului de păsărele și al susurului apei de izvor, aveau ceva de discutat - apăruse un nou tip de lenjerie, un tip căruia i se făcea o reclamă zgomotoasă!

   Apăruse lenjeria „Sensotouch”, despre care reclamele spuneau că este suficient să fie îmbrăcată pentru a da o stare de satisfacție sexuală continuă!

   O stare obținută numai și numai prin simplul contact și nu chimic sau mechanic!

   Cine ar fi spus NU senzației de orgasm la cerere?

   Se spunea că aplica descoperiri folosite anul trecut în campionatul profesionist Mastersex, ori toată lumea își amintea cum îi ținuse acesta cu sufletul la gură până în ultima noapte când, pentru a alege perechea câștigătoare fusese nevoie de controlul statisticii pozițiilor folosite de privitori pe parcursul acelei ediții! Numărul de clienți privitori fusese atât de mare încât aplicația care se ocupa de statistică fusese la un pas să se blocheze! În sfârșit ... și ce surpriză a fost faptul că majoritatea clienților privitori se credeau acrobați ...

   Ei bine, da: dacă folosea descoperirile din circuitul formulei Mastersex, înseamnă că era ceva ieșit din comun, ceva ce merita încercat oricât ar fi costat! Iar numele produsului, deși desuet, deși răsuflat, îi dădea un aer de romantism de pe vremuri, de mătase și dantelă, un parfum care avea să-i asigure - cu siguranță - o bună vânzare: se numea Lover.

   Cele două se hotărâră să-și ia câte o pereche, pentru început doar de probă. Tocmai când se ridicau, una spuse:

-          Stai așa!

-          De ce?

-          Ascultă!

   În jurul lor, se auzea hitul audio al lenjeriei proaspăt lansate pe piață: într-un foșnet discret, insinuând așternuturi de satin - ca pe vremuri! - își făcea loc un fel de geamăt de plăcere, geamăt care de fapt se dovedea a fi o înșiruire a călităților produsului, dar spus totul cu o voce joasă, insinuantă, provocatoare, sexuală ...

-          Intră în Top Ten!

-          Chiar în Top Five!

   Prietenele se îndreptară hotărâte spre dealer-ul de lenjerie, fredonând în surdină refrenul noului succes: „mai romantic ca un vibrator ...”. 

   Următorul nivel de securitate a fost alerat și astfel paznicii electronici s-au liniștit: nu-i mai interesa ceea ce părea a fi o eroare de sistem. Cele două, dintre care numai una era importantă, au fost în continuare urmărite. Acest nou nivel, care nu se lămurea ce rost ar fi avut înșelarea întregului mecanism dacă nu se obținea și un profit de pe urma acțiunii, se mulțumea să suprapună ruta obișnuită a persoanei pe cea actuală: corespondența era de aproape sută la sută! Abaterile, minore, se încadrau în limitele calculate și nu însemnau absolut nimic: din urmă cu peste cinci zeci de ani, când fusese demonstrat matematic comportamentul cumpărătorului, teoria nu se înșelase niciodată, ba chiar și în cazul celor ce la începuturi se arătaseră gata să se poarte altfel - în mod intenționat! - noua matematică dovedise predictibilitatea reacției persoanei într-un magazin! Este drept că teoria era cu atât mai greu de aplicat cu cât grupurile erau mai mari, lucru ce-i făcuse pe comercianți să încurajeze vizitele cât mai „personalizate”, adică singuri sau în grup restrâns - familie, iubiți, etc! Adică, nu cu clasa ci cu familia!

   Noul nivel de verificare, având competențe sporite, intră într-o altă bază de date, inaccesibilă celor din „Centrul de recreere și achiziții” și constată că subiectul nu se abătea de la obișnuințe, că făcea cam aceleași drumuri, aceleași cumpărături, cu aceleași persoane și, foarte important, cheltuia cam aceleași sume! I-au verificat contul bancar și au constatat că nu are datorii ... o persoană obișnuită ...

-          Scump mai este Numărul 5.8.3, se vede că este proaspăt lansat!

-          Îți pare a mirosi mult diferit de 5.8.2?

-          A, da! Cu siguranță! Cred că voi intra în banii viitori ...

-          Ai grijă, tu cam intri în banii viitori ...

-          Tu nu?

-          Nu, eu încerc să păstrez câte ceva din fiecare lună, vreau să-mi achiziționez o blană!

-          O blană? Serios?

-          Da, am văzut una bioecologică, este minunată!

-          Unde ai văzut-o?

-          Nu-ți spun, că ești în stare să te repezi și s-o achiziționezi înaintea mea, dar îți promit că mergem împreună când mă voi hotărî!

-          Promiți?

-          Promit! 

   Cele două prietene au părăsit „Centrul de recreere și achiziții” și s-au îndreptat împreună către cea mai apropiată stație de transport continuu la viteză mică: evident, mai aveau ceva de vorbit!

 

   Sistemul de Intuire Comportamentală era pus în dificultate, lucru ce nu se mai întâmplase niciodată de când societatea hotărâse că poate fi aplicat! Specialiștii căutau explicații, iar oamenii politici vorbeau pe la colțuri despre necesitatea „de a porni de la zero”: întotdeauna politica este în căutarea unui punct zero, iar alegătorii cad mereu în capcana aceasta! 

   Clienta a fost supravegheată la fel de discret ca și până atunci: indiferent unde s-ar fi dus, indiferent ce ar fi făcut, rămânea în dosarul „Temporar”! Un tehnician a observat ceva bizar: tânăra, oricât de mult ar fi plătit, din contul de venituri nu i scădea mai mult de jumătate din cât poseda! Oamenii erau uluiți: se confruntau se pare cu o fraudă de proporții - dacă avea în cont o sută de bani și cumpăra ceva de șaptezeci de bani, contul figura după operațiune cu cel puțin cincizeci de bani!

   Putea fi o legătură cu sistemul financiar?

   Dacă da, care?

   Și cu cine?

   Sau prin cine?

   Autoritățile erau în alertă maximă: nu găsea nimeni mecanismul prin care funcționa această înșelătorie și, paradoxal, sistemul financiar nu raporta pierderi!

   A fost constituită o comisie ... 

   Tânăra își vedea mai departe de înșelăciunile ei: se purta normal, fără stridențe, fără a ieși în vreun fel în evidență.

   Serviciul local de pază și supraveghere a clienților, comportamentului și cumpărăturilor, cunoscut sub numele Triplu C, începu să se intereseze discret de clienta aceasta: era educatoare, avea un venit firesc pentru poziția ocupată, nu avea contract nupțial și nici nu avusese, părinții pensionari se mutaseră într-o zonă cu climă mai blândă și se vedeau rar, nu avea alte rude, nu cheltuia sume mari ... și cu toate astea, contul îi era burdușit cu bani de stătea să plesnească! 

   În scurtă vreme, un tehnician mai bătrâior raportă descoperirea mecanismului! A fost ascultat, mai întâi cu neîncredere, apoi cu curiozitate, iar la final i s-a mulțumit și a fost expediat înapoi la treabă, fără a i se spune dacă a avut sau nu dreptate: avea dreptate, iar descoperirea demonstra o breșă de securitate!

   Pe scurt, totul era o greșeală!

   Implantul clientei avea o serie de autentificare compusă din 20 de semne; codul personal al aceleiași cliente era compus tot din 20 de cifre; numărul contului în care se depozitau virtual abaterile de calcul avea tot 20 de cifre: aceleași 20 de cifre! Cele trei coduri, serii, cifruri, oricum am vrea să le numim,

ERAU IDENTICE!

   Specialiștii s-au crucit, au verificat, a răsverificat și, până la urmă s-au declarat învinși: uluiți, dar învinși! De când banul, moneda unică la nivel mondial, luase locul monedelor continentale, se renunțase la sistemul greoi cu patru și chiar cinci zecimale în calculele financiare, dar în unele situații, rare ce-i drept, unele tranzacții nu aveau ca rezultat un număr întreg sau cu numai două zecimale și, atunci, sistemul rotunjea automat la valorile acceptate: și, pentru a nu fi nevoie să se ia de undeva pentru a acoperi o eventuală rotunjire în plus, se hotărâse ca rotunjirea să se facă în minus! Adică, valoarea 4,9989 nu devenea 5,00 ci 4,99 - pierdera era infimă și nu deranja pe nimeni! Dar acei 0,0089, sau 0,0001 ori chiar 0,000001, la nivel global se însumau și rezultau cifre uriașe: noul sistem global, neavând un cont special pentru aceste sume, neștiind că nimeni nu s-a gândit la această posibilitate considerată neglijabilă, a verificat TOATE conturile existente și, găsind suprapunerea perfectă între cele trei de mai sus, a vărsat în singurul cont financiar dintre ele sumele astfel obținute! Adică, mașinăria a fost convinsă că potrivirea perfectă de 20 de cifre nu este întâmplătoare și că acolo trebuiesc depuși banii! Pentru că exista o lege privind cheltuirea banului public, prin diverse jonglerii, același sistem avea grijă să nu vireze niciodată mai mult de jumătate din banii existenți în cont! De altfel, cheltuielile clientei erau nesemnificative prin comparație cu valoarea sumelor la care ar fi avut acces dacă ar fi vrut: cum însă nu-și verificase niciodată starea veniturilor, nici nu știa de comoara la care ar fi avut acces!

   Problema era mare!

   Producătorul sistemului dădea vina pe producătorul implantului!

   Acesta se apăra arătând cu degetul către sistemul financiar!

   Finanțele la rândul lor, având în spate întregul aparat de stat, se apărau demonstrând că sistemul lor de inventariere a clienților era cel mai vechi, bazat pe anticul „Evidența populației” și că ceilalți trebuiau să fie mai atenți!

   Lucrurile s-ar fi oprit poate aici, dar la nivel global modificări nu se puteau aduce decât în urma unei hotărâri judecătorești definitive: întregul sistem, pentru a nu putea fi corupt, era legat la rețea și se autosupraveghea, deci, nu i se putea da pur și simplu un ordin de modificare a rutinei de funcționare!

   Sistemului îi trebuia un proces! 

   Clienta a fost luată de pe stradă și dusă la un sediu al Triplu C.

   Au început interogatoriul de parcă aveau de a face cu un infractor internațional!

   Clienta a început să plângă!

   În urma unor indiscreții, publicul a aflat despre întâmplare și rețelele au început să se agite!

   Scandalul mocnea!

   Autoritățile au grăbit punerea clientei sub acuzare! 

   Într-o zi de marți, în fața clădirii Dreptății erau adunați foarte mulți clienți: majoritatea aveau montate camere suplimentare în locul ochiului stâng, semn că făceau parte din grupul influent al vlogerilor, alții încercau să mențină ordinea iar o a treia categorie urmărea totul de la distanță rezonabilă și doar din curiozitate - aceștia sperau să intre în sala de judecată ca public. Datorită interesului enorm suscitat de acuzația de „întrerupere a ciclului economic”, acuzație ce nu mai fusese formulată de peste douăzeci de ani, procesul fusese mutat din sala obișnuită în una cu mult mai mare. Totul era conectat, panouri enorme prezentau imagini aproape la fiecare colț de stradă, nu se mai vorbea despre altceva. 

   În prima ședință a tribunalului, lucrurile - mai mult administrative - au mers rapid: acuzata era apărată de un avocat celebru, specializat în fraude economice capitale, iar judecătorul a tras la sorți - în fața tuturor - tipul de judecată la care urma să se recurgă: a ieșit curtea cu jurați.

   Apoi s-a tras la sorți numărul juraților: 12.

   După aceasta, în emoțiile publicului, s-a petrecut și penultimul act, adică s-a ales între jurați publici și jurați corporatiști: a ieșit corporatiști.

   Sorții mai aveau un singur cuvânt de spus, anume tipul procesului, public sau privat: a ieșit public.

   Ședința a continuat cu alegerea juraților: dintre companiile prezente, cele vânzătoare de autoturisme au declinat invitația - acuzata nu cumpărase niciodată așa ceva - iar cele de cosmetice se luptară să pătrundă în juriu. Apărarea a încercat să respingă producătorul de lenjerie intimă și de blănuri ecobiologice, acuzarea dimpotrivă. Așa s-a scurs prima zi, cu oboseala permanentelor refuzuri și cereri și tocmeli. A doua zi, în primele o sută de minute ale procesului, s-au definitivat problemele adiminstrative: juriul era definitiv constituit, fiecare consiliu de administrație având în sală propriul receptor. Făceau parte producători de sucuri carbogazoase, de cosmetice, de haine, de ustensile de bucătărie, de mobilă, etc, etc. Tuturor, li se adăugase în ultima clipa și consorțiul ce deținea „Centru de recreere și achiziții” în care fusese depistată acuzata: și procesul a început.

   Procurorul a adus la cunoștința tribunalului acuzarea și sentința dorită.

   Avocatul s-a opus, demonstrând că acuzația de „întrerupere a ciclului economic” era nefondată.

   Procurorul a demonstrat că este fondată și că oricine nu cheltuiește sumele câștigate ci le tezaurizează - chiar așa a spus, tezaurizează! - se dovedește un dușman al societății prin faptul că întrerupe ciclul economic al consumului perpetuu, singurul care poate întreține bunăstarea la infinit.

   Lucrurile s-au desfășurat astfel, întrerupte din când în când de întrebări suplimentare puse de jurați. Ședința a fost suspendată până a doua zi. 

   Cum frauda economică nu se demonstrează decât prea puțin cu martori și se apelează de obicei la acte și alte înscrisuri, a făcut senzație în a doua zi de proces chemarea ca martor chiar a acuzatei!

   Avocatul: Ați avut de gând să blocați banii?

   Clienta: Nu, voiam numai să strâng suficient ca să pot achiziționa o haină de blană.

   Avocatul: Aveți martori?

   Clienta: Da, prietena mea ...

   Avocatul: Cer interogarea ca martor a ...

   Procurorul: Domnule judecător, ce rost are o mărturie verbală când noi avem acte care dovedesc ...

   Judecătorul: Jurații ce părere au?

   Jurații (după câteva clipe de tăcere): Cu scorul de 11 la 1 am hotărât că nu merită ascultat martorul - se opusese numai producătorul de blănuri, care ar fi dorit să se vorbească despre el.

   Judecătorul: Se respinge audierea martorului.

   Jurat: Să ne spună de ce nu a cheltuit!

   Clienta: Strângeam bani ...

   Jurat: Știa clienta că este ilegal să strângă bani?

   Clienta începe să plângă.

   Judecătorul: Clienta este somată să răspundă la întrebare!

   Clienta (trăgându-și nasul): La ce întrebare?

   Jurat: De ce a strâns clienta bani?

   Clienta (smiorcăindu-se): Nu am strâns bani decât ...

   Jurat (violent): Minți! Uită-te la tine, ai toate hainele lipite și minți că nu strângi bani? De ce nu porți haine cusute?

   Clienta (cu privirea în pământ, rușinată): Sunt mai scumpe și eu vroiam o haină de blană ... 

   Ziua s-a terminat în această notă, iar părerile erau împărțite: la casele de pariuri, cota pentru condamnare scăzuse de la 4:1 la 2:1. Rețelele se ocupau numai de Caz. Lumea era blocată cu ochii și urechile ațintite asupra tribunalului. Un analist politic, un tip nesuferit și deștept, a declarat că femeia este condamnată, că sistemul judiciar este o farsă și că ideea de consum permanent este o prostie, acuzând clasa politică pentru educația precară a „cetățenilor”: îi plăceau asemenea cuvinte anacronice, le căuta și le desgropa, aducându-le în discuție și punându-i pe ceilalți în situații imposibile! Vorbise deci despre „cetățeni”, despre „dreptul de a consimți” participarea la o linie politică, vorbi despre alegerea oamenilor direct în funcții în locul sistemului obișnuit, indirect, de a vota o companie al cărui consiliu de administrație să numească omul potrivit în funcția potrivită ...

   A spus multe, dar după numai câteva minute ascultătorii au început să se plictisească neînțelegând toți termenii folosiți. 

   În următoarea zi, chiar înainte de începerea ultimei ședințe, judecătorul i-a chemat pe Procuror și pe Avocat în biroul său. Mai erau de față și receptoarele juraților corporatiști.

-          Domnilor, v-am chemat pentru că vreau să lămurim lucrurile de la bun început!

   Judecătorul nu dorea ca după proces să izbucnească vreun scandal pe care să i-l pună cineva în cârcă!

-          Domnilor, iată care este situația!

-          Vă ascultăm - răspunseră în cor cei doi, în timp ce receptoarele emiseră un zumzăit aprobator.

-          Așa cum bine știți, problema din spatele procesului este cu totul alta - nu intru acum în amănunte. Țin să mulțumesc acuzării că nu a formulat nici o indicație în acest sens.

-          În ce sens? Despre ce este vorba de fapt? Avocatul devenise interesat.

-          Domnule avocat, iată adevăratul caz ...

   Judecătorul, Procurorul și jurații îi explicară apărătorului ce se ascundea în realitate în spatele judecății.

-          Așa că, înțelegi dumneata, suntem obligați să dăm această sentință, în caz contrar riscăm să blocăm sistemul la nivel global! Judecătorul, care nu avea cunoștințe economice sau de sistem, repeta ceea ce i se spusese. Uite, sunt aici și jurații ... îți pot spune și ei același lucru!

-          Domnule Judecător, implantul i-a fost pus la naștere, a fost schimbat la șase ani, apoi la fiecare duzină! Pe acesta îl are de mai puțin de un an și jumătate, de când a împlinit două duzini, a fost nou când i s-a montat! Domnule Judecător, Clienta mea nu are nici o vină! Iar povestea asta cu întreruperea ciclului economic este o prostie, dați-mi voie să vă spun ...

   Un bâzâit strident îl întrerupse - receptorul juratului „Băuturi carbogazoase” intervenea în discuție:

-          Domnule Avocat, noi înțelegem până la un punct atât sentimentele umane cât și nevoile umane, dar nu întotdeauna le și încurajăm!

   Cei prezenți încuviințară: acest jurat era chiar mai influent decât producătorul de lame și mașini de ras!

-          Așadar, dumneata te-ai apucat s-o aperi pe clientă pentru că ești în căutare de notorietate, dar conștient că acest proces nu-ți aduce restul de bani pentru achiziționarea unei anumite bărci ultrarapide!

-          Eu ...

-          Nu am terminat! Când vom termina - pentru că vorbesc în numele tuturor - dacă o să mai ai ceva de spus, te vom asculta! Așadar, în acest moment, fiecare dintre noi și-a atins scopul propus: Judecătorul duce procesul la bun sfârșit în perfectă ordine urmând a fi sponsorizat cu o casă de vacanță, Procurorul obține condamnarea dorită și postul de conducere al noului departament numit „A patra zecimală” iar dumneata obții o sentință mai blândă pentru clienta dumitale și, nu numai atât, dar ai achiziționat deja barca ultrarapidă pe care ți-o doreai!

   Avocatul, roșu de plăcere, își spuse că este prea frumos ca să fie adevărat: ceilalți doi îl priveau cu un aer superior.

-          Vă mulțumesc, dar cu clienta mea cum rămâne?

-          Fii dumneata fără grijă, ne ocupăm noi!

-          Hai domnule - interveni Judecătorul - fii înțelegător: nu te poți opune progresului! 

   În aceeași zi, clienta a fost condamnată la decăderea din drepturi, mutarea într-o altă colectivitate, înlocuirea CIP-ului implantat, confiscarea tuturor bunurilor materiale sau virtuale, ștergerea memoriei și doi ani de terapie de shoping: a fost iertată de înjositoarea interdicție numită noshoping! 

   Sistemul funcționează și astăzi perfect, supravegheat de departamentul „A patra zecimală”.   

   Deși mulți se întreabă de unde vine acest nume, nici măcar răul analist politic nu poate răspunde întrebării!