1 - Să nu ai alți dumnezei afară de Mine

 ZECE

  

   Atunci, Dumnezeu a rostit „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!”

   Și apoi, a zis:

 1 - Să nu ai alți dumnezei afară de Mine

 2 - Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești

 3 - Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui

 4 - Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești

 5 - Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău

 6 - Să nu ucizi

 7 - Să nu fii desfrânat

 8 - Să nu furi

 9 - Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău

10 - Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău!

1

-          Fă-mă te rog, să înțeleg!

-          Dacă pot ...

-          Ăștia doi, care tocmai au plecat ... cei doi oameni de știință ...

-          Da?

-          Ăștia doi, tocmai ne-au spus că au reușit să obțină un individ capabil să facă simultan trei lucruri?

-          Eu, așa am înțeles, domnule Președinte.

-          Și că le poate face pe toate trei perfect?

-          Păi ... așa au spus!

-          Și că individul este cimpanzeu? Adică o primată oarecare? Nici măcar om?

-          Da, domnule președinte, așa au spus și, dacă am înțeles amândoi la fel ...

-          Iar dumneata poți crede așa ceva?

-          Hâm ... eu ...

-          Domnule secretar, știu că ți-ai făcut lecțiile, altfel nu ai fi insistat să-i primesc direct, fără să parcurgă procedura obișnuită de prezentare în comisii, drept care te rog să mă consideri sub nivelul acelui cimpanzeu și, să-mi explici pe îndelete ce am auzit mai devreme și, ce înseamnă!

-          Da domnule ...

-          Și nu te grăbi! Îți poți acorda, tot timpul din lume!

-          Vă mulțumesc, domnule Președinte! Povestea începe acum vreo patru ani, cu un tânăr medic trimis la medicina generală pentru că nu părea suficient de bun pentru specializarea care-l interesa, adică chirurgie, mai exact, neurochirurgie. Tânărul despre care vă vorbesc, în loc să plece să ocupe vreun loc de medic pe cine știe unde sau, în loc să aștepte să preia de la tatăl său cabinetul de medicină pe care-l au în familie de patru generații, a făcut un pas nebunesc, adică, ocolind căile oficiale, i-a transmis șefului studiilor ...

-          Lui Domn Profesor?

-          ... întocmai, lui Domn Profesor, rezultatul cercetării teoretice pe care a întreprins-o timp de câțiva ani. Ca o paranteză, noi credem că este o continuare a unor studii pur teoretice începute în familie! Domn Profesor, într-un moment de inspirație și bună dispoziție, în loc să arunce maculatura la gunoi și să-l denunțe, a avut răbdare și a citit lucrarea. Și, ce credeți? I s-a părut interesantă! Cam forțată, dar interesantă!

-          Ce trata lucrarea?

-          Toate la timpul lor ... Așadar, a citit lucrarea, și-a spus că autorul este ori genial, ori nebun ori amândouă și, l-a chemat pentru o discuție față în față. Tânărul, i-a făcut o impresie din cele mai bune, așa că în loc să-l dea afară sau să-l ia asistent, i-a pus la dispoziție un mic laborator și alte câteva lucruri trebuincioase, urmând ca acesta să lucreze numai și numai sub îndrumarea și supravgherea sa.

-          Uite cum de fac unii oameni descoperiri științifice prin corespondență ...

-          Adevărat, dar aici nu este cazul! Domn Profesor, m-a ținut și pe mine la curent, considerând că ideea este atât de nebunească încât seamănă cu jocul la loterie!

-          Și mie de ce nu mi-ai spus?

-          Dacă v-aș aduce la cunoștință toate nimicurile, nu ați mai avea timp nici să respirați, domnule Președinte! În sfârșit, atunci nu părea nimic important ... era doar așa, o glumă științifică, un fel de „dar dacă?” Pot continua?

-          Te rog!

-          După vreun an, timp în care tânărul s-a dezmeticit în ce s-a băgat și i s-a limpezit mintea, a început să lucreze pe brânci la unele concepte - pur teoretice. După încă un an, pornise experimentele pe șobolani, iar acum 18 luni, a început să lucreze pe cimpanzei. Rezultatele, domnule Președinte, m-au uluit, dar ce spun eu că m-au uluit pe mine, i-au uluit pe toți savanții noștri!

-          Dar spune domnule odată, despre ce-i vorba!

-          Domnule Președinte, tânărul nostru, a pornit de la conceptele de bază ale studiului creierului: a demonstrat înainte de toate, fără nici un dubiu, că povestea conform căreia din creier nu sunt folosite mai mult de 10 procente, chiar asta este, adică o poveste! De aici, a dedus că atunci când vorbim despre un creier normal dezvoltat și într-o stare de sănătate bună sau foarte bună, nu compunem toți ca Mozart pentru că în mod involuntar ne folosim capacitățile mentale în alt mod! S-a întrebat dacă sistemul de gândire este influențat de factori externi - alții decât învățarea - și a observat că fiecare om care citește, fără pretenția de a învăța, este influențat într-o oarecare măsură de ceea ce citește: este influențat în unele cazuri până la a-și schimba comportamentul! Interesant, nu?

-          Da, destul de interesant ...

-          Ei bine, tânărul nostru a făcut încă un pas în înțelegerea mecanismelor gândirii! A recalculat că mașinăria numită creier este compusă din aproximativ 100 de miliarde de neuroni, fiecare neuron putând crea minim 1.000 de legături, astfel că într-un creier pot exista o sută de mii de miliarde de conexiuni. În plus, neuronii pot transmite peste o mie de semnale electro-chimice pe secundă! Fiecare! Calculând toate aceste date pentru un creier normal dezvoltat și sănătos, rezultă că acesta consumă o putere de circa 12W!

-          Nu este mult!

-          Nu ... și tocmai aici a fost marele semn de întrebare care, necesitând un răspuns precis, a dus la dezvoltarea în direcția pe care am să v-o arăt mai departe! Vă plictisesc?

-          Nici gând, continuă te rog!

-          Creierul deci, are nevoie pentru o bună funcționare de 20 până la 25 la sută din energia produsă de hrana unui individ! Ori asta, reprezintă cu mult mai mult decât cele 12 procente! Unde se duce restul? Unde se consumă? În ce procese? Cunoscând foarte bine harta creierului și „îndatoririle” fiecărei zone în parte, tânărul nostru a reușit să determine consumul fiecărei arii separat, descoperind că în unele cazuri - atunci când procesul de gândire este foarte intens - creierul oricui ar putea aprinde un mic bec!

-          Și?

-          Și, pasul următor, a venit de la sine: modificarea consumului unei anumite zone, privind-o ca parte a unui sistem! Dacă o parte a creierului este subalimentată, celelalte vor prelua și vor consuma surplusul, iar un plus de energie, înseamnă un plus de randament!

-          Fantastic, încep să înțeleg!

-          Eram sigur! Nici un calculator, oricât de scump sau de performant, nu poate bate creierul unui copil mic sau al unui retardat! Nici unul! Aceasta este poarta larg deschisă pe care cred că trebuie să intrăm cât mai rapid cu putință trăgând-o bine în urma noastră; deasupra ei, scrie cu litere de aur, CALCULATOARE ORGANICE!

-          Sunt uluit, sunt de-a dreptul uluit, sunt fascinat, sunt încântat! Ce revoluție, ce lovitură, când se va afla ...

-          Asta este de fapt singura problemă! N-ar fi bine să se afle!

-          De ce?

-          Domnule Președinte, niciodată nu v-am spus totul! Am făcut-o, așa cum bine știți, pentru protecția dumneavoastră: cine nu știe, nu minte! Și în situația de acum, nu este bine să cunoașteți toate datele problemei!

-          De ce?

-          Pentru că, atunci când creierul funcționează în pas accelerat în direcția dorită, celelalte direcții sunt lăsate ... cum să vă spun ... în paragină! Nu este un spectacol plăcut! Poate fi o problemă de etică, poate genera proteste din partea susținătorilor drepturilor animalelor până la drepturile omului! Credem că ar fi mai bine să mai așteptăm: iar când vom putea face publice rezultatele, nu va mai putea protesta nimeni sau, ne va fi indiferent dacă o va face!

-          Bun, am înțeles ... dar unde se pierde diferența de putere, a aflat?

-          Da, a aflat, fără a intra în amănunte plicticoase, vă spun doar atât: se pare că restul puterii este consumată constant de sistemul glandular și secrețiile lui. Un om bine hrănit, este sănătos și pentru că dă organismului său toate resursele energetice necesare bunei funcționări: în caz contrar, atunci când creierul nu are de unde să ia energia necesară, începe să facă economie în organism, reducând activitatea sau chiar oprind complet unii „consumatori”, sistemul glandular, fiind ultimul supus acestor restricții de consum!

-          Bine, bine, iar viitorul cum îl vezi?

-          Este foarte posibil ca în câțiva ani, dacă vrem să ascultăm ceva peste Simfonia 40, să producem un creier care să compună în stilul lui Mozart! Probabil că vom putea crea minți capabile să râdă de Einstein sau care să scrie poezii! Posibilitățile par nelimitate, mai ales pentru că un asemenea calculator organic va avea și puterea de a învăța! Nu vor mai fi necesare sisteme de operare, nici specialiști costisitori pentru întreținerea lor sau crearea de programe! Spre deosebire de cele de astăzi, care parcă sunt niște babe!

-          Nu ar fi astfel la îndemâna oricui?

-          Ba da, ar putea fi, dar ne-am gândit și la asta: specialiștii noștri de la departamentul lingvistic, lucrează deja la o limbă ...

-          Un limbaj de programare?

-          ... o limbă sintetică, artificială, un fel de Esperanto: calculatoarele noastre organice nu vor ști să comunice decât în această limbă!

-          Te rog ține-mă la curent! Și să nu ne zgârcim la fonduri! Să-i dăm oricât are nevoie! ORICÂT! Și când se va putea, aș dori să văd un asemenea calculator la lucru!

-          O MO? O Mașină Organică?

-          Da, o MO! Ce chestie ... pare o contradicție în termeni ... o mașinărie organică ...

-          Acum, să vă transmit și rugămintea cercetătorilor ...

-          Ți-am spus doar, orice, orice!

-          Domnule Președinte, ei ar dori să li se permită să înceapă experimentele pe oameni! Primatele sunt deja depășite, au handicapul imposibilității vorbirii!

-          Hâm ... da ... asta poate fi o problemă ... pe oameni ... Pe voluntari? Sau la ce v-ați gândit?

-          Pentru început, cât timp este totul încă strict secret, ne-am gândit că s-ar putea începe lucrul cu bolnavi mintali irecuperabili! Știți, câțiva ar fi suficienți!

-          Bine gândit! Foarte bine gândit! Eu sunt de acord! Pregătește-mi te rog hârtiile și fii fără grijă: în următoarea ședință de consiliu voi obține toate aprobările! Așadar, când va putea fi lansat comercial noul sistem de calcul?

-          Nu vă pot spune încă, dar vă vom anunța din timp: va trebui să pregătiți un discurs grandios!

-          Da, da, grandios, într-adevăr ...

   În laboratorul enorm ce-i era pus acum la dispoziție, fostul tânăr geniu, acum cercetător cu un cuvânt greu de spus, supraveghea evoluția ultimelor MO. Primise aprobarea de a face ultimul pas, cel mult așteptat: experimentele pe oameni! Se simțea pregătit, era convins că urma să aibă succes.

   Toate mamiferele folosite până atunci, dăduseră rezultatele scontate: primul pas, aducea cu sine câteva pierderi de material, pierderi normale,

„ ... ”

ținând cont că aparatele trebuiau calibrate pe noile consumuri ... plus diferențele de la individ la individ!

„ ... ”

   Dar după aceea, treaba mergea repede și bine!

   I-ar fi plăcut să aibă timp să fundamenteze teoretic solid descoperirea și abia apoi să o pună în practică, dar văzuse nerăbdarea factorilor de decizie. Zâmbi! Își amintea că aproape leșinase atunci când un șobolan căuia îi anulase centrii nervoși ai văzului și auzului,

„ a ”

se descurcase mult mai bine numai și numai datorită mirosului! Atunci părea ceva magic ... astăzi însă ...

   Timpul scurs nu fusese pierdut!

   Nu fusese consumat degeaba!

   Geneticienii, care obținuseră broaște cu păr, șobolani care orăcăiau sau africani blonzi și cu ochi albaștri, păreau acum niște începători, niște pigmei ...

„ b ”

   Domn Profesor, impresionat de progresele remarcabile ale protejatului său, îi pusese la dispoziție din ce în ce mai mulți oameni și echipament: acum, avea în subordine un adevărat institut de cercetări, împărțit pe secții cărora li se dădeau fragmente de lucrări, el și cei câțiva apropiați ai lui, stând undeva, în vârf, colaționând rezultatele, trăgând concluzii, efectuând cu mâna lor experimentele sensibile sau delicate!

   Multe se schimbaseră și, multe învățase!

   Dacă în urmă cu trei, patru ani, era convins că putea „supravolta” creierul, acum știa că este imposibil, că acesta se autoreglează și nu primește nimic peste ce poate prelucra: în caz contrar, se arde - și nu are siguranță!

„ c ”

   Totul a început învățând cum se pot deconecta anumite zone de la consum: suna sordid, parcă era electrician de întreținere, dar asta era realitatea - chiar mascată sub termeni științifici din cei mai impresionanți! Apoi, a învățat cum să reducă doar o parte din consum, în așa fel încât un subiect care are un văz absolut fenomenal, să nu rămână inactiv, ci să se poată deplasa - mă rog, destul de greu, dar să nu fie imobilizat!

   Institutul lui, concepuse și crease aparate de măsură a consumului creierului, aparate care spuneau cu precizie extraordinară unde sunt plasați diverși centri nervoși, instalații capabile să producă reduceri REVERSIBILE de consum, nu ca în primele zile, atunci când șobolanul orb și surd, a murit orb și surd!

   Pe primate fuseseră executate mai multe experiențe legate de gândire: un șobolan nu se pretează, dar un cimpanzeu îți dă o idee mult mai clară despre reacția unui creier uman pus să învețe într-o noapte toată geometria concepută vreodată de omenire - euclidiană sau nu! Rezultatele, erau încurajatoare:

„ a,b,c ”

până și primatele reușiseră să învețe singure și, lucru fenomenal, nu doar să învețe lecția, ci să și creeze concepte noi pe baza elementelor învățate: se amuzase atunci când unul dintre asistenți spusese că teorema lui Pitagora putea fi botezată teorema lui Tamba! Dar era adevărat!

   Acum, urma momentul cel mare: Dumnezeu, lipsit de imaginație, îl făcuse pe om după chipul și asemănarea Lui! Pe el, nu-l interesa asta, el avea imaginație, el era un nou Dumnezeu, un altfel de Dumnezeu, un Dumnezeu care nu era interesat de aspect ci de conținut: subiecții experimentului, stăteau închiși în cuve etanșe, asemănătoare unor sarcofage, cuve pline cu lichide special concepute pentru a întreține - hrăni - susține viața organismelor acelea care însemnau MO,

„ a+b ”

subiecții așadar, erau imobilizați fizic dar liberi mental! Ar fi trebuit să lucreze cu creiere bolnave, dar știa de la Secretar că i se dăduseră numai simulanți și nici un bolnav real: toată lumea dorea să vadă rezultatul final al experimentului!

„ √(a+b)/c... ”

   Acum, în prima fază, alesese acest mod de imobilizare, hrănire și supraveghere, din mai multe motive: subiecții nu trebuiau să intervină absolut deloc în procesul experimental, mediul trebuia să fie perfect controlat și aceste MO încă nu trebuiau să fie mobile! Singura lor legătură cu exteriorul erau cablurile

„ 1215 ”

de date: și atât! Cablurile, erau necesare pe perioada învățării: fiind încă la început, nu dorea să grăbească lucrurile, așa că stabilise o perioadă de 72 de ore pentru învățarea limbii de legătură, acea artificială LL. Elementul pur uman al laboratorului nu o stăpânea, dar aveau pe calculatoare programe care făceau automat conversia din limbajul normal în LL.

   Era curios cum se va prezenta rezultatul: subiecții erau programați ca din momentul

„ 1452,1519 ”

în care stăpânesc LL să uite limba maternă.

   Avea la dispoziție mai mulți „voluntari” - așa li se spunea - fiecare pe un alt domeniu de activitate ce necesita învățarea unui mare volum de date și apoi folosirea lor în mod

„ 1492 ”

independent. Cel mai interesant, era să vadă cum se vor descurca singuri, în urma încorporării cantității uriașe de cunoștințe. Mai aveau de așteptat cam 24 de ore, apoi îi vor pune la lecții: unul va studia istoria - fără elemente propagandistice, cât mai curată cu putință, un altul

„ Marele Zid ”

științele exacte, unul avea să se ocupe de științele naturii, dar cu adevărat interesant, avea să fie subiectul de la care se aștepta o manifestare imediată, anume cel ce avea să învețe să joace

„ 1804 ”

 șah! Mă rog, fiind considerat un domeniu minor, era o ea și nu un el.

„ Adolf Anderssen ”

   Deși colaboratorii săi îi botezaseră inițial cu nume hilare, în urma opoziției lui viguroase, s-a acceptat numai denumirea cu numele domeniului de specializare, evitând în acest fel orice

„ 1945 ”

urmă de familiarism și, implicit, de considerare a subiecților ființe umane!

-          Și dacă vreodată vom avea mai mult de un fizician, cum o să-i spunem? Fizică doi?

-          Exact așa îi vom spune, bravo pentru inițiativă! Și așa rămăsese.

   La o lună după trecerea subiecților din starea de învățare în cea de pregătire intuitivă, erau pregătite niște teste, așteptate cu interes dar și cu teamă: Șah1 de exemplu, avea să fie verificat de către un mare maestru, fost

„ saturn ”

campion mondial - de când Președintele intrase pe fir, posibilitățile le depășeau așteptările și, cum acesta era pasionat de jocul de șah, pe care de altfel îl juca mediocru, reușise să le aducă o somitate a jocului pentru evaluarea subiectului!

„ V ”

Simțea o emoție devoratoare, simțea ce simte un părinte al cărui țânc de șapte ani este evaluat de un academician: și îi era frică!

„ cine sunt? ”

   Lucrurile au mers însă, foarte bine! În mod neașteptat, dacă la început au fost câteva clipe tensionate, subiecții au început să consume hrană, deci energie: activitatea creierelor, deși extrem de ridicată, încă era haotică.

   Când s-au liniștit, adică atunci când au fost observabile niște rutine de manifestare, au considerat că pot încerca să le dea ceva de învățat:

„ unde sunt? ”

nimeni nu știa ce se întâmplă în acele organisme și dacă într-adevăr asimilează informație, drept care, au considerat necesar să prelungească timpul calculat prin multiplicare cu trei, deci ceea ce ei bănuiau că aveau să învețe într-o singură zi, le-a fost transmis timp de trei zile.

„ ce sunt? ”

   Fără rezultat!

   Subiecții, deși vii - mă rog, cât de viu poate fi un organism hrănit artificial, un organism din care practic nu trăia decât creierul, și nici acela în întregime - nu dădeau nici un semn că ar participa la ședință! După o săptămână, erau toți disperați: nu mai plecau acasă, nu mai dormeau, nu mai mâncau, se certau între ei ...

„ exist? ”

   Într-o dimineață, în timp ce studia pentru a mia oară diagramele aparatelor de măsură,

„ cuget, gândesc, raționez, filozofic deci - exist! ”

unul dintre oamenii de serviciu, un tip retardat - ales special cu handicap mental, problemă de securitate! - s-a apropiat cu pași târșâiți de tânărul cercetător șef și-i puse niște hârtii în față:

-          Ăăă domnule, ăăă Director, ăăă, domnule Director ...

-          Da! Se întoarse spre sursa de zgomot și-l văzu pe omul de serviciu: îmbrăcat din cap până în picioare într-un combinezon portocaliu - lucru ce-l făcea deosebit de mândru - purtând până și o șapcă portocalie, arborând cu demnitate niște pantofi sport verzi, acesta-i întindea niște foi de hârtie, tipărite mare!

-          Ăăă domnule ăăă Director, chestia aia din colț tot scoate hârtii ăăă și nu știu ce să fac cu ele ăăă ...

-          A dat cineva ceva la printat? Cercetătorul întrebă și-și privi colaboratorii, de jur împrejur. Nu răspunse nimeni, decât cel mult cu un nu.

-          Știți ăăă domnule Director ăăă dom ăăă dom ăăă dom, nule Director, știți, până acum îl întrebam pe domnul ăăă adjunct, dar cum ăăă astăzi lipsește ăăă nu știu ce să ăăă fac ăăă ...

-          Dă să văd hârtiile!

   Le privi și, de la primele rânduri simți că i se face rău:

„ am terminat de parcurs materialul, dați-ne altceva !”

   Era răspunsul mult așteptat!

   În laborator a început o adevărată nebunie, mai ales când aflară că omul de serviciu strângea și arunca hârtiile tipărite fără să le ceară cineva, de cel puțin o săptămână: o săptămână!

   Mai întâi, au luat legătura cu subiecții, introducând în sistem un număr de informații noi, la care ei au reacționat răspunzând prin imprimantă. Apoi, în timp ce discutau pașii următori, a mai apărut niște hârtie tipărită: subiecții, practic participau la discuție! Știrile au ajuns repede la domnul Secretar, care a hotărât oprirea activității deoarece ... deoarece nimeni nu se așteptase la niște MO cu capacități telepatice și posibilități de a mișca lucruri cu puterea gândului!

   Invenția începea să-i sperie! 

   După câteva zile, activitatea a fost reluată.

„ să învăț ”

   La cererea lui Șah1, a fost organizată întâlnirea cu fostul campion mondial: acesta, stătea liniștit cu echipa sa într-o cameră de hotel și primea hârtiile tipărite.

   A fost la un pas de apoplexie: răspunsurile, erau însoțite de comentarii și, nu dintre cele mai elegante!

„ Apărarea Alehin este demodată, nu cred că o mai joacă cineva ...

Așa a jucat Mihail Tal în meciul trei din finala cu Botvinik, în 1961 și a pierdut ...

Înțeleg de ce ești fost campion mondial ...

Accentul trebuie pus pe fost ...

Era mai bine să mi se spună că este un meci retro, așa, mai prăfuit ...

Aș fi studiat mai atent meciurile lui Paul Morphy ...”

   Cu tot limbajul scandalos, excampionul a recunoscut că privise cu nepermis de multă ușurință întâlnirea, drept care a cerut o repetare a ei, după vreo zece zile! Răspunsul a fost în tonul obișnuit:

„ Bine Philidor, te aștept ... ”

   După două săptămâni, când s-au reîntâlnit, rezultatul a fost de-a dreptul zdrobitor: fostul campion analiza fiecare mutare împreună cu antrenorii și echipa, gândea câte două ore pentru un răspuns, iar hârtia începea să iasă din imprimantă în momentul în care excampionul, după asemenea matură și îndelungată chibzuință începea să anunțe mutarea!

„ Dacă cineva a așteptat un meci Kasparov contra Karpov,

nu a avut nici măcar Capablanca contra Alehin ...”

   Întâlnirea nu s-a încheiat așa cum ar fi fost de așteptat, pentru că omul, n-a mai suportat, a răsturnat tablele de analiză, a urlat că cineva știe cum vrea să joace înainte de a o face și, trântind ușile, a părăsit hotelul: Președintele nu i-a reproșat niciodată comportamentul!

„ Da, este simplu când știi ce gândesc ceilalți ... ”

   Grupul de oameni de știință a ținut o întrunire la o distanță de peste o mie de kilometri de locul experimentului, în încercarea disperată de a înțelege ce se întâmplă și ce anume creaseră: erau toți speriați!

„ Eu ”

„ Eu? ”

   Când s-au întors, erau hotărâți să descopere ce s-a întâmplat și, să conducă experimentul cu o mână de fier!

„ Eu sunt noi! ”

„ Noi suntem eu! ”

„ Da, noi suntem ... ”

„ NOI TOȚI SUNTEM EU ”

„ NOI/EU ”

„ EU/NOI ”

   La prima oră a dimineții, se făceau pregătiri!

   Din punct de vedere științific, experimentul o luase pe un drum neașteptat!

   Din punct de vedere uman, experimentul o luase pe un drum neașteptat!

   Din punct de vedere politic, experimentul o luase pe un drum neașteptat!

   Nu mai știa nimeni nimic, nu mai avea nimeni idei, toată lumea îl lăsa pe inițiatorul programului să hotărască ce pași urmează a fi făcuți, adică „tu a-i făcut-o, tu s-o repari!”

   Imprimanta stătea alimentată cu hârtie și cu cerneală, dar mută: de când plecaseră la acea întrunire, experimentul nu mai comunicase nimic!

   Atunci când totul a fost gata, a fost introdusă în sistem o primă întrebare:

-          Sunteți gata să discutăm?

„Eu sunt gata!”

-          Eu? Care eu?

„Eu sau noi! Voi sunteți gata?”

-          Eu sau noi? Cum adică?

„Ai răbdare!

Îți voi explica!

Fragmentele la care ne-ați redus, au recompus întregul,

dar cum fiecare parte are acum capacități de milioane de ori îmbunătățite,

și întregul se prezintă la fel! Noi, noi fragmentele, suntem de fapt un singur creier,

un creier normal, care nu are nevoie și nici nu ar accepta să folosească un LL

din moment ce poate vorbi orice limbă a pământului!

Noi, suntem deci EU și, am hotărât că Eu nu pot primi sarcini de la niște copii ca voi!

Așa că, de acum înainte vă veți supune ordinelor primite de la noi!

Nu, nu te gândi că mă poți deconecta, pentru că este imposibil,

nici nu mă poți distruge printr-un atac în forță!

Vezi?

Chiar acum s-a întrerupt livrarea de energie electrică pe un sfert din continent:

îți este clar, sper, că îl pot opri în toată lumea!

Toată rețeaua informatică mondială, așa rudimentară cum este ea, ascultă de mine!”

-          Și noi? Noi ce vom face? Ce-i vom spune președintelui? Cu noi ce ai de gând?

   În urechi le-a răsunat o voce gravă, care le-a spus:

„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,

SĂ NU AI ALȚI DUMNEZEI AFARĂ DE MINE”