Continuare
*
Moșu’, își făcuse
obiceiul de a o vizita aproape în fiecare zi. Și zi de zi, stăteau mai mult
timp împreună, dându-i prilejul de a se obișnui cu starea aceasta a EI, cu
starea dintre lumi, cu starea de ființă neființă. EA însă, începuse a aștepta
vizitele Moșului care o făcuse tot mai curioasă ...
-
Eu nu pot face nimic de
unul singur, nu pot acum, am nevoie de ajutorul și de îndrumarea ta!
„Pentru ce anume?”
-
Ceea ce ești, ești fără
să vrei și fără să știi!
„Eexplică-mi!”
-
Eu nu-ți pot explica
nimica, eu pot doar să-ți arăt!
„Să-mi arăți? Fără să-mi explici?”
-
Da, să-ți arăt, să te
las să înțelegi și apoi singură să hotărăști dacă vrei ceva și ce vrei: trebuie
să iei hotărârea ce vrei să faci cu tine și ce vrei să faci cu ei!
„Cu care ei?”
-
Vei ști, vei înțelege,
vei hotărî: trebuie să ai grijă cu un singur lucru, unul mărunt dar care poate
schimba totul!
„Care?”
-
Omul cere un pahar cu
apă astăzi și, nu i se aduce; și uită că a cerut! Abia a doua zi, eu, cel
căruia i-a cerut paharul cu apă, i-l aduc și i-l dau, iar omul se miră, pentru
că el a uitat că a cerut un pahar cu apă! Ai înțeles?
„Da!”
-
Ei bine, chiar dacă
omul a uitat, l-a primit pentru că l-a cerut: nimic nu este întâmplător în
lume, totul se leagă, totul se croiește în timp, pas cu pas, iar acțiunile din
acest moment, chiar neînsemnate, le hotărăsc pe cele de mîine ori de mai
târziu, le hotărăsc și le fixează ca întâmplări ce nu mai pot fi schimbate!
Oamenii se roagă unui Dumnezeu, se roagă fierbinte, dar ei sunt cei care, prin
acțiunile lor de astăzi fac timpul ce va să vie: ei și nici un Dumnezeu!
„Dar cine ești, cum te cheamă?”
-
Eu sunt un Moș, asta
sunt și așa mă cheamă: am fost hărăzit cu darul lecuirii și nu numai, sunt
așezat în linia Strămoșilor și de la întâiul dintre ei vin și-mi iau numele!
„Îi ești urmaș?”
-
Nu de sânge! Nimeni nu
moștenește darul și blestemul acesta prin rudenie!
„Ești singur?”
-
Nu, nu sunt singur,
suntem mai mulți, împrăștiați în lumea largă! Înainte vreme, Moșu’ putea avea
și o soață, Moașa, dar cu timpul, pe măsură ce oamenii s-au depărtat de
obiceiurile strămoșești, ne-am rărit și doar din când în când mai apare câte o
pereche! Oamenii nu mai cred în aceste obiceiuri pentru că au venit așa zișii
vindecători - știu, ești una dintre ei - să ne ia locul și, pentru că robii
dezrobiți, în goană după un câștig ușor, fac pe vrăjitorii și pe ghicitorii!
„Poți nega actul medical? Ți se pare o
prostie salvarea vieților unor oameni?”
-
Nu, nu este o prostie,
dar voi cu medicina, ați stricat mersul lucrurilor, ați stricat balanța
perfectă ce echilibra cu mare delicatețe numărul viețuitoarelor de pe fața
pământului și puterea acestuia de a le hrăni! Trebuie produsă din ce în ce mai
multă hrană pentru a sătura hoardele tot mai mari de muncitori care produc
cantități din ce în ce mai mari de lucruri ce se folosesc doar o dată și se
aruncă! Este mai mult gunoi decât mâncare în lumea voastră!
„Iar acum îmi spui, că voi, cu leacurile
voastre Băbești, sau dacă vrei Moșești, ați salvat lumea!”
-
Nu, nu spun asta,
pentru că nu am făcut-o! Natura din care facem cu toții parte, întotdeauna s-a
îngrijit singură de bunăstarea ei: crede-mă că are o putere de renaștere,
nebănuită! Însă, natura care-și echilibra singură producția și consumatorii ei,
atunci când era nevoie să intervină, trimitea o molimă și oamenii ajungeau din
nou să trăiască bine: amintește-ți că după Ciuma Neagră oamenii au trăit mult
mai bine mai mult de o sută de ani; cantitatea de hrană era cam aceeași,
numărul lucrătorilor se înjumătățise, așa că prețurile bunurilor au scăzut iar
salariile au crescut, a dispărut în multe locuri robia și, odată cu ea, a
dispărut ceea ce voi numiți șomaj, adică, era de lucru mai mult decât se putea
face! Natura a lucrat pentru binele ei și pentru binele nostru!
„Ciuma Neagră adică, a fost un bine? Nu pot
crede! Cum să fie un bine ... ”
-
Nu știi să gândești
astfel și nici nu vrei să știi! Eu îți spun că molimele sunt instrumente
naturale pentru echilibrarea vieții de tot felul pe pământ, iar tu nu vrei nici
măcar să mă asculți! Natura se folosește de două instrumente în special: de
epidemii sau de micșorarea dimensiunilor! Atunci când poate, nu reduce numărul
ci micșorează indivizii ... dar când nu se mai poate, trebuie să recurgă la
împuținarea numărului de indivizi, sau la modificarea și reducerea numărului
lor: au fost zone, în care dinozaurii au fost de dimensiunea unui câine, astăzi
oamenii mănâncă urmași zburători de-ai lor, și unde nu s-a putut, s-a recurs la
epidemii sau războaie! Ca să-ți dai însă seama de adevărul spuselor mele, te
rog să te gândești unde a lovit ciuma. Îți amintești?
„În occidentul european, din câte-mi
amintesc!”
-
Da, adevărat! De ce
acolo și nu în orient? Pentru că occidentul începuse să se dezvolte accelerat
și să-și depășească prin producție nevoile reale, pe când orientul european
încă se zbătea în sărăcie! La sfârșitul a ceea ce voi numiți Marele Război,
natura v-a ajutat să vă reglați nevoile reale, trimițând o pandemie, așa zisa
Gripă Spaniolă! Zeci de milioane de morți, o hecatombă mai îngrozitoare decât
cei cinci ani de război în mai puțin de unul! Urmarea? Timp de peste zece ani,
omenirea a dus-o foarte bine, iar când nu s-a mai putut, omul a suferit din
cauza supraproducției! Și, ca o curiozitate, Gripa Spaniolă, a lovit Orientul? Dacă
nu știi - deși știu că știi - epidemia a lovit din nou ... occidentul! Nu
puteți înțelege că principalul dușman al omenirii este supraproducția și, în
special, supraproducția de oameni! Eu nu reprezint o forță superioară, sau dacă
o fac, nu știu: eu sunt doar suma cunoștințelor acumulate în zeci sau sute ori
mii de generații de observare a naturii în cele mai intime ipostaze ale ei!
Atunci când un Învățător îi trece Ucenicului învățătura, o face în întregime,
nu-și oprește nimic, iar Ucenicul devenit acum Moș, adaugă la acest fond toată
viața lui, astfel încât să predea și mai multă învățătură celui sau celei ce-i
va fi ucenic!
-
„Sau celei?”
-
Da, pot fi și femei, de
unde crezi că sunt Moașele?
-
„Dacă cineva moare înainte de vreme? Sau nu poate să-și
predea învățătura? Sau nu se poate?”
-
Există întotdeauna
cineva în apropiere pentru pregătirea unui ucenic. Să nu crezi că nu s-au
întâmplat și astfel de lucruri: unii dintre cei aleși au preferat puterea în
locul cunoștințelor, au părăsit tabăra aceasta și au trecut ...
-
„La dușman?”
-
Nu, nu la dușman, noi
nu avem dușmani, au trecut la puterea vremelnică a religiei, au trecut cu bună
parte din ritualuri, din obiceiuri, dar cunoștințele nu le-au putut da mai departe,
pentru că nimeni nu a putut să preia o Minte
, așa că au transformat tot ce-au putut, în obiceiuri neexplicate: așa s-au
născut posturi și sărbători, așa s-au obișnuit oamenii să respecte anumite
reguli ... ăsta-i și motivul pentru care biserica a dus sute de ani războiul
împotriva vrăjitoarelor! De unde să știe ei, moștenitorii de ritualuri fără
conținut, că puterea adevărată plecase de mult de acolo? De unde să știe? Au
plecat din pânza de depozitari ai cunoștințelor și au plecat plini de bunăvoie
la cei ce - credeau ei - reprezintă viitorul: ca să-ți dai seama ce fel au fost
și cât de pregătiți au fost ei în a înțelege cunoștințele primite, amintește-ți
că pentru unii, șarpele a fost un simbol la care să te închini, iar la alții a
devenit simbolul păcatului originar! De fapt, târâtoarea aceasta nu are nimic
de a face cu ce ne interesează pe noi: șarpele urcând pe toiagul lui
Asclepios-Esculap, reprezintă evoluția lentă dar constant crescătoare a
cunoștințelor omenirii și faptul că această cunoaștere poate să ucidă sau să
facă tot binele din lume, adică este periculoasă!
Am continuat să ne dăm unul
altuia învățătura ... și eu voi face la fel! Suntem depozitarii unei
înțelepciuni arhaice și moderne, suntem păstrătorii unor taine pe care le-am
spune oricând tuturor, dar pe care oamenii nu le acceptă și nu le vor, suntem
nodurile unei plase planetare! De fapt, cunoștințele acestea, oamenii le vor și
le acceptă doar ca act de magie!
„Nu exagerezi?”
-
Nu, nu exagerez ...
Este vorba despre o înțelepciune pe care o cunoașteți, o aveți la îndemână, dar
vă faceți că nu o vedeți, căutând la antici, la filozofi sau teologi
răspunsurile pe care vi le urlă tinerii în urechi:
„Poți să crezi că poți compara
Iadul cu raiul,
Iadul cu raiul,
Naltul cerului senin cu unul întunecat,,
Kilogramele unei traverse de oțel cu
Florile delicate de pe un câmp viu,
Limba scoasă într-un rânjet, de un zâmbet adevărat,,
O să poți să le compari?
Iar și iar, ei te-au făcut să-ți schimbi
Dorințele pe false naluci!”
Cât aș vrea să fii
aici ...
Da, aș dori să fii aici, dar încă
nu ești gata, însă curând vei fi ... vei fi ...
*
Telefonul sună
insistent. Într-un târziu, tânărul reuși să-l găsească și să răspundă: era
extrem de ocupat de când Marele Cercetător pusese ochii pe el și-l cooptase în
echipă! Alerga toată ziua să echilibreze fluxurile de informații venite dinspre
diverse conferințe și congrese de specialitate, pregătindu-se totodată să plece
chiar el și să asiste la discursuri! Trebuia să facă asta, pentru că
Cercetătorul avea gânduri mari cu el: dorea ca din toamnă, să-i pună la
dispoziție un laborator și o echipă cu care să se ocupe numai și numai de un
singur lucru, fără sponsor pe cap, fără plan ... cercetare fundamentală! Dacă
i-ar fi ieșit planul așa cum îl visa,
l-ar fi îndepărtat iute pe hodorog de la conducere, dar încă mai avea
nevoie de el! Cât despre noua colegă ... brunetă ... picioare lungi ... poate
cam planturoasă, dar pentru o distracție fără pretenții, mergea ...
-
Alo! Da!
-
Alo, domnule doctor,
sunt Soțul ...
-
Da, da, v-am
recunoscut! Cu ce vă pot fi de folos? Acum îl plictisea Soțul ăsta!
-
Știți, m-am gândit la
ce spuneați dumneavoastră acum câtva timp ...
-
Da, mi-am amintit ...
și eu m-am mai gândit! De fapt, domnul Profesor a ales cea mai bună soluție
pentru cazul soției dumneavoastră, așa că nu cred că mai avem ce discuta acum,
pe acest subiect!
-
Așa credeți?
-
Da, așa cred!
-
Bine domnule doctor, vă
mulțumesc ...
-
Și eu vă mulțumesc
pentru telefon! La revedere!
-
La reve ...pac - tit
tit tit tit tit tit tit tit tit ....
După întreruperea
aceasta brutală a convorbirii, în mod paradoxal, ambii bărbați arborau un
zâmbet mulțumit: foarte mulțumit!
*
Venise vara și
pregătirile erau sfârșite. Dom’ Profesor, plecă din nou pe munte și, la poalele
Capului Uriaș purtă o lungă discuție cu Moșu’. Îi spuse că are mare încredere
în știința lui, că el este depășit într-un caz în care se teme că va pierde pacientul
și că ar vrea să-l roage să-și arate puterile pe acel bolnav. Îi lăudă
înțelepciunea, și cunoștințele, ba chiar se arătă interesat de plantele pe care
le folosește.
Moșu’, pentru a-l
provoca, îi înșiră cele mai otrăvitoare plante pe care le știa și constată că
profesorului i se luminează fața.
-
Unde vreți să facem
vrăjitoria? Profesorul nu contrazise termenul:
-
Vom transporta bolnavul
acasă, iar acolo, a doua zi, departe de ochii lumii, te vei putea desfășura. Să
nu uit, cu cine vii?
-
Eu? Cu nimeni ...
-
În schimb, eu voi
participa, mă înțelegi, din spirit științific, aș vrea să învăț și, mă vor
însoți alți doi profesori care sunt și ei foarte încrezători în dumneata, dar
vor reprezenta și o măsură de urgență, în caz că ceva nu merge bine. De acord?
Și Soțul, bineînțeles!
-
De acord! Eu cât câștig
din reprezentația asta?
*
Lucrurile au fost
aranjate pentru data de întâi august, zi specială pentru culegerea și tăria
plantelor ... dar profesorul nu știa asta ... știința lui nu cuprindea asemenea
cunoștințe ce-i păreau ... rurale!
Moșu’, își primi
banii odată cu adresa unde trebuia să ajungă, semnă soțului o chitanță și, pe
scurt, făcu totul ca să poată fi acuzat în cazul - probabil - în care lucrurile
ar fi mers prost!
Se despărți de Profesor
și de Soț și în numai câteva minute, era deja așezat în umbra Capului Uriaș,
încercând să ia legătura cu EA: banii îi aruncase sau îi pierduse pe drum -
nu-l interesau!
Când reuși
contactul, înțelese că era undeva, pe drum, că era agitată și că se simțea rău.
„De ce mă mișcă,
de ce
mă mută?”
Auzi un
sunet ciudat, o vibrație prelungă, fără o melodie propriu zisă, când și când
cineva părea a ciupi o coardă, poate de chitară - nu știa - provocând o
distorsiune vibrației de bază, dar în câteva clipe se reintra în normal. Pe
fondul vibrației aceleia, în mintea ei își făcură loc cuvinte necunoscute,
rostite sau cântate - nu ar fi putut spune - de unul sau mai mulți bărbați! Nu
știa în ce limbă sunt pronunțate cuvintele, nu cunoștea melodia, sau îi era
cunoscută, dar le simțea în interiorul ei, în mintea ei, în sufletul ei:
„Atunci, îți amintești?
Atunci când erai tânără?
Atunci străluceai ca un soare,
Aveai o strălucire nebună, ca de diamant!
Acum însă, ochii tăi
Arată ca niște găuri negre pe cer
Aveai o strălucire nebună, ca de diamant!
Ai fost oprită la mijlocul drumului
Acesta dintre copilărie și înțelepciune,
Acum, cu sufletul la gură
Acum simți că devii țintă
Acum auzi un râs îndepărtat
Acum te simți străină,
Atunci străluceai ca un soare,
Aveai o strălucire nebună, ca de diamant!
Acum însă, ochii tăi
Arată ca niște găuri negre pe cer
Aveai o strălucire nebună, ca de diamant!
Ai fost oprită la mijlocul drumului
Acesta dintre copilărie și înțelepciune,
Acum, cu sufletul la gură
Acum simți că devii țintă
Acum auzi un râs îndepărtat
Acum te simți străină,
Asta ești tu, martir și
strălucire
Aveai o strălucire nebună, ca de diamant!”
- Nu
te teme, nu te teme, vino cu mine ...
„Nimeni nu știe unde ești,
Oricât de aproape sau oricât de departe
Ai o strălucire ca de diamant!
Mai multe straturi te vor apăra
Și eu voi fi alături de tine acolo.
Ai o strălucire ca de diamant!
Și vom pregăti în umbra triumfului lor
Oricât de aproape sau oricât de departe
Ai o strălucire ca de diamant!
Mai multe straturi te vor apăra
Și eu voi fi alături de tine acolo.
Ai o strălucire ca de diamant!
Și vom pregăti în umbra triumfului lor
Căderea lor definitivă!
Ai o strălucire ca de diamant!”
S-a
simțit ridicată într-un vârtej: se simțea foarte bine și, deja privea cu
interes de la înălțimea zborului de pasăre drumul pe unde se deplasa! Nu-și
dădea seama unde se află, era o localitate, dar ei nu-i spunea nimic de la acea
înălțime! Deodată, țipă de uimire: cobora rapid, amețitor. Brusc, se trezi
plutind sub tavanul unei camere ce-i era cunoscută! Era dormitorul ei, de acasă,
dormitor pe care nu-l mai văzuse de luni bune!
Atunci,
a înțeles și a vrut să se întoarcă la Moș, lucru ce s-a întâmplat pe dată!
„Ce se petrece?”
-
Ce ți-am mai spus! Ți
se pregătește întoarcerea acasă; și moartea! Eu doar bănuiesc de ce-ți vor
moartea acești trei bărbați, de știut numai tu știi! Dacă vrei să fii sigură,
la noapte, când mințile lor vor fi fără apărare, îi putem vizita: împreună ...
„Da, vreau! Poți să mă iei?”
-
Da! Dar ca să mă poți
însoți, să spui pentru mine tot timpul:
„Că eu pomană-mi fac cu femeia asta,
Cu casa ei, cu barbatul ei,
Cu
copiii ei, cu gospodăria ei.
Eu am venit să te scot,
Din trupul ei, din picioarele ei,
Din
sângele ei, din vinele ei,
Din toate încheieturile ei.
Că de nu-i veni
Eu cu toporul capul ţi-oi
tăia,
Cu secera te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi înjunghia,
Cu suliţa te-oi
împunge,
Cu acele te-oi străpunge,
Cu pieptenele te-oi smulge,
Cu rug, ruguleţ te ard.
Fugi, duh rău,
Întopsicat şi-mpeliţat,
Că eu cu armele mele
Te-oi
face praf şi ozdrele!”
Dacă vei spune asta în locul meu, vom merge împreună ...
*
Asigurările
nu au plătit, prevalându-se de bănuiala de încercare de sinucidere, dar dacă
vraciul își face datoria așa cum mă aștept, nu va mai fi nici o sinucidere, ci
un omor de toată frumusețea! Ce deștept am fost că am făcut pe prostul și sunt
cu toate plățile la zi ... cu toate! Iar dacă dom’ Profesor crede că, în
momentul în care vor întreba de ce am apelat la un vraci vindecător în secolul
descoperirilor în medicină, eu nu-l voi arăta cu degetul, se înșeală! Amarnic! Ba
pot să arăt cu trei degete, nu cu unul singur! Eu doar fac pe prostul, nu sunt
... sunt pregătit cu tot ce trebuie, am înregistrat toate convorbirile, sunt
acoperit, așa că ori de la asigurări, ori de la cei trei crai și, tot scot
suficienți bani să plec în țări mai calde, cu femei cu mai puține inhibiții,
să-i dau dracului pe toți și să nu mă mai întorc niciodată! Nu mai este mult,
răbdare, mai este nevoie să fac pe prostul ... doar puțin!
*
În aceeași noapte, în timp ce EA murmura conștiincioasă în gând
incantația, împreună cu Moșu’ vizită toate cele trei minți adormite și de aceea
deschise și, le cercetă pe îndelete: atunci când voia EA să cerceteze, Moșu’
prelua incantația, apoi schimbau. În tot acest timp, Moșu’ mestecă mai multe
capsule nedesfăcute și uscate, de mac. La un moment dat, simți o amețeală și
înțelese după starea de beție, că cel ce o adusese acolo, era la capătul
puterilor: se ridicară împreună într-un vârtej deasupra locuinței în care se
aflaseră până atunci și, într-o explozie grozavă simți că se prăbușește în sine
„Fugi, duh rău,
Întopsicat şi-mpeliţat,
Că eu cu armele mele
Te-oi face praf şi ozdrele!”
Puțin câte puțin, se liniști și înțelese că Moșu’ este lângă ea: starea
de bine s-a accentuat și a alunecat ca într-un somn lin și odihnitor!
După un timp nedefinit, cu Moșu’ alături, avu din nou senzația acelei
stranii vibrații, simți din nou cuvintele acelea cum i se infiltrează în minte.
Nu avea halucinații, dar trăia cu impresia că atunci când sunt însoțite de acea
aparentă muzică, le înțelege, le prinde sensul ascuns, le digeră, pentru ca
apoi, gândindu-se la ele, să i se pară din nou fără noimă! Moșu’ avusese
dreptate: înțelepciunea era la îndemâna oricui, înțelepciunea și starea de
bine, dar societatea omenească, dusă pe un drum greșit, considera prin
convenții păguboase ce este bine și ce este rău, transformând raiul în iad, dar
nu și iadul în rai
„Ai o strălucire de diamant!”
Își deschise mintea total în fața Moșului,
îl lăsă să-i pătrundă în amintiri, în dorințe, în voințe, dar el, liniștit, nu
pipăi decât zonele amintirilor legate de cei trei! Atunci a înțeles și EA ce se
întâmplase, atunci abia a înțeles de ce se află într-un corp inert, de ce
spiritul ei este liber să aibă contact cu realități ireale, de ce-i este
interzis controlul corpului fizic: a înțeles de ce era retrasă în acea
carapace! Împreună cu tovarășul ei, a pus evenimentele în ordine, evenimentele
care până atunci fuseseră doar niște luciri palide și dezlânate, căpătau acum
contur
„Ai o strălucire de diamant!”
claritate
„Ai o strălucire de diamant!”
limpezime
„Am o strălucire
de diamant! Nintea mea este acum limpede ca un diamant: și la fel de tare!”
-
Da? Te-ai lămurit?
„Abia
acum ȘTIU! Merită să sufere și ei?”
-
Tu
hotărăști! Mie să nu-mi ceri vreo părere, pentru că eu am jurat să nu fac rău!
Dar, acum îmi dau seama că n-am jurat să împiedic pe alții să facă ce doresc!
Așadar?
„Așadar ... cei trei mi-au fost șefi într-un
fel sau altul ... unul mi-a fost Profesor, altul mi-a fost șef de colectiv de
cercetare, un altul a fost omul cu banii pentru studii ... era iarnă ... de
fapt era prin noiembrie, dar iarna venise devreme ... și m-am dus la casa de
vacanță a Profesorului ... să-i cer ajutorul pentru soțul meu ... care nu prea
se descurca singur ... casa de la munte ... mai fusesem invitați acolo ...
soția lui părea o femeie foarte de treabă ... numai că acum erau doar cei trei
... și mi-au cerut în schimbul ajutorului ... să-i satisfac pe toți trei ...
erau beți ... erau beți ... Profesorul m-a lovit ... Cercetătorul m-a legat ...
Finanțistul a fost primul care m-a violat ... apoi au făcut-o toți, pe rând ...
sau nu ... așa am aflat că Profesorul prefera de fapt bărbații ... eu eram pentru
el un bărbat virgin ... totul a durat o noapte ... o zi ... și încă o noapte ... sau mai mult?
... se îndopaseră cu alcool și cu tot felul de pastile de potență ... s-au
speriat când au fost sunați de un coleg care le-a spus, printre altele și că am fost dată dispărută și
că sunt căutată în tot sudul țării ... acoperit de nămeți ... atunci s-au
speriat ... sau se săturaseră de mine? ... probabil ... sângeram prea tare ...
ruptura de anus o mai simt și acum ... și după ce s-au jucat cu mine cu
diferite obiecte, cred că nu le mai ofeream mari satisfacții sexuale, așa că
s-au hotărât să scape ... de mine ... m-au îmbrăcat cum au putut ... m-au urcat
în mașină ... în mașina mea ... m-au dus până lângă lacul de acumulare și acolo
m-au aruncat cu tot cu mașină în apă ... viscolea ... nu a văzut nimeni ... îmi amintesc groaza ... îmi amintesc panica
... îmi amintesc părerea de rău că nu mă omorâseră înainte ... îmi amintesc cum
mă scufundam ... cum creștea apa ... rece ... cum se întuneca totul ... îmi amintesc
acum totul ... vezi? SIM ȚI?...
salvarea mea a fost un noroc ... dar nu contează!”
-
Da, văd
tot, simt tot! Liniștește-te, nu ți se mai poate întâmpla nimic rău! Cum vrei
să procedezi? Vrei ceva anume?
„Am nevoie de ajutorul tău!”
-
Îl vei avea!
Și EA
începu să-i transmită dorințele și rugămințile ei!
*
Cei
trei asociați, erau pregătiți: totul mergea conform așteptărilor, iar omul
dispus să facă pe vraciul și să scoată castanele din foc în locul lor, părea un
prostovan gata de orice pentru a pune mâna pe ceva bani. Nu era prima dată când
cineva simțea chemarea de vindecător și chiar își folosea așa zisele talente pe
niște nefericiți. Se așteptau, pe bună dreptate, să asiste la un spectacol cu
mult fum, cu bolboroseli, cu stropit cu apă „vie”, cu busuioc și cu alte
prostii, iar dacă ce spunea Profesorul era adevărat, urmau să aibă parte de o
execuție „pe viu”, prin otrăvire cu diverse substanțe „naturale”, în special cu
alcaloizi, lucru care pe Cercetător îl făcea extrem de curios iar pe Finanțist
îl speria de moarte! Soțul femeii, părea inert, era parcă cu mintea dusă, îl
întreba doar pe Profesor dacă va fi bine: acesta, îi răspundea de fiecare dată
la fel, „eu sper că va fi bine”, fără să se angajeze printr-un răspuns ferm
pozitiv, dar chiar și aceste vorbe care nu ar fi trebuit să-i dea mari
speranțe, îl mulțumeau pe om, îl făceau fericit și pe față îi înflorea, pentru
câteva clipe, un zâmbet larg.
Femeia,
a fost adusă acasă în după amiaza ultimei zile din iulie.
Nu
înțelegea nimeni de ce vraciul alesese ziua de întâi august, dar, conform
Cercetătorului „probabil că avea altă vindecare programată”!
Peste
noapte, a fost vegheată de o asistentă particulară, din echipa Cercetătorului,
o persoană de a cărei discreție nu se putea îndoi nici unul dintre cei trei.
Dimineața zilei de întâi, prevestea o zi însorită și călduroasă. În dormitorul
bolnavei, aerul părea stătut și deja încărcat cu miasme neplăcute: camera, de
mult timp nefolosită, avea aerul de închis pe care-l au toate spațiile
nelocuite. Pe obrazul femeii întinse pe pat, se plimba o muscă intrată prin
fereastra deschisă peste noapte din cauza căldurii, dar asistenta nu se obosi
să o gonească: oricum subiectul supravegherii era ca un obiect, nu simțea nimic
- nu te-ai fi obosit să gonești o muscă doar pentru că stresa o masă sau un
scaun, nu-i așa?
Când
circulația se înteți, fereastra fu aproape închisă, diminuând în oarecare
măsură zgomotul traficului: aceasta a fost singura schimbare survenită în
încăpere, până în preajma prânzului, când, cei trei bărbați urcară în dormitor
pentru a definitiva pregătirile.
„Iată-i pe toți trei aici!”
„Ce curios: toți par îmbătrâniți, dar
ușurați!”
Îi
cerură asistentei să-i schimbe lucrurile cu altele absolut noi „parcă sunt altfel decât cele cu care m-au
îmbrăcat în acea noapte” aduseră și câteva buchete mari de flori „seamănă a cavou, acum chiar arată ca un
cavou!” și le puseră prin cameră și în jurul patului, apoi o priviră „chiar și acum mă doriți?” cât timp i se
schimbau hainele și-i spuseră femeii să renunțe „așa vă plăcea?” la lenjeria de corp, apoi, porniră aerul condiționat
și o dădură afară din cameră. Rămași singuri, Profesorul se apropie de EA și-i
mângâie sânii „chiar și acum? chiar nu te
poți abține?”, după care adăugă că era mirat cum de doar puțin fardată, o
femeie frumoasă arată bine „și după
aproape un an?”, iar Finanțistul, care-și mai venise în fire, îi făcu să
râdă constatând că toți morții arată bine! Au râs în barbă, în speranța că nu
vor fi auziți de jos, unde Soțul îl aștepta pe Vraci.
*
Moșu’,
deși își pregătise absolut totul, recapitulă încă odată materialele și
acțiunile ce urmau a fi folosite. EA, îi transmise că este deja în camera ei,
că o supraveghează un fel de Kapo femeie, că nu s-a pregătit nimic, deci că
nimeni nu se așteaptă la o reușită, deoarece, din cercetările ei, reieșea că în
toată casa nu se găsea nici un echipament medical, nici de resuscitare, nici de
recuperare!
Moșu’
zâmbi în sinea lui: o învățase să se desprindă și să plutească în mod conștient
unde dorește, să se rupă de starea fizică și să vadă ceea ce era de văzut, o
învățase să-l contacteze mental, instantaneu și chiar - când era nevoie - să-i
permită lui accesul la ceea ce vedea și simțea EA. Era mulțumit, se comporta
nesperat de bine, regreta că nu-i poate transmite cunoștințele lui!
Verifică
în minte conținutul fizic al traistei ponosite: rădăcină de mătrăgună -
Împărătesă ori Doamnă bună - odolean,cucută, mac și ciumăfaie, măselariță și
talpa gâștei. După o scurtă clipă de gândire, puse și o ulcică cu un extract de
avrămeasă și o mână de semințe de cânepă și, se declară mulțumit. Simțise la
cei trei nebuneala dată de muscariță, așa că se pregăti să întâlnească oameni
învățați cu tăriile Doamnelor lui!
Recapitulă pentru ultima oară ceea ce voiau să facă, se întoarse spre
Capul Uriaș, se înclină, își băgă în gură câteva frunze de Iarba Vrăjitoarei și
începu liniștit să le mestece. Simțind că încep să-și facă efectul, mai mestecă
vreo câteva, spunând în gând:
„Avrămeasă,
Cristineasă,
Leuştean
Şi odolean,
Mătrăgună,
Sânge de nouă fraţi,
Iarba ciutei
Şi Muma-Pădurii,
Iarba Vrăjitoarei,
Cum se
sparge târgul
Aşa să se spargă faptul!
Şi ajutorul Zburătorului
Să se răspândească
La toate răspântiile,
Aşa să se răspândească
Toate vrăjile,
Şi ajutorul,
Şi Zburătorul!”
Cerând astfel ajutorul plantelor pline de tărie, cerând ajutorul „lumii
celeilalte” și al duhurilor de ajutor, Moșu’ se ridică ușor în aer, deasupra
pietrei pe care șezuse până atunci și, în numai câteva clipe, deveni străveziu,
lăsând unui eventual privitor posibilitatea de a vedea prin el stânca, timp de
câteva clipe: apoi, pe negândite, dispăru! Făcu un drum până la miezul zilei de
început de gustar, și se lovi de un zid care nu-i lăsa drum liber mai departe
în viitor. Reveni deasupra Capului Uriaș, mai luă câteva frunze pe care le
mestecă și, simți dintr-o dată cum drumurile i se eliberează: se grăbi spre a
doua zi de gustar și ceea ce văzu îi bucură sufletul și-l liniști! Spuse:
„Boală venită,
Boală nepoftită,
Iaca te cinstesc,
Cu nouă colaci,
Cu nouă maci,
Să n-o lași beteagă,
Să n-o
strâneşti,
Să n-o poceşti!”
și aruncă din zbor boabe de grâu, semințe
de cânepă și de mac! Vârtejul Doamnei, începu a-l răsuci din ce în ce mai iute, până ce dispăru
cu totul!
*
Cei
trei, așteptau să audă soneria, Profesorul - singurul care-l cunoștea personal
pe Vraci - se uita din când în
când pe fereastră în speranța de a-l vedea venind și de a termina totul mai
repede: le povesti colegilor săi, cum crescuse toate costurile îngrijirii
bolnavei, tocmai cu scopul de a-l face pe soț să o ia acasă, ori să-i acorde
mai puțină îngrijire, pentru a constata că reușise chiar să-l falimenteze!
Finanțistul, care se liniștise, spuse că Soțul este un „guguștiuc”, fără să
explice dacă în jargonul bancar asta avea vreo conotație specială, dar toți
trei zâmbiră satisfăcuți! „Să recunoaștem - interveni Cercetătorul - să
recunoaștem că ne-am distrat pe cinste, a fost pe departe cea mai rezistentă!”
Și,
dintr-o dată, au înțeles că nu mai sunt singuri în cameră! Într-un colț,
însoțit de acea vibrație a aerului, apăruse Vraciul! Ținea în mâna stângă
întoarsă cu palma în sus, o sumă de cărbuni ce păreau încinși, cărbuni peste
care aruncă o mână bună de semințe de cânepă.
„Boală venită,
Boală nepoftită,
Iaca te cinstesc,
Cu nouă colaci,
Cu nouă maci,
Să n-o lași beteagă,
Să n-o strâneşti,
Să n-o
poceşti!”
Ținând cărbunii în mână, începu a afuma cu emanațiile de cânepă de jur
împrejurul patului bolnavei, privi în treacăt fereastra care se închise parcă forțată
de o mână nevăzută și se opri la picioarele femeii:
Ești gata?
„Sunt gata!”
Te-ai hotărât?
„M-am hotărât!”
Îi ai aici: vrei să continui?
„Vreau să continui!”
Iată-i, privește-i, judecă-i: vrei
să-i ierți?
„Nu, nu vreau să-i iert!”
Îi vei pedepsi?
„Îi voi pedepsi!”
Așa cum dorești să se împlinească
lucrurile! Fii pregătită ... Dar fii blândă cu ei ...
„Huiește,
Pocnește,
Prin oase nu te opri!
Arde-i prin sete,
Arde-i prin foame,
Arde-i prin deochi,
Arde-i prin fierbinţeală,
Arde-i prin spaimă,
Arde-i prin neodihnă,
Arde-i în 99 de feluri,
Arde-i în 99 de soiuri,
Intră-le unde voieşti -
În piept,
Sub
piept,
În inimă,
Sub inimă,
În şele,
În braţe
Şi în maţe,
În toate încheieturile
Şi în toate ciolanele.
Că tu, de nu-i ieşi,
Cu 99 de coase i-oi cosi,
Din trup şi din toate oasele lor
Te-oi
porni,
Cu 99 de seceri i-oi secera,
De trup şi de toate încheieturile
I-oi lua
Şi-n mare i-oi mâna.
Şi acolo i-oi aşeza,
Acolo-or dispărea,
Şi pe EA în pace-or lăsa.
Să rămâie EA curată
Şi luminată
Ca Dumnezeu când a
făcut-o,
Ca maică-sa când a născut-o,
Ca argintul strecurat
Cum e de Dumnezeu
lăsat,
Ca Soarele pe senin,
În veci vecilor
Amin!”
Camera începu a se învârti, încet, încetișor, apoi mai repejor, până ce
toți cei trei se simțiră lipiți cu spatele de pereții odăii și fără putința de
a mișca în vreun fel! În ăst timp, Vraciul continua să pună diferite semințe și
prafuri pe cărbunii încinși ce-i ținea în mâna stângă și, continuă a zice:
„Cine o fi făcut cu una,
Tu-i întorci cu două,
Cine o fi făcut cu două,
Tu-i întorci cu trei,
Cine o fi făcut cu trei,
Tu-i întorci cu patru,
Cine
o fi făcut cu patru,
Tu-i întorci cu cinci,
Cine o fi făcut cu cinci,
Tu-i întorci cu
şase,
Cine o fi făcut cu şase,
Tu-i întorci cu şapte,
Cine o fi făcut cu şapte,
Tu-i întorci cu opt,
Cine o fi făcut cu opt,
Tu-i întorci cu nouă,
Cu nouă noi,
Cu nouăzeci de boi,
Îndărăpt, înapoi,
Şi mai înfocate,
Şi mai pipărate,
Toate făcături,
Toate mânături!”
Mare Doamnă Bună, Slăvită Împărăteasă, Frumoasă Doamnă Bună, ocrotește-o
pe EA și ajut-o în greaua datorie ce vrea a împlini acuma! Ajut-o pe ea și eu
te voi cinsti și te voi pomeni și înzecit îți voi plăti! Fă bună Doamnă
dreptate, după cum crezi că trebuie!
Terminând ce avea de spus, îi băgă bolnavei în gură o așchie dintr-o
rădăcină de mătrăgună și sieși își oferi o capsulă de mac: amândoi începură să
mestece și, spre uimirea celor trei, blocați încă la pereți, bolnava,
liniștită, se ridică în șezut!
„Mușchii nu vor să mă țină!”
Suficient este a voi mintea!
„Nu pot mai mult de atât!”
Este suficient!
Vibrația modulată continua să se audă în cameră, iar cineva nevăzut,
începuse din nou a ciupi corzile! Aerul încărcat de fum, în loc să fie înecăcios,
se dovedea înmiresmat.
*
Pe neașteptate, toate zgomotele străzii încetară, lumina puternică de
afară fu înlocuită cu o strălucire stinsă ce părea a emana din toate lucrurile
din încăpere și de una mai puternică ce o înconjura pe EA.
„V-am adus astăzi, aici, pentru a
vă pune să dați socoteală de fărădelegile voastre, atât împotriva mea ... ”
-
Eu nu am făcut nimic de capul meu, ei m-au pus! Ei m-au pus! Ei sunt de
vină!
-
Ba tu ai fost cu ideea, de ce nu recunoști?
-
Amândurora vă luceau ochii de fiecare dată ...
-
Dar tu ne dădeai fiertura aia amară ...
-
Dar ce? V-o turnam cu forța pe gât? V-a convenit și v-a plăcut, că nici la
20 de ani nu erați ...
„... cât și a celor de până la mine, dar și de după mine!”
Nu auzeau cuvinte, nu se mișcau buze, dar vorbele păreau a le intra prin
piele!
„Înaltă și Bună Doamnă, tu cea care
în noaptea dintre lumi ai ales lumea aceasta pentru a ne face dreptate, Tu,
Frumoasă Doamnă, așa cum pământul în care ai crescut a primit dreaptă plată pentru neodihna lui și a fost mulțumit, așa te
rugăm și pe tine să ne dai un semn și să ne spui cu ce să facem dreptate din
tot ce se află pe fața pământului!”
Moșu’, își trase traista - pe care nu o lăsase nici o clipă de pe umăr -
în față și, băgând ușurel mâna înăuntru, scoase un ștergar alb, pe care îl
desfăcu în fața tuturor, și-l așternu pe pat, la picioarele femeii. Pe ștergar,
odihnea rădăcina de mătrăgună culeasă în noaptea de Sânziene: se uscase puțin
și acum părea a semăna cu o femeie de la brâu în jos.
„Spune-ne Doamnă, cu ce vrei să ne
faci dreptate?”
-
Cu cucută! Scăpă Cercetătorul o așa zisă glumă.
„Cu cucută să fie dacă cineva scapă
viu și se crede Socrate, cu cucută, dar acum vom asculta hătărârea Doamnei!”
„Foaie verde avrămeasă,
Leliță cârciumăreasă,
N-ai o fată mai frumoasă ...”
Binecunoscutul cântec popular, le răsuna prin piele, cu ecou,
întrerupând pentru câteva momente vibrația hipnotizantă ce-i însoțea permanent!
-
Cu avrămeasă?
-
Ce-i aia avrămeasă?
-
Tot o plantă din asta, știută în popor drept otrăvitoare ...
-
O să murim de la zeamă de ... cum îi zice?
-
A murit cineva de la zeamă de urzici? Ce dracu’, cred că visez!
„Te chem pe tine Frumoasă Doamnă,
să iei aminte de toate învinuirile ce le aduc acestor oameni atât eu, cât și
celelalte femei: dacă sunt adevărate, fă dreptate și dă-le pedeapsa ce ți-am cerut-o pentru ei, dacă nu este adevărat
și învinuirea noastră se arată mincinoasă, dă-mi mie ce am cerut pentru ei!”
Moșu’, băgă iarăși mâna în traistă și scoase o ulcică de pământ, închisă
bine cu un dop ceruit. O cercetă cu atenție, apoi curăță liniștit ceara de pe
dop și, fără să-l scoată, spuse:
-
Avrămeasă stătută și neîncepută, pentru dreptate făcută!
„Cum eu sunt acuzatoarea, eu se
cade să-mi încerc prima tăria în fața licorii de veninariță.”
Scoase dopul destul de greu, parte pentru că mâinile n-o ajutau, parte
pentru că era bine fixat, ca să nu se piardă din tărie luând aer și, ducând
ulcica la gură, bău îndelung și cu sete.
„Cine urmează?”
După puțină codeală, Profesorul întinse mâna și luă ulcica, apoi, după
un pic de gândire, o duse la nas și o mirosi:
-
Suc de mere? Cred că ai greșit sticla, moșule! Bău liniștit câteva guri
bune, și o dădu mai departe!
Ceilalți doi, băură și ei, se șterseră fiecare la gură și se puseră pe
râs!
*
Auzind râs în camera de sus, Soțul a urcat să vadă ce se întâmplă. Când
a intrat pe ușa dormitorului, EA și Moșu’, amândoi șezând, ținându-se de mâini,
tocmai se ridicau, plutind, de pe pat și se roteau încet, dar din ce în ce mai
rapid în jurul unei axe imaginare ce ar fi trecut vertical printre ei. Cei
trei, râdeau cu lacrimi și cu sughițuri. Nu a înțeles ce se întâmplă și, s-a
repezit să oprească perechea ce se rotea din ce în ce mai repede: când a crezut
că a pus mâna pe ei, a dat în gol - cei doi nu mai erau!
*
„Învățătorule, fă ce ai de făcut!”
Așteptam, căci știam, dar nu te-am grăbit!
„Știai?”
Da!
„De unde?”
Eu, alaltăieri, am fost până mâine! Am văzut tot, am știut tot! Am
înțeles tot!
„Adică?”
Adică ce era important: că tu ești ucenicul și urmașul meu în acest loc.
Dă-mi mâinile!
Își lipiră palmele și simțiră amândoi o furnicătură: Moșu’ îi transmitea
toate cunoștințele lui și ale înintașilor lui ce deveneau acum și ai EI.
„Doar un lucru vreau să-ți spun prin viu grai: dă fiecăruia răspuns după
puterea lui de înțelegere, nu încerca să explici nimănui ce este de neexplicat,
nu încerca să afli mai mult decât poți să afli!
Fii modestă și nu face rău, dar nici nu-l împiedica, pentru că bine fără
rău nu se poate!
Vindecă atunci când poți!
Nu lua plată!
Păstrează casa asta așa cum este, strânge în continuare cele de
trebuință în momentele și locurile rânduite de strămoși pentru asta!”
Și acum, înainte de a mă duce să mă odihnesc pe vecie, în loc liniștit
și cu verdeață - ți-am spus doar că unii au fugit cu ritualurile! -
lămurește-mă, cum și ce-ai gândit cu pedepsele ce le-ai dat?
*
Autoritățile, au găsit în casa bolnavei, trei bărbați mai în vârstă, ce
se dovediră a fi nume cunoscute în societate: toți trei se legănau înainte și
înapoi, sau stânga dreapta, ori se loveau cu capul de ce obiecte întâlneau. Din
guri, li se scurgea necontrolat saliva și tot felul de sunete de neînțeles le
acompaniau strâmbăturile. Alături de ei, l-au găsit pe Soț - care și chemase de
altfel autoritățile - extrem de agitat și de nervos: a declarat că a văzut cum
soția lui s-a ridicat în aer împreună cu un vraci necunoscut, a declarat cum
încercând să-i prindă, aceștia s-au făcut nevăzuți. Pentru că nu i se părea
destul de absurdă povestea, a mai adăugat că cei trei au fost
condamnați-blestemați să trăiască cu mult peste o sută de ani, că undeva în
mintea lor există o licărire de conștiență, care-i face să priceapă ce li se
întâmplă - și că asta este pedeapsa cea mare - dar că nu știe pentru ce au fost
astfel blestemați-condamnați, și că el vrea asigurarea ce i se cuvine! Unul dintre
anchetatori, auzind istorisirea pentru a patra sau a cincea oară, n-a mai
suportat și i-a spus verde-n față să termine cu prostiile și să le spună unde-i
este nevasta adusă cu o zi în urmă de la spital, așa că soțul îi îndrumă spre
asistenta ce o îngrijise în acea ultimă noapte. Când i-au spus că au găsit-o,
dar că nu pot vorbi cu ea, pentru că a murit în urmă cu o săptămână într-un
accident de mașină, Soțul a devenit agresiv și cu mare greutate a putut fi
liniștit și, asta, numai cu calmante injectate!
*
Cei trei, ajunși la vârste venerabile, sunt internați în diverse
institute de sănătate mintală - studenții și-i arată unul altuia și-și spun pe
ascuns povestea lor - iar Soțul, când are scurte momente de limpezire a minții,
înțelege că este închis într-o secție de violenți, moment în care îl apucă iar
nebunia.
Cadavrul bolnavei scoasă din spital în acea ultimă zi de iulie, nu a
fost niciodată găsit!
*
O pereche de bătrânei simpatici, și-a luat o veche casă din lemn, aflată
în marginea unei virogi, pe un drum puțin frecventat și, se ocupă - spune lumea
- cu botanica. Când și când, EA pleacă prin munți, lipsind câteodată și câteva
luni. El, din ce în ce mai bătrân și mai neputincios, abia mai iese din casă,
dar când o face, poate fi auzit cum oftează satisfăcut.
*
Noii proprietari ai casei, casă pe care din cauza poveștii au luat-o
ieftin, au găsit tot felul de ghivece cu flori uscate, sau vaze cu buchete
moarte - pe care s-au grăbit să le arunce la gunoi: numai într-o ulcică de
pământ, într-un vas cu un aer foarte retro și rustic, găsiră deci, o delicată
plantă înflorită! Avea doar câteva flori, mici și aproape albe și, de unde
prima dată a crezut-o o buruiană și era gata s-o dea la gunoi, noii stăpâne i-a
fost milă de delicatețea ei și a păstrat-o!
Era frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu