Partenerii

 

-         Aici Baza aici Baza ! Aici Baza aici Baza ! Confirmați intrarea pe recepție prin apăsarea tastei ...

-         Apasă repede că altfel derulează iar tot programul de pregătire ! Cosmonautul , plictisit doar la gândul că mașinăria ar începe din nou să-l plimbe prin meniul de recepție , se grăbi să apese tasta „Gata de recepție” și să o țină așa cel puțin cinci secunde , conform protocolului , până ce semnalul luminos ce semnifica pregătirea în curs , avea să se stingă .

-         ... sau dacă nu avem răspuns în 30 de secunde începem transmisiunea automată .

-         Da , Baza , ascultăm , recepție – cu toate că mașinăria nu asculta și , dacă ar fi ascultat tot n-ar fi înțeles nimic , nu se putea abține de la a vorbi , chiar dacă știa că o face singur .

-         Recepție pregătită protocpl încheiat începem transmisiunea : următorul pachet de date conține planul de lucru pentru următoarele zile plus știri plus cereri de interviuri selectate de departamentul relații cu publicul plus corespondență . După semnal începe transmisiunea de date . Confirmați recepția la sfârșitul ei . Transmiteți în paralel pachetul de date . START – se auzi un nou semnal sonor și pe monitoare , barele indicând progresul descărcării și transmiterii simultane de date , începură să prindă viață .

-         M-am cam plictisit de tine , sintetizatorule , ți-aș da una’n difuzor ... de n-ai putea-o   duce !

-         Hai că ești tare , te cerți cu o mașină ?

-         Da , dacă vreau și îmi place , mă cert cu o mașină ! Ce să-ți spun , domnul Astronaut se amuză că vorbesc cu o mașină , dar uită cum alintă telescopul !

-         Dacă nu știi de glumă ...

-         Ba știu , ba știu !

-         Următoarea transmisiune va conține și un program de divertisment așteptăm să înregistrăm toate rapoartele pe care ni le trimiteți terminat schimbul de date următoarea legătură în 12 ore am întrerupt . STOP

   Se auzi bipul prelung , caracteristic întreruperii comunicației . Distanța până la Lună nu era suficient de mare ca să fie nevoie de pachete de date transmise separat și de răspuns la un asemenea bloc , dar era suficientă pentru a se manifesta ca o întârziere deranjantă într-o eventuală convorbire .

   Din păcate , vremea convorbirilor directe , chiar și cu latență – cam o secundă și jumătate într-un sens și tot atât pentru răspuns – se încheiase de mult . Motivul oficial era securitatea misiunii , cel real însă , mult mai prozaic , demonstra încrederea celor doi parteneri unul în celălalt : exista teama că un mod anume de a vorbi , de a forma frazele , de a intona și accentua , chiar anume secvențe de cuvinte sau sunete , să reprezinte coduri între cei ce conversau , putând astfel transmite informații fără știrea partenerului ! Drept care , misiunea era în contact numai și numai cu punctul unic de comandă , Baza , iar vocile fetelor , cele ce ținuseră legătura cu Laboratorul în primele luni , au fost înlocuite de imbecilitatea sonoră numită sintetizator de voce ! Acest sintetizator , zis între ei doi și Idiotul , folosea un program destul de simplu de prelucrare a frazelor primite în orice limbă de pe pământ și redarea lor sonor și digital într-un unic format , cunoscut sub numele de Inert : așadar , era normal să auzi o întrebare (ce părea în primul moment absurdă) cam așa : ultimul inert ți-a dat și codul de activare pentru ... ?

   Și toate astea , din motive istorice !

   Istoria ultimilor ani , era simplă : la un moment dat , una dintre cele două superputeri , a bătut cu pumnul în masă și a declarat că s-a săturat de baletul pe care trebuia să-l facă pentru a nu călca celelalte puteri pe picioare ! Drept care , a declarat că nu este o superputere ci , simplu , o putere , celelalte țări fiind de fapt scoase din această categorie selectă , cu doar doi membri ! Toți ceilalți , aliați dintotdeauna sau aliați de conjunctură și de moment , au trebuit să înghită în sec și să facă un pas înapoi !

   Și l-au făcut !

   Cealaltă superputere , a înțeles pe loc ce mare câștig reprezintă mișcarea aceasta și , pentru prima dată în peste o sută de ani de relații încordate , a fost de acord total și necondiționat cu eternul inamic ! ONU , care avusese întotdeauna un simplu rol decorativ , se ocupa acum de poluarea fundului oceanelor și altele asemenea ; Liga Arabă , mai încerca să arunce lumii câte o declarație , dar tot mai rar și mai puțin virulent ! Sferele de influență au fost retrasate cu brutalitate , sânge rece și fără a ține cont de părerea cuiva !

   Lucrurile mergeau din ce în ce mai bine între foștii și actualii dușmani : ideologiile erau în continuare fațade ale intereselor adevărate , cetățenii erau în continuare manipulați și folosiți în funcție de interesele majore ale statelor spunânduli-se în față – în continuare – că se bucură de liberul arbitru ! A fost o perioadă în care lucrurile au mers atât de bine , încât părea a se fi recurs la o alianță a celor doi , pentru stăpânirea comodă a lumii întregi !

   Totul , dar absolut totul , s-a întâmplat în momentul în care s-a ajuns la energie !

   Insula de Trei Mile în ’79 și Cernobâl-ul în ’86 , nu stopaseră apetitul pentru energia nucleară , dar demonstraseră că nu-i de joacă și că se cer măsuri mult mai ferme de siguranță : apoi , tsunami-ul care a lovit coastele japoneze , a arătat că și Mama Natură poate avea un cuvânt greu de spus , nu doar greșeala umană , drept care , fără să scadă în termeni reali , energia nucleară a devenit mai scumpă și mai greu de produs respectând toate măsurile de siguranță .

   În concluzie , goana după depozitele de energie fosilă a devenit acerbă : ambele puteri aveau propriile rezerve de hidrocarburi , dar sperau să le consume mai întâi pe ale altora . Nu neapărat din nevoia reală de consum – deși exista – cât pentru a nu-i lăsa celuilalt o sursă la îndemână .  Războiul , care fusese asemuit multă vreme cu un joc de șah , își pierduse acest aspect , devenind mai curând un Go la scară globală , cele două puteri încercând să controleze regiunile bogate în hidrocarburi și căile de acces la ele . Planeta , o uriașă tablă de Go , a început să vadă schimbări ciudate : leagănul democrației moderne , a recurs (pentru prima dată în istorie) la un guvern militar și , în înțelegere cu ceilalți fericiți exploatatori ai Mării Nordului , a angajat o adevărată armată pentru apărarea câmpurilor petrolifere maritime ; țările Americii de sud , mai obișnuite cu sistemul , au trecut imediat la guverne militare , indiferente la protestele străzii ; dar lovitura de grație a dat-o tuturor , statul considerat arbitrul eleganței și al fineții , în momentul în care guvenul său a anunțat că se renunță la alegeri și la democrația parlamentară și se recurge pentru o perioadă încă nedeterminată la democrația de merit – adică , doar câteva familii înțelese între ele , se propuneau și se alegeau în parlamentul ce conducea prin intermediul armatei , de parcă statul de drept devenise un stat apaș !

   Acesta a fost momentul de apogeu al crizei puterilor și , combinat cu luptele pentru putere duse cu ferocitate în marea putere asiatică după prăbușirea Partidului Popular , ar fi putut transforma lumea într-un iad !

   Ar fi putut !

   Dar ...

   Dar nu se știe de ce , dintr-o dată s-a auzit o voce fără autoritate , fără armată , fără putere : Papa , a început să vorbească , a început să spună și să explice , a început să țină lecții despre cât de jos au ajuns conducătorii omenirii și , această voce care de două sute de ani nu mai avea decât autoritatea morală de a îndeplini un ritual desuet , i-a trezit pe toți din somnambulismul ce-i stăpânise în ultimii ani . Fără a avea pretenția să conducă sau să dea  idei , Papa le-a cerut celor doi Parteneri să se întâlnească și să găsească o soluție !

   Ceea ce s-a și întâmplat : cu economiile gâfâind după galopul înarmărilor , cei doi Mari au hotărât să colaboreze pentru binele comun al ... umanității ! Unii filozofi și politologi s-au stricat de râs , dar , până la urmă , lucrurile s-au liniștit .

   Cele două puteri , Partenerii , au hotărât contacte bilaterale , pentru o mai bună cunoaștere : cea mai mare bătaie a ieșit la basket și , paradoxal , cea mai puțină violență s-a înregistrat în meciul de hockei .

   Lucrurile ar fi evoluat în modul acesta fals pașnic încă mult și bine , dacă o stație terestră de supraveghere a cerului nu ar fi observat (s-au a crezut că a observat !) o navă cosmică în zbor spre lună : cei doi , s-au acuzat reciproc , de data aceasta însă cu ușile bine închise , s-au acuzat și s-au arătat acuzator cu degetul , s-au disculpat , iar s-au certat și , până la urmă , au hotărât să facă un anunț comun către opinia publică globală .

   Cei doi , parteneri de nevoie , au hotărât că zborul cosmic a fost uitat prea multă vreme și au decis să trimită mai multe misiuni în scopuri științifice , cea mai importantă dintre ele , urmând să fie asamblarea și folosirea unui Laborator Spațial de cercetări , Laborator ce avea să orbiteze Luna . În mai puțin de un an , misiunile fără echipaj , doar cu nave automate , erau deja pornite , transportând componentele în apropierea orbitei lunare . În acest timp , pe pământ , erau pregătite echipajele , procedurile și protocoalele de urmat : puțini știau , mai mulți bănuiau și nimeni nu spunea , că misiunea reală a Laboratorului este aceea de a verifica și supraveghea ca suprafața lunară să nu fie folosită de către „celălalt” pe post de platformă militară pentru controlul activității terestre și lansarea de arme ! Echipele , formate din câte doi oameni , au fost alese pe baza unui algoritm complicat al cărui corolar era dreptul de veto fără explicații ! 

   Nici unul dintre constructorii Laboratorului nu dorise să lase celuilalt instalația pe mână .

   Nici unul nu dorise ca celălalt să-i știe toate secretele !

   Nici unul nu lăsase de înțeles că ideea trimiterii unei perechi de tipul soț-soție i se pare ridicolă și că ar fi fost de acord dacă celălalt ar fi acceptat să trimită „femela” , pardon , femeia !

   Cu toate astea , ideea perechii bărbat – femeie stârnise umorul întregii planete , umor câteodată chiar destul de scabros : Marii doar asta au așteptat și au și uitat ideea , cu toate conotațiile ei filosofico-religioase !

   Astfel , a murit în fașă ideea stației Arca și a ieșit la iveală , ca din întâmplare , cea a Laboratorului , argintiu și marcat simplu , cu litere albastre și latine de tipar : TERRA !

   Nici unul nu dorea ca celălalt să iasă învingător în vreun fel , astfel că în final , fusese formată o echipă funcție de lipsa competențelor și nu de prezența lor : fiecare dintre cei doi , știa ce trebuia să știe , iar celălalt îl completa ! Echipa lor funcționa ca un angrenaj de roți dințate , angrenaj în care roțile sunt pe rând conduse sau conducătoare , angrenaj atât de bine condus și detalonat , încât întotdeauna un dinte întâlnea un gol și nu un alt dinte ! Era , bineînțeles și meritul celor doi , care în perioada de antrenament se simpatizaseră reciproc și se ajutaseră , deloc indiferenți la naționalitate , dar atenți la rezultatele echipei : erau aproape ca frații !

   Cel puțin din punct de vedere fizic , cei doi păreau frați buni : amândoi erau mărunți , chiar și pentru standardele de înălțime ale popoarelor considerate de către pământeni ca fiind scunde , erau chiar sfrijiți dar extrem de rezistenți . Primase spațiul meschin al Laboratorului , așa că dimensiunile reduse erau obligatorii , la fel cum erau studiile și cunoștințele de matematică , de zbor , de astronomie , rezistența la stres și multe , multe altele ! Îi diferenția clar , culoarea părului și a ochilor : în rest , semănau izbitor , chiar dacă nu la trăsături !

   Nu erau gemeni , dar erau pe aproape ! 

   La împlinirea a doi ani în spațiu , fuseseră felicitați , primiseră mesaje , li se dăduseră știrile și O ZI LIBERĂ : cine avea nevoie de o zi liberă în spațiu ? În sfârșit , o acțiune a celor de la Relații Publice , menită probabil să umanizeze zborul de lungă durată , zbor ce părea multor cetățeni inutil și costisitor .

   Pentru a mia oară fuseseră numiți „Navigatorul Cosmosului” sau „Navigatorul Astrelor”, iar ei zâmbiseră cu amabilitate : simțeau că este prea mult , că oamenii se săturaseră de ei și de performanța lor și că-i preocupa altceva . Și acest lucru se simțea prin scăderea vârstei celor ce se arătau entuziasmați în a-i contacta : pionieri și cercetași erau ultimele găselnițe , așa că se întrebau ce mai avea să inventeze Baza !

   Baza ...

   Baza devenise un personaj în menajul lor ciudat .

   Baza , care la început fusese percepută ca legătura lor cu umanitatea , singura lor legătură în afara priveliștii minunate oferite de suprafața planetei fie zi , fie noapte , devenise un personaj adevărat , un personaj cu o individualitate aparte ...

   Baza încetase să mai fie personajul colectiv redus la o voce , baza devenise Baza , dintr-un substantiv comun , ajunsese un nume propriu !

   Baza ...

   Baza în primele luni le vorbise cu voce de femeie , una pe care ei nu o cunoșteau , dar pe care și-o închipuiau un fel de Miss Univers . În mod clar , în mintea fiecăruia dintre ei , această Miss Univers arăta altfel , iar dacă ar fi reușit să-și fotografieze gândurile , probabil că celălalt ar fi râs de idealul de frumusețe al colegului său , așa că , din fericire nu puteau arăta ce-și închipuiau și , fiecare era convins că „a lui” este cea mai frumoasă !

   Dar nu a ținut mult !

   După vrea șase luni , Baza a început să vorbească din când în când ... cu voce electronică : le-a fost rușine să spună că preferau frumusețea virtuală de până atunci și că noul glas le inspira numai un sergent neras , așa că , în scurt timp fetele dispărură complet !

   Ultima legătură feminină îi pusese pe gânduri : după îndeplinirea protocolului de contact , după schimbul de date , de cereri și de răspunsuri , după glumele și amabilitățile prevestind procedurile de întrerupere a legăturii și după ce Fata a refuzat – din nou –  invitația la o cafea , Baza spusese

„Dumnezeu să vă aibă în pază” !

   Așa , tam nesam !

   Așa , din senin !

   Fără nici o legătură cu realitatea discuției !

   Ciudat !

   Li s-a părut foarte ciudat !

   Au discutat mult și aprins pe marginea acestei propoziții și au adus tot felul de ipoteze în discuție ! Au ajuns până acolo încât îi analizaseră intonația , momentul în care o spusese , calculaseră viteza , încercând să-și dea seama dacă cineva încercase s-o oprească și ea a spus repede ... Se certaseră câteva zile pentru a rezolva problema naționalității Fetei : primele argumente , ilogice și hilare , doar încinseseră atmosfera , aducând în discuție ideologia și legătura ei cu religia . Au trecut apoi la analize mai subtile , încercând să-și dea seama din felul în care se exprimase Fata , ce naționalitate avea : a fost greu și , până la urmă renunțaseră din bun simț la dispută , rămânând fiecare la părerea lui – unul credea că are naționalitatea limbii vorbite (pentru că vorbea perfect) , celălalt , din contră , considera asta ca un argument bun să demonstreze că nu era limba ei maternă ci că este o limbă învățată !

   Într-un final , renunțaseră la disputa amicală , rumegând fiecare aceeași întrebare : ce a vrut să spună ?

   Ce rost a avut acel

„Dumnezeu să vă aibă în pază” ?

   Cu toate că timpul estompase realitatea conversațiilor în contradictoriu , fiecare continuase să se certe în interiorul lui , cu celălalt – să aducă argumente zdrobitoare și să-l facă să-și înghită vorbele , să-i explice unde a greșit , să-l învețe , pentru ca în  final , plin de mărinimie , să-i ierte eroarea – umană , nu ? – și să rămână în continuare colegi și prieteni ! Adică , să se coboare nițeluș până la nivelul celuilalt .

   Deși calculatoarele ofereau în orice clipă toate datele despre Laborator și despre suprafața lunară , toate cele utilizabile cât și cele care erau chiar și pentru ei aproape lipsite de sens , Cosmonautul făcea zilnic inventarul cu mâna , cu creionul și cu hârtia și , se mândrea foarte tare cu ideea strălucită de a folosi în gravitație zero un astfel de instrument rudimentar dar ieftin , în loc de a cheltui milioane cu cercetarea necesară obținerii unui obiect de scris în condiții imposibile !

   Astronautul râdea de el , dar îl ajuta , în încercarea de a-i trece mai ușor ziua , renunțând cu timpul să-i mai explice că scrisul cu creionul se poate șterge cu la fel de rudimentara gumă și că ei au căutat un instrument care să scrie definitiv . Cosmonautul știa foarte bine asta , dar era felul lui de a se amuza : devenise un ritual !

   Contraziceri mai aveau , dar despre ceartă nu putea fi vorba : ei doi formau o echipă   ciudată , o echipă în care doi șchiopi se sprijineau unul pe altul și funcționau ca un om  normal ! 

   Cu adevărat Parteneri ! 

   Nu există om , care văzând un film SF să nu-și închipuiască navele cosmice ca pe niște adevărate palate zburătoare : toți , dar absolut toți își închipuiesc navele ca pe niște entități gigantice , utilate cu tot felul de roboți și mașinării și calculatoare vorbitoare și holograme și ... și în realitate nu-i deloc așa !

   Spațiul interior pe care îl credem enorm , este de fapt meschin , chiar ridicol de redus !

   Paturile în care dorm eroii SF sunt înlocuite în realitatea prozaică a zborurilor extraatmosferice , cu niște hamuri fixate de pereți !

   Tablourile de bord și monitoarele gigantice , nu sunt altceva decât niște monitoare de calculator , afișând interfețe urâte dar utile !

   Mâncarea , abundența de mâncare din filme , este în realitate o înșiruire searbădă de creme și pastile , de plicuri și tuburi , de lichide extrase din recipiente de plastic prin tuburi speciale , cu supape , pentru că altfel , lichidele ar forma bule și s-ar plimba nestingherite prin  Laborator ! Ca să nu mai vorbim despre faptul că cea mai mare parte a lichidelor consumate sunt ... reciclate , iar cum se face colectarea și reciclarea , încă nu a găsit suficient de palpitant ca să descrie nici unul dintre autorii de SF !

   Adică , spus pe scurt , toate filmele păcătuiesc pentru că pornesc de la premiza – falsă – a gravitației diferite de zero ! În toate filmele și serialele , eroii stau ferm „pe podea”, eroii au sus și jos , stânga și dreapta : nimic mai fals , direcțiile acestea sunt în totalitate relative     într-un spațiu în care nu există decât niște repere convenționale , adică , spre hublou , spre comenzi , spre locul de dormit sau spre locul de sport .

   Da , sportul , adică efortul fizic constant este absolut necesar în condițiile gravitației reduse sau chiar zero : în lipsa lui , oasele sunt lovite de osteoporoză iar masa musculară se reduce și se atrofiază – un om în spațiu , ajunge să folosească mai mult de jumătate din timp , numai pentru exerciții fizice . Așa că , o bună parte din spațiul disponibil – și așa destul de mic –  este folosit pentru aparate de gimnastică ! Numai astfel , zburătorii se mai pot întoarce la sfârșitul misiunii la o viață normală pe pământ : și chiar și așa , după o lungă perioadă de recuperare , perioadă în care organismul în întregul său se reobișnuiește cu greutatea , cu modul de a te deplasa , cu hrana și cu multe altele !

   Gravitația artificială , obținută ca efect al forței centrifuge prin rotirea constantă cu o anumită viteză a navei în jurul unui nucleu central , este în teorie o soluție foarte bună !

   Dar numai în teorie , pentru că în practică , omenirea încă nu s-a dovedit capabilă să construiască în cosmos acele roți uriașe ce oferă ocupanților lor gravitație și un orizont în veșnică ascendență .

   Așa că , ne consumăm încă timpul cu exerciții fizice , așteptând un savant genial care să inventeze gravitația artificială viabilă și permanentă ! 

   Scopul Laboratorului fusese supravegherea suprafeței lunare , a ratei de apariție a meteoriților și efectuarea de experimente științifice .

   Ăsta era scopul oficial .

   Neoficial , cele două puteri se supravegheau una pe alta , în timp ce stăteau cu ochii pe mai multe puncte de pe glob , cele mai multe în Asia .

   Suprafața satelitului natural , fusese împănată cu sonde și senzori ce transmiteau automat datele pe Laborator și la Bază . Orice activitate seismică pe suprafața Lunii sau în interiorul  ei , le era cunoscută atât Bazei cât și Laboratorului , deci nu era posibilă nici o activitate neautorizată de Partener ! 

   Zborul , planificat inițial pentru doi ani , se dovedise un succes și , la împlinirea termenului , cum Laboratorul era încă în regulă , li se propuse celor doi o prelungire de contract , intrând acum în discuție și recordul absolut de rezistență în spațiu : ei au spus da , mă rog , fiecare pe limba lui , au fost amândoi avansați la gradul de colonel și li s-a acordat câte o distincție importantă din partea fiecărui partener , li s-a urat numai de bine și , în mod neașteptat , următoarea navetă automată de transport , le-a adus și o sticlă de vin !

   Vinul a făcut cât toate decorațiile !

   De fapt , sticla de vin nu ar fi putut face drumul până la Laborator , drept care conținutul unei sticle fusese transvazat într-un recipient special și trimis cu naveta de transport : Relațiile Publice făcuseră mare tam tam cu povestea asta , drept care și consumul de vin crescuse cu circa 3% . Apoi , când se apropiau de cei trei ani contractuali , pentru că lumea deja se plictisise de ei , guvernele hotărâseră să o ia pe scurtătură și să reducă timpul de așteptare : totul s-a serbat în grabă , când au împlinit o mie de zile de zbor !

   Fără noimă , reprezentanți guvernamentali au ținut discursuri înălțătoare , bătrâni zburători în spațiu s-au smiorcăit amintindu-și de vremurile de altă dată , iar lor li s-a trimis o masă specială și mai multe filme .

   A fost frumos !

   A fost , dar simțeau în aer parcă o tensiune , o grijă , o încordare ... ceva nu era în regulă !

   Iar vocea sintetizatorului , vocea Idiotului , cu lipsa ei de inflexiune și de omenesc , îi scotea din sărite !

   Câteodată , când erau pe fața văzută a lunii , luminați de soare și privind fața adormită a pământului prin telescop , distingeau luminile orașelor , zone senine sau zone acoperite de nori și nu mai simțeau nimic pentru ideologia cu care fuseseră îndopați !

   Privind astfel prin telescopul Laboratorului , câte unul începea să povestească :

-         ... se vede de parcă ar fi lacul acela , mare , unde mergeam cu tata la pescuit . Voi pescuiți crapi ?

-         Da , pescuim – răspunsul nu conta , povestea mai fusese spusă de multe ori .

-         Ei , să vezi dar ce monștri sunt în lacul ăsta , un crap mai mic de 10 kilograme este eliberat înapoi , să mai crească !

   Astea erau poveștile lor la gura telescopului . 

   Apăsarea persista .

   Cum singura lor legătură cu pământul era vocea sintetizată a Bazei , nu aveau nimic , nu se puteau agăța de nimic , însă se gândeau la același lucru : război ! Degeaba li se trimiteau știri sau filme , știau bine că toate erau pieptănate și periate până le dispărea și lustrul : deci pe astea nu se puteau baza . Au încercat să întrebe Baza : mai întâi subtil , pe ocolite , dar n-au fost băgați în semă , apoi brutal și direct , primind un răspuns la fel – totul era în regulă , să-și vadă de muncă !

   La următorul schimb de date , au primit o știre care i-a speriat de-a binelea : la trei ani de misiune , aveau să fie amândoi avansați la gradul de general și aveau să înceapă pregătirea pentru schimbare , urmând a fi înlocuiți ! De ce ? Întrebarea lor deranjase Baza ? Erau retrași și trecuți pe linie moartă ? Baza era mai supărată decât atunci , la început , când raportaseră după primul survol al feței nevăzute a Lunii : „Omuleți verzi , omuleți verzi ! Omuleți verzi  n-am văzut !”

   Au primit cu următoarea navetă materialele pentru momentul festiv , împreună cu ordinul de a nu desface nimic până atunci .

   În mod evident , acasă se petrecea ceva grav !

   Gândul îi ducea , bineînțeles , numai la război !

   Sigur era război : numai așa se explica rărirea mesajelor de la familii și de la prieteni !

   Război ...

   Sigur război ! 

   Idiotul i-a anunțat că echipajul care urmează să-i înlocuiască este în linie dreaptă cu pregătirea și că nu mai durează mult : urmau să fie schimbați la scurtă vreme după împlinirea celor trei ani , atunci când aveau să dețină recordul absolut . Deja oamenii de știință calculau că un zbor spre Marte putea fi realizabil ! Cosmonautul și Astronautul erau indiferenți : ei   doi , de fapt , se plictisiseră unul de altul .

   În mod neașteptat , în pachetul de date trimis de Idiot , apăru o fisură : fără nici o noimă , Baza îi întreba ce ar dori la masa aniversară – fiind vorba despre trei ani , aveau dreptul la trei feluri . Au ținut ședințe , au făcut liste , și-au închipuit cum ar arăta friptura de vită redusă la pastă bună de băgat în tub , în sfârșit , s-au amuzat , iar la următorul schimb de date , au transmis și comanda – erau curioși ce se va alege de ea !

   Idiotul răspunse că trimite mai departe cererea lor și că naveta de transport urmează să sosească la două zile după data aniversară , cerându-le ca până la sfârșitul trimestrului să aibă bagajele făcute , pentru că următoarea navă de transport nu va fi una de marfă , ci de  persoane , urmând să aducă și echipajul de schimb !

   Bucurie mare , o picătură de tristețe , multă mândrie ... cam toate astea la un loc se învârteau în același timp în mintea și sufletul celor doi .

   Timpul s-a scurs parcă mai greu decât niciodată .

   Așteptau legătura cu Baza și parcă nu mai avea nimic importanță : nici munca lor științifică ce avea să îmbunătățească pe viitor condițiile de trai ale echipajelor , nici datele transmise de senzorii lăsați în praful selenar , nici meteoriții ce bombardau neîncetat suprafața bătrânuui satelit natural . Acum nu-și mai doreau decât să plece acasă !

   ACASĂ !

   Și atât ... 

   În noaptea în care s-a produs tragedia , unul dormea , celălalt veghea .

   Cel de veghe , privind într-o pauză de lucru prin telescop suprafața pământului , reușea să localizeze cu destulă precizie ceea ce privea : era propria lui țară , cufundată atunci aproape în totalitate în întuneric . Oamenii dormeau , liniștiți , pentru că acolo sus îi veghea cu multă grijă un compatriot . Era frumos !

   Dintr-o dată , fără nici un avertisment , fără vreo veste , fără vreun semn , telescopul îi arătă o explozie !

   O explozie uriașă !

   O explozie ucigătoare !

   O explozie distrugătoare !

   Primul impuls a fost acela de a-și trezi colegul , dar se abținu : continuă să urmărească prin telescop suprafața terestră – mai multe explozii de mai mică magnitudine se vedeau acum luminând suprafața unde cu câteva minute în urmă toată lumea se odihnea !

   Îngrozitor !

   Se gândi ce poate însemna ceea ce văzuse : acesta era probabil războiul . Nu mai trebuia să se gândească cine câștigase , pentru că era clar : dușmanul lovise atunci când toată lumea dormea , dușmanul lovise într-un moment propice , dușmanul fusese mai hotărât să-și lichideze Partenerul ! Ei , ei înseamnă că într-adevăr întotdeauna doriseră pacea , drept dovadă , nici acum nu se vedeau prin telescop contralovituri !

   Niște lași și niște trădători !

   Imposibil de conceput un asemenea atac : zona lovită de explozii era una pur civilă , o știa bine , așadar dușmanul lovise mișelește în populația fără apărare după ce mimase o bunăvoință și o dorință de împăcare ... incredibil , incredibil ce oameni puteau fi conducătorii ... parcă numai conducătorii ?

   Se făceau că supraveghează Luna , dar ei aveau totul pregătit acolo , pe Pământ !

   Toți sunt așa !

   Niște lepre !

   Și niște lași !

   Se ridică și pluti până la trusa de scule , de unde scoase un colier din plastic , cu autostrângere și se propulsă în liniște către celălalt , care dormea nepăsător agățat în ham . Apoi , în liniște , profitând de poziția în care dormea de obicei colegul lui , îi prinse ambele mâini în colier și strânse .

-         Ce se întâmplă ? întrebă Partenerul brusc trezit din somn .

-         Se întâmplă că trebuie să vezi o înregistrare !

-         Ce s-a petrecut , ce-i cu tine , ai înnebunit ?

-         Eu ? Stai să vezi , și discutăm după aceea ! Îl trase spre monitorul telescopului și porni înregistrarea groaznicelor secunde . Cum ți se pare ? La ce te uiți ?

-         Pe cuvânt că nu știu ! Habar n-am ce-i asta !

-         Nu ai habar ? Atunci să-ți explic eu ! Recunoști forma coastei , vezi și peninsula ? Da ?

-         Da , văd , dar ce-i cu asta ?

-         Teritoriul meu național a fost atacat cu rachete nucleare ! Nu poți să negi , ai văzut exploziile , patria mea a fost atacată mișelește cu lovituri nucleare , au fost atacați oameni pașnici , oameni care nu v-au făcut niciodată nimic , nici un rău , femei și copii și bătrâni ! Criminalule !

-         Măi omule , mă cunoști de atâta timp , cum mă poți face pe mine criminal ? Chiar crezi că aș putea omorî pe cineva ? Gândește-te bine !

-         Da , poți fi un criminal , tot neamul vostru este unul de criminali !

   Pentru câteva minute , discuția continuă pe acest ton , până ce legatul , spuse :

-         Mie mi-e foame , cum facem ? Îmi dai tu , sau termini cu prostia asta și mă dezlegi ?

-         Nu știu ! Mă mai gândesc !

-         Și dacă vreau la toaletă , cum facem ? Mă ajuți tu ?

-         Taci ! Uite cum facem : așteptăm următoarea intervenție a Idiotului și vedem atunci ! Dacă nu s-a întâmplat nimic și m-am înșelat , îți dau drumul și gata , dacă s-a întâmplat , ecluza de materiale îți va fi ultimul drum !

-         Tu ești nebun ? Și dacă într-adevăr s-a întâmplat ceva – nu spun că s-a întâmplat sau că am știință , dar să presupunem că s-a întâmplat – ce le vei spune învingătorilor ? Adică , alor mei ! Ce le vei spune ? Că m-am dus să plimb câinele ? Sau că sunt după țigări ? Ori că m-am îmbătat și dorm pe undeva ? Ești nebun ? Nu poți să mă omori și să scapi cu viață , chiar dacă s-a întâmplat ceva , chiar dacă nu s-a întâmplat ! Fii  logic , ce mama dracului este cu tine ! Și chiar dacă au lovit ai tăi , asta e , au făcut-o și gata : ia-mă prizonier și hai să mâncăm , că am depășit programul !

-         Nu știu , mă mai gândesc ... așteptăm Idiotul și mai vedem !

   Timpul a trecut greu !

   Nu a trecut , s-a târât , pentru amândoi .

   Când s-a apropiat momentul schimbului de date , tăcerea devenise palpabilă !

-         Vreau la toaletă , să știi ...

-         Lasă-mă-n pace , ai scutec , așa că nu mă mai bate la cap !

-         Am avut scutec ... hai mă , te rog , nu mai pot , sunt plin , ce vrei , să-ți bați joc de   mine ? Sau crezi c-o să arunc cu rahat în tine ?

-         Hai că mi-ai făcut milă ! Îl legă cu același tip de colier din plastic cu un picior de unul dintre bolțurile care fixau instalația sofisticată a toaletei de peretele Laboratorului , apoi tăie colierul ce începuse deja să-i lase semne pe încheieturi .

   În acest timp , ascultau amândoi sunetele aparatelor de comunicații : un permanent pârâit , cu unele oscilații de frecvență , însoțeau încercarea de recepție radio :

-         Mai lipsesc punctele negre pe ecran ! Mai bine ai încerca direct în digital ...

-         Mai bine-ai tăcea din gură !

   Dar , bineînțeles că următorul pas fu să-și îndrepte atenția către sistemul digital de comunicații : liniște , liniște absolută ! Pe monitorul sistemului , o bară orizontală și roșie , arăta evoluția căutării semnalelor : nu se folosea aceeași lungime de undă , iar menținerea manuală a recepției la asemenea distanță era de-a dreptul imposibilă , așa că mașinăriile Laboratorului făceau permanent căutarea semnalului și corecția poziției antenelor pentru o cât mai bună recepție . Suplimentar , tocmai pentru că exista riscul unor pierderi , Idiotul și Laboratorul foloseau un sistem de codificare a informațiilor trimise , încât să se vehiculeze doar un bloc odată . În acest fel , orice mesaj era trunchiat în grupuri de semnale , pe care expeditorul le împacheta iar destinatarul le despacheta și le aranja ! Mă rog , tot calculatoarele făceau asta , dar așa vine vorba ! Chiar și semnalele de început și sfârșit , acele devenite standard „Aici Baza aici Baza” și „Aici Laboratorul , aici Laboratorul , recepție” erau transformate rapid în blocuri de date și transmise independent : era posibil ca din varii   motive , una dintre părți să recepționeze doar „ .. ci ..za ..ic Baza” și șansele de a deduce mesajul erau mai mari decât dacă ar fi lipsit propoziții întregi .

-         Mai dă-i odată căutare ! Vocea , deja impacientată , venea din zona toaletei .

-         Bineînțeles că-i dau , ce credeai ?

   Însă fără rezultat !

   O căutare completă dura circa trei minute : ei făcuseră cel puțin zece !

   Liniștea se lăsă din nou în avanpostul omenirii .

-         Să-ți spun la ce m-am gândit ...

-         Nu mă interesează ! răspunse aproape cu violență Partenerul .

-         Și dacă nu te interesează , eu tot îți spun ; de câte ori mă poți arunca prin ecluza de marfă ? Odată și gata ! Fii atent aici , la mine ! Te-ai gândit vreodată că noi și omenirea semănăm involuntar cu sistemul nervos cerebro-spinal ?

-         Cu ce ? Ai înnebunit de tot ?

-         Da , da ! Cu sistemul nervos central cum se învață la voi : omenirea , sistemul spinal , fără să știe și fără să vrea , ne-a ridicat aici pe noi , cele două emisfere ! Se pare că numai noi mai suntem capabili de o gândire rațională , de o ...

-         Asta se cheamă disperare , să știi ! Bați câmpii ! Încetează te rog de la a fi ridicol : mă faci să-mi fie milă de tine ! Hai mai bine , să-ți spun la ce s-a gândit cealaltă    emisferă ...

-         ... ei , la ce te-ai gândit tu , emisfero ?

-         M-am gândit că este posibil să fi avut loc un accident , să fi fost poate o explozie nucleară dar accidentală , nu ca act de război ...

-         Mai mult ca sigur !

-         ... caz în care , naveta de transport , care a fost lansată cu câteva ore înaintea accidentului ar trebui să sosească peste 30 de ore !

-         Sigur așa s-a întâmplat ! Acum , că ai dezlegat misterul , dă-mi te rog drumul !

-         Nu ! Mai întâi să vină naveta ! 

   În următoarele ore , căutară din nou semnalul Bazei , dar fără succes , iar Laboratorul intră în spatele Lunii , deci pierdu orice șansă de a avea vreo legătură pentru următoarele ore . În lumina puternică ce lovea fața nevăzută a lunii , admirară din nou tabloul desenat de bombardamentul meteoric : cunoșteau bine geografia lunară , știau craterele după formă și nume , iar pe fața văzută , puteau să jure că au identificat obiectele părăsite în Marea Liniștii și urmele ca de miriapod ale Lunohod-ului . Ar fi putut preda cu mare succes un curs de geografie cu aceste subiecte . Laboratorul trecu ușor linia terminatorului și intră din nou în zona văzută .

   Nu dormise niciunul .

   Nu mâncase niciunul .

   Amândoi vegheau și se gândeau ; la același lucru .  

-         La ce te uiți ? Ce cauți ?

-         Poate văd naveta !

-         Este prea mică și prea departe : dacă i-am cunoaște cursul de apropiere , am putea-o găsi , dar așa ...

-         Eu în locul tău m-aș ruga la Dumnezeu să o găsesc ! 

   Mai trecură astfel câteva ore .

   Câteva ore de liniște și de chin .

-         În 30 de minute ar trebui să fie gata de andocare !

-         Adevărat !

-         Și tot nu se vede !

-         Să avem răbdare ! Te rog , poți să-mi schimbi poziția legăturii ? Mi-a intrat nenorocirea asta de plastic în carne ...

-         Nu , nu pot ! Ai răbdare !

-         Halal tovarăș !

-         Să nu-mi spui mie tovarăș , domnule !

-         Am spus tovarăș în sensul de coleg de drum , nu ...

-         Nu-mi mai spune așa ! Domnule ...

-         Hai că ești ridicol ! 

   După încă o oră întreagă de așteptare , era clar că nu sosea nici o navetă de aprovizionare !

   Atmosfera era tensionată !

-         M-am gândit cum v-om face !

-         Îmi dai drumul , nu-i așa ?

-         Ai să vezi tu ! Ținea în mâna dreaptă , încercând să-l ascundă , un obiect albăstrui : părea a se vedea marginea rotundă a mânerului unui cuter universal ! De când ne cunoaștem noi doi ?

-         De vreo cinci , poate chiar șase ani ... vocea Partenerului legat începuse să aibă inflexiuni ciudate din cauza fricii ! Era clar , în starea în care se afla acum , nu s-ar mai fi lăsat legat de mâini , iar așa cum stătea acolo , legat de un picior , nu ar fi fost o victimă ușoară , cu siguranță nu s-ar fi lăsat din nou imobilizat ! Nici prima dată nu  s-ar fi  lăsat , dar dormea .

-         Ne-am cunoscut și soțiile , nu-i așa ? Se apropia în continuare , fără să-și dea seama că libertatea lui era de fapt un handicap : venea plutind liniștit , în timp ce el , legat fiind avea un punct de sprijin , un punct ce avea să-i salveze viața , punctul lui Arhimede , punct fix ce în loc să miște Universul avea să-i dea stabilitate și o poziție avantajoasă în luptă ! Era clar , supărarea îi întunecase mintea ! Degeaba se apropia de el cu arma mascată în mână , în momentul loviturii , chiar și aici în Laborator , la 400.000 de kilometri deasupra mormântului lui Newton , acțiunea și reacțiunea erau egale și de sens contrar , așa că lovitura urma să fie lipsită de forță , poate chiar și de precizie ... iar dacă el își juca bine cartea , era câștigător ! Câștigător ! Căștigător cu o singură șansă : se juca o singură mână , iar cel mai iute , urma să supraviețuiască : lovitura bine plasată avea să-l scoată din circulație pentru un timp sau chiar definitiv – nu că asta l-ar fi supărat vreun pic – cu cuter-ul urma să se elibereze , apoi să-l împingă prin ecluza de marfă în întunericul și frigul nemărginit al spațiului să plimbe câinele , sau să-și ia țigări și să aștepte misiunea de salvare ! Cu siguranță , dacă-i loviseră - așa cum se părea - pe eternii dușmani , surpriza și superioritatea de moment le adusese victoria ! Meritată ! Da , da , meritată ! Nu aveau să-l uite acolo ! Iar hrană , apă și   aer , erau pentru doi oameni timp de o lună : pentru el singur , două luni sau , cu puțină grijă , chiar mai mult ! Continua să se apropie plutind lin ...

-         Să vezi la ce m-am gândit ! Și ridică mâna dreaptă într-un gest menit să-l pună în poziția de a lovi de sus în jos !

-         Să vezi la ce m-am gândit ! Ți-am pregătit un cadou ...

   Au fost ultimele lui cuvinte : piciorul imobilizat îi dădea o bază fixă și sigură , îi amplifica forța dându-i o stabilitate de invidiat și un control superior al mișcărilor !

   Se mișcă fulgerător : mâna stângă i-o puse pe ceafă trăgându-l spre el și dreapta pe frunte , presând puternic spre înainte !

   Figura surprinsă a atacatorului cu cuter-ul îi spuse că lovise perfect : la început nu se întâmplă nimic , însă în secunda următoare zona bazinului fostului prieten se opri în genunchii lui ; continuă să apese și să tragă cu mâinile , în timp ce cu genunchii îl fixa pe poziție !

   Simți că mâinile Partenerului încercau să se miște pentru apărare , așa că mări brusc presiunea și simți sub palma stângă un trosnet : îi rupsese coloana ! Frica și elementul surpriză îi dăduseră viteza și forța necesară să rupă unui om coloana ! Cu mâinile goale : era uluit de propria performanță !

   Uluit și surprins ! Înțelese în același moment , că exercițiile fizice nu erau decât un paliativ în lupta cu decalcifierea , un placebo pe care-l înghițiseră ani și ani toți cei ce ieșiseră în  spațiu : doar așa se putea explica ușurința victoriei lui ! Așadar , informația aceasta , de maximă importanță , trebuia urgent transmisă alor lui !

   Figura fostului coleg , păstra o expresie de uimire , lucru care-l amuză : lovise neașteptat , lovise surprinzător , lovise așa cum loviseră și ai lui jos , pe pământ !

   Trase ușor trupul spre el , îl roti fără efort , până ce ajunse la mâna dreaptă a acestuia : nu mai avea decât să-și taie legătura , să scape de cadavru și apoi să aștepte ! Doar atât !

   Mâna dreaptă a mortului era încleștată pe cuter : îi desfăcu degetele care se mișcară parcă toate odată , lăsându-i impresia că-i aruncă obiectul albastru în față ! Se grăbi să-l prindă , până nu se îndepărta plutind .

   Nu era un cuter !

   Era cutia lunguiață și albastră ce conținea bareta decorației emise în comun de cele două state , decorația „TREI ANI ÎN SPAȚIU” !

   Simți că i se face rău !

   Petrecu următoarele ore zbătându-se disperat să scape de colierul nenorocit din plastic ! Era uluit cât de puternic putea fi plasticul acela amărât , plasticul acela care se cumpăra probabil la kilogram ! Era imposibil de rupt , se agitase atât de mult , încât legătura îi pătrunsese în picior , piciorul sângerase , iar sângele plutea liniștit prin Laborator , în timp ce el , colonelul , generalul , era blocat cu un plastic de rahat , pe toaletă !

   Chiar un plastic de  rahat ! Potrivit nume : de rahat ! 

   Dar nu-i venea să rădă , îi venea să plângă ! Era îngrozit !

   Căzu într-o stare de letargie : încercase tot !

   Tot ! Ca pe orice navă , ca la orice zbor , lucrurile nu pluteau de capul lor prin interior , ci erau ținute în spații speciale , etichetate și închise : se preîntâmpinau astfel toate accidentele posibile .

   Se trezi din așa zisul somn după un timp nedefinit : părea a fi trecut din nou pe fața nevăzută a Lunii .

   Se zbătu din nou cu disperare .

   Cadavrul , după impulsul inițial , se așezase pur și simplu deasupra comenzilor , cu fața spre el . Nu avea nici o expresie deosebită , nu făcea nimic – nici n-ar fi putut – doar îl privea , sau măcar așa i se părea lui . Se gândi ce i-o trece Partenerului său prin cap , moment în care își dădu seama nu numai că acesta este mort , dar și că-i pregătește o moarte groaznică ! Abia atunci înțelese adevărul adevărat și crunt : în Laborator era o temperatură constantă de 22 de grade Celsius sau 70 Fahrenheit , adică era suficient de ridicată pentru a permite trupului să intre în putrefacție ! Îl aștepta o moarte îngrozitoare , moarte de la care nu l-ar fi putut scăpa decât o misiune salvare !

   Sau o minune !

   Căzu iar într-o stare de uitare de sine .

   Dintr-o dată , îl trezi un zgomot cunoscut !

-         Aici Baza , alo , aici Baza , mă auziți ? Aici Baza ! Chiar dacă nu știu dacă recepționați , eu tot vă transmit mesajul !

   Era vocea unei Fete !

   Era un glas Dumnezeiesc !

   Era o minune !

   Următorul mesaj va fi pe poziția de recepție 29 , la 20 de minute de la sfârșitul acestuia .

   Laboratorule , iată mesajul Bazei :

 „Pe pământ s-a produs o erupție vulcanică explozivă neașteptată : vulcanologii prevedeau o erupție în limite normale , dar le-a depășit așteptările .

   Norul piroclastic a măturat câteva mii de kilometri pătrați , cu o viteză de peste 300 km/h , distrugând totul în cale . 

   Conul vulcanului a fost distrus complet în timpul erupției .

   Cenușa și piatra ponce pe care le-a aruncat în atmosferă erupția , au dus la întreruperea circulației aeriene , la întreruperea comunicațiilor pe distanță medie și lungă .

   Soarele nu a mai fost văzut din ziua erupției .

   Temperatura pe glob a scăzut în medie deja cu trei grade : există temerea unei ierni vulcanice dacă atmosfera nu se curăță la timp , sau a unei agriculturi distruse dacă cenușa se așează pe terenuri agricole .

   Au fost deja jefuite magazine alimentare .

   Fermierii s-au baricadat în jurul depozitelor , înarmați , nu mai vor să vândă nimic și amenință cu moartea pe oricine se apropie .

   Mai multe state au instituit deja legea marțială .

   Armata a preluat controlul .

   Naveta de transport ce trebuia să aprovizioneze Laboratorul nu a fost trimisă încă din cauza furtunii tropicale care a măturat zona instalațiilor de lansare în orele premergătoare erupției , iar următoarea fereastră va fi – funcție de starea atmosferei – abia peste două săptămâni . 

   Aveți grijă de voi și raționalizați-vă consumurile !

   Ați fost amândoi decorați și avansați la gradul de general de armată .

   Felicitări !”

   Următorul mesaj va fi pe poziția de recepție 29 , la 20 de minute de la sfârșitul acestuia .

„Dumnezeu să vă aibă în pază” !

 

 

   În interiorul Laboratorului , începuse să pută a hoit .