Pescuit

 

   Nu era nici un zgomot care să prevestească apropierea zilei și a blestematei lumini .

   Nici un semn , nici o mișcare , nici o clipire sau pâlpâire !

   Nimic nu se mișca .

   Totul – ce ciudat – părea înghețat în căldură !

   Puțul cu Jgheab , stătea mai toată noaptea în înaltul cerului , prevestind apariția   Vânătorului , Vânător ce avea să stăpânească cerul până spre Paște . Se apropia dar ieșirea Vânătorului , iar el încă dormea în tindă. În casă era cald de te sufocai , iar singura lor odaie , parcă era un cotlon în miez de iarnă , nu altceva ! Casa asta al lui și al femeii lui , chiar așa făcută din ceamur , se încălzise peste poate și parcă nu mai avea de gând să se răcorească vreodată : până și pimnița era de acum fierbinte . Atât de fierbine , că nu ai mai fi putut păstra nimic în ea : dacă ai fi avut ce ...

   Teiul din preajma fântânii dăduse ceva frunze pe la Paște și stătuse așa , înfrunzit , până începuse de’adevăratelea , vara și vipia . După aceea , îi căzuseră toate și – parcă’ți era milă și de bietul copac – nu mai apucase să înflorească și să-i înmirezmeze și pe ei ! În odaie , Ilinca lui dormea cu cei doi copii ai lor ... I se rupea sufletul de mila lor ! Parcă toată ziulica cereau de mâncare ! Iar când nu cereau , vorbeau despre mâncare !

   Și Ilinca începuse la fel : numai la mâncare’i era gândul !

   Ca și lui , de altfel !

   Se vorbise cu Sile din spatele casei să meargă să pună niște lațuri în pădure , iar când au ajuns acolo , au crezut că se mutase satul : unii săpau după nu’ș ce rădăcini , alții cătau coajă ce copac de li se părea mai proaspătă , dar cei mai mulți adunau iarbă , că din pădure li se părea mai grasă , iarbă pe care o fierbeau și’i puneau sare și o mâncau așa ! Ori ghindă , când găseau !

   Vorbele nu mai încetau : ba că în Stănilești fusese unul găsit mort după ce-și mâncase o opincă , ba că la Vuțcani o familie a trăit o săptămână numa’ și numa’ lingând sare și bând apă , tot felul de nărozii ... da’ ce-l pusese pe el pe gânduri , fusese altceva . El , de felul lui , respecta obiceiul și pe la biserică nu călca decât la sărbătorile mari – era treaba femeii , lucru știut , cu pomeni , cu colive , nu a bărbatului – dar acu’ , cu așa nenorocire , își zisese în sinea lui , că poate avea dreptate popa Zăbală și totul se trăgea numa’ și numa’ de la răutatea oamenilor , că prea se ținuseră numai de cele ale necuratului și nu mai ascultaseră deloc de Domnul ! Așa că , de voie , de nevoie , se dusese și el de câteva ori pe la biserică de stătuse smirnă la toată slujba cum nici copil fiind , n-o făcuse . N-ar fi asta mare lucru , că de unde erau mai mult femei , copii și bătrâni , acu nu mai încăpeai de câți bărbați și flăcăi veniseră  să-l asculte pe popa Zăbală !

   Da !

   Da’ pe el nu slujba’l răscolise și , nici credința care niciodată nu-l dăduse afară din casă , ci , ceva ce spusese părintele după slujbă : adică , începuse să-i sfătuiască , să le zică nu doar pilde și ce zice la cartea sfântă , începuse a le spune ce auzise și ce știa de pe la oamenii mai subțiri de prin județ și din capitala de județ unde fusese să ceară ajutor , că-i mureau credincioșii de foame ! Se vedea - și-i fuse milă – că-i era greu cu straiele bisericești , cu toate odăjdiile și toate cele pe el , dar în timp ce asuda , păși între oameni iară aceștia se adunară în jurul lui ca păsările din poiată pe lângă stăpân când le aruncă grăunțe și , dintr-o dată se făcuse liniște . Popa , trăgând greu aer în piept – că parcă și aerul era năclăit de ceva – văzând el ce liniște s-a lăsat și că oamenii așteaptă o vorbă izbăvitoare ori măcar o veste bună din parte-i , lăcrimă , se șterse la ochi , își drese glasul mai mult ca să treacă timpul și să-i treacă de plâns , iar când se liniști , zise :

-          Că nu e bine sau rău care de la Dumnezeu să nu vină ! Că El a văzut marea răutate a oamenilor și acum ne pune la încercare ! Iar dacă din această încercare cu bine om  ieși , nu știm dacă Domnul nu o hotărî a ne da alta !

-          Doamne ferește și apără – babele se făcură pe dată auzite !

-          Oameni buni , știți că fost-am la Huși , în speranța unui ajutor pentru satul nostru , că tare năpăstuit mai este ! Oameni buni , m-a primit chiar domnul Prefect - și nu o spun ca fală , ci ca voi să înțelegeți că statul știe și lucrează să ne ajute - și m-am plâns domniei sale de sărăcia și foametea asta de la noi , iară dânsul , om învățat și cu ani mulți în slujba țării , mi-a zis astfel : „În toată țara a fost o secetă îngrozitoare ; nu este nicăieri de mâncare ; mor oamenii pe capete ; nu este adevărat că în Oltenia este mai bine , că și acolo este secetă ; că statul nu mai dă voie să se meargă cu trenul decât cu permis de la poliție ; că cine este prins pe tren fără bilet și permis , face pușcărie ; că să stăm liniștiți , că frații noștri sovietici or să ne trimită mii și mii de vagoane de grâne , vagoane care din zi în zi trebuie să ne ajungă” . Păi , cam asta mi-a zis să vă zic , și că specula este aspru pedepsită și că să avem răbdare că lucrurile se îndreaptă ...

-          Păi murim de foame Sfinția Ta , cât mama dracului să mai așteptăm , că și aștia comuniștii ... !?!

-          Șșșt , șșșt , babele satului , îngrozite de spusele țăranului de lângă ușă , săriră să-i închidă gura , să nu-l mai pomenească pe necuratul !

-          Nu huli fiule în Sfântul Lăcaș , nu huli că mai bine n-ai face , ci doară mai rău ! Asta mi-a spus , eu asta vă spun : și , deși nu ar trebui , vă mai spun ceva – mulțimea , cu fețe supte , cu ochi înfundați în fundul capului , desculță , îmbrăcată mai mult în cămeși , piele și os , cu copii cu burta mare de foame atârnând de poalele mamelor , făcu din nou tăcere – vă mai spun să vă păziți copiii ! Se aude că în unele locuri au dispărut copii și că ar fi fost furați că să fie mâncați !

   La aste vorbe ale popii Zăbală se tot gândea el : se gândea și se măcina în el , la gândul că este atât de flămând și de slăbit , că nici să-i apere pe ai lui n-ar mai putea !

   Se lumina bine de ziuă , se vedea dunga luminoasă cum se lățește de-a’mprejurul ceriului și cum pălesc toate stelele . I se păru că aude un zgomot : pasăre nu era , nici de curte nici de-a Domnului , că le mâncaseră de mult , sălbăticiune iar nu putea fi , că și pe cele de ogradă și pe celelalte le terminaseră de mult , târâtoare nici atât – îi veni a râde amintindu-și ce sperietură trăsese Ilinca lui când se pomenise cu șarpele lângă ea , Doamne , ce mai râsese atunci , când își dăduse seama că femeia s-a speriat de un biet șarpe de casă ! Râsese la început , apoi însă , când a văzut că din cauza uscăciunii șerpii lăsau frica deoparte și veneau la fântâni , se așezase pe vânat , iar de unde la început au cam strâmbat din nas , acum n-ar fi zis nu unui șarpe cu capul retezat , despielițat , curățat și făcut la frigare ! Parcă și simțea mirosul în nas , nu alta ...

-          Ilie !

-          Bă Ilie ! Era Sile , vecinul și prietenul lui .

-          Da bă Sile ! Ce-i ? Ce-ai venit cu noaptea’n cap ?

-          Bă Ilie , am venit să mă sfătuiesc cu tine , că ieri am aflat câte ceva și numai cu tine pun eu țara la cale !

-          Păi ia zi Sile , ce te doare ?

-          Măi Ilie , ieri m-am dus la Prut , nu , nu la pescuit , că știu și eu ce-i acolo . Și cum    ți-am zis , m-am dus la Prut că aveam treabă cu nașu’ , știi tu că nașu’ meu a rămas pe partea ailaltă . Așa ... și acu , dacă-i Prutu numa’ gropi cu noroi uscat – ce mi-am zis -  hai să văd cum o fi dincolo , că poate la ăștia , roșiii , o fi altfel , că știi și tu ce ne-a tot zis ăla de-a venit în sat , că puterea sovietică , că comuniștii , că sucită că’nvârtită ... Hai să n-o mai lungesc ! Zici că la noi e rău ? Află că la noi e bine : la ei , imediat    ce-au venit înapoi comuniștii , le-a luat tot , la recoltat stă cu pușca de-și strâng ogorul și duc acasă numa’ cât au voie ! Jale mare , jale mare , că mă ruga să-l iau pă ăla al   lui , ăla cel mai micu’ , cică să-l iau să-l țiu aici măcar pân’o trece urgia , că ei cică se mănâncă om pe om ! Nu l-am luat , că eu n-am cu ce-i hrăni pe-ai mei , darmite ...

-          Așa zici , că dincolo-i mai rău ?

-          Da , dar stai așa că n-am terminat ! Zilele trecute , m-am repezit pân’la un cumătru , la Crumeșoaia , că-mi trimisese vorbă că mă așteaptă . Ei ... și la cumătru’ ăsta al meu , era fiu-său venit , fiu-său de-i jăndar’ la Iași . Venise la tat-su’ , mă’nțelegi cu ceva de’ale gurii , și ce mi-s zis ... !

-          Ei , ce ți-a mai zis și jăndaru’ ?

-          Dacă ești grăbit undeva cu treabă , ori te încurc , zi-mi că te las și plec !

-          Nu , nu te supăra așa , hai spune mai departe !

-          Jăndaru’ zice că așa-i în toată Moldova , până la Galați și chiar mai departe , că și’n Muntenia’i la fel și’n ungurime-i la fel ! Auzi , cică au scăpat numa’ Oltenia și partea de șes din Ardeal , că în rest este moarte de om ; și că să nu așteptăm ajutor de la stat , că n-are de unde , că tot ce a strâns grâu și porumb , vite și păsări , fructe și legume , cică tot pleacă la ruși ...

-          Mai dă-l mă’n pizda măsii , da’ de unde știe el așa de bine că să nu așteptăm ajutor de la ...

-          Zice că tot odată la zece zile îi vine rândul să păzească tren încărcat cu din astea pân’la frontieră : că cică au fost unele nepăzite și le-au atacat oamenii pe drum ! Iar acu’ , bagă armată amestecată cu jăndari , că să se ferească unii de alții , că auzi că ostașii au lăsat niște trenuri să fie prădate ! Și zice copilul ăsta , jăndaru’ , că oamenii vând tot ce au pe cât pot căpăta și pleacă în Oltenia , că acolo-i de mâncare și că se întorc cu cel puțin un sac de porumb și unul de grâu , da’ că să nu faci drumu’ singur , că-i tot felul de hoți și e periculos ! Și uite ce vreau eu să-ți zic ție : ce zici Ilie , nu vrei să plecăm și noi după ceva bucate ? Că uite că stăm aici , de crăpăm de foame ! 

*

   În satul Barboși , o ceată de bărbați zdraveni era adunată la fierăria satului . Unul dintre ei , cel mai bine legat , cu niște umeri lați de părea a nu încăpea pe ușă de-a dreptul ci numai dintr-o parte , pe muchie , vorbea cu foc iar ceilalți , parcă la militărie , îl ascultau . Nu erau printre ei vârstnici , dar nici flăcăi nu erau : în această toamnă fierbinte , toamnă ce închidea o vară și mai fierbinte și secetoasă cum nici bătrânii locului nu-și aminteau să fi apucat , apropierea Siretului nu mai însemna nimic ! Totul era uscat iască , râul nu mai avea pic de  apă , ploaie nu căzuse de luni de zile , pământul murea puțin câte puțin de sete și , oamenii odată cu el . Cel ce vorbea , era de obicei hamal în port la Galați și , după ce se învățase cu ordinea breslei și cu felul în care apuci sacul fără să-ți rupi șelele , începuse a câștiga binișor : nu-i era rușine de munca lui , chiar deloc , ba atunci când pricepuse ce forță pot fi hamalii , se dăduse binișor pe lângă starostele docherilor , care , văzându-l băiat ascultător și dezghețat , începuse a-l folosi la tot felul de treburi mărunte . Așa se face că a învățat că meseria asta de hamal era amestecată și cu una de diplomat : prima și prima dată-l folosise nea          Gheorghiu – starostele -  când cu un vapor plin cu citrice , al unui armator care le trăsese o păcăleală cu cîțiva ani în urmă . Vaporul , tras la ponton , era gata de descărcat , cu bocaporturile deschise și gruiele pregătite , numa’ că hamalii au cerut pentru descărcare cam de zece ori mai mult decât făcea – așa era obiceiul , hamalii erau o breaslă separată și se tocmeau pentru fiecare navă în parte . Căpitanul n-a vrut să plătească , docherii au blocat schela – asta și doreau de fapt - și l-au ținut așa vreo zece zile . Când din vas a început să răzbată un miros anume , hamalii s-au retras , iar armatorul a plătit cinstit de câteva ori prețul normal al operațiunii doar pentru golirea lăzilor de citrice stricate în Dunăre ! În hazul întregului port , docherii au golit vaporul , au luat banii și s-au ales și cu lăzile goale , pe care le-au dus acasă pentru a le face surcele și lemne de foc . De atunci , armatorul grec a rămas cu un tic nervos la gură , căpitanul cu învățământul că oricât de gloată pare un grup , dacă-i organizat să nu te pui cu el , iar hamalii că „Unirea face puterea ”!

   Frumoase vremuri !

   Adevărat este că alerga cu saci de peste o sută de kile în spate pe o punte de abia aveai loc să pui picioarele unul lângă altul , dar câștiga pe măsură : oricât de bine organizat ar fi   cineva , dacă nu-i făcut pentru meseria de hamal , n-o poate face cât îi lumea !

   Și apoi , în spatele portului , unde erau cârciumi la stradă și la etaj bordeluri , cine le stătea în cale ? Mai încercau unii marinari , da’ de obicei nu le rezista nimeni !

   Ce vremuri , Doamne ce vremuri !

   Doar că , de la un moment dat , Dunărea începuse să scadă ! În toată țara era secetă – pe malul fluviului se simțea mai puțin – lipsa ploilor se cunoștea în nivelul apei și , încet încet , cu toată munca dragelor care încercau cu disperare să țină deschis șenalul navigabil , nu au mai putut circula decât vasele mici : asta a fost marea lovitură , vasele mici nu plăteau pentru hamali , pentru că aveau marfă puțină sau deloc , de la Tulcea nu mai urcau vapoare la încărcat sau descărcat , ba chiar și bara Sulina era greu de menținut la adâncime ! Siretul și Prutul aproape că nu mai aveau apă !

   La Brăila se auzea că este chiar mai greu . Într-o zi , cu un remorcher , se duseseră câțiva până la Brăila , dar era uscăciune atât de mare , că nici măcar cu bătaie n-a ieșit !

   După un timp , starostele îi sfătuise să stea pe acasă și să se apuce de altceva până s-o schimba vremea și s-o circula din nou pe Dunăre , așa că el , Gavrilă al lu’ Militaru , se întorsese acasă la părinți , la Barboși . Bani avea el suficienți , nimic de zis , dar seceta care afectase toată țara , n-a ținut cont de banii găsiți de Gavrilă prin buzunare după ultima beție , așa că l-a secătuit și pe el : de la începutul și până la sfârșitul verii , prețul alimentelor a crescut de peste douăzeci de ori – făina numai , în primăvară costa 340 de lei , pentru ca în toamnă să ajungă 7800 de lei kilogramul și să nu se găsească ! Așa că , Gavrilă , a trebuit să pună ceva la cale să nu moară de foame el și ai lui : a adunat deci în jurul său câțiva bărbați voinici și destoinici , oameni gata ca și el de orice muncă și , le-a spus ce are de gând ! Cum ei au priceput pe dată și s-au arătat gata de a se apuca de treabă , Gavrilă , om cu mai multă experiență , a început să-i organizeze și să-i învețe . Se strânseseră toți în acea zi la fierărie , ca să-l pună pe țiganul satului să le facă ce cârlige aveau ei trebuință : Gavrilă îi spuse , îi arătă mai mult cu degetele , iar țiganul care tot făcuse la viața lui fierărie , pricepu că noii lui clienți vor niște ancore , lungi de o palmă și cu patru cârlige , că le vor din material bun și rezistent și cu ochi la coadă , ca să bage pe acolo struna ! Pricepu și ce vor , pricepu și la ce le trebuia : și se înspăimântă !

-          Ce zici țigane ? Scapă peștele din așa cârlig ?

-          Nu scapă , cum să scape ?

-          Nu vrei să vii cu noi la pescuit țigane ?

-          Nu nea Gavrilă , nu-s io om de pescuit d’ăsta !

-          Atunci , după primul pescuit te-om plăti împărătește !

-          Cum vreți , nea Gavrilă , cum vreți , da’ nu-i nevoie , că mare lucru n-am făcut , până și fierul , iote l’aveam aruncat p’aici prin curte , ruginea degeaba !

   După ce făcură câteva încercări cu cârligele de pescuit , Gavrilă și ai lui se cam desumflară : sforile nu rezistau șocului , se rupeau și odată cu sfoara pierdeau și ancora ! Asta , pentru că trebuia legată de un copac , de un țăruș , nu putea fi ținută’n mână . Speranța le reveni , atunci când tovarășul lui cel mai bun , Nicu , îi dădu ideea cu sârma de cablu ! Așa că Gavrilă plecă înapoi în port , cu ochii după sărmă de cablu de oțel ! 

*

   La Filiași în gară , era agitație mare : jandarmii și poliția , încercau să țină „trăistarii” la un loc și să le confiște alimentele pe care le aveau la ei . Prin alimente , toată lumea înțelegea grâu sau porumb . Oltenia , mai puțin afectată de secetă – ca și Banatul și Aradul și       Bihorul – obținuse în anul agricol încheiat , între o cincime și o jumătate din producția     dintr-un an normal . Pentru că veștile circulau cu viteza și pe traseul trenului , mulți țărani din județele puternic afectate se îndreptau spre zonele rurale unde , se auzea , se făcuse de mâncare . Oamenii aceștia disperați , intraseră în orașe unde magazinele încă ofereau de ale gurii , dar de care ei nu se puteau atinge , în situația în care ar fi însemnat să dea un pogon de pământ pe o dublă de porumb : așa că , singura și ultima lor speranță rămânea aceea de a cumpăra direct de la producători , adică de la țărani ca și ei , cu care aveau ceva în comun și cu care sperau că se pot înțelege mai bine și mai ușor , așa că în fiecare gară ce părea apropiată de zone agricole , din trenuri răbufneau adevărate armate de fantome înfometate ! Amărâții ăștia , aveau o geografie a lor personală : nu ar fi fost în stare să citească o hartă – nu ar fi fost de fapt în stare să citească , cei mai mulți – dar luându-se după zvonuri , după știrile și informațiile transmise din om în om și din sat în sat , ajunseseră să exploreze întreaga țară !

   Șeful gării Filiași  privea cu indiferență spectacolul oferit de către forțele de ordine : prima dată când puhoiul se revărsase la el în gară , fusese extrem de revoltat , dăduse telefoane pe la toate autoritățile , ceruse ajutor ... Asta se întâmplase cu câteva luni în urmă . Apoi , văzând că oamenii aceia flămânzi nu vin nici să fure și nici să cerșească , ci să cumpere cinstit , se mai înmuiase puțin . După un timp , după ce vorbise la telefon și cu alți șefi de gară de prin țară , se lămurise că traseul era din Moldova către sud și către est și că statul era neputincios . Îi trecuseră prin gară marfare încărcate cu cereale , atât pentru URSS cât și venite ca ajutoare : i se părea ciudat că , în timp ce acele vagoane ce plecau încărcate conform Convenției de Armistițiu în răsărit , treceau ca vântul și erau scutite de orice cheltuieli , trenurile cu ajutoare pentru zonele înfometate erau purtătoare de taxe și impozite și , mai și zăceau prin gări din lipsa locomotivelor ! Dar , dacă voia să-și păstreze postul , doar vedea !

   Și tăcea !

   Și de unde la început îi privise cu oroare , acum chiar îi simpatiza pe amărâții ăștia care se luptau să-și hrănească familiile , drept care de multe ori se întorcea cu spatele sau observa prea târziu anumite lucruri !

   Așa fusese cu numai o săptămână în urmă , când în gară fusese staționată o garnitură din care două vagoane erau ale unui importator din Bacău : vagoanele , bine închise și sigilate , erau pline cu grâu care , transformat în făină , avea să aducă o adevărată avere proprietarului său ! Știind ce conține transportul , nu instigase pe nimeni , nu anunțase pe nimeni , doar avusese grijă ca manevranților să le dea ordine cu glas tare în biroul mișcare al gării : geamuri nu mai existau de mult la ferestre , fiind înlocuite cu panouri din scânduri , mult mai rezistente și mai de folos în busculadele din gară , iar atunci când spusese manevranților ce să facă , obloanele improvizate erau date deoparte și peronul plin de țărani ! În noaptea următoare , cele două vagoane fuseseră curățate de orice urmă de grâu , nu se pierduse nici un bob măcar , iar ostașii care păzeau gara , se jurau că nu auziseră și nu văzuseră nimica nimicuța ! De atunci renunțase guvernul în a mai folosi armata – formată mai ales din băieți de la țară - și a trecut la poliție și jandarmerie .

   Acum , șeful gării Filiași știa ce avea să urmeze : forțele de ordine aveau să încerce din nou să confiște alimentele oamenilor , iar aceștia aveau să-i pună pe fugă cu pietre ! Povestea asta cu pietrele fusese o vreme un mister pentru el : tocmai pentru a nu le lăsa arme la îndemână , autoritățile curățaseră zona de orice obiect ce putea fi transformat în proiectil – până și piatra concasată de pe terasamentul căii ferate dispăruse pe câteva sute de metri - și cu toate astea , la fiecare conflict , țăranii aveau pietre din belșug ! Misterul se limpezise atunci când băgase de seamă că cei ce coborau în stație , se duceau pe marginea șinei și-și goleau traistele de pietre cât pumnul ! Din nou zvonurile circulaseră și dăduseră oamenilor de știre să vină pregătiți ! El personal , s-a crucit și și-a spus că nu ar fi crezut vreodată că foamea poate să mute și peisajul din loc .

   Drept care acum , privea jandarmii cu oarecare milă ! Știa bine ce urma să se petreacă – numai guvernul nu înțelegea : țăranii cu traistele pline aveau să pună jandarmii pe fugă și să ia în stăpânire gara până la venirea primului tren – acceleratul Timișoara - București avea să fie acesta – pe care urmau să-l jefuiască de locomotivă ! Devenise un obicei ca țăranii să ia locomotivele și mecanicii altor trenuri și să-i oblige să-i ducă la locul lor de baștină ! Pentru a se evita o răscoală , forțele de ordine nu aveau voie să tragă decât în persoane izolate și niciodată în mulțime . CFR-ul , în continuare , nu avea voie să le dea nici vagoane , nici   locomotive ! Așa că el , cu experiența și înțelepciunea date de o viață pe calea ferată , ținea atunci când avea , o locomotivă pregătită să preia trenul victimă și să-l ducă la destinație ! În ultima vreme însă , devenise din ce în ce mai greu atât din cauza lipsei materialului rulant – distrus de război sau transformat într-unul cu ecartament mai mare – cât și pentru că și alți șefi de gară procedau la fel , indiferenți la ordinele venite de la București ! Filmul i se derulă prin fața ochilor cu precizia unui documentar bine făcut : atunci sună Craiova să-l anunțe că tocmai a dat liber unui tren plin cu „trăistari” : mulțumi și se întoarse la spectacol !

   În timp ce privea , se gândea că dacă seceta nu încetează , în scurtă vreme și el o să plece cu traista’n spate după mâncare : în numai cîteva luni , leafa lui de șef de gară nu mai valora mare lucru în fața scumpirilor alimentelor !

*

   Pe acoperișul vagonului , în mers , nu mai era chiar atât de cald , ba chiar în unele momente simțeai că te ia cu frig . Era bine și în vagon , pe bancă , dar trenul se umpluse până la refuz chiar din stația de pornire , așa că cei doi prieteni se considerau norocoși că aveau acele  locuri : mergeau deja de două zile și se orientau numai după vorbele celor ce se întorceau acasă !

-          Nu vă duceți la Corabia , că acolo nu mai e nimic !

-          Nici la Turnu Măgurele !

-          La Drăgășani a băgat guvernul „melitarii” pe linie și n-a lăsat trenul să oprească și a zis că trage’n moldoveni !

-          La Bumbești e foamete ca la noi !

-          Ori la Filiași , ori la Calafat , dacă nu , mergeți mai departe spre Banat !

   Bineînțeles că nu știau mare lucru despre transportul pe calea ferată și nici unde este bine să facă legături , însă mulți dintre muncitorii CFR îi îndrumau și , chiar dacă guvernul ordonase scoaterea tablelor cu numele stațiilor de pe principalele rute străbătute de cruciada înfometaților , ei se orientau fără probleme !

-          Mă Ilie , să știi mă că am avut noroc !

-          Am avut Sile , am avut cu carul ! Vorbeau despre asta cel puțin a suta oară !

-          Cred că dacă nu te „înfingeai” tu în dom’ Negreanu , nu vedeam noi bani !

-          Ei , lasă că nici tu n-ai fost departe de-ai pune mâna’n gât ! Ce ochi făcuse , cred că s-a căcat pă el dă frică ! Așa-i trebuie ! Că dacă ne’nțelegeam cu vorba bună de la bun început , ce era ?

   Ilie Negreanu , pe numele lui adevărat Elie Schwartzenberg , nume pe care însă nu-l folosea în afaceri pentru că – spunea el – putea fi greu de reținut de către clienții din zonă , era unul dintre puținii negustori care mai vindeau la sate !

   Prima dată , trecuse prin sate și comune și cumpărase vite : cam un kil de mălai pe kilul de carne . Țăranilor nu li s-a părut chiar așa de rău târgul – cât putea ține seceta asta ?

   A doua oară , a dat cu împrumut ținând pământul gaj : în vară , pentru un pogon îți dădea  douăzeci de duble de mălai , acu’ ajunsese și sub zece duble !

   În continuare , dădea cu împrumut sau cumpăra : la împrumut cu gaj , dădea șapte opt   duble , la cumpărare , dacă pământul era bun , dădea și douășpe duble !

   De mălai ! Niciodată grâu sau făină de grâu !

   Cei doi , se duseseră la domnul Ilie să-și dea pământul pe bani , dar acesta n-a vrut nici în ruptul capului , că mai erau îndatorați la el și că nu dăduseră nimica înapoi și că avea și el familie și greutăți și copii la școală la București , tocmeală negustorească , ce mai tura vura ! Da’ , când prietenul Ilie’i băgase mâna’n gât , se înmuiase dintr-o dată și căzuse la învoială , dar nu voia să le dea mai mult de 80.000 de lei pe pogon ! Auzind asemenea avere , cei doi deîndată ziseră da și puseră deștul pe învoieli : abia când au ajuns în gara Galați au înțeles că hoțul de Negreanu le luase pământul cu prețul a zece kile de făină de grâu !

   Și-i vânduse fiecare câte patru pogoane ! Că bani cu împrumut nu mai dădea , doar cumpăra ori împrumuta mâncare cu pământul gaj !

-          Lasă mă Sile , să trecem noi cu bine de nenorocirea asta și om mai vedea și la anu’ !

-          Așa-i Ilie , că poate ne ajută Dumnezeu și om săvârși odată și cu foametea !

-          Doamne ajută !

-          Doamne ajută !

*

   Gavrilă , mândru nevoie mare de cum îl ascultau proaspeții lui tovarăși , promise să facă rost de la Galați de sârmă , drept care , chiar a doua zi , dis de dimineață , își luă drumul spre oraș . Avea la el câteva mii de lei , strânși în grabă , că dăduse fiecare cam cât avea prin buzunar , bani cu care spera să poată găsi sârmă cât să’nceapă pescuitul ! Că după aia , nu mai avea nici o grijă !

   Ajuns în port , îl căută pe starostele hamalilor , dar acesta nu era de găsit pe nicăieri : o „fetiță” îi spuse că din câte a auzit , nea Gheorghiu plecase cu câțiva băieți la Constanța , că se auzea că acolo rușii tot încărcau vapoare și că aveau nevoie de oameni vânjoși ! Gavrilă , pe jumătate desumflat , se gândi bine ce să facă : la șantierul naval nu cunoștea pe nimeni – mă rog , se bătuseră de câteva ori cu salahorii de acolo , da’ nu se cunoșteau de adevăratelea – la pescărie cunoștea , da aia nu lucra cu cabluri și sârme ci numa’ cu ațe și funii și odgoane !

   Și deodată se lumină la față !

   Lucrase o vreme și’n gară , iar dacă găsea acu’ vreun cunoscut , cu nebunia de pe trenuri , sigur îl ajuta ! O apucă din strada Portului pe Dogăriei , la colțul cu strada Tăuni băgă mâna în bănuții comuni și intră într-o cârciumă unde bău un rom – nu mai dădea nimeni pe veresie , arză-i’ar focu’ - și din capu’ ăl’lalt al străzii Tăuni , dădu să intre pe Moruzzi . Dădu să intre , că nu fu chip : strada Moruzzi era ocupată de jandarmi , care nu lăsau țăranii să iasă din gară spre oraș , iar din oraș spre gară nu lăsau decât persoanele cu bilet și hârtie semnată de la poliție că pleacă în cine știe ce interes și nu să caute de mâncare ! Încercă el să treacă , da’ nu fu chip , așa că dacă tot era acolo , o luă spre celălalt capăt al străzii , unde știa că se află piața Moruzzi : piața , pe care o știa de obicei plină , era acu’ un maidan pustiu , așa că-și făcu curaj și intră în cârciuma din spatele spitalului ! Intră și se felicită : la una dintre mese , cu un țoi gol în față , era Redip . Redip , un tătar mărunțel și iute ca focul , știa să facă rost oricând de orice , iar Gavrilă-l cunoștea bine !

-          Ce faci măi omule ? Ce faci că nu te-am văzut de ... hă , hă !

-          Ce să fac Redipe tată , încerc să trăiesc și io , da’i greu al dracu’ , că cu seceta aista uite că orice’ai face numa prafu’ s’alege ! Da’ ce bei ?

-          Iaca , o țuică , că dă când trăiesc printre voi necredincioșilor , numa’ lucruri rele am deprins ! Redip , mai avea tătăresc numele și chipul , că în rest mânca și porc , bea și alcool numa pe la cele sfinte nu se gândea și nici femeie să-l cicălească , nu-și luase la cei patruzeci de ani ai săi !

-          D’apăi ia să-mi fac coraj și să-ți dau și io o țuică ! Ce zici , o merge ?

-          Io cred c-o merge !

   După două țuici , Gavrilă îndrăzni și-l luă pe departe cu întrebările , numai că Redip cunoștea bine marfa , așa că-i zise de la obraz :

-          Mă Gebrail , mă de când ne cunoaștem noi , măcar odată te-am păcălit io pă tine ?

-          Nu Redipe , nu mai păcălit !

-          Și atunci de ce te ferești , mă ? Zi-i cinstit ce vrei , că nu mă cinstești tu că-ți sunt io drag !

   Gavrilă , își dădu drumul la gură și spuse pentru ce-a venit la Galați , Redip se gândi bine  și-i făcu un preț , se tocmiră ce se tocmiră și pân’la urmă se’nvoiră : Gavrilă nu întrebă de unde , Redip nu fu curios la ce-i trebuie .

 

   A doua zi pe seară , când se întâlniră cei doi , Redip era cu mâinile’n buzunare :

      -    Păi mi-ai zis că-i gata și io n-o văd !

      -    Măi Gavrilă , da’ credeai că o sută dă metri dă cablu dă trei ie un mosor dă ață ? Vin cu mine să ți-i iei , că io nu pot să-i car ! Și-l duse pe Gavrilă într-o fundătură , unde îl așteptau doi colaci înfășurați în hârtie ceruită .

      -    Știi au nu , un lucru-ți spun : ai grijă că-i tare a dracu’ și-o s-o tai greu , iar înainte de a o tăia nu uita să-i matisezi capetele că să desfășoară dă nimic nu mai faci cu cablu’ și-i d’ăla bun , rămas dă la nemți !

   Gavrilă , simți că i s-a luat o piatră de pe inimă și puse mâna pe cei doi colaci : ceea ce pe Redip îl omora , pentru el era joacă de copil !

   Spre dimineață , fără să-l știe nici vântul , nici pământul , intra liniștit în Barboși ducând pe umeri cei doi colaci : mai avea ceva bani după ce-l plătise și-l cinstise pe Redip , dar n-avea de gând să-i de’ndărăt . Păi osteneala lui , nu costa ?

*

   În Filiași nu era chip să găsești ceva de’ale gurii , parcă trecuseră lăcustele , iar localnicii deja se uitau strâmb la veneticii ce le tot călcau pământurile , așa că cei doi prieteni , o luară și ei după alte grupuri , încotro văzură cu ochii . Iar ochii văzură drumul spre Coțofeni , de le zicea și Din Dos , aproape de apa Jiului : și au avut noroc , noroc mare , că’nainte de a pleca de acasă , Ilie se gândise bine și luase cu el ce avea mai de preț după pământ , adică vreo câteva pielicele de astrahan fumuriu , frumos de-ți venea doară să stai și să-l mângâi ; luase și Vasile câteva , da’ ale lui parcă nu era’ așa frumoase ! Și la Coțofeni , dădură de oameni omenoși și gospodari , de dădură pielicelele cu preț bun și mai și cumpărară cu bani , da’ nu cu toți , că le mai și rămaseră , că Sile și glumi zicând :

-          În gară la Craiova luăm și una mică !

-          Păi , răspunsese Ilie , cred că luăm și două , că parcă s-a spart ghinionu’ !

   Nici țăranii locului nu erau prea pricopsiți , da’ pân’ să treacă peste ei , rușii să săturaseră în Moldova și’n Muntenia , așa că scăpaseră mai ieftin , unde mai pui că nici seceta nu-i lovise așa de tare : dovadă , Jiul care încă mai avea ceva apă !

   Așa că , cei doi prieteni reușiră să cumpere doi saci plini cu mălai , unul cu grâu și o    straiță – cum se zicea în partea locului – cu făină , ba chiar și îmbucară câte ceva – mai mult din mila oamenilor ! Le ieșise bine drumul , pentru că-și puseseră totul la un loc și luaseră mai mult odată , nu cu trăistuța cum făceau alții , la fel de amărâți ca ei ! Aveau cu ce se duce acasă : și cu mâncare și cu povești ! Și erau destule din toate .

-          Ce zici Iliuță , când ne-om înturna , să mergem să-i dăm lu’ dom’ Ilie o parte din datorie ?

-          Da’ la ce te gândești ?

-          Păi , io mă gîndesc că și mie , da’ și matale tare bine ne-ar prinde câte o pereche de ghete , că p’aici parcă’i mai ieftine ! Ai , ce zici ?

   Tot așa , punând țara la cale , cei doi se apropiară de gară ! Aici , iar puhoi de oameni care tocmai veniseră și alt puhoi de dădea să plece . Așteptară până a doua zi de dimineață , când din ordin de la Craiova , se formă un tren numai și numai din clasa a-III-a ce fu umplut numai cu țărani încărcați cu saci și traiste ! Oamenii , luară cu asalt trenul de persoane , fără a se gândi măcar că le-ar mai trebui bilet și , în cele trei vagoane se urcară se urcară peste cinci sute de suflete . Mergea vorba printre dânșii , că bine ar face să-și lege sacul de mijloc , nu de mână , cu sârmă nu cu șfară , că se auzise de hoți care lua sacul de lângă om și-l arunca din mers și sărea și ei cu sacul ! Cică , dacă-l țineai legat de mână , ți-o tăia și tot îl lua , da’ așa , de mijloc și cu sârmă , nu mai avea ce-i face ! Nimeni nu se simțea în siguranță , iar în vagoane se făcură grupuri grupuri : mai întâi după sate și comune , mai apoi după județe , iară când fură prea mulți , fiind aproape numa’ bărbați , începură a se ține după leat , că doară toți făcuseră milităria . Lucrurile ar fi mers de minune , numai doar că trenul trecu prin gara Craiova în viteză mare : se vedeau pe peroane fețe uimite , de nu știa ce se întâmplă , dară trenul iute depăși gara și începu a încetini tocmai în câmp ; încetini din ce în ce mai tare , dar nu opri decât când ajunse în spatele altui tren , iar pe câmp , de-o parte și de alta era numa’ jandarmi cu baioneta la armă ! După ce trenul opri de tot , se auzi un domn de vorbea ca într-o goarnă de tablă și care le cerea să-și ia bagajele – adică sacii și traistele , se lămuriră unii pe alții - și să se mute în trenul ălilalt , care avea să-i ducă într-un suflet pân’ la Buzău și de acolo or mai vedea ei ! Oamenii , mai întâi cu teamă , apoi cu ceva mai mult curaj , începură a trece în trenul ălilalt , numa’ că ăsta deja era în bună parte ocupat , așa că se urcară toți pe unde apucară , mai pe acoperiș , mai pe scări , unii chiar și pe tampoane ! Unu’ de nu era de-al lor , provocă râsul tuturor când zise :

-          În ăst țug merem ca sardelele ! Nimeni n-a înțeles ce avea omul de zis , dar le-a părut tare hazos !

   După Craiova , trenul merse tot întins , că se oprea numai pe câmp : mai lipi într-un loc după Piatra Olt vreo câteva vagoane , apoi iarăși ață , prin Costești , Pitești – unde mai luă câțiva care așteptau pe câmp , Golești , Titu și Chitila . Când se văzură la Chitila barem , strigase unul că-i bagă’n București iară ei se speriară , să nu le facă cine știe ce , dar trenul nu opri ci merse tot iute . După Chitila , venind seara , trenul opri la un fel de haltă , unde în niște corturi pe care era desenată o cruce mare și roșie , au găsit niște oameni de omenie care le-au împărțit din niște cazane mari puse pe pirostrii , o zeamă lungă , dar care lor le părea a fi mana cerească despre care le cetea popa de ea din cărțile sfinte’n biserică ! Cei doi , mâncară cu rândul : unul mânca și altul păzea ! Își făcură și nevoile pe câmp – tot cu rândul , băură și   apă , ziseră care în sinea lui , care cu glas tare un „Tatăl nostru” să le meargă bine la drum și se cățărară la loc în vagoane , așteptând plecarea promisă : în acest timp , un alt bărbat cu goarnă , începu a le spune că așa are guvernul grijă de ei și că așa se vor purta cu toți românii dacă or câștiga alegerile ce va să vină ; în sfârșit , vrute și nevrute , până ce unul din tren răbufni și îi strigă :

-          Futuvă-n cur pe mamele voastre de nemernici , așa grijă să vă dea vouă Dumnezeu , că ne-ați adus în sapă de lemn și puneți toți jidanii de se’mbogățesc pe spatele nostru , că de când cu scroafa aia de Ana Pauker nu mai ai loc de Ițigi și de Ștruli , băga-v-aș și face-v-aș și dregu-vă și ... și ...

   Și când au auzit că unul are curaj să zică ce-i ardea pe toți la inimă , unde s-au pus pe huiduit și pe înjurat , de-ți era frică să te și uiți , dar’mite să te apropii ! Văzând asemenea răspuns la îndemnurile politice , ce-i ce încercau a le ține discursuri , au dat disperați semnalul de plecare a trenului , iar cei câțiva de săriseră jos din vagoane , se grăbiră a se cățăra’napoi ! Trenul , părăsi tabăra improvizată în plin câmp și mult timp după aceea în aer mai persistau vorbele grele și dureroase strigate de talpa țării !

*

   Gavrilă , apăru pe negândite în sat , de parcă nici nu plecase vreodată . Tovarășii săi , își dădură de știre unul altuia și , se adunară la el în grădină , mai în spatele caselor , ca să nu dea de bănuit ! Vremea , deși tot uscată , începuse a se răcori , că doar se apropiau de jumătatea lui noiembrie . Când fură strânși aproape toți , Gavrilă , mândru nevoie mare , scoase colacii aduși de la Galați : rămaseră toți uimiți și încântați ! Oțelul , argintiu parcă , sau cenușiu , după cum îl priveai și cădea lumina , părea rece și periculos chiar fără a pune mâna pe el :

-          Trebuie să mergem la țigan la fierărie să ni-l taie la cald , că-i tare de plesnește și apoi să legăm cârligele și să vedem dacă a avut Nicu dreptate !

   Plecară la fierărie , dar când ajunseră acolo , îi aștepta unul dintre jandarmii militari în termen , care ceru să-i zică lu’ Gavrilă ceva între patru ochi : toți înlemniseră , iar Gavrilă se albise ! Soldatul , îl luă deoparte și-i zise :

-          Dom’ Șef zice că să vă urez baftă la pescuit și , că așteaptă și dumnealui „o coadă de pește” ! Ai priceput ?

-          Zi-i lu’ dom’ Șef c-am priceput și nu-l uităm ! Și plecară cu sufletul liniștit să-și pregătească sculele de pescuit .

*

   Trenul trecu noaptea de Ploiești , stătu pe câmp mai multe ceasuri , se porni iară , stătu    iară ... În timpul ăsta , țăranii aflară de la cei câțiva ceferiști care însoțeau transportul , că vin alegerile și guvernul nu vrea răzmerițe în țară și , că din cauza asta nu mai încearcă să-i oprească , ci îi duc iute iute spre case , ca să și voteze ! Și că-i opresc numai pe câmp că le este frică să nu scape în orașe și să facă tulburări . Oamenii ascultau și se minunau : erau ei supărați , dar de aici și până la a-i bănui capabili de tulburări prin orașe , contra altor români amărâți ca și ei , era cale lungă !

   Trenul trecu în viteză de toate haltele și opri undeva înainte de Buzău , din nou în plin   câmp : pe margine , erau câteva camioane din care coborâseră jandarmi înarmați și iarăși le vorbi cineva ! Li se cerea să stea liniștiți , li se promitea că nimeni nu avea să le facă nimic , doar să aștepte să vină un alt tren care are să-i ducă mai departe ! Li se cerea , mai ales , să  nu-și lase nimic în vagoane . Oamenii se arătară neîncrezători , dar ceferiștii care-i însoțiseră tot drumul îi liniștiră , spunându-le că în Buzău sunt peste două mii de țărani care așteaptă să ia trenul și că ei sunt norocoși . Au coborât cu o strângere de inimă , mai ales privind jandarmii cu baionetele la armă : se așteptau să fie din clipă’n clipă atacați , dar nu se întâmplă așa ! Au stat mai multe ceasuri acolo în câmp , timp în care a primit fiecare câte un codru de pâine neagră – li se părea ceva dumnezeiesc , iar unii chiar n-au mâncat-o și au ascuns-o în sân , s-o ducă acasă la copii și nevastă – apă din niște butoaie mari și liber pe câmp pentru nevoi !-          Să vezi ce recolte bune au să iasă pe unde ne duc ăștia ... zise unul mai hâtru , iar vorba , din gură’n gură , trecu pe la toți oamenii !

   Pe înserate , se apropie dinspre Buzău un tren . Ei au început să se agite , dar li s-a spus să stea liniștiți că-i totul pregătit . Trenul s-a oprit la o oarecare distanță , iar jandarmii au făcut un cordon pe câmp , împiedicându-i să-l ia cu asalt .

-          Trenul ăsta – le spuse bărbatul cu goarna – merge prin Făurei , Brăila , Galați , Bârlad , Iași și Dorohoi : cine’i din locurile astea , să se urce , cine nu , nu ! Peste un ceas , vine un alt tren care va merge prin Focșani , Bacău , Roman , Pașcani , Suceava și pân’ la Rădăuți , așa că nu vă înghesuiți !

   Oamenii , nedormiți , nemâncați , după ore întregi de stat în picioare , nu mai puteau opune cine știe ce rezistență , așa că după obișnuitele „ce-a zis , ce-a zis ?” , au înțeles și au început să se organizeze !

   Ilie și Vasile , care erau tocmai în capătul celălalt al mulțimii , aflară târziu despre ce era vorba și s-au grăbit spre tren , dar când au ajuns și ei cu sacii , era deja plin , așa că au dat să se cațere pe acoperiș . Un șef de la jandarmi tot striga la ei că vremea s-a răcit și că noaptea nu vor putea merge pe acoperișul vagonului , că să se gândească la tunele dacă nu la frig și că să aibă răbdare , că până dimineață se mai organizează cel puțin un transport spre unde vor ei să meargă ... Cei doi , supărați că n-au prins de la început de știre cum e cu trenul ăsta , nu s-au lăsat , și împreună cu alții , la fel de supărați și de grăbiți , s-au cățărat pe acoperișurile vagoanelor :

-          Ne mor copiii de foame , dom Șef , las că așa cum am ajuns pân’aici , om ajunge noi și’napoi !

   Și , într-un fel aveau dreptate !

   În scurtă vreme , trenul s-a urnit : nu mergea foarte repede , dar deja se simțea frigul , mai ales că se lăsase întuneric bine de tot .

-          Ia uite Vânătorul , ce limpede se vede !

   De pe vagoane , în aerul limpede și rece al Bărăganului , cerul se vedea minunat , curat ca un cristal și fără pic de nor . Începură a-și arăta unul altuia – de parcă nu le știau – „uite Carul Mare , uite Carul Mic , uite Zmeul” și parcă se apropiau mai repede de casă .

   La un moment dat , în depărtare se zări o geană de lumină : din om în om , vorba se duse până sus pe vagoane – era Brăila . Nu au oprit , ca de obicei .

-          Măi Iliuță , mie mi se’nchid ochii , măi io mă leg bine de sac cu sârma și dorm un ceas două , apoi mă trezești și dormi și tu ! Vrei ?

-          Da Vasile , culcă-te liniștit , că mie nu mi-i somn ! Și de legat ne-om lega amândoi , că dacă o fi să te miști în somn , să nu cazi , să te țiu bine . Hai că mâne , pă lumină suntem acasă și să vezi bucurie pă femei și pă copii !

-          Da’ știi ce-mi pare rău , Ilie ?

-          Ce Vasile ?

-          Toate ca toate , dar ghete tot nu ne-am luat !

-          Dă-le dracu’ de ghete mă Vasile , așa o vrut bunul Dumnezeu , să mai facem o iarnă’n opinci , hai că n-o fi foc ! Dormi acuma , că iute te trezesc să dorm și io !

   Vasile , care în timpul ăsta se legase bine cu sârma peste mijloc , zâmbi și se întinse cu capul pe sacul cu făină .

*

   Gavrilă și ai lui , după ce-și aranjaseră sculele la fierăria țiganului , se pregătiră în tăcere pe câmp , făcând încercări pe o căruță plină cu baloți de paie furați . S-au lămurit astfel ce le trebuia ca să meargă bine pescuitul ! După ce s-a înnoptat , s-au dus cu toții pe muchia de ieșire a tunelului unde înfipseseră în pământ niște drugi zdraveni de fier . De acești drugi au legat patru strune de oțel cu ancorele la cel’lalt capăt , strune măsurate în așa fel încât cârligele să ajungă la vreo două palme de acoperiș și nu mai jos , că cu trenul nu te pui . Le-au legat și au așteptat . Pe la miezul nopții , s-a auzit un șuierat prelung : locomotiva anunța astfel că intră în tunel , iar cei ce se aflau întâmplător pe șină se lipeau speriați de pereți , în timp ce călătorii din vagoane se repezeau să închidă ferestrele de frica fumului și a    funinginii ! După cel dintâi semnal , s-a mai auzit unul , pentru ca apoi sunetul să se schimbe și din tunel să înceapă a răzbate – împins de locomotivă – un aer cu miros specific de cale ferată și de cărbune ! Numai câteva clipe trecură și după o scurtă licărire a luminii farului , trenul izbucni în plină viteză prin gura tunelului . În acel moment , Gavrilă , urlă ca un comandant de oști :

-          Acu !

Și ei aruncară în gol strunele de oțel cu ancorele cu patru cârlige la capete !

*

   Ilie , surprins , l-a văzut pe Vasile cum se îndepărtează de el , apoi , ca într-un film cu încetinitorul , a văzut cum pleacă și sacii cu Vasile , pentru ca în clipa următoare să simtă sârma de la mijloc cum îl smucește de pe acoperiș !

   Parcă a mai văzut odată în zare Vânătorul !

   Apoi , n-a mai văzut nimic !

*

   În ziua de 19 noiembrie 1946 , ziua alegerilor al căror efect România avea să-l resimtă zeci de ani , căutând votanți , autoritățile au găsit în casa lui Ilie trupurile neînsuflețite ale Ilincăi și ale celor doi copii !

   Conform indicațiilor guvernului , doctorul de plasă , în certificatul de deces nu a trecut cauza reală – morți de inaniție – ci una absolut imaginară : MORȚI DE FRIG ! 

*** 

   În urma războiului și a reformei agrare prost făcute în 1945 , producția agricolă a României a scăzut până la o cincime din normal , iar în unele locuri , din cauza secetei prelungite ,  țăranii disperați au intrat cu plugul în ogoarele uscate , folosind ultimele rezerve de semințe pentru o reînsămânțare : dar seceta a continuat ! Documentele vremii , folosind ca unitate de măsură „vagonul” , ne spun următoarele : dintr-un necesar de 260.000 de vagoane de grâu , în țară s-au realizat nici 100.000 ! Însă , conform Convenției de Armistițiu , guvernul Petru Groza livrase numai până la sfârșitul lui mai 1945 pentru întreținerea Armatei Roșii din România :

- 15.357 vagoane de cereale și derivate

- 10.407 vagoane de leguminoase și zarzavat

- 1.885 vagoane de carne

- 387 vagoane de conserve de carne

- 163 vagoane de grăsimi

- 124 vagoane de produse lactate

- 88 vagoane de pește

- 27 vagoane cu delicatese

- 20 vagoane cu fructe și derivate . 

   În 1946 , situația a devenit de-a dreptul disperată , fiind semnalate cazuri de moarte prin inaniție în mai toate zonele Moldovei .

   În județul Covurlui (actualul Galați) pâine se putea da populației o dată la 10-12 zile .

   În județele din sudul țării , situația nu a fost mai bună : în decembrie 1946 , numai în comuna Movilița (Ilfov) autoritățile estimau că peste 40% din populație este la un pas de a muri de foame .

   În județul Buzău , oficial au fost în decembrie 1946 peste 400 de morți de  foame – neoficial , numărul se pare că a fost cu mult mai mare însă mulți medici au trecut în certificate drept cauză a decesului , frigul .

   Începând cu toamna anului 1946 , gările din zonele lovite de calamitate au fost păzite de jandarmi care împiedicau astfel plecarea oamenilor flămânzi către regiunile unde se credea că există un excedent de cereale . Călătoria cu trenul nu mai era posibilă decât în baza unei autorizații emise de poliție , iar prețul biletelor s-a triplat .

   Populația locuind în lungul Prutului s-a hrănit în special cu ciulini de baltă .

   Populația de pe lângă păduri s-a hrănit cu ghindă .

   În comuna Hoceni (Fălciu) mai multe familii mâncau humă .

   În comuna Duda din același județ , un locuitor a fost găsit mort în casă , alături de o jumătate de opincă : cealaltă jumătate apucase s-o mănânce !

   Jandarmeria județului Iași raporta că în lipsa ajutoarelor , populația riscă să moară de foame în proporție de 65-75% .

   Pentru că majoritatea negustorilor care au făcut afaceri cu hrană au fost evrei , spiritul antisemit a explodat , mergându-se cu acuzațiile până la cele mai înalte niveluri .

   S-au înmulțit furturile de alimente iar situația jafurilor la drumul mare sau pe calea ferată a devenit incontrolabilă .

*

Personajele sunt fictive : situațiile sunt reale .