Fetița cu chibrituri

-         Trage frâna de mână ... dă-i drumul ... volanul ... ușor ... și ieșim din curbă!

-         Știi că-mi place?

-         Eram convins!

-         E mișto să intri-n curbă și să ieși de fapt gata orientat pe direcție gata să bagi piciorul la blană! E chiar mișto! Și nici nu-i greu după ce prinzi șmecheria!

-         Așa este, trage pe dreapta! Poftim, asta-i pentru ziua ta: de astăzi, oficial poți sta în față pe drumurile publice! La mulți ani!

   Și-i oferi fetiței de la volan o cutie foarte viu colorată.

-         Am o bănuială ... am o bănuială ... uraaaa, o cască ...

-         Nu „o cască” și „casca”, este casca de pilot pe care ți-ai dorit-o! În doi ani, cu dispensă, te iau copilot!

-         Super, băgami-aș picioarele ce mișto e să ...

-         Alo, alo, limbajul domnișoară!

-         Hai să nu ne mai formolizăm de limbaj ...

-         Ba să ne formalizăm!

-         Colegii mei nu prea gândesc ca tine, tată ...

-         Și ce mă interesează pe mine?

-         Păi ... te interesează, pentru că mâine ești chemat la școală, la director ...

-         Acum ce-ai mai făcut?

-         Păi ... dobitocii mei de colegi mi-au scris pe pupitru „viitoare lesbiană” ...

-         Ce?

-         Exact cum auzi, uite aici și o poză, că de data asta am avut grijă să am probe - și-i întinse telefonul - și când am întrebat cine-i tâmpitul, au început să râdă!

-         Ăsta-i motivul?

-         Nu, nu-i ăsta ... dar vezi tu, dacă te uiți cu atenție, nu scrie „viitoare” ci „vitore”, adică este scris de un ardelean needucat, iar singurul specimen de la noi din clasă este un retardat care deja repetă al doilea an ... așa că l-am întrebat direct ... el m-a înjurat ... eu i-am tras un cap în gură ...

-         Mă lași fără replică!

-         ... boul stătea cu gura deschisă că râdea ca prostul cu botul până la urechi și, uite ce mi-a făcut - și-i arătă bărbatului o cicatrice proaspătă la marginea părului - după care l-am dat cu fața de bancă de arăta după aia ca o tigaie pictată!

-         Domnișoară ...

-         Exact cum spuneam și eu, domnișoară este alta, nu eu! Și nu te face că nu știi ce-i aia lesbiană, că nu ține!

-         Cred că te-am crescut prea liber!

-         Eu nu cred! Totul ar fi perfect dacă n-aș avea asemenea colegi infantili: în rest ... 

   A doua zi, directorul expuse cazul de parcă era un procuror la bara acuzării. Tatăl ascultă liniștit, înțelegând că de fapt omul nu cunoaște motivul încăierării.

   Când acesta termină, nu se putu abține și-l întrebă:

-         Băiatul de afară, de la ușă, este cel bătut?

-         Da domnule, el este!

-         Păi bine domnule director, băiatul ăsta căruia-i luați apărarea și-i plângeți de milă, este mare cât mine, cred că deja se bărbierește, i-a scris fiicei mele chestia asta pe bancă - și-i întinse la rândul lui telefonul cu fotografia - iar dumneata acuzi un copil de patruzeci de kilograme că ți-a bătut plăvanul de la jug?

-         Ce-i asta?

   Directorul era nesigur privind fotografia înscrisului.

-         De unde aveți asta?

-         Nu contează domnule director, chiar nu are importanță, dar vă întreb eu pe dumneavoastră, știți că „băiețașul” terorizează clasa? Știți că fumează? Știți că a venit și beat la școală? Știți, sau este suficient că este nepot de consilier județean? Vă atrag atenția că dacă nu luați măsuri, voi da urmare acestui act - și-i arătă o dovadă de la Institutul medico-legal privind cicatricea de pe fruntea fiicei sale - și vă voi da școala în judecată! La ce renume are acum Ministerul Educației ...

-         Vă rog să mă credeți că n-am știut ...

-         Dar îmi acuzați imediat fata, fără să aveți toate datele! Vă las o săptămână să găsiți o soluție, în caz contrar, cu fotografia asta mă prezint la presă și la Consiliul împotriva Discriminării! Auzi, a descoperit criminalul ... hai să mergem!

   Fata, îmbrăcată în jeans-i, cu un tricou negru pe care era desenat un drapel de pirați - din care se evidenția capul de mort - și încălțată cu pantofi sport, își trase alene rucsacul în care-și ținea cărțile, se ridică, spuse respectuos la revedere directorului consternat și ieși din cabinet. Trecând pe lângă colegul ce aștepta bandajat și răbdător pedepsirea vinovatei, îi șopti zămbind:

-         Fraiere!

   Își urmă liniștită tatăl afară din școală și urcă în față, în dreapta.

-         Pune-ți centura te rog.

-         Da, da, îmi pun centura! Și tu mă bârâi? Parca-ș fi copil mic!

-         Să știi că pe mine nu m-ai păcălit!

-         Poftim?

-         Ziceam că pe mine nu m-ai păcălit!

-         Cum adică?

-         Domnișoară, chiar te așteptai să nu recunosc vopseaua? Acel verde neon? A fost comandă specială și am folosit-o un singur an, după aceea s-a schimbat sponsorul și am trecut la altă schemă de culori. Așadar, spune-mi despre ce-i vorba: acum, că ți-am făcut jocul, cred că am dreptul să știu!

-         Boul ăla râde de mine, îi împinge și pe alții, am ajuns bătaia lor de joc, așa că acum se știe cine-i șeful! Merci papa!

-         Nu este bine ce faci, nu este bine de loc! Drept pedeapsă, o lună nu mai mergi cu mine la antrenamente și îți respecți îndatoririle administrative la secundă! Te voi urmări!

-         Dar mi le îndeplinesc, tată!

-         Nu-i adevărat, ți le face maică-ta!

-         Nu-i mai spune așa, te rog frumos! Nu mi-o mai băga pe asta pe gât, știi bine că nu pot s-o sufăr!

-         Ba te rog s-o suferi! Până una alta, ea are grijă de tine, ea te hrănește, ea te spală ...

-         NU AM NEVOIE! MĂ DESCURC ȘI SINGURĂ! O URĂSC!

-         Când o să poți sta pe picioarele tale, o să-mi demonstrezi, până atunci, răbdare! Mai ușor cu vorbele mari cum ar fi ura și altele asemenea ... auzi la ea, viitoare ... vitore! 

   În bucătăria de la parterul casei, bărbatul sorbea din când în când dintr-un pahar cu bere, în timp ce femeia, foarte mândră de realizarea ei culinară, pregătea masa. În acest timp, cei doi discutau despre ce se întâmplase peste zi ...

-         Și cum a primit pedeapsa?

-         Nu prea bine, cum mă așteptam.

-         Cred că ești prea aspru ...

-         Nu sunt deloc aspru! Nu așa se poartă o fată ...

-         Nu, o fată nu, dar fata TA, crescută între mașini și mecanici, fata ta care știe mai bine care este amestecul carburant perfect decât cum miroase un parfum franțuzesc, fata ta care preferă benzina șamponului, se poartă așa cum a-i crescut-o! Tu ai vrea s-o vezi cu rochițe roz și pantofi cu toc? Mută-ți gândul, ai crescut un băiat care poate, repet, poate o să-ți facă un nepot! Și ce surprins o să fie când o să-l nască ...

-         Exagerezi!

-         Nu exagerez deloc! Ba chiar deloc! Și faptul că o tot presezi cu unele lucruri are ca efect numai să o facă și mai încăpățânată și mai băiețoasă și mai voluntară!

-         Ție ți se pare normal ca după patru ani să te urască în continuare? Este asta o dovadă de normalitate? Fie fată, fie băiat, asperitățile tot se tocesc: la ea nimic, este din ce în ce mai pornită! Cred că Piticu` este singurul ei prieten ... cât o mai trăi și el.

-         Cât are câinele?

-         Peste zece ani ... stai așa ... ba are chiar cincisprezece ani, da da, chiar cincisprezece ... l-am luat în anul în care am trecut la ...

   Și de aici discuția alunecă din nou spre mașini, echipe, mecanici și curse.  

   La etaj, în camera ei, fata stătea trântită pe pat și se uita la televizor: rula un film prostesc, cu o păpușă malefică, una care teroriza o familie, tăia gâturile oamenilor ... o prostie ... dar care-i dădu o idee! Mângâind Piticu`, adică enormul și splendidul dog german al familiei, îi verifică soliditatea zgărzii: era foarte zdravănă, deși niciodată nu fusese necesară reala ei folosire - câinele răspundea perfect oricărei comenzi. Acum, stătea întins lângă pat, cu capul lângă stăpână și ținea ochii închiși de plăcere. În timp ce-l mângâia, fata spuse încetișor:

-         Cred că sunt mai tâmpită decât tine! Atâta vreme am avut răspunsul la îndemână și nu m-am prins! Ce simplu este de fapt! 

   Lucrurile păreau a se liniști. Fata, își rugă la un moment dat mama adoptivă să o ajute să-și pregătească ceva de îmbrăcat - se ducea la o petrecere dată de o colegă și nu voia să meargă tot în pantaloni! Cele două au petrecut mai multe ore împreună, alegând în final o ținută atât sport cât și elegantă, potrivită cu ora și locul petrecerii - după-amiaza în grădină - dar și cu vârsta fetei.

   Gazda, nu ar fi invitat-o dacă nu ar fi insistat un coleg de-al lor care o cam plăcea pe Benzina, așa cum îi spuneau pe ascuns colegii. Fata știa asta, dar se făcea că nu știe.

   Colegul veni și o luă de acasă. La plecare, fata s-a întors în ușă - acolo unde mama adoptivă și tatăl stăteau uimiți de plăcerea schimbării ei în bine - și spuse pe neașteptate:

-         Merci mami!

   Dacă le dădeai cu un par în cap, cei doi adulți nu ar fi avut o surpriză mai mare! 

   Fetița, pe cale de a deveni domnișoară, se schimbă puțin câte puțin, renunță să mai amintească zilnic de răposata ei mamă, își făcu prietene printre fete, renunță la îmbrăcămintea sfidător provocatoare, spus pe scurt, după incidentul cu colegul izbit cu fața de bancă, se schimbă radical! Și dacă patru ani o urâse din tot sufletul pe soția de a doua a tatălui ei, acum deveniseră - nu mamă și fiică ci - prietene!

   Schimbarea era uriașă și bucura pe toată lumea. În plus, avea mai mulți prieteni care o sunau și pe care-i învârtea pe degete: la acea vârstă, contau mai mult cunoștințele ei despre mașini și motoare decât tocurile înalte și fustele scurte!

-         Iată că s-a produs minunea! Timpul a erodat asperitățile și suntem și noi o familie normală!

-         Da, așa este, ba chiar m-am obișnuit să-mi spună Mami! Știi ce curios mi se părea la început? Am impresia că nu mă mai urăște! Sau mă urăște mai puțin!

-         Nu te-a urât niciodată, doar că nu s-a obișnuit cu o nouă mamă în casă! Și atât ...

-         Ai vorbit cu prietenul constructor, sau ...

-         Am vorbit, săptămâna viitoare se face!

-         Îmi pare rău, dar nu mă pot obișnui cu vibrația asta! Uite, au trecut atâția ani și tot cred că-i cutremur când îmi vibrează planșeul sub picioare! Nu vrei să pui doar un stâlp în centru?

-         Aș vrea, dar nu se poate, garajul este locul unde-mi prepar mașinile și am nevoie de spațiu să mă mișc ... ai văzut că toată casa este ridicată deasupra garajului tocmai în ideea de a avea mereu piesele și sculele la îndemână, dar știi asta, nu-ți mai spun ...

-         Și care-i soluția miraculoasă de data asta?

-         Chiar pe mijloc, acolo unde ar fi trebuit o grindă de la bun început, va face un cadru metalic, adică doi stâlpi solizi lipiți de pereți și, pe mijlocul garajului, sprijinită pe capetele stâlpilor și susținând tavanul, un profil metalic, un I solid, unul care va fi totodată și cale de rulare pentru noua macara ...

-         Ce? Pe ce mai dai banii?

-         Fii liniștită, este un mecanism manual de ridicat greutăți, nimic costisitor! O să pot scoate un motor fără să mă mai doară spatele! Cred că se apucă săptămâna viitoare, numai să scot din garaj materialele inflamabile, butoiul cu benzină, uleiurile ...

-         Și cât va dura lucrarea?

-         Vreo trei zile se pare. Împușcăm doi iepuri dintr-un foc, rigidizăm planșeul și avem și macara!

-         Când zici că se apucă?

   Fata apăruse pe neașteptate.

-         M-ai speriat!

-         Îmi pare rău! Deci, când se apucă?

-         Cred că săptămâna viitoare: astăzi este joi, sunt plecat de vineri până duminică, luni și marți eliberez garajul și, dacă miercuri se apucă, până sămbăta viitoare termină!

-         Vrei să te ajut cu ceva?

-         Nu, mulțumesc, tu vezi-ți de școală, aici e muncă brută, nu-i pentru domnișoare! 

   Locul unde fusese casa, încă mai fumega.

   Din grămada de moloz se ridica un abur ireal și totul era învăluit într-un miros caracteristic incendiilor. Mulțimea care în timpul nopții asistase la spectacolul luptei pompierilor cu focul, se împrăștiase de mult: din fericire, vântul slab nu ajutase la propagarea calamității, totul rămânând la nivelul unei singure case. Părea o carie neagră într-o dantură frumoasă, o carie care făcea să pară că toul rânjea batjocoritor.

   Majoritatea rămășițelor alunecaseră în subsol, în fostul garaj, de unde acum ieșeau la iveală capete de grinzi sau stâlpi.

   Șeful pompierilor, un om corpolent și mai în vârstă, privea absorbit niște notițe de pe un bloc notes. Părea încurcat și așa și era: veștile erau triste!

-         Îmi pueți spune cine era în casă la acea oră?

-         Eu eram plecat la un concurs, așa că nu pot ști cu precizie, dar în mod normal, fiica și soția mea.

-         Și altcineva?

-         Nu știu domnule, de unde să știu dacă eu în dimineața asta am sosit?

-         Câinele este al dumneavoastră? Un dog enorm?

-         Da, Piticu`, al nostru este, dar chiar așa, unde e ...

-         Ascultați-mă cu atenție! Țineați în subsol materiale inflamabile?

-         Da domnule, țineam: sunt pilot de raliu și aveam acolo tot ce-mi trebuia pentru mașini, mai făceam câte o reparație, un schimb de piese, mai tunam câte o mașină, ce, este ilegal?

-         Nu asta vreau să spun și nici nu este treaba mea! Treaba mea este alta ... Domnule, mă tem că am vești foarte proaste! Am găsit în casa distrusă cadavrul unei femei, a fost dus la medicină legală dar credem că este soția dumneavoastră ... asta-i trist, dar grav este că focul a fost pus!

-         Cum? Pus? Și soția mea ...

-         Țineați în garaj un butoi cu benzină, nu-i așa?

-         Da!

-         Foloseați benzina pentru spălat piese sau ...

-         Alimentam motorul domnule, piese nu se mai spală de mult cu benzină!

-         Așadar în butoi nu era nimic altceva?

-         Nu!

-         Un cui, un șurub, un piron ...

-         Nu domnule!

-         Am găsit butoiul răsturnat ...

-         Poate s-a răsturnat în timpul intervenției oamenilor dumneavoastră! Doar se știe că pe unde trec pompierii ...

-         ... și cu dopul desfăcut! Nu domnule, pompierii nu se apucă se deșurubeze dopurile butoaielor cu benzină! Așadar, butoiul a fost desfăcut, apoi răsturnat și, după ce benzina s-a întins în tot garajul, a fost aprinsă - nu, nu a fost un accident, am găsit urme de cârpe îmbibate în benzină și așezate în colțurile casei! Termoizolația din plastic a ars ca o sondă din cauza asta!

-         Eu nu înțeleg ce vreți să spuneți!

-         Domnule, v-am verificat, erați plecat când a izbucnit sinistrul, nimeni nu crede că ați fi în stare de un asemenea act criminal ... dar ...

-         Dar?

-         Iată ce am găsit pe jos, lângă butoiul răsturnat și fără dop!

   Și-i arătă o bucată de cablu de oțel, lungă de circa doi metri, înnegrită, având la ambele capete câte o buclă: una mare, cealaltă foarte mică.

-         Ce este asta?

-         Asta este întăritura care se bagă în unele lese pentru câinii mari și puternici: nu toți stăpânii agreează lanțul și atunci aleg o lesă din piele sau alt material, care însă nu ar fi sigură fără o asemenea armătură.

-         Tot nu înțeleg!

-         Păi, să vă explic: în butoiul răsturnat am găsit un șurub lung de vreo opt centimetri: dumneavoastră spuneți că nu avea ce căuta acolo!

-         Exact!

-         Iată cum cred eu că s-a petrecut „accidentul”: cineva, a pus lesa câinelui, apoi a trecut prin bucla mâner a lesei un șurub nu prea lung pentru a putea fi folosit, dar nici prea scurt, a băgat mânerul lesei înfășurat în jurul șurubului în gura butoiului - după ce i-a deșurubat dopul - pentru ca apoi să pună câinele să tragă! Șurubul, mai lung decât diametrul găurii butoiului, a fixat lesa pe poziție. Sunteți de acord cu mine că pentru un câine de talia acestuia - cât are, șaptezeci, optzeci de kilograme?

-         Cam șaptezeci ...

-         ... răsturnarea butoiului ar fi o joacă! Buuun, acel cineva, a așteptat ca benzina să se scurgă în garaj, a înmuiat cârpele în combustibil și le-a aruncat în locurile potrivite, pentru ca apoi, când totul a fost gata, să arunce un chibrit aprins! Îmi pun la bătaie leafa pe un an contra un bănuț dacă mă înșel!

-         Cine să facă așa ceva? Cine? Îl omor!

-         Calmați-vă ... calmați-vă!

-         Cine ...

-         Iată ce cred eu: aceea este fiica dumneavoastră?

-         Da, este fiica mea și din fericire a scăpat teafără!

-         Tocmai asta este: incendiul a izbucnit la două noaptea iar ea este îmbrăcată de stradă - așa am găsit-o aseară, câinele stă lipit de ea și se tot linge pe labe - fac iarăși pariu că dacă îl verificăm este murdar de benzină - iar atunci când a ajuns prima mașină de intervenție, fiica dumneavoastră, în loc să fie isterică de spaimă - cam așa se întâmplă de obicei! - cu un calm ieșit din comun, i-a atenționat pe băieți nu că este un om în pericol în interior, ci că se găsește un butoi cu benzină la subsol, butoi ce este posibil să explodeze! Asta a întârziat intervențiua cu cel puțin zece minute, lucru ce este posibil să-i fi fost fatal soției dumneavoastră!

 

   Tatăl se întoarse și-și privi fiica de la distanță: era din nou îmbrăcată în jeans-i, cu tricoul acela cu cap de mort și cu rucsacul în spate! În timp ce mângâia câinele, fata îi zâmbi și-i făcu semn cu mâna! Simți pe șira spinării un fior îngrozitor de rece!

-         Dacă vreți părerea mea - spuse parcă de undeva de foarte departe șeful pompierilor - eu nu i-aș mai lăsa vreodată chibriturile la îndemână!